vineri, 30 octombrie 2009

Omul din metrou

A pasit in vagon si s-a asezat pe scaunul din fata mea cu zgomot. Aproape s-a prabusit pe scaun. Desi l-am vazut clar cum s-a uitat la locul unde sa stea, a indoit genunchii si si-a impins corpul spre scaun. Cand sezutul a atins scaunul s-a produs un zgomot ca o bufnitura.
Un om la vreo 50 de ani, inalt, masiv, dar in acelasi timp usor slab...cam cum sunt persoanele care sunt foarte inalte. Au picioare foarte lungi si dau impresia de masivitate. Avea niste bocanci bej, murdari de ceva praf alb, ca un fel de ipsos. Pe maini se vedeau urme de acelasi praf alb. Avea niste pantaloni bej si o canadiana neagra de fas. Hainele ii pareau purtate si in general avea una spect neingrijit. Parul ii era grizonat, mai inchis la culoare si mai cret sau dezordonat in fata. Mai avea o geanta, neagra, cu multe compartimente, iarasi foarte veche si ponosita. Prima impresie cand s-a asezat a fost ca e beat.
S-a asezat intre doua tinere. Cea din dreapta lui a avut o miscare ce denota usoara nemultumira, s-a foit un pic si avea o figura ca si cum o deranja faptul ca el s-a asezat acolo. S-a dat doi cm mai la dreapta. La miscarea ei, el a simtit si a intors capul si a privit-o fix timp de cateva secunde bune. Ea a intors privirea de tot spre dreapta ca sa nu mai aiba nici un contact. El nu era asezat chiar centrat pe scaun, ci un pic spre stanga, asa ca geaca lui era lipita de fata din stanga lui. A intors privirea si spre ea. Aceasta nu a schitat nici o miscare, nici o privire, nici macar ca ar fi observat ca e privita insistent de cineva. Dupa 5-6 secunde de holbat si-a pus capul in palme si privea in fata, in gol. Lumea tot urca in metrou, trecea prin fata lui. Mai avea momente cand ii privea. Dar parea ca are mai mult conversatii cu el insusi. De parca vorbea cu cineva si raspundea. Isis schimba expresia fetei ca la o covnersatie aprinsa. Apoi iar se intoarce la fata din dreapta si o priveste insistent. Ea aceeasi reactie. Apoi la cea din stanga. Nimic. Apoi se uita la cei din randul din fata. Pe mine m-a sarit, sau nu i-am parut importanta. S-a oprit la 2 scaune de mine la un tip ce se uita pe o revista de-a lui Jamie Oliver. I-a fixat aproape un minut. Apoi a revenit la discutiile lui interioare si la capul intre palme, corpul aplecat usor in fata.
In vagon urca un grup de 4 fete, tinere, vesele, usor zgomotoase, aranjate, colanti, geci de piele, cizmulite de piela intoarsa, tocuri, fardate. 2 blonde, 2 brunete. Ele se asaza in capatul vagonului. El le observa si se uita si al ele fix. Intre el si fete era tipa din stanga (stand jos) si un cuplu (stateau in dreptul usilor). Le tot fixeaza el, apoi revine iarasi la gandurile lui. Isi pune mainile peste fata. Metroul deja pornise. Se apropia statia. Fata din stanga lui se ridica. Imediat, una din fete, o blonda, fuge sa stea jos. Metroul intra in statie. El face o fata de nemultumire si dezgust, se ridica imediat si se aseaza pe partea unde stateam eu, dar la celalalt capat al sirului de scaune. Il vedeam in geam. Pe locul lui a sarit imediat una din celelalte fete. El se uita cu acelasi dezgust la ele. Apoi a revenit imediat la starea de gandire. Usile se deschid, ma ridic si cobor.

joi, 29 octombrie 2009

What's my name?

Eu-s Elena Cristiana Emilia. Si cu numele asta lung pe model spaniol (bine ca n-am si doua nume de familie, desi daca nu imi va placea cum suna al barbatului il voi convinge cumva sa facem figura cu doua nume) e poveste lunga, evident. Elena vine de la nasii care trebuiau sa ma boteze - nasii de cununie ai parintilor, nasii de botez ai fratelui. Pe ea o cheama Elena, deci au zis sa ma cheme si pe mine. Apoi, ei aveau o fata pe care o cheama Cristina. Si deci eu trebuia sa fie Elena Cristina, dar mama a zis "Nu! E prea comun, eu vreau Cristiana" Si asa s=a hotarat. Elena Cristiana. Numai ca, la ceva timp dupa nasterea mea si pana la botez, nasii astia s-au suparat din habar n-am ce motiv si nu au mai vrut sa ma boteze. Asa ca s-a apelat la niste prieteni de familie si vecini. Ei au devenit nasii mei. Acum, daca ei m-au preluat, nasu' a zis ca el ma boteaza dar tre' sa am si de la el un nume. Pe el il cheama Nicolae, Nicu. Iarasi mama a intervenit si-a zis ca pe fata ei n-o s-o cheme Nicoleta. Slava Domnului. Ca nu-mi place deloc numele asta. Asa ca s-a apelat la cel de-al doilea prenume al nasului, Emilian. Si-am devenit Elena Cristiana (in certificatul de nastere) Emilia (la biserica, in fata lui Dumnezeu, pacat ca eu nu prea le am cu d-astea acum). Emilia ramana insa un nume frumos ce-mi place. Asa ca nu ma deranjeaza.
Acum mie mereu mi s-a zis Elena pe la gradinita, scoala si la ocazii d-astea. Acasa, in familie, si in grupul de prieteni mi se zice Nena. Nu puteam zice Elena si-a iesit Nena. Mi-am amintit acum ca pe pozele ce le aveam eu pe la vreo 2 ani mama a scris "Cristiana - 2 ani". Dar ei imi ziceau Elena. Si toata lumea mi-a tot zis Elena mereu. AMai putin invatatoarea mea in clasa a 4-a. Eram vreo 3 Elene in clasa si steam prin aceeasi zona. Asa ca trebuia sa ne diferentieze si a inceput sa imi zica mie Cristiana. Dar nu a tinut, mereu ma prezentam Elena Militaru. Numai ca eu niciodata nu am fost incantata de numele asta. Nu sunt decat doua persoane pe lumea asta pe care le accept sa imi zica Elena si imi si place cum suna numele meu spus de ei. Unul e bunicul meu. Apoi e o matusa. Doar ei doi.
Schimbarea. Dupa ce am aflat ca plec in Danemarca am dat eu de Facebook si-am vazut ca tipul care avea sa ma astepte la aeroport avea cont. Apoi am gasit grupuri cu diverse despre viata in Copenhaga, la Life, etc. Si mi-am facut si eu cont. Numai ca acolo iti cer numele real. Ce-am gandit eu atunci? Bag Cristiana Mi, ca nu il folosesc. Cand mai cunosteam diverse persoane in mediul online si ma intrebau de nume mereu le ziceam Cristiana. Elena parea pentru mine ca le zic cine sunt, pentru ca toata lumea care ma cunostea ma stia de Elena. Mie nu mi-a placut niciodata sa ma expun, mai ales in mediul asta on-line. Sa imi zic numele real? Never. Sa zic chestii legate de viata mea? Way no. Acum nu mai sunt asa. Sau incerc sa nu mai fiu. Ma testez zi de zi.
Si am ajuns in Dk. Si-am ainceput sa ma prezint. Elena. Apoi am inceput sa aduag lumea pe Facebook. Si mereu eram intrebata acelasi lucru. De ce zic ca ma cheama Elena si pe Fcb sunt Cristiana. Cand le raspundeam ca eu am doua prenume si ca in viata reala folosesc Elena si in cea online Cristiana ii ameteam. Apoi au inceput unii sa ma strige Cristiana. Apoi mi-am dat seama ca asta era cea mai buna ocazia sa ma reinventez. Si ca merge de minune sa incep cu numele. Asa m-am intors Cristiana Mi.

Balarii

Stau la bucatarie si mananc ceva branza imputita...da' rau de tot. Zici ca e varza murata stricata. Bine ca la gust e tare buna...cremoasa, untoasa si usor dulceaga. Daca nu mori de la miros ai toate sansele sa ajungi in Rai mancan-o. Sunt putin dezamagita ca fratele a uitat sa imi cumpere Roquefort. Aia e preferata mea. Oricand. Oricum. Si la noi e cam scumpa. Oricum e scumpa de felul ei. Macar sunt fericita ca mi-a adus cidru. 2 sticle chiar. Cidru frantuzesc nu am mai baut pana acum si chiar sunt curioasa. Dar cred ca astept pana luni de ziua mea sa deschidem o sticla. Ca sa se bea tot odata...sper sa rezist pana atunci.
Am reusit azi, in sfarsit sa ma pozez pentru buletin. Dupa ce iar am fost intoarsa acasa...ca imi trebuia certificatu' de mostenitor sa dovedesc adresa de domicilui si nu contractu' de casa pe care il luasem eu cu mine. Pisici...pai daca nu se gandesc si ei ca-s oameni tuti pe lumea asta, si sa scrie si ei cu exemple, in caz de x si/sau y ce document tre' sa aduci. Da' am trecut si peste asta...cu multe plimbari pe jos prin cartier. De ceva timp sunt numai pe drumuri, pe fuga...Azi am avut inspiratia sa nu stau decat pana la 10 si ceva la curs, apoi sa merg in camera sa dorm...ca nu mai puteam sta treaza. Si-am dormit pana la 1, la masa. Apoi am aflat ca tre' sa predau camera mea de libertate. Tocmai bine pentru mine ca ieri iar ma carasem cu diverse de acasa. Azi le-am adus inapoi. Ma intorc acolo dupa 9 noiembrie.
Aveam atatea in minte azi...am ajuns iar sa "scriu" atunci cand merg pe strada. Vad ceva, fac ceva si le gandesc ca si cum le-as scrie. Si ajung acasa si in fata laptopului si uit ce voiam sa scriu. Si ma fortez sa scriu ceva si ies numai balarii si numai chestii banale de zi de zi si detalii cu ce am facut eu. Care nu ma intereseaza nici macar pe mine. Ca daca e sa fie ceva interesant sigur nu uit. Deci nu e nevoie sa le scriu...Poate ar fi cazul sa fac o pauza...insa nu pot, ca sunt in perioada cand incepe sa imi placa ideea de blog si vreau sa scriu non-stop.

miercuri, 28 octombrie 2009

Breath in, breath out

Iar mananc covrigi la cina. Pentru ca umblu brambura serile. Mi-am adus aminte ca aveam prin geanta o banana primita de la prietena fratelui. Trebuia sa dau iama si prin frigider pe acasa...dar am uitat. Bine ca am alcool.
Azi am zis ca o sa mor cat de curand. Deja e din ce in ce mai rau. Trebuie sa ajung la ORL. Si nu vreau. Pentru ca intuiesc deja ce-o sa-mi zica doctorita/doctorul. Si nu vreau. Acum 3 ani am zis ca eu a doua oara nu mai ma operez, ca nu mai vreau sa trec prin chinuri 7 luni. Da' deja vad ca trebuie. Iar dalta, ciocanel, pila, mese, furtun de aspirat, dureri de cap, ochi vineti, castraveti feliati fasiute inghetati pe fata mea, respirat pe nas, mers pe strada vesnic cu teama ca te atinge cineva din greseala fix in fata si ori mori de durere, ori ajungi la inchisoare ptr vatamare corporala, ca doar te-a facut sa suferi si tre' sa plateasca. Cand atunci ii auzeam pe unii ca se operasera cu 2-3 ani inainte si a fost nevoie sa vina iar mi se parea ciudat. Acum devine realitate aproape. Abia mai puteam respira azi. Habar n-am cum mi-am revenit. Ca nici mersul meu rapid, alert si agitat nu ajuta. Si nici nu ma opresc sa imi revin. Eu o sa mor din prostie probabil.
Cum anu' asta e anul schimbarilor si al lucrurilor care ajung la un final, evident ca mai am de facut d-astea. Poate 2010 o sa fie anul inceputurilor.
Azi mi-am facut ultimul abonament redus la metrou. Deja plang dupa ala de RATB. Si sunt sigura ca acum cand nu mai am abonament o sa fiu nevoita sa folosesc RATB-ul. Tot azi am fost sa-mi schimb buletinul. Ca expira luni. Da' m-au fentat la Politie - eu ma dusesem cu timbru de 1 leu si cica trebuie de 4 lei. Nu mai aveam chef sa fac iar drumul Sectia 12 Politie - Oficiul Postal 77. Asa ca m-am dus la Bricolage , apoi apartament la frate, cu prietena lui, si i-am lipit stickere pe pereti. Maine vine acasa. Sper sa ii placa.

