Mi-am adus aminte de o intalnire. De o discutie placuta. Uitasem complet. Se stersese din minte. Desi ma gandesc relativ des la acea persoana, chiar daca uneori doar prin prisma faptului ca vad ca este online pe YM.
Mi-am amintit de ziua cand ne-am intalnit prima data fata in fata. Am fost la un concert. La intoarcere m-ai condus pana la 311 si am inceput sa discutam de una alta, lucruri marunte, cum ar fi ca ne place numele nostru Cristian/Cristiana. M-a surprins reactia cand am zis ca ma cheama si Cristiana. Usor surprindere, si o fata luminata ca atunci cand gasesti un lucru marunt, cum ar fi o moneda de 10 bani pe strada, fara mare insemnatate, doar poate ca te face sa te simti bine restul zilei. Era frig. Foarte frig. Era inceput de ianuarie, parca. Sau poate de februarie. Se simtea gerul bine. Era 10 seara si asteptam un 311, oarecum impacata cu mine ca am reusit sa te fac sa zici da, sa ne vedem, fericita ca reusisem sa ajung sa il vad live pe Silent Strike.
Vine masina, se deruleaza in mintea mea adio-ul, si tu zici, "Hai, il astepti pe urmatorul". Si stam si discutam. Nimicuri poate, dar nimcuri palcute, care mi-au tinut de cald. Au trecut 60 minute, plus sau minus. Era 11. Trecusera poate 4-5 masini. Hai ca ne despartim.
Acum stau si ma gandesc cum de in aproape 3 ani de la intalnire, de la ora aia din statie, cum de nu mai avem nici o treaba unul cu altul. Imi placea sa discut cu tine. Poate trebuia sa o las sa ramana doar online. Asa cum ai zis cand am avut prima conversatie virtuala, si la final ai zis in loc de "pa", "mai vorbim ...cand ma mai incearca sentimente vizavi de ctc" (citat exact, am gasit arhiva de atunci...credeam ca nu mai este si nu mai era..dar la un moment dat au aparut toate arhivele mele aproape de cand mi-am facut contul). Si poate ca asa trebuie sa fie. Stiu doar ca te-am admirat de cand te citeam. Poate e aiurea, si stiu ca am intins coarda cu intalnitul. Acum stiu. Unele relatii pot fi doar virtuale. Si poate in timp, sau poate doar la intalniri accidentale, unde nu se poate evita contactul in carne si oase, poate in timp se poate trece mai departe. Nu trebuie fortat. Acum stiu. Dar cred ca deja am fortat mult prea mult. Si nu regret ce am facut. Toate faptele mele au avut sens pentru mine, m-au ajutat sa trec peste. Regret ca s-a ajuns la tacere. Poate ar trebui sa iti zic. Sa redactez scrisoarea asta. Sa imi pun ordine in idei, sa iti zic in fata de cred, ce vreau ce sper. Si apoi, indiferent de raspuns sa stiu ca am facut ceva, ca am actionat si voi trece definitiv peste. Poate chiar vom reveni la discutii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu