despre

vorbesc cu un amic din galati ca voiam sa scriu ceva si au fugit gandurile...
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.

patiseria din pipera

ieri am vorbit cu dl. patiser/patron de la patiseria din pipera. cine nu stie, la metrou, cum urci primul rand de scari, e o patiserie, cu aspect ca majoritatea patiseriilor de la noi - niste geamuri mari cu rame albe, de obicei pvc. ei au tot spatiul dintre cele 2 scari de acces la peron. la ei, in fiecare dimineata se face o coada de vreo 5-10 persoane, iar daca esti ultmul cateodata ajungi sa iti iei de papa abia cand vine urmatorul metrou si lumea incepe sa tasneasca spre iesire...si iar se face coada. asta e viata a 3 oameni, mama, tatal si baiatul lor. de obicei, dimineata sunt mama si fiul, seara e tatal. de obicei, mai fac si schimburi intre ei. lucreaza in echipa, sa dea randament si performanta. baiatul intinde mana si intreaba "ce doriti", ia banii, mama se duce sa ia produsele, are deja aranjata de la urmatorul client bucata de hartie in care va inveli, iar fiul ia punga si o deschide ca sa ii fie usor mamei sa le puna. apoi ajung la client, cu un "pofta buna".
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.

nothing

e primavara si am chef...

iar ma tin de nebunii. iar ma apuca ganduri si orgnizez intalniri ca voiam sa vad pe cineva anume. ii voiam si pe restul, dar am mereu un gand ascuns in spate. ieri sera imi doream atat de mult sa nu mi se mai citeasca pe fattza orice emotie si orice gand. sa nu ma mai inoresc aiurea, sa pot sa par nepasatoare. dar nu pot. nu cred ca voi reusi asta vreodata. pe mine ma poti citi atat de usor.

nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)

2010

ma uitam pe poze. multe din 2009. ce an senzational. si ma uitam numai p cele dupa dk. cate evenimente. nici nu mai tin minte. dar m-au schimbat.
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.

....

i wish

nu vreau prieteni noi. am oameni care am stiu de mult, de cand eram copii. care ma citesc imediat. care stiu ce sa ma intrebe si ca tre sa-mid ea 2 palme sa ma trezesc. acum ceva timp credeam ca atunci cand ai prietenii aia buni, la care tii e suficient. dar nu e asa. ei raman acolo. sunt ai tai. dar deja intra viata de adult in rol. nu mai ai timp de aceleasi chestii ca in adolescenta. sa stai zi de zi in parc, sa iesi la suc, sa mergi al film si alte chestii. nu. va stiti, va vedeti mai rar, dar raman acolo ai tai.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.

acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.

vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.

vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.

vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.

nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.

vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.