marți, 27 octombrie 2009

Brand new

Mi-am dat seama cand a inceput sa se cante muzica live in sala. Italieneasca. Coincidenta poate, din seara trecuta, cand o piesa italieneasca parea ca ma va scoate din starea proasta ce o am de doua zile deja. Am inceput sa ascult, nu mai imi amintesc nici un vers ca sa zic ce piese au fost, dar deja eram alta. Am facut si o schimbare de masa. Oameni noi, povesti noi. Am cunoscut un tip la vreo 50 de ani, din Cluj. Zicea ca a lucrat 19 ani in Sibiu. Nu stiu exact ce anume. Acum are firma privata de consultanta agricola si lucreaza pe parte de proiecte si atragere de fonduri structurale. Interesant om. Desi parea ca ii place mai mult sa vorbeasca, decat sa asculte si ce ai tu de zis. Insa nu m-a deranjat foarte tare deoarece imi placea povestioarele lui, experientele prin care a trecut si la care a luat parte, felul de a fi, felul in care vorbea. Ardelean. Imi plac oamenii astia. Si imi place partea asta de tara. Cam tot ce e dupa munti. M-as muta cu prima ocazia. De cand m-am intors am zis ca daca mi se iveste ocazia sa ma mut in Sibiu, Cluj sau Timisoara, ma duc. In Cluj nu am ajuns inca, doar am trecut prin oraj, dar imi suna mie bine...si am auzit ca e frumos. De Sibiu sunt indragostita. Si Timisoara e un oras frumos, cu niste piete foarte dragute si am si o cunostinta acolo. Acum doar sa vina ofertele...
Nu aveam nevoie decat de niste vin alb si o companie buna. Si am avut parte de ele astazi. De vin nu mai zic. Am fost razbunata astazi pentru nedereptatea ce mi s-a facut ieri. Am avut 2 carafe la 3 oameni. Vin alb demisec de la Pietroasa. Daca era dulce eram in rai, dar si asta a fost bun. Si am avut parte si de conversatii cu chelnerii...m-a binedispus totul.
Acum am plecat pe ritmuri de muzica populara. Tipa cu muzica italieneasca sa trecut la muzica internationala, apoi la populara. La asta din urma se pricepea cel mai bine. Ma gandeam ca am zis bine cand am zis ca asta e locul unde imi voi face nunta. Chiar e. Invitati sa am.
Deci, I'm back. Brand new!

Iar nu are nici o treaba...dar ieri ascultam piesa asta si ma amuza video-ul. Si azi la masa am auzit-o venind de undeva din bucatarie.

Slowly

Am o stare de agitatie ce ma termina. Nu mai pot. Am ajuns sa tremur deja. Eram la masa, nu prea aveam pofta si incepusem sa tremur. Mainile, mai exact. Mie cand mi-e rau imi tremura mainile. Sau cand beau multa cafea. Nu cred ca e de la cafea, doar 2 pana acum. Desi au fost cam tari. Da' eu-s oricum maniaca rau cu cafeaua, asa ca sunt obisnuita. Aveam perioade cand ma trezeam la ora 10 jumate seara cu cana de cafea, ceai negru si/sau Cola si ciocolata puse pe noptiera asteptand sa fie savurate. Deci nu e asta. A fost agitatie interioara. Iarasi habar nu am de ce. A inceput de azi noapte, de cand cu cheful de bicicleta. Da' am zis ca-mi trece pana dimineata, ca de obicei. Dar nu...nu am putut sa dorm, si de dimineata a fost mai rau. Mai ales la curs, unde deveneam tot mai nelinistita si unde trebuia sa fac exact contrariul a ceea ce simteam, sa stau linistita sa ascult...
Cred ca dupa curs ma duc in parc sa ma plimb...sper sa ma linistesc...ca de nu o iau rau razna pana diseara...



Si-am gasit si fundal sonor ptr starea mea...cam stare ca ce-am avut azi imi da piesa asta de fiecare data cand o ascult...crazy shit.

luni, 26 octombrie 2009

Just for me

Ascultam asta...ultima inainte sa dorm...



(Medina asta e o tipa daneza foarte cunoscuta pe la ei..si piesa asta era peste tot prin perioda stata acolo)
...si ce-mi trecu prin minte? Ca am un chef nebun sa ies cu bicicleta noaptea. Doar sa pedalez. Sa simt aerul rece, vantul, sa inchid ochii, sa numar pana la zece si sa pedalez. Si asa mi-am adus aminte ca odata, cand ma intorceam acasa si se apropia tot mai mult data plecarii, am zis ca trebuie ca inainte sa plec, in noaptea dinainte, sa ma urc noaptea, la 1-2-3, pe bicicleta si sa plec sa pedalez prin oras. Sa il vad pentru ultima data. Ca la o plimbare. Cum rar am reusit sa il vad in 4 luni jumate, ca mereu eram pe fuga, sa ajung la vreo intalnire, la ora exacta.
Gandul de atunci s-a tranformat si nu prea in realitate. Am avut partea mea de plimbare prin oras noaptea, dar in noaptea anterioara plecarii. Si a fost frumos. Si am plecat impacata.

Sapte

Postarea cu numarul 77. Mie-mi place numarul 7. Fara vreun motiv. Sau daca a existat vreun motiv la inceput, nu mi-l mai aduc aminte acum. Stiu doar ca imi place saptele. Dar asta-i postare despre chestii negative.
Azi a fost o zi proasta. Mai ales de dimineata. Credeam ca s-a risipit spre seara, ma simteam mai bine, desi tot plutea ceva in aer si nu puteam sa zic ca e totul bine. Si-acum ma apuca dracii, ca nimic nu merge. Nenorocitii la masa nu mi-au dat vin. Ca cica vine o carafa la 6 persoane. Eram 7 persoane la o masa, un grup de 5, eu si un coleg. Colegu' se infiltrase in grupul de 5, bause un pahar de vin, iar cand am venit eu am format grupul nostru de 2. Bine, dar fiindca eu eram a 7-a nu am primit vin. Cica sa astept poate mai vin altii si daca vin aduc vin. Au mai adus, da, acum beau vin din carafa. Ca m-am enervat si le-am furat carafa cu tot cu vin...pa dracu'.
Mda...deci ciuciu vin. Bine ca mi-am facut provizii mai devreme din Carrefour ca am facut o vizita de studiu cica, sa observam cum e marketingul la francezi. Da..pai este bun..la alcool si la ciocolata, ca asta mi-am luat eu. Pot sa zic ca am facut cumparaturi din impuls azi. Si ca tot ziceam de vin si de zi proasta, am zis sa beau niste Sangria (nu ma putea hotari daca vreau Bacardi Breezer sau Redd's Sun sau Sangria). Si-am ales Sangria. Si e naspa. Si iar un pic de draci. Si-am zis ca le rezolv cu ceva muzica. La mine nu-i nimic ce Good ol' love a lui Masta Ace nu rezolva. Dar vad ca nu prea merge acu'. Maybe later. Si ca tot veni vorba de Masta Ace, nu imi merge de nicio culoare sa downloadez Masta Ace cu Edo G, ca scot album si a leakuit. Dar netu' merge minunat si ma iubeste.
Uf..it's gets better and better. Si parca e mai bine ca le scriu. Ca trec dracii. Ah, plus ca la masa la desert ne-au dat mere. Nu tu prajiturica, frisca,cioco, ceva acolo. Mere simple, si mai uratele asa.
Asa...dar ce-a fost de dimineata a fost cel mai tare. Ma trezesc eu la 8 fara, spalat pe dinti, dus, imbracat jos la masa ca muream de foame inca de noaptea. Ajung la masa, nimeni. Ma duc si ma mai plimb 5 minute ma duc iar, nimeni. Intreb pe o chelnerita, se uita ciudat la mine, zice ca nu se mai serveste, ca ei au fost acolo de la 7. Eu ma uit si mai ciudat, ma uit la ceas, 8.20, zic ca am fost si la 8.10 acolo, ca nu era nimeni...dar plec. Ca oamenii erau serios in ce ziceau. Ma duc si-mi iau fulgi de porumb, Titan, Forza ca-mi plac de mor. Si muream..de foame. Mananc si la 9 plec la scoala. Ajung, Frone (profu' de marketing) prezenta de zor ambalaje (stiam din anul 3 cum sta treaba). Toti colegii mei in banci, atenti. Ma, ce dracu'...e 9.03. Asta cand a inceput ora??? Mai stau un pic, la 9.30 vin aia cu cafea, sendivsuri, sucuri. Ii asteptam nerbadatoare ca aia era masa mea de dimineata. Da' ce dracu' fac la 9.30?? Trec peste curiozitati, mananc, ma linistesc, iau portia de juma' de ora de net, apoi iar asculta-l pe Frone. Candva in timpul asta m-am prins. Sambata s-a schimbat ora. Sambata dimineata cand m-am trezit schimb manual la telefon ora, de la 11 jumate la 10 jumate. Si totul era perfect. Mai putin ca nu intelegeam eu de ce dupa momentul asta cand primeam un sms ora de trimitere era inainte. Si m-a urmarit gandul asta pana duminica seara pe la 10, cand eram la un workgroup al departamentului de marketing de la BYP (de vreo 4-5 ore). Si m-am prins...uitasem ca tre' sa schimb acolo la setari din "+1 hour" la "wintertime". Restul e poveste de mai sus si o zi de luni naspa. Cand faci schimbarea se da ora automat inapoi. Si eu o dadusem inapoi deja. Si-asa am ratat eu masa de dimineata si mi-am futut o zi.
Later edit: Si-acum vorbind cu cineva pe net am realizat ca mai sunt 7 zile pana la ziua mea..Si mi-am mai dat seama de niste chestii ce au legatura cu 7. Sa le iau ca semne? Dar pentru ce? Acum conteaza cum interpretez...mda...le iau ca intamplari si atat. Punct.
Si mai later edit: Am dat de piesa perfecta. nu are nicio o treaba cu nimic. Doar m-a facut sa zambesc si sa uit de ziua de azi.



O stiu de la un italian, dar pana acum nu am ascultat-o atent. Ca nu imi prea plac mie italienii, sau muzica lor. Doar ca se mai intampla sa aiba cateva piese ce ma rup..si devin obsesii. Pesemne asta era piesa pentru ziua asta. Si acum trebuia sa o ascult ca sa o simt.

Sotto un cielo di nebbia
che cielo non e'
e' un altro giorno insicuro
che io passo con te
E ci troviamo qua
tra lampioni e vetrine
tra pezzi di scarpe liquori e cucine

E' stato forse per noia
o per mancanza di vino
siamo usciti di casa
e andati incontro al destino
destino normale
fatto di punch e giornale
di risate spremute
e di parole taciute


E' una giornata
senza pretese
e non ci succede
una volta al mese
Stiamo qua
abbracciati
ad aspettare la sera
e se mi guardi
io non ti vedo
ma mi ricordo
del nostro amore
stiamo qua
messi qua
ad aspettare la sera

E i miei occhi
coi tuoi
vanno incontro alla strada
sui motori e le luci
brilla altera la luna
e non parliamo di niente
in questa scura pianura
L'auto va dolcemente
dentro la notte piu' scura

E' una giornata
senza pretese
e non ci succede
una volta al mese
Stiamo qua
abbracciati
ad aspettare la sera
e se mi guardi
io non ti vedo
ma mi ricordo
del nostro amore
stiamo qua
messi qua
ad aspettare la sera...

Vitaly/Vineri(5nizza)

Vreau sa scriu de vreo 3-4 zile de Vitaly. Dar vad ca nu mai apuc. Asa ca scriu ca o sa scriu despre el ca sa ma oblig sa scriu :))



Mi-am adus aminte de el datorita videoclipului asta. De care mi-am adus aminte ca a venit intr-o noapte (joi, cred) in winamp o piesa de-a lui DJ Vadim. Care e rus. Si care a scos anul asta un album si pe care are o piesa intitulata Soldier ce e varaianta in engleza a pieseia asteia. Engleza pe refren, ca in rest e in franceza. Si care e foarte tare si aia. Dar originalul e mereu mai bun. Si asa mi s-a facut chef mare sa ascult niste rusi. Care de fapt sunt uncrainieni, doar canta in rusa. Si-am dat pe youtube ca unu' din ei de frumos foc si trebuie sa ma uit la video. Si bine-nteles ca am dat la alta piesa, unde ala frumos foc e si mai si. Asa frumos ca salivez la imagini. L-as lua acasa sa-l pun in vitrina. Si-asa m-am gandit la Vitaly. Ca, o data, seamana cat de cat cu ala frumos foc si, apoi, ca e rus. Si pe Vitaly l-as fi luat acasa. Dar despre Vitaly maine. Acu' ma bag la piesa...piese. Ca in weekend-ul asta mi-a venit sa ascult mai multe piese de-ale lor si-am descoperit cateva foarte tari. Mai tre' sa pricep rusa acum. Ah, si piesa asta de mai sus se incadreaza foarte bine in "obsesii muzicale de-ale mele". Pot sa bag over and over and over multe minute de piesa asta.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

No sleep

Am aflat ca se schimba ora in noaptea asta. Si asta mi-a adus aminte de noptile de vara din Copenhaga. Voi exemplifica prin poze cum e vara acolo. De pe 4 iunie 2009, cand m-am dus la concert Dilated si am facut poze la dus si la intors.

Plecare, ora 22.41, podul dinainte de Valby.



Sosire, ora 3.43, dupa pod



Ideea e ca fiind atata lumina o cam tii non-stop in petreceri. Si e al naibii de bine. A doua zi nu se simte oboseala. Regret doar ca nu am prins petrecerea lor de pe 24 iunie, Sankt Hans Day, cand sarbatoresc solstitiul tocmai trecut prin focuri si petrecere pe plaja. Noapte alba.

vineri, 23 octombrie 2009

O zi de vineri

Am primit acu' pe mail ca am castigat o invitatie la Holloween After Party sambata viitoare la Palatul Parlamentului. Nu m-a interesat, dar citind pe site despre eveniment vad ca o sa fie si Ethan Hawke pe-acolo si e bunaciune, sau era, habar nu am cum mai arata acum, dar totusi. "Dress globally, give locally" e sloganul balului ca caritate. Cred ca mi-au trimis invitatie ptr ca la ONG Fest am participat la un moment dat la un concurs ce era legat de campania "Scoala te face mare". Poate ma duc. Cadou de ziua mea.
Hai ca macar asta m-a inseninat un pic si nu mai plang. Am venit acasa pentru weekend, gandindu-ma ca o ajut pe mama la diverse chestii ce se fac sambata, duminica la noi, de obicei curatenii generale, d-astea. Si am avut dreptate. Cand am ajuns casa era deja cu fundu-n sus. Da' s-a gasit sa sara cu gura pe mine ca nu ma implic suficient in cautarea unui serviciu. De parca nu as stii si eu. Dar nu, tre'sa se urle. Si-am plans. Minunat. Abia astept sa vina maine. Seria a2a de scandal. Ar fi trebuit sa imi bag picioarele, sa ma ridic de la masa, sa-mi fac bagajelul si sa plec in camin. Da' chiar as fi iscat un mare scandal. Asa am tacut si-am plans.
Azi, un pic devreme de toate astea de mai sus am fost intrebata ce este fericirea pentru mine. Evident ca nu prea am putut sa raspund. Dar e binevenita. Am scris niste idei pe o foaie. Si o sa mai scriu in diverse moment din viata mea de-acum inainte. O sa incerc sa imi fac un obicei. E interesant de vazut cum se schimba viziunea ta despre fericire. Si o sa incerc chiar sa o definesc. Cat de cat. Oricum m-am gandit mult la asta in ultimul timp. Mi-aduc aminte de o cearta destul de mare cand aveam vreo 19-20 de ani si ieseam des in club si mama nu intelegea sau accepta ideea. De unde scandal. Si stiu ca urlam prin casa si-am zis ca eu vreau sa ies ca asta ma face fericita. Nu mai tin minte de ce, dar fratele era putin deranjat de toata treaba asta si desi el nu se baga si e linistit, atunci s-a luat putin de mine si mi-a pus o-ntrebare pe un ton ce n-o sa-l uit "Ce e fericirea pentru tine?". Acum pare tras de par si vorba spuse aiurea, cum sa fii fericit ca mergi in club? Ideea era si cred ca inca este, in cazul meu, ca mersul ala in club de atunci era o dorinta, ceva ce voiam eu foarte mult sa se intample. Si simpla indelinirea a unei dorinte ma face fericita.
Tot azi, dar ceva mai devreme de toata faza cu fericirea, mergeam pe jos de la Eroilor spre Razoare. Trafic infernal. Am ajuns mai repede decat un autobuz care a plecat din statie in acelasi timp cu mine. Si-am vazut ceva foarte tare. Destul de multi biciclisti. Unul trece si avea ghiozdan, ca majoritatea biciclistilor, de altfel. Dar asta era altfel, ca avea praz in ghiozdan, si nu 1-2 fire, ci cred ca erau la vreo 10. Probabil avea si rosii, ardei si alte legume pe acolo, dar ele erau ferite de ochii indiscreti ai trecatorilor.
Si mai devreme de praz am fost la vacute. Undeva pe langa Ploiesti. M-am intors mirosind minunat si cu multe informatii si cunostinte. Si ceva gust amar. Sistemul intensiv de crestere a animalelor (aici, al vacilor) este crud. Da, se pune accent pe bunastarea animalelor, trebuie respectate niste reguli, dar tot este crud. Vacile alea sunt mulse de 3 ori pe zi, la 6, 14 si 22 si din cauza asta in loc sa fie folosite timp de 5-6 lactatii dupa 2,5 sunt trimise la abator. Rezervoare de lapte. Sau de vitei, pentru ca am avut ocazia sa vedem o nastere in direct. I se vedeau copitele vitelului. Cam la o ora dupa treaba asta a venit vremea sa plecam si am vrut sa vedem daca vacuta a terminat. Vitelul fusese fatat, si luat imediat de acolo, fara ca ea sa-l linga macar o data. Mugea de zor vaca. M-a intristat.
Am inceput sa o ard in stil nomad daca m-am mutat. Cu ghiozdan plin cu toale si cu laptopul cel de toate zilele si cu geanta de umar si ea plina cu de toate. Care geanta e mare, atat de mare ca m-am gandit eu ca as putea baga un om in 2,5 genti ca a mea. Intr-una ar intra picioarele si mainile, in alta trunchiul si ramane capul. Toate ciopartite bine, bine-nteles.

joi, 22 octombrie 2009

Trafic

Stau in pat si imi iau cina - doi covrigi cu sare. C-a trebuit sa plec la intalnirea echipei de marketing fix intre orele cand se servea cina pe-aici. Asta e. Bine ca-mi plac covrigii. Beau Cola light. Asta ne-au dat azi la pauza...Tot naspa e...ca toata Cola de la noi...
Azi in metrou erau doua tipe ce stateau jos, eu fix in dreptul lor dar in picioare. Citeau. Ambele la paginile 16-17. Citeau carti din colectia Adevarul. Una Doamna Bovary, alta Anna Karenina. Tipa de langa mine citea Elevul Dima dintr-a saptea. Eu...citeam regulile de calatorie in metrou.
Dar voiam sa zic de trafic de fapt. Am plecat pe la 6 fara 20 spre Unirii. Pe jos pana la Aviatorilor, evident, prin parc. Era un trafic al dracu' pe Kiseleff. Mi-am adus aminte de ce acum 3 ani am hotarat ca nu o sa ma mai urc in RAT B decat in cazuri de urgenta maxima si atunci cand masina aia chiar ma duce mai repede la locul unde vreau sa ajung. Ajung si la semafor, realizez ca era oprit traficul. Politie, aia nu se miscasera deloc 7 minute cat mi-a luat mie sa ajung la Arc de la Agronomie. Evident ca au inceput si claxoanele fix cand tocmai trecusem de marele sir. A fost nevoie de un idiot sa claxoneze si-au inceput toti. Unii tineau apasat non stop, altii, isi etalau simtul artistic si il foloseau ca instrument muzical...apasat scurt, scurt, scurt, lung, si de la capat. Fiecare pe melodia lui. Dupa ceva minute le-a trecut. Baiatul de la Brigada speciala de nustiuce se amuza si el de situatie. Oamenii deveneau nerabdatori. Trece in 2-3 minute. Imediat. Si trece si americanu'. Duca-se.
Ma tot gandesc la problema asta cu traficu' infernal din B. Am cateva idei geniale. In primul rnad biciclete. Multe. Si deci piste serioase. Deci restrictionat sau chair interzis traficul automobilele pe anumite strazi. Exemplu: Pache Protopopescu. Exista RATB, tramvai si 311. Daca nu ar mai fi masini ai ajunge in maxim 10 minute la Rosetti. Si fara masini, pe strada sau parcate s-ar putea face piste la modul serios. Si ajungi acolo cu masina, daca ai, o lasi in parcare (care ar trebui sa existe - am si ptr asta solutii) si iei RATB-ul, ca nu te-a facut ma-ta-n masina. Si iti misti fundu' si faci micare. Da' romanu' lenes. Tre' sa parcheze la 5 secunde de unde are treaba. Sau mergi pe jos. Sau ai bicicleta undeva pe masina si o iei si mergi prin oras. Sunt constienta ca Bucurestiul e oras mare (e al 6lea din EU dupa populatie, nu stiu al catelea e dupa suprafata, oricum e mare) si asta face dificil mersul cu bicicleta ca mijloc de transport acasa-work pentru unii. Dar se poate stabili o zona (in partea centrala, sau eventual dupa vechea organizare, cu cele 7 bariere ale orasului) care sa fie bike friendly. Solutii ar fi. Si idei.
In plus, ar trebui incurajat din partea autoritatile sa se utilizeze transportul in comun. Dar asta ar insemna sa rezolve si ei mersul de cacat pe majoritatea liniile. Metroul sa vina la maxim 2 minute, autobuzele ceva mai rar, dar oricum, 5-7 minute, autobuze de noapte. Si ar trebui ca tramvaiului sa ii fie acordat mult mai mult interes. Am vazut un documentar ca in Franta au inceput sa reactiveze linii de tramvai pe care le cam lasasere in paragina. Au realizat ca e cel mai bun mod de a proteja mediul si de a oferi servicii bune de transport. Pentru ca da, desi e vorba de comfort si de satisfactia ta de calator, e vorba si de mediu. Ca-n curand o sa ne ducem dracu' cu totii. Cu tot cu masinile noastre.
Asa...cu parcarile. Ma gandeam ca se pot folosi spatille deja existente daca s-ar face fie parcari subterane (imi zicea fratele ca asa a vazut in Paris), fie la suprafata, pe 2 nivele macar. sau un demisol, si 2 nivele. Si automat intra mai multe masini. Ar arata mai ciudatel, dar se rezolva cu ceva design. Dar trebuie investitii serioase ptr idei d-astea geniale de-ale mele.

P.s. Mi-am amintit ce voiam sa scriu. Cu ce am ramas azi de la curs.

Banc.

Care e diferenta dintre un bou si un taur?
Boul e sotul vacii. Taurul e amantul.
Dar de ce nu e taurul sotul vacii?
Da' ce e bou?

Am ras. Zau. Banc de zootehnist.
Din asta am ramas cu ideea de boul e un idiot ca se alege doar cu nazurile vacii, iar taurul o fute.

The end

PS2. Mi-am amintit ca de fapt lapostul asta trebuia sa zic de ce o sa fac eu cand imi voi lua bicicleta. In o luna, la anu' sau peste 5 ani. Candva imi voi lua. Si atunci voi fi extrem de injurata (chiar daca nu se va sti cine e autorul, cred, sper. Dar vor fi injuraturi). Asa. Avem pistele de biciclete, facute aiurea in mare, dar exista. Asta inseamna ca pe ele tre' sa mearga biciclete (si in unele cazuri si oameni, ca-s comune). Dar de cele mai multe ori pe minunatele piste se gasesc masini. Parcate. Ca, deh, nu-s locuri de parcare in B, si fiecare o lasa pe unde gaseste. Ii inteleg intr-o anumita masura si pe ei. Dar asta tot nu-i salveaza. Asa ca atunci cand voi iesi prima data cu bicicleta mea prin Bucuresti, voi avea la mine niste stickere/etichete pe care le voi lipi fix pe parbrizul masinilor parcate pe pista. Fix in dreptul volanului, ca sa ii deranjeze cand conduc. Si ca sa fie si mai enervant, o sa aleg etichete d-alea de hartie care daca incerci sa le dezlipesti se rup. Si o sa mai scriu si mesaje de bine pentru minunatii soferi. Si poate asa data viitoare se vor gandi de 2 ori cand vor parca in dreptul unei piste, sau fix pe pista. Pai ce dracu', imi place sa se respecte regulile. Si multi bucuresteni se comporta ca niste animale. Asa ca ii voi dresa.

miercuri, 21 octombrie 2009

Primele impresii (de atunci)

Ce-mi veni, da' am zis sa intru pe blogul de pe wordpress. Si-am vazut ca aveam acolo un post scris pe 10 februarie direct din Copenhaga. Cu primele impresii. Cum eram pe atunci si cum vedeam viata si cum abordam problemele.

Il voi pune aici. Ca asta am zs ca o sa fac atunci cand am hotarat care blog va supravietui.

Quote...

Cand a inceput? Heh, nu prea stiu…prin vara, cam asa. Nu m-am dus cand trebuia sa ma duc, nu mi-a parut tare rau ca am ratat, la fel cum am facut mereu, nu incerci, nu risti, nu te lovesti de diverse in viata, nu suferi – proasta combinatie si gandire, but that’s me. Deci s-a facult selectia, eu nu am fost, bye-bye Danemarca. But NO! Danemarca ma voia pe mine, hehe, desi eu nu stiam ca o vreau, si uite asa, prin multe intamplari fericite am ajuns la Acceptance Letter to the University of Copenhagen, Faculty of Life Sciences, sau LIFE mai pe scurt. Si dupa multe alte agitari specifice mie, si multe intrebari extreme de idioate si de obicei cu raspuns foarte logic si evident, iarasi specifice mie, am ajuns pe Bucuresti Otopeni, asteptand vreo ora avionul de Copenhaga, apoi fara sa imi dau seama ce se intampla cu mine, hopa in avion, motoare pornite, ceva inima in gat, ceva amuzata de vikingul extrem de dragut de pe coada si de pe aripile avionului si binenteles de cele 3 puncte albe, pe fundal rosu, care se pare ca sunt specifice ptr Danemarca, nu numai ptr Christiania, cum stiam eu, ca steag al lor. Si uite asa am ajuns pe Kastrup, cu un zbor tare linistit si cu o vedere extreme de frumoasa la apus, iarasi cu noroc ca am nimerit pe parte cu vedere la apus, hehe that’s me – lucky si extrem de unlucky, 2 in 1, voi reveni later la partea unlucky, de obicei tine de electronice si de relatia mea cu ele, thank God ca de obicei predomina partea lucky ;) )

Aterizare cam abupta, daca se poate folosi cuvantul asta, eu calma la suprafata, dar ce era inside, hahaha, storm of thoughts, bad and good, sad and happy, positive and negative, totul opus si totul mixed bine, bine together. Aeroport tare, tare dragut, cica ar fi printre cele mai bine cotate, frumoase din…lume? Dar ce nu e pe primul loc la astia? Iarsi luck, bagajele ajung la banda nr. 5, cauta banda nr. 5, surprise, era fix langa semnul frumos luminos cu bleo deschis “Welcome to wonderful Copenhagen” ;) ) Si am zis cand am plecat de acasa ca eu VREAU sa vad chestia asta si live, nu doar in poze. Luck loves Nena. Bagake - checker, go and meet Simon, cu oprire la un exchange. Poor boy, statea cu foaia aia cu “Elena” si Elena umbla brambura prin aeroport :-j Simon, nice. Let’s go to the hotel! Ajung la aer, ma asteptam sa ma loveasca vantul in fata, val de frig, dar nu…vreme normala de iarna, un miros de iarna tarzie, cu primavara gata sa vina,parca. Frig, poate chiar gerut uscat in aer. Really nice. Te trezeste la realitate. Trenul, cred ca era pe linia S-train, foarte, dar foarte silentios, frateee.Ala nu e tren daca nu te hatana si nu face zgomot cand trece pe la macaz…gandirea mea de roman. Tot drumul pana la hotel, aproximativ 15 minute, nu am facut decat sa compar Romania, Bucurestiul cu Copenhaga. Nu e bine deloc sa faci asta, te deprima ca stai in tara aia.

Sar putin, tocmai am vorbit cu Katja, sa imi explice cum sa folosesc masina de spalat, not that hard. E a doua oara cand o vad, oamenii astia nu au pic de treaba cu tine. Daca le ceri ceva, te ajuta cu placere, iti zambesc, dar in rest, your place, faci ce vrei, ca doar platesti ptr asta, si nu asa de putin. The same thing with Sara, nemtoiaca...impart subsolul cu ea, vine, pleaca, nu sta decat cat sa se schimbe si sa manance, apoi pleaca iar. Viata. Apropo de unlucky, vorba vine, ca ea e de treaba, dar cand am plecat de acasa am zis ca nu vreau sa stau cu o nemtoiaca. Fara nici un motv anume, doar am eu ceva cu nemtii si Germania de mica. Nu imi plac. Bine ca nu am treaba cu fata, ca ma suparam rau sa am asa “ghionion” tocmai la asta. Apropo de alt ghinon. Acum scriu in word si ma mai gandesc daca voi posta asta undeva. Nu am net. Am fost cu laptopul la scoala ptr prezentarea cu agricultura Romaniei, si am zis ca daca tot sunt in acolo sa imi rezolv problema cu laptopul, conexiunea wireless la reteaua facultatii. Nu a mers. Cica totul e setat, dar nu mi se conecteaza. Haha. Nena’s “luck”. Dar de fapt cred ca Gigi-ul de acolo nu stia mare lucru, ca ajung acasa si nu imi mai merge netul. Cica "IT-support, if something doesn’t work these guys will solve it immediately." Se pare ca mai tre’ sa fie si mici chestii negative si la ei.

Am dat si de Sara, ca tot vorbeam de ea. Pare nice. Sper sa fie nice.

Asa, cred ca tre’ sa ma intorc la hotel, sau mai bine la gara din Copenhaga. Kobenhavn H. Extraordinary piece of art. Desi cred ca e doar un fel de hala mare cu iesire spre multe linii de cale ferata, dar frate cum e inauntru, cu candelabre uriase, si arcadele alea din lemn, si au si lift…ca sa nu te chinui cu bagajul. De fapt au lifturi d-astea peste tot pe la s-train-uri si pe la metrou. Civilizatie. Back to hotel, foarte nice si ala, aproape de gara, camera micuta, dar curata. Cartier si strada de curve, hahahaaa. Si muuulte, multe baruri, multe restaurante, multe sex-shop-uri si multe tattoo shops. Destul de misto pentru o prima seara. Desi cam trist..singura printre straini, intr-o sambata seara.

Apoi, aventura pana “acasa”. Simon cica era in stare de mahmureala dupa seara de sambata si nu putea sa vina sa ma duca. Cred si eu, cand umbli cu dozele de bere in ghiozdan J) si dai sa bea persoanelor abia cunoscute de 30 minute. Anyway, drum relativ scurt cu S -train A spre Hundinge, apoi o statie cu nr. 18 bus, si aproape home. O intrebare, doua si gata, arrive at Dansborg Alle 10. Iarasi luck, erau home, si Jens, si colega de casa, toti. Mica discutie cu unul si celalat, apoi ramai singura sa despachetezi.

Gata si mancarea. Azi am facut orez, cu legume si un pic de pui. Am facut muuult. Niciodata nu nimeresc cantintatea de orez crud si mereu imi ies ditamai oalelele de orez ...

1st day of school a fost ceva iarasi de neuitat. Trezeste-te la 6, obisnuieste-te cu casa, apoi fugi spre facultate, caut-o, totul intr-un suflet, ca sa nu intarzii. Ciuciu, la 8.30 eu inca eram in cautarea salii 3-05 unde sa tine “Organic agriculture” Inghetata, fara manusi, ma uitam in gol spre o harta a campusului, cand “Can I help you?” Ii arat foaia, fara pic de speranta, ea “Oh, that’s my course” LUCK??? J Hehe. That was Vibeke, my teacher, minunata profesoara, minunata persoana. Orele incepeau la 9. eu nu primisem mesajul. Asta e, norocul de partea mea. Cursul mi-a parut extrem de interesant din prima zi, mai ales datorita ei. A doua zi aveam sa mergem in excursie, undeva pe langa Roskilde. Ce am vazut acolo nu are sens sa explic. Iarasi foarte tare, astia sunt asi in ale agriculturii, si ale partii de agricultura organica. Si dupa frig cum nu am putut sa indur vreodata si cum nu am crezut ca pot sa indur si sa mai si respir dupa, ajungem la Vibeke acasa, luam pranzul, apoi pregateste-te sufleteste pentru inca o portie de frig, de data asta cu subiectul “vaci de lapte”. N-a fost sa fie, a fost doar o portie de lapte organic la pahar. Foarte bun. Apoi back to Vibeke’s place, pentru cina. Pregatita de noi. Ceva socializare, ceva pregatire, bautura, bucatarie din toata lumea, in final, mancare gustoasa, plus ceva discutii interesante, unele savuroase, funny, si discutii dupa care gandesti “astia nu sunt sanatosi”. Cica au obiceiul de a cauta prin tomberoanele supermarketurilor ptr a se alege cu cate ceva bun de papa, ce in viziunea celor de la supermarket este expirat. Dar nu si pentru ei. Totul se poate manca, chiar si din tomberon, atata timp cat e ambalat, si nu a expirat de prea multe zile…si asta venea din gura profesoarei, o tipa la vreo 50 si ceva de ani, extrem de bine pregtita profesional si cu un simt extem de bun al predatului si care se pare ca are obiceiul de a cauta mancare prin tomberoane, sau cel putin stie de chestia asta si nu are nimic impotriva cu cei ce fac asta. Dumpster diving. Cred ca trebuie sa incerc asta ca sa intru in spiritual orasului. Si sa imi cumpar bicicleta si sa invat sa merg. Nu poti ajunge in Copenhagen si sa nu stii sa mergi pe bicicleta. Loser scrie pe fruntea mea. For now.

I’m out of ideas. I’ll be back some other time. It’s time to eat now.

AAAAAAA. Mi-am cumparat Coca-Cola azi. Mult mai buna decat in Ro. Nu se poate compara. Cum era odata. Pacat ca e scump rau. Painea, care era 6,75 kr si Cola au facut 34 si un pic de coroane. Scump scump. I don’t know what’s next. Cu berea nu prea ma impact, scump si nu extraordinara. In schimb daca tot suntem la capitolul mancare, puiul, legumele, ouale, chiar si laptele cred, foarte gustoase. Nu degeaba sunt ecologice si cam scumpicele. Merita.

End of part 1.

...end of quote.

Click-click-win!

Dand click-uri pe net am ajuns aici

Si ce-am zis? Concurs? Pai hai sa mai citesc...blogger? Pai se pare ca sunt, am si followers de ceva timp, blogul are vechime, postez zilnic...Merge. Si ca sa castigi tre'sa ai noroc. Si ce vad? Extragere pe 1 noiembrie. Pai eu sunt nascuta la inceput de noimebrie. Si ori am noroc d-ala de om tampit, ori ghinion. Acum vreau sa vad cum vine norocul la mine. De-aia particip. Imi place sa particip la chestii de genu' ca sa vad cum merge cu norocul. Desi nu le iau niciodata in serios. Si totusi, am castigat o data. O invitatie dubla la Guru. Am luat-o direct de la Andrei Vulpescu. Ce fericita am fost c-am castigat.

Na si-un quote, cu info despre concurs.

Concurs Banipepost – Restul Castigator
By razvanserbu

Primul concurs unde RESTUL castiga un LAPTOP!

Serviciul Bani Pe Post organizeaza un Concurs pentru bloggerii romani, avand ca premiu un laptop de ultima generatie in valoare de 1.670 lei.

Cel mai important accesoriu pentru un blogger este laptopul. Usor de transportat, usor de folosit, cu posibilitati extinse de conectare la Internet si nu in ultimul rand cu o autonomie a bateriei de mai multe ore, minilaptopul devine in cel mai scurt timp un ajutor indispensabil bloggerului de astazi.

Modelul ales ca premiu pentru Concurs este Asus Eee PC 1002HA, care permite utilizatorilor să beneficieze de un calculator portabil stabil si de incredere; autonomia de 5 ore (durata reala de functionare poate varia in functie de conditiile de utilizare) si spatiul de stocare exclusiv de 10 GB Eee Storage il fac partenerul ideal de calatorii. Ecranul mare de 10.1 inch ofera o vizualizare confortabila, iar tastatura cu dimensiune de 92% din cea a unui notebook tipic face lucrul mai usor si mai relaxant. Hard disc-ul de 160 GB ofera spatiu suficient pentru stocarea documentelor si a fisierelor multimedia de care are nevoie orice blogger care se respecta, mai ales cand minilaptopul cantareste doar 1,2 kg.

„Am decis sa organizam acest Concurs pentru a atrage atentia companiilor asupra blogosferei romanesti. Suntem de parere ca Web2.0 are suficienta vechime in Romania pentru a constitui o forta in domeniul informatiei din tara noastra. Bloggerul roman s-a maturizat si acum este momentul de a investi in blogosfera romaneasca. Evident, prin acest concurs vom ajuta un blogger sa-si poata scrie mai usor materialele, punandu-i la dispozitie un minilaptop de ultima generatie” este de parere Razvan Serbu, directorul general al Serviciului BPP.

Tragerea la sorti pentru acest Concurs va fi extrem de transparenta pentru a asigura obiectivitatea necesara. Astfel, bloggerii, pe masura transmiterii link-urilor prin email vor fi trecuti pe o lista, unde fiecare blogger va capata un numar de ordine. Aceasta lista, va fi facuta publica pe site-ul www.banipepost.com si pe blogul //banipepost.wordpress.com.

La extragerea LOTERIEI NATIONALE 6 din 49 din data de 1 noiembrie se vor extrage 6 numere. Aceste numere vor fi folosite pentru stabilirea câştigătorului în felul următor:

1) Cele şase numere se vor înmulţi între ele şi va rezulta un număr X

2) Numărul X se va împărţi la numărul de participanţi şi va rezulta restul R

3) Câştigătorul este bloggerul al cărui număr de ordine din lista publicată este egal cu R

4) În cazul în care restul R este egal cu 0, ultimul blogger, cu numărul de ordine cel mai mare va fi câştigătorul Concursului.

5) EXEMPLU:
La promoţie participă 157 de bloggeri, numerele extrase sunt 2, 48, 30, 44, 26, 18.
2 x 48 x 30 x 44 x 26 x 18 = 59304960
59304960 : 157 = 377738, rest 94
Bloggerul cu numărul de ordine 94 este declarat câştigător.

Concursul este destinat tuturor bloggerilor indiferent daca folosesc sau nu serviciul online www.banipepost.com.

Pentru a participa la concurs, bloggerul trebuie sa aibe peste 18 ani si sa scrie pe blogul personal un articol referitor la acest Concurs. Link-ul la articol si datele personale ale bloggerului (inclusiv numarul de telefon la care pote fi contactat in vederea ridicarii premiului) vor fi trimise prin email la adresa office@banipepost.com, cu mentiunea „Pentru Concurs”. Blogurile companiilor sau care apartin unei firme nu pot participa la acest Concurs, el fiind rezervat doar persoanelor fizice.

Pentru a fi considerat blogger eligibil, blogul personal trebuie sa contina minimum 10 articole exclusiv articolul despre Concurs si blogul sa aibe un minim de 30 de zile (la data inceperii concursului), cu posibilitatea verificarii vechimii acestuia.

Articolul referitor la Concurs trebuie sa contina un link catre Regulamentul Oficial al Concursului, iar opinia si tonul articolului raman la latitudinea bloggerului.

Lista bloggerilor intrati in competitie va fi publicata la incheierea concursului si INAINTE de tragerea loto pe blogul: banipepost.wordpress.com, astfel incat toata lumea sa poata afla bloggerul castigator in momentul extragerii loto.


Regulamentul aici

Wedding plans

Daca acu' ceva timp am dat de tarafu' ce-mi va canta la nunta, adica ei, azi am gasit o varianta foarte buna ptr locul unde se va tine nunta, adica salonul rustic din complexul Calipso din Agronomie, ca sa fie in ton cu tarafu'. Acum mai tre' sa-mi gasesc barbat :))

Agricultura!

Daca la anul nu ajung la master in DK, acum am alternativa. Ma duc la agricultura. Voiam de anul asta sa dau, dar s-a nimerit ca examenul de master sa se dea intr-o sambata, fix cand my best friend got married. Alegerea a fost usoara. Si nu regret nimic.

Dar azi am avut ocazia sa vad cum sunt profesorii de la agro. Acum stau si ma gandesc ca poate am ales gresit acum 5 ani. Trebuia sa fi emrs doar pe agricultura. Ca oricum din cei 5 ani mi-au placut destul de mult materiile din primii ani cand am invatat partea de agricultura. Si marketingul. Si cred din ce in ce mai mult ca e bine sa stii o meserie, ceva concret, nu balarii management, marketing. alea se invata pe parcurs, dupa ce ai o baza intr-un anumit domeniu. Dar asta e acum, alegerea a fost facuta.

Azi l-am cunoscut pe domnul profesor Roman, de la catedra de fitotehnie, care m-a fascinat. E varianta romaneasca a lui Vibeke. Un cadru didactic extrem de bine pregatit, cu simtul umorului, cunoscut in mediul lui si respectat ( o colega de-a noastra i-a fost studenta pe vremuri si am observat relatia dintre ei, modul cum comunicau si interactionau). In plus, desi avea prezentare in power point, lunga, dar facuta bine, a hotarat sa discutam lucruri practica mai degraba. Ceea ce ne-a capatat atentia tuturor. Am stat aproximativ 4 ore (cu pauza de 30' la un moment dat) fara sa arate vreunul dezinteres. Iarasi s-a intamplat sa fie un subiect despre care stiam, dar mi-a prins bine sa le mai aud inca o data. Evolutia culturilorla noi in tara, pe o perioada de 100 ani si situatia agriculturii la momentul actual, OMG-uri, agricultura ecologica si mai mult decat atat, biodinamica, cu exemple concrete de ferme din Italia si Danemarca. Vazand graficele si modul in care totul s-a dus in jos dupa 1990 m-a luat o stare de agitatie combinata cu dezamagire. Suntem niste idioti, cu o tara cu potential urias si risipim totul. Si-a expus niste idei cu care sunt de acord. Cum ar fi concentrarea productiei anumitor alimente (de ex. cerealele in zone cu potential pentru cultura asta, de ex. Romania si alte tari din jur, sau din Europa. Tarile astea se vor axa pe productia de cereale, cu rezultate cat mai bune apoi vor produce pentru a furniza cereale la nivel global. Si asta sa se intample la nivel global. Stiu ca am mai vorbit despre asa ceva cu colegii din Dk. am avut un modul legat de productia locala vs. productia globala, avantaje si dezavantaje. Se pare ca sistemul asta de productie concentrata pe caracteristicile si predispozitia unei zone pentru productia unui anumit pordus s-a discutat la ceva conferinte . Si ar exista si o harta a lumii si a ceea ce e cel mai potrivit sa se produca in fiecare loc. Dar asta nu o sa se intample niciodata. Englezii se vor incapatana sa produca ei merele lor, ca sa le aiba in mai-iunie proaspete in piete, in loc sa le importe din Australia. Desi, facand astfel, vor produce o cantitate mai ridicata de emisii de carbon. La fel se intampla si in cazul cresterii ovinelor. Mediul australian este mult mai prielnic activitatilor de genul asta, nefiind nevoie de multe inputuri pentru o productie ridicata. Dar am divagat.

Proful asta mi-a amintit de ceva ce obisnuiam sa fac si eu atunci cand eram pe la bunici. Vorbeam despre sfecla de zahar si despre declinul uimitor ce l-a avut dupa 1990, de la 36 de fabrici de prelucrare a sfelcei la 5 in momentul actual, cand doar se rafineaza zahar brut adus de pe la altii. Si zicea ca el pe vremuri obisnuia sa manance zahar cubic in lipsa de ciocolata sau alte dulciuri. Si mi-am adus eu aminte cum faceam cand eram la Luica si mamaia ascundea zaharul cubic (nu stiu pe cine cunostea unchi-miu, dar aducea mereu cutii). Si eu mereu furam sa mananc. Ce-mi mai placea...

Apoi, dupa ora 12 am fost luati in primire de prodecanul facultatii de agro, si el un tip foarte bine pregatit, dar cu mai putin simt al predatului. Insa ce am facut noi nu s-a numit predat. Am continuat cu discutiile, de data asta doar pe agricultura ecologica. Unde ar trebui sa fiu as. Si stiam destule din cele zise. Mai putin pe partea de biodinamica, despre care doar auzisem. Am avut ocazia sa vad multe poze cu ferme de genul asta. Extrem de interesant. Am ajuns sa discutam la un moment dat de efectul de piramida. Chestia cu biodinamica e sa fie un cat mai mare echilibru om-natura, un fel de intoarece la origni, sau cum zicea proful, la traditii (ceva cam cum faceau bunicii si strabunicii nostri cand plantau sau efectuau o lucrare in funtie de momentul din an. Totusi sunt sigura ca ei nu aveau in cap schimbul de energii. Oricum, erau mult mai apropiate de practica biodinamica.

marți, 20 octombrie 2009

Vibeke

Vibeke Langer este profesoara mea de la cursul de agricultura organica din Danemarca.
Azi m-am gandit la ea destul de mult. Am intarziat la curs cu 30' si cand ajung ce gasesc? Colegii mei scriau de zor cu markere pe foi d-alea mari rezumat la ceea ce facusem noi ieri. Profu' pe nicaieri. Si-am stat asa pana pe la 11. Singurei demonstrand ca stim sa scriem. Nu am inteles rostul. Pentru ca tipul nu a dat nici un sfat despre cum sa faci.
Scriind am ajuns sa ma gandesc la Vibeke si la cum decurgeau cursurile cu ea. Am avut vreo 5-6 profesori la cursul de agricultura organica, ea fiind profesorul coordonator. Si totusi, ea a fost cea mai apreciata. In primul rand femeia asta era om, prieten. Apoi profesor. Si e un profesor al naibii de bun. Ea e specializata pe pest management si lucreaza in cercetare, dar este si profesor asociat la Uni. Copenhagen, LIFE. Si se pare ca a pus bazele cursului asta de agricultura organica si a continuarii modului, cu cursul organic food systems.
Am cunoscut-o pe 2 februarie. Cautam de zor sala de curs si deja incepusem sa ma resemnez. Ma uitam la un panou, undeva in campus, moarta de frig, batuta de vant, dupa ce intrebasem toti oamenii pe care ii intalnisem daca stiu unde e sala si incercam sa imi dau seama unde e sala 3-05, asteptand o revelatie. Cand aud o voce in spatele meu "Can I help you?". Ma intorc, scot foaia din buzunar, ii arat ce caut, deja fara speranta si ea face "oh, that's my course. Follow me." Aleluia!
Intram in cladirea langa care ma aflat si aflu ca aia era cladirea unde se tin cursurile la LIFE (am cautat sala aia 30-40 minute timp in care am facut inconjurul cladirii aleia dar nici o secunda nu mi-a trecut prin minte ca aia ar putea fi. Nu semana a cum imi imaginam eu o cladire unde se tin cursuri). Aflu si ca eram prima ajunsa, cursul incepea la 9 (eu stiam ca la 8).
Vibeke e o femeie de inaltime medie, cu parul alb, drept, oarecum nearanjat, tuns pana la urechi, in scari, cu niste ochi blanzi si o privire materna, protectoare. Fata ii era ridata, se putea vedea clar varsta, dar avea acel ceva al ei si ii statea bine asa cum era.
In a doua zi de cursam plecat sa vizitam ferme organice in zona Copenhagei. Ne-a zis ca dupa excursie vom merge la ea acasa si vom pregati cina si asa ne vom cunoaste mai bine. Asta e un obicei de-al ei pentru toti studentii inscrisi la cursul ei. Eu am ramas muta de uimire. Cum sa mergi acasa la profsor sa dai petrecere?? La ei e ceva normal. A doua zi ne-a dus la ea acasa si la pranz, ca sa ne dea o cafea/un ceai ca sa ne incalzim dupa vizita la ferma de porci care s-a desfasurat mai mult pe camp, in vant si frig. Asa am aflat ca ea si familia ei locuiesc intr-o comunitate d-asta. Nu am retinut numele atunci, dar cautand pe net tind sa cred ca este Svanholm. Dupa ce am vazut poza cu intarea sunt 99,9% sigura. Totul la comun. Si sunt fericiti.
Cam asta ar fi despre Vibeke...for now.

luni, 19 octombrie 2009

Busy makes me happy

Am stat mai mult de 12 ore azi plecata de acasa. Ceea ce e ceva ce n-am prea facut de cand m-am intors. Am fost cam o leguma. Ma trezeam la 12, ma urcam in patul din cealalta camera, dadeam drumu' la tv, la calculator, la muzica si acolo ma gasea mama cand venea acasa la 8 seara. Cel putin pe perioada de vara. Noroc ca am mai mers pe la mare. Si noroc ca m-am gandit sa ma bag intr-un ong. Si-acu's asistent de marketing, cica. Dar sa revin la cele 12 ore plus. Am invatat o gramada de chestii noi azi. Si m-am ales cu un loc nou de locuit timp de o luna incepand de azi. Pana pe 19 noiembrie o sa ma mut in camin in Agronomie. Asta-mi revine ca participant la cursul de consultanta agricola finantat de Banca Mondiala prin programul MAKIS. Cazare plus 3 mese pe zi plus curs gratuit. Echivalentul a 2000 euro zic ei. Si asta e tot ce o sa-mi iasa in urma plecarii ca student Erasmus, dar cu grant 0 aka pe banii mei 100%. Cel putin asa am crezut pana azi, ca tipa de la relatii internationale m-a inscris ca sa isi spele pacatele ca m-a trimis fara grant. Pentru ca pe Danemarca in anii trecuti au fost probleme, cei trimisi nu s-au intors cu numarul de credite necesar, fonduri reduse, bla bla-uri, si totul a cazut pe mine. Desi eu nu aveam nici o vina si nici o treaba cu respectivii. Dar nici nu aveam ce face. Si nici scnadal nu fac. Nici nu stiu sa fac. Dar azi vad ca tipul ce-a plecat odata cu mine, dar pe Franta era si el inscris. Deci nici o spalare a pacatelor din partea ei. Da bine sa zici ca ai si studenti la curs. Diversitate. Si da bine sa te lauzi cu studentii. Ca ce buni sunt ei. De-ar fi zis asa si acu' un an...
Dar nu mai conteaza. E trecut. Si Danemarca e cel mai bun lucru ce mi s-a intamplat. Asa ca discutii despre bani nu-si au rostul. Azi am descoperit ca nu sunt singura ce vorbeste mult despre Danemarca. Trebuie sa mai cercetez, dar tind sa cred ca se ia. Tipul ce ne prezenta azi fondurile europene si alte treburi a studiat si el in Dk. 2 ani. Probabil master. Voi afla. Din 5 fraze una era despre Danemarca. Din 3 exemple, 2 erau din intamplari traite in Danemarca. Si tot asa. Eu eram fericita. Si mai mult am fost cand am aflat ca vom avea un lector din Dk ce ne va vorbi despre sistemul lor de consultanta. Despre care eu stiu unele chestii deja. De fapt, stiu destule din chestille pe care le voi face la cursul asta. Dar nu-i mare suparare. Dupa curs o sa fiu certificata in consultanta agricola. O sa pot sa imi deschid firma de consultanta. Dar culmea culmilor, ca in RO, nu o sa pot sa fiu "consultant agricol" pentru ca profesia asta nu exista in nomenclatorul de meserii. Am aflat o gramada de alte chestii noi si interesante azi la curs. Si-s colega cu oameni de la ANCA, APIA, OSCA si alte institutii cu acronime, toate avand legatura cu agricultura. Networking, frate.
Apoi, spre seara, ca sa fie ziua completa, am cunoscut un blogger. Din aia primii bloggeri ai Romaniei. Si-am aflat de niste concepte interesante la ceva ce-a fost un fel de discutie despre antreprenoriat. Si am descoperit ca nu sunt sigura obsedata de stiut detalii despre oameni. Sunt altii mai rau decat mine.

duminică, 18 octombrie 2009

Remixed



A rulat pe panza pe fundal pe durata concertului lui raku. Fix bucata asta m-a uimit si m-a facut sa ma holbez, hipnotizata si fascinata, incercam de deslusesc totul pana in fata. Plus remixul remixului facut de Faibo. Ce s-a auzit la concert pe fundalul asta vizual a fost infinit mai tare si-a avut impact mai bun. Cel putin pe mine.


Am gasit si albumul
Mai trebuie sa gasesc si dvd-ul ca sa pot sa "vad muzica si sa ascult imaginile". Sunday afternoon chill.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Little Britain

Mi l-a recomandat acu' youtube-ul. Il stiam deja de vreo luna de la o prietena italianca.
E teribil de amuzant. Acum astept sa se ia de pe torente. Desi nu reusesc sa gasesc decat varianta US, nu si pe cea UK.

Cum nu am reusit sa vad inca un episod cap coada, nu stiu decat de personajul Carol Beer, jucata de un tip travestit. Serialul parodiaza diferite tipuri de persoane si situatii specifice mediului britanic. In plus, fiecare personaj are cate o fraza devenita deja trademark. A lui Carol e "Computer says NO", iar cateodata mai tuseste fortat intentionat in fata celor cu care vorbeste. Dementiale bucati.

Aici e Carol lucrand la banca:



Carol, la spital:



Carol, ca agent de turism (care e ffff amuzanta):



Carol, in strainatate:



Si se pare ca din cand in cand "Computer says Yes" hahaha



Cam atat. Mi-am revenit. Rad. Si am uitat de dureri de cap.

Clubbin'

Am o mica durere de cap. Ca dupa o betie. Da-i de la nesomn. Ca deja am inceput campania "e ziua mea in curand, cotizati, cumparati, faceti cadouri din timp, nena vrea sa cheltuie...ca doar o fata ai, ca doar o sora ai...ca eu cer doar o data, dar daca mi se da accept, ca asa-s eu, ce vina am eu ca voi ma-acceptati". Si asa in fiecare an luna octombrie e pentru mine luna de cumparaturi. Ca mie nu-mi place sa merg la cumparaturi prea des. Deci azi a trebuit sa ma trezesc de dimineata ca la 10 si ceva aveam planuit sa plec cu mama dupa toale. Greu cand in noaptea anterioara ai fost la petrecut. Si de aia am eu durere de cap. Mama radea pe drum ca sunt mahmura. Nici gand. Doar o tequila si-o Cuba Libre.
Si-am fost in club. R&B Party. In loc nou. Petrecere de deschidre. Same ol' shit. Ca de-acum 6 ani cand am inceput noi 3 sa iesim in club. (Eu am inceput sa ies sa pierd noptile tarziu,ca varsta. Noi, de fapt. Ca eram fete cuminti pana atunci.) Chiar acum in toamna se fac 6 ani de and am mers in Blue. Cate amintiri.
Cand m-am intors i-am zis lui B. ca totul se schimba. Am terminat si eu facultatea (ele au terminat anul trecut - deh, ingierii-s mai cu mot, fac 5 ani), una se marita, servicii, alte treburi. Si schimbarea plutea in aer. Da' nu e chiar asa. Nu in totalitate. La party aseara era totul neschimbat. Doar locul era altul, poate cel mai dragut club din astea pe unde s-au mutat petrecerile astora. In rest aceieasi figuranti, pusti rupandu-se in scheme, dansuri, 1-2 step, ca SS in vremurile lui bune, pustoaice ce abia au dat de gustul iesitului noaptea, veterani, aceleasi figuri, oamenii prezenti vineri de vineri, acelasi DJ usor nostalgic, cu piese arhi-cunoscute, de care suntem satule noi, dar se pare ca sunt evergreen...totul ca la 18 ani. Si noi, aceleasi 3, iarasi fix langa DJ, in fata pupitrului. Dar schimbarea era la noi. S-au intamplat chestii demne de mentionat: eu pe tocuri. Tocuri de vreo 10. Anul asta am mai purtat. Dar la party, never! In sfarsit devin si eu fata, cum ar zice copilu'. Apoi, B. s-a dus singura sa isi ia de baut. Care e lucru nemaivazut, nemaintalnit. si cand stateam la 3 metri de bar astea 2 imi punea banii in mana si ma impingeau spre bar. Asa a fost mereu. Ma obisnuisem cu ideea. Aseara a fost altceva. Apoi, Mihaela s-a dus singura la baie. Iarasi ceva nemaintalnit. Pai cum sa mearga o fata singura la baie, mai ales ea, cand puteau ele doua foarte bine sa mearga impreuna ca sa ma lase in club pe mine singura. Ca asa era amuzant pentru ele. Ah, si Mihaela a avut o mica tentativa de a ma dezbraca iar B., protectoare, a oprit-o. E timpul sa nu ne mai razboim si doar sa ne simtim bine. Iar apoi, am dansat toate, ca ziceai ca suntem in contratimp pe vremuri, ba ele doua, ba ma apuca pe mine si ele dormitau. Deci a fost foarte tare aseara. Da' acum am o durere de cap mult mai nasoala decat vinerea trecuta cand nu am dormit deloc noaptea si am baut de-am rupt. Si dimineata n-aveam nici pe dracu'. Nicioadata nu ma-teleg cum functionez. Tind sa cred ca durerea e de la prea putin baut.

vineri, 16 octombrie 2009

De toamna

Ceai de toamna de la Fares, din gama Anotimpuri. Yap, I love tea. Black. Oricand. Acum, ca e mai frig in casa decat afara, e perfect. Si Fares e firma mea preferata de ceaiuri. Romanesc (scrie frumos si vizibil pe ambalaj - Produs in Romania), cu traditie (din 1929), preocupati de sanatate si mediu (au emblema si gama de produse - "Linia verde"), ieftin (comparativ cu ceaiurile Lipton, Pickwick, Twinnings), variat si inovativ (au unele game unice pe piata romaneasca, din ce stiu eu, cum ar fi gama asta "Anotimpuri", care cred ca e noua, gama de "Aromate" fara arome aduagate, totul 100% natural, gama "Afectiunile omului modern", care are unele foarte bune la gust si utile, "Somn linistit", "Antistres", etc. Sunt fana.
Si daca am scris de ce imi place, trebuie sa zic si ce am facut azi. Am iesit la plimbare prin Herastrau. De data asta nu am fost singura, ci cu D. Ne-am dus sa ne intolim, din Pavilionul H, ca am descoperit ca-s haine mai ieftine, dar si de calitate, la modul ca sunt foarte multe standuri unde au haine aduse de la diverse firme straine (dau exemplu Topshop, ca e my favorite), care haine sunt facute in Romania, apoi trimise la ei in magazine(in exemplul meu, Anglia). Si romanii ciuciu haine. Dar probabil hainele astea sunt apoi readuse aici, fiind din sezoanele trecute. Dar nu ma deranjeaza. Ca sunt haine foarte bune. Asa...si trecand peste partea de shopiing, care nu ma incanta deloc, doar ma oboseste, am mers prin parc. Noi doua. Si cam atat. Eu stiam cum e parcul toamna, cand ploua. Mergeam zi de zi dimineata la 7 jumate dimineata prin parcul ala, pe soare, ploaie, zapada. Si imi placea la nebunie linistea. Iar cand ploua e si mai frumos. Imi place ploaia de mor. Ma simt extrem de bine cand ploua. Desi dardai de frig, sunt vesela, binedispusa. Iar cand combini parc gol, ploaie si toamna, deci frunze colorate cazute pe asflat sunt in extaz.

joi, 15 octombrie 2009

Natalia

Am intalnit-o in Weekend trip. Mai exact pe 14 februarie 2009, tind sa cred (plus sau minus o zi). Stateam langa semineu si vad doua tipe cu acelasi nume. Ma uit, si ce zic, "ia sa intru in vorba cu ele, ca doar de aia suntem aici. Sa ne cunostem." Bag un "Hi", apoi le zic ce am constatat. Aflu ca sunt rusoaice, aflu ca sunt si prietene. Una blonda, par pana la umeri, finuta, alta bruneta, tunsa scurt, ochi albastri, piele alba si ten fin, buze pline si conturate - rusoaica 100%, asa cum mi-as imagina eu ca arata o rusoaica. Te uitai la ea si stiai de unde vine. Mai mult nu am mai vorbit. Erau cam reci, distante. Apoi le vad pe cele doua Natalii la cursul de engleza. Nici acolo nu prea am discutat, doar mici saluturi ocazionale.
Cand am ajuns sa o cunosc? Natalia, cea bruneta, studia ahritectura peisagistica. La fel ca si Benedetta, cu care m-am imprietenit tot cu ocazia Weekend trip-ului, cand am fost colege de autocar. Cand a fost sa plecam la Stockholm Natalia a platit ptr noi croaziera ca doar era avea cont danez si platile se faceau prin transfer bancar.
3 - 7 aprilie: eu, Natalia, Benedetta, Stockholm, Tallinn, croaziera pe Marea Baltica. Ce ne-a legat. Pana in acel moment aveam multe curiozitati, care incepeau sa se tranforme in mici frustrari chiar, legate de rusoaice. Bendetta m-a asigura ca nu sunt deloc cu nasul pe sus, ci ca trebuie doar sa ajungi sa le cunosti pe fiecare in parte, sa discuti cu cate una pe rand, cand nu sunt in grup. Si voi constata ca sunt persoane foarte de treaba. Excursia noastra la Stockholm - Tallinn si chiar ea, Natalia, mi-au confirmat asta.
Fata asta pe langa faptul ca era extrem de frumoasa, avea mult sex appeal, ca toata rusoaicele de altfel. M-a cucerit. Asta pe masura ce o cunosteam mai mult si ii descopeream personalitatea. Am aflat ca facuse gimnastica atunci cand era mica. La fel ca mama ei care facuse gimnastica de performanta. Avea trup de felina, subtirica, mignona chiar, dar extrem de bine proportionata. Prietenii ei ii ziceau "pisica", ii desenasera pe un maiou o pisica stand la panda. Mi-a placut. Era ea.



Ea e Natalia. In ziua cand am fost la plaja, in "sudul mediteranean" din Copenahaga. Pe 3o mai. (Fotografia asta eu o denumesc "Denmark postcard". Mai ar trebui sa ii bag un scris italic cu "Greetings from Copenhagen" si m-am scos. Cand vreau sa imi aduc aminte de perioada asta, ma uit la poza. Si ma linistesc. Si zambesc.)
Fata asta putea sa petreaca pana dimineata. Si cred ca nu am vazut femeie sa danseze mai bine. Zicea ca ii place trance-ul. Multi rusi am observat ca asculta asa ceva. Dar desi dansa de zici ca face asta de cand se stie, de ziceai ca acolo a facut-o maa ei, nu era deloc genul care sa mearge des la party-uri. Daca avea de ales intr-o petrecere si sa isi faca un proiect, alegea proiectul. Foarte pasionata de arhitectura peisagistica. Mi-am dat seama de asta cand discutam de ce am vrea sa devenim dupa ce terminam faculatea si i se lumina fata cand vorbea de viitoarea ei profesie, sau cand ne minunam de arhitectura daneza si scandinava, in general. E cea cea mai meticuloasa persoana. Stiu asta de la Benedetta. Statea extrem demult sa lucreze la proiecte, sa fie ea multumita de ce face, de ce ii iese.
Mi-a placut la ea ca avea mult bun simt. Si nu uita de cei din jurul ei. Eram la ea acasa, la "polenta dinner", cand le-am gatit eu pui cu smantana si cu manaliga, si incepusem sa vorbim si sa planuim vizita la Louisiana. Era acolo si un danez, un coleg de-al ei. Ea ne-a intrerupt la un moment dat sa ne zica sa trecem la alt subiect, ca mai sunt si altii care nu vor participa. Foarte adevarat, si foarte corect. Eu nu m-as fi gandit, dar ea mi-a ramas intiparita in memorie pentru cum s-a comportat.
Si nu uita daca ii esti dator, dar stia cum sa iti zica. Si te ajuta daca putea. Dupa Lousiana, am fost in Tivoli. Eu ramasesem fara bani , m-a imprumutat fara sa zica nimic. Apoi, cand am fost la plaja si la Arken, muzeul de arta moderna, cand eram la casa sa platesc intrarea, imi aminteste ca trebuia sa ii dau banii de la Tivoli. Eu nu uitasem si fix asta as fi facut, dar mi-a placut iarasi cum a actionat.
Ce m-a surprins la ea. Si-a parasit prietenul inainte sa vina in Copenhaga. A zis ca nu voia sa se complice, sau se sufere ca nu il vede. Si a gasit solutia perfecta. Poate parea cam extrem, si poate ca nu mai era mare lucru de relatia lor, nu stiu detaliile, dar acum, gandindu-ma, are sens. Am vazut destui care nu mai puteau de dorul celuilalt. Si pan' la urma de ce sa te complici?!?
Cred ca ne-am placut reciproc si ne-am acceptat pentru ca nu avea niciuna scopuri ascunse. Ne bucuram de ce ni se intampla. Eu am fost extrem de fericita ca am cunoscut-o. Iar cand in ultima mea zi din Copenhaga m-a invitat la ea acasa pentru un ultim joint si pentru a ne lua adio, mi-am dat seama ca nu se va termina in ziua aia. Ci sa sigur ne vom mai intalni. Undeva. Candva.
Maine este ziua ei. Am vrut sa scriu acum si sa incep cu ea seria "Profil". Asa ii zic eu "La multi ani".

marți, 13 octombrie 2009

Si-mi place ca-i pace...

Am stat azi vreo 4 ore ca sa caut site-uri. Pentru parteneriat cu ong-ul unde sunt asistent de marketing de vreo luna, cam asa. Nu stiu ce-mi veni fix azi. Am lenevit de vreo saptamana. Ma apuca numai la inceput de saptamana. La fel am facut si lunea trecuta. Mare verva pe mine. Si am cautat eu, ajunsesem la lista de vreo 60 de potentiale site-uri. Era deja vreo 8 ceasu'. Tot din cautarea asta am dat de alte site-uri bune ptr plecarea mea de la anul, cu burse, cu grupuri ale studentilor romani in strainatate. si zic sa fac o fapta buna, sa ii raspund uneia cum e prin DK. Si dau, si scriu, si fac compunere si cand sa dau send nu vrea. Ma albesc, ca scrisesem vreo 10 minute si imi parea rau. Da' nu s-a pierdut, dau copy paste intr-un .doc pe desktop, si salvez. Later zic sa trimit si lista de site-uri pe mail, redenumesc fisierul si trimit. Peste vreo '30 ma suna Andreia, ca unde e lista, ca e altceva. Ma duc la calculator si gaseste lista cu site-uri. Cacat. Idiot. Am dat copy paste la mesajul aleia peste lista mea. Idiot. Noroc cu web history sau cum i-o zice. In juma' de ora a fost gata iar. Da' nu mai pot. Ma doare capul.



M-am plimbat prin ploaie azi. De fapt m-a cam prins ploaia, ca eu am plecat de acasa pe soare, sau aproape soare, oricum nu pe vant si m-am intors pe ploaie de DK. Care pe drum s-a transformat in vreme cacacioase de toamna in Ro. Si m-a cam enervat. Pentru ca mie imi place toamna de mor. Si imi place sa ma plimb prin ploaie. Dar nu pe vant si frig ca azi. De fapt, le-as accepta si p-astea, daca as sti ca o sa fie asa si as avea echipament de vreme d-asta: cizme de piele lungi sa nu-ti pese in ce baltoace te bagi, fular pufos si colorat sa te confunzi cu frunzele, dres gros si fusta sa fii feminina cat de cat, o caciulita sa nu te coafeze vantul, manusi in geanta in caz de ger, un trenci sa tina vantul si fuga afara. Si in cazul meu niste piste bune de biciclete, o bicicleta de dama fara viteze si frumos colorata si atunci chiar as fi gata de drum. Pe orice tip de vreme.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Punct si de la capat

I started with the end. From the last post. But it's better like that because reading it this way had a different feeling. I usually read a book starting with the end. If the end is good I will read it interested and curious to see if I can understand why it ends like that.
I knew about Matt Manent. I listened to the features he had with Jupiter. But it was just "Ok". I liked the way he pronounced the words, the voice. Nothing more. I didn't pay attention to more. If it wasn't for Jupiter's production probably I wouldn't have listened to the songs some other time. But I did. I can't remember listening and actually enjoying a rap song in Italian before "Jupier a ucis melodia - Mascalzoni latini". Now, after more than one year I listen to some Italian rap. It just happened. I just read good reviews, I just clicked on some good links. And now I have my ears opened.
So, it's the same story. I was cliking. Youtube. "Dalla parte delle nuvole". Loved the lyrics. Listen. Read. Listen. Read. Google translate to be sure I understand the lyrics. I still remember some of the Italian I learned in highschool. But I'm not that sure if it's good. How I got to the blog? I wanted the album. And clicked. And Downloaded. And saw the "Blog" button. It's good to be curious.
So what's the story? Well...read it

I just wanted to mark this moment. I just wanted to remember how I found it. How I spent the last 3-4 hours reading, looking at photos, listening to the same 5 songs over and over again, understanding, becoming fascinated by a story and by the person behind it, SMILING.


Matt Manent - 25
Asculta mai multe audio Muzica

And now, one day later, I realized what was the main reason why I was smiling. Yes, it was because I enjoyed what I have found. But it was also because those posts made me really think I can do it. I came back wishing I will be able to visit all the people I have made friends with this year. I came back, and after I finished with the school stuff, I started to search for plane tickets, train routes, costs. I started to make a mental journey and I started to think who I would really want to see again. I had a French girl, Julie, who invited me to Paris, starting from September. I had the Russian girls, from Moscow. I had my Italian girls whom I really miss. I had Andrea who visited me here, and now it's my turn to visit Zurich. I had others, scattered now all over Europe and all over the world (the loving and always smiling brazilians and argentian - latin people are the best!).
I'm just looking forward for that day to come. I'm just waiting for the day when I'll say "Friends, here I come!"

vineri, 9 octombrie 2009

Let's take a walk

Am ajuns acasa. pe la 12.30. 12.24 de fapt. Si abia acum pot sa respir normal. Am venit pe jos. De pe Mantuleasa cu Negostori. Am fost la BYP OUT. Si cum era dragut, lumea picta, discutii interesante nu mi-a venit sa plec la 11 fara ca sa prind 311-le. Si-am stat. La 11 jumate s-a spart gasca si eu m-am ales cu o tipa care mergea pana la piata alba iulia. Mai exact, la intersectia unde e sediul Zepter.
Mie imi place sa merg pe jos. Mult de jos. Prefer asa decat o masina sau un RATB. Si seara e si mai bestial.Numai ca mereu s-a nimerit sa am cu cine sa merg acasa noptile cu masina, sau cu taxi-ul. Si chiar daca as vrea sa fac plimbari d-astea nocturne, nu am cu cine.
A fost drgauta plimbarea cu ea. Desi la pas rapid ca ma gandeam ca de la Alba Iulia eu merg singura. Si am ramas singura. 11.59. Ia-o la sprint. Abia mai puteam sa respir. Ca oricuum eu-s agitata. si faceam diverse scenarii in minte. Desi nu era tipenie de om. doar masini. Era unul de fapt, care s-a nimerit fix in spatele meu. Mergi si mai repede. Trec de piata, ajung in paradisul bastanilor de Decebal. Cafenele deschise, barosanii cu burtile umflate la brat cu gagicutele pe tocuri de 15. Cateva cu aspect de pitzi la cafenele. Eu trecand fulger pe langa toti. Bine, cand am vazut oameni m-am mai potolit. Mai incetinel. La Zvon, mare intrunire. Lumea trecea aiurea bulevardul, masini multe, agitatie. Mai mult pe partea stanga. Traversez pe dreapta si iarasi bag viteza. Aproape de Muncii ceva baieti iesiti in fata blocului. Iarasi ia-o fuga aproape. Deja eram gata sa imbratisez asfaltul. Trec si de Muncii, cu doar un "fataaa, fata" mai degraba soptit. Nimic altceva. Eram la mine in cartier. Dau si de pocnitori, pe cealalta parte a bulevardului Basarabia, vizavi de biserica. Ceva agitatie aproape de strada mea. Ca e un non stop acolo. Si in sfarsit Campia Libertatii. Pace. 24 de minute de la Lucian Blaga pe Campia Libertatii. Si eu aproape moarta.

miercuri, 7 octombrie 2009

Senza fine/ De ascultat si de vazut

Ieri seara am ascultat o piesa tare draga mie, Senza fine, de Gino Paoli. Si s-a potrivit atatde bine cu starea de atunci. Ca am zis sa o pun pe Facebook. Asa-mi veni. Si asa am facut. Am mai ascultat piesa de vreo doua ori, am cantat, si apoi m-am dus sa dorm. Ca era vreo 1 jumate. A doua zi ce vad? Toti italienii din lista mea, bine nu toti, dar mare parte, dadusera "like", si comentasera :) Asa fac si eu cand mai gasesc ceva romanesc pe Facebook pus de straini. Dar de obicei aia nu stiu ca e romanesc.



Senza fine
Tu trascini la nostra vita
Senza un attimo di respiro
Per sognare
Per potere ricordare
Ciò che abbiamo già vissuto
Senza fine, tu sei un attimo senza fine
Non hai ieri
Non hai domani
Tutto è ormai nelle tue mani
Mani grandi
Mani senza fine
Non m'importa della luna
Non m'importa delle stelle
Tu per me sei luna e stelle
Tu per me sei sole e cielo
Tu per me sei tutto quanto
Tutto quanto io voglio avere
Senza fine...

Piesa am auzit-o intr-un film, My life without me. Care mi-a placut si ala foarte mult. Daca stau sa ma gandesc, mi-a placut foarte mult filmul si pentru ca avea muzica frumoasa. Acolo am mai dat si de Blossom Dearie. E foarte draguta descrierea din film despre ea.

O mica panica semestriala

De vreo 3-4 zile sunt cam agitata. "Cam" este usor zis. O iau razna. Pana ajung la mici panici chiar. Mai am cateodata perioade d-astea. Merg pe strada, ca trebuie sa ajung undeva si am impresia ca nu e timp, si ma grabesc, si ma agit interior mai mult, si apoi iar dai si mergi repede, cu gesturi si miscari bruste. Nu pot sta locului, mi se pare ca metroul/ratb-ul nu ajung suficient de repede. Le ordon sa mearga mai repede. Vreau sa ii omor pe toti ca se misca precum niste melci, ca merg turma. Imi imaginez moduri oribile cum as putea sa-i execut. Si inside totul pare sa se desfasoare cu rapiditate. Si pe dianafara sunt terminata. Ajung unde tre' sa ajung aproape fara suflu. Tre ' sa stau 5 minute sa imi revin. Breath in, breath out.
Habar nu am ce am. Poate ar trebui sa fiu atenta la perioada din an cand ma iau starile, sau la alte variabile ce ar putea agrava sau declansa agitatia mea.

marți, 6 octombrie 2009

privat vs public

Ma gandesc serios sa imi fac blogul public iar. De la aproape o saptamana de cand l-am facut privat. M-am panicat in cel mai oribil mod posibil. Faceam scenarii ca imi citesc toti dubiosii gandurile. Viata. Nu imi place sa se intmple asa ceva. Dar nici nu pot sa scriu altceva pe blog. Pentru mine e un jurnal,numai ca se intampla sa fie online. Dar un jurnal trebuie sa contina chestii personale. Nu stiu cum sa impac astea doua lucruri. Asa ca m-a luat o mare panica si l-am inchis ochilor eventualilor curiosi. Bine, pe de o parte m-a panicat si faptul ca il am public si nimeni nu il citeste, sau ca nu stiu exact cine il citeste. Si inca nu stiu care gand anume ma deranja mai mult, ca nu citeste nimeni, sau ca citesc unii si nu stiu eu cine sunt aia, si ca eventual respectivii cititori isi faceau anumite idei legat de mine si eu nu le stiu. Asa ca inchiderea a fost cea mai buna solutie ca sa ma linisesc. Sa vad cat ma tine linistea, dupa ce il voi face iarasi public, voi incepe iarasi sa comentez, si voi vedea iarasi cum creste numarul de vizualizari ale profilului si nu voi stii cine citeste, si iar ma voi panica si il voi inchide. Sper sa dureze mai mult de o luna de data asta. Si cine stie, poate pana la urma voi ajunge chiar sa imi pun adresa blogului la status pe mess.

Fratele se muta

Tocmai ce-am venit din Ambrozie. In sfarsit fratele si-a luat cheile. Devenise proprietar de vreo luna, dar au fost mici probleme si apartamentul s-a eliberat abia acum. Iuhuu. In maxim o luna, zic eu, raman singura cu mama.
Acum sunt un pic vesela. De la tuica si vin. Tuica de tara, si vin alb vechi de 8 ani, de casa, de la un var, primit de frate plata ca a reparat un calculator. Asa e el, repara calculatoare pe bomboane si vin sau ce mai ii dau respectivii, nicioadata pe bani.
Asa, si daca am vazut in sfarsit apartamentul, am zis ca trebuie sarbatorit. Si cum se sarbatoreste la romani? La noi in casa cu tuica, slana, ceapa, si apoi vin. :)) Bine de obicei cu vin doar, sau cu bere, ceva alcool.Dar mi-era mie pofta de slaninuta afumata. Slanina afumata, de aia buna din Auchan, luata de mama saptamana trecuta special pentru mine. Pentru ca acum vreo 5-6 zile mi-am adus eu aminte intr-o seara, pe la 11 noaptea ca mi-e pofta de mor de slanina afumata cu ceapa si niste tuica. Si dai sa cauti slanina afumata de la tara. Care era congelata. Si chinuie-te 20 minute sa tai 3 feliute. Si apoi baga-le la microunde la defreeze. Am facut slanina prajita. Cu ceapa si tuica. Da' io cand am pofte, tre' sa mananc. Asta din seara asta a fost tare buna. Si-acum sunt ametita. Un picut. Dai cu tuica, dai cu vin. Nu e bine sa le amesteci, dar nu-mi pasa mie.
Acum urmeaza perioada de dat cu trafaletul. Abia astept. Cred ca puteam sa fiu un zugrav de succes daca se gandea mama sa ma dea la scoala de meserii :))

luni, 5 octombrie 2009

Alcool

Dupa cum mi-am promis - postul despre alcool!

E mult de zis. Incep cu minunatul slogan: "Alcohol, alcohol, alcohol, alcohol. Hemos venido a emboracharnos. El resultato nos da igual!”. Evident, de la spanioli. Prima data l-am auzit pe vas, in drum spre Tallinn. Nu intelegeam absolut tot ce ziceau, dar asta a fost imnul croazierei. M-am intors in Copenhaga cu gandul ca tre' sa il mai aud. Dar nu stiam ca de fapt este imn de betie. Adus de spanioli in Copenhaga. si peste tot in lume pe unde sunt spanioli, de fapt. Cand voi gasi filmuletul pe calculator il voi uploada pe youtube. :) Imi aduc aminte ca dupa Fakta Tour (voi povesti si despre asta), dupa ce s-a inchis barul facultatii, au cantat mai mult de juma' de ora in fata barului cantecul asta, si alte de genul. M-am plictisit de atata cantat si am plecat acasa. Ei s-au dus la alta petrecere pe undeva.

IMNUL! (Surprins in ultima zi de A-vej din semestrul de primavara, pe 12 iunie 2009)



Fakta Tour. Trademark. In 2009 s-a organizat a doua editie in Copenhaga.
Se pare ca la origine este un obicei al catalanilor: la ziua de nastere se face grup mare si se merge din bar in bar unde se bea cate o bere, sau ceva alcool, cat mai repede. Pe acelasi sistem, Fakta Tour inseamna mers pe bicicleta, in grup, pe la 6 supermarketuri Fakta (au berea cea mai ieftina, Dansk Beer, 0,33 l, vreo 2-3 kr. La editia din 2008 a participat un roman, Bogdan, apare pe undeva pe filmare. La cea din 2009 am fost eu reprezentantul Romaniei. Anul asta organizarea a fost mai buna. Fran, a invatat din greselile de anul trecut. Aveam harta cu locatiile, s-a lucrat pe grupulete de maxim 5 persoane. Un reprezentant al grupuletului intra in magazin si lua bere pentru toti. Se pastrau sticlele de bere, iar la urmatorul se duceau la reclicat in magazin, se obtinea reducerea si se lua berea. Eu am dat 11 kr pe 5 beri. S-a baut undeva vizavi de magazin, sau undeva mai retras, nu chair in fata. Pentru a evita sosirea politiei. Tot au venit si ne-au insotit putin de la al 5lea Fakta la al 6lea. Care de fapt a fost un Netto Døgn, pentru ca Fakta-ul de langa se inchisese (era trecut de 8). Eu am fost desemnata persoana care cara sticlele de bere in cadrul grupului meu. Cand mergeam spre al 4lea, am dat rateu si-am cazut - am spart vreo 3 sticle. Ups.
Ca dezavataje pot sa mentionez lipsa unei bai. Am fost nevoite, noi fetele sa utilizam ceva tufisuri (din curtea unei biserici). Comuniunea cu natura, uiti de inhibitii :)) Al 4lea Fakta era langa un camin - am folosit camera unui coleg. Se poate pune la chestii bune, mai vezi cum sunt camerele de camin din alte locuri, mai discuti cu oamenii, mai vezi privelisti frumoase/
Alte avantaje? Pai cand bei atat ajungi sa devii foarte prietenos cu oamenii.am cunoscut o gramada de persoane noi. Plus ca e o mare provocare. Daca poti sa faci asta poti sa faci multe apoi. Si te testezi cat de rezistent esti. Si sigur se mai gasesc.
La final s-a mers de unde s-a plecat - A-vej - barul facultatii. Si s-a baut iar. A fost o zi/seara/noapte frumoasa.

Aici filmare de la prima editie din 2008



Altceva despre alcool? Da. Pai principalele tipuri de alcool din Dk. Bere, Sommersby Apple Cider, Fisk, Schnapps. Le iau pe rand.

Berea mi s-a parut naspa. Asta a fost primul meu gand cand am gustat. Cel putin aia din A-vej asa era. Era si ieftina adica 15 kr, la draught, adica vreo 7-8 lei. Faza buna e ca erau 688787 tipuri de bere, si daca aveai bani beai si bere buna. Carlsberg Elephant mi-a placut cel mai mult si era si cea mai buna combinatie calitate-cantitate-pret. Plus alcool 7,5%. Cand majoritatea aveau sub 5%.

Cidrul. Ah, my love. Eu am crezut ca asta era podus importat, adus de la americani. Eram convinsa. DAr nu. Acum o saptamana am aflat ca este de fapt produs danez, de Carlsberg. A fost introdus pe piata in 2008. Sortimentul de pere a fost introdus anul asta in martie. Practic am fost acolo cand s-a lansat. dar eu nu stiam. Daor am vazut ca intr-o zi a aparut si cidru de pere, care era cu mult sub calitatea celui de mere. Daca vorbim de cidru de pere delicios, aleg oricand Rekordelig, cidru suedes, cam tot cu 4,7% alcool, dar mult mai bun la gust, si cantitate de 500 ml, fata de 330 la Sommersby. Ii duc dorul.

FISK! Asta e adevarata dragoste. Marina mi-a dat prima data sa beau. In weekend trip. Se bea in shoturi. 10 kr. Am zis ca e oribil. Gust de pasta de dinti mentolata, cu lemn dulce (liquorice - aroma preferata a danezilor) si cu alcool (vodka mi se pare). Apoi simti alcoolul cum se duce prin corp, prin vene, si te energizeaza, nu te imbata, aluneca. Si mai vrei. Si apoi devine dragoste.

Schnapps. Asta e chiar oribil. Se bea la sarbatori. In cantitati industriale. Tot in shoturi. Nu pot sa descriu gustul. cert e ca te imbeti bine dar frumos de la el. Am baut cu ocazia pranzului traditional de paste. Cica dupa fiecare fel de mancare, se bea unu, doua, trei, cate poti din asta. si bagi iar mancare.Care e de fapt un mix de multe chestii care nu prea au mare legatura una cu alta.

Acum poze.











Fresh

Repede, repede. Scrie pana nu trece :))
Sunt...vesela. Foarte vesela. Foarte bine dispusa. Desi azi nu am fost deloc asa. Am auzit de dimineata o piesa la radio romania actualitati si zicea ceva de genu' 'tonight is gonna be a good night". Sceptica am gandit ,ori va fi, ori nu voi ajunge nicaieri si o sa stau in casape net frecand-o aiurea ca de multe alte dati.
N-a fost. Am mers. Cu o Cristina extrem de vesela. O iubesc cand e asa. Si extrem de acida si ironica. Si pusa pe sotii. si pusa oe diss-uri si rime si battle-uri.rime de battle-uri. Ha ha. e fun cand e asa. Si eu eram bine-dispusa. Imi tot repeta ceva. Legat de cineva. I kinda hate when she's right. Dar trebuia sa ma invat de atatia ani. E leu si le simte. Mereu!!!
Ha ha. nu stiu cum se face dar noi cand mergem la diverse concerte ne asezam undeva si mereu e ceva interesant in jurul nostru. Mereu! Am observat ca devin extrem de rezistenta la alcool. Incep sa ma panichez pe faza asta. Nu de alta, dar asta inseamna ca trebuie sa cheltui sume mari daca vreu vreodata sa ma imbat. Nu ca asta ar fi vreun tel de-al meu. Dar ma gandesc asa. E logic. sunt tare rezistenta la alcool inseamna ca va trebui sa beau mai mult ca sa simt alcoolul cum isi face efectul, deci voi cheltui mai multi bani. Pe care nu ii am. dar fuck it, ca de fapt am renuntat de mult sa mai imi pese de lipsa bailor. Si de fapt conteaza cu cine esti mai mult, decat daca bei mult, ca sa te simti bine. Si azi a fost foarte tare.
I'm out!

p.s, urmatorul post TREBUIE sa fie despre alcool! Am scris!

p.s.2 - Nu stiu de ce cand ies lucrurile prost eu ma simt bine. Am un zambet tampit pe fata. Fix ca atunci cand am aflat ca ala de care imi placea in dk si cu care incercam sa ma combin, sa fac in asa fel incat sa iasa ceva, avea prietena. Si eu aflat asta la modu' prietena venita la el in vizita. Am reactionat in cel mai tampit mod posibil. Eram cea mai vesela de la petrecere. Si am plecat acasa razand si pedaland, bucurandu-ma de 1 iunie si venirea primaverii, la ora 12 jumate noaptea. Si zambeam si nu ma puteam opri. Cam asa sunt si acum. M-am obisnuit sa iasa lucrurile prost pentru mine si eu le fut, de obicei. Cine sa ma-nteleaga.
Acum chiar c-am iesit! Somn pufos. :) Ce piesa a picat in winamp... "Masada - Nena"

vineri, 2 octombrie 2009

Fantomele trecutului

Mi-am adus aminte de o intalnire. De o discutie placuta. Uitasem complet. Se stersese din minte. Desi ma gandesc relativ des la acea persoana, chiar daca uneori doar prin prisma faptului ca vad ca este online pe YM.
Mi-am amintit de ziua cand ne-am intalnit prima data fata in fata. Am fost la un concert. La intoarcere m-ai condus pana la 311 si am inceput sa discutam de una alta, lucruri marunte, cum ar fi ca ne place numele nostru Cristian/Cristiana. M-a surprins reactia cand am zis ca ma cheama si Cristiana. Usor surprindere, si o fata luminata ca atunci cand gasesti un lucru marunt, cum ar fi o moneda de 10 bani pe strada, fara mare insemnatate, doar poate ca te face sa te simti bine restul zilei. Era frig. Foarte frig. Era inceput de ianuarie, parca. Sau poate de februarie. Se simtea gerul bine. Era 10 seara si asteptam un 311, oarecum impacata cu mine ca am reusit sa te fac sa zici da, sa ne vedem, fericita ca reusisem sa ajung sa il vad live pe Silent Strike.
Vine masina, se deruleaza in mintea mea adio-ul, si tu zici, "Hai, il astepti pe urmatorul". Si stam si discutam. Nimicuri poate, dar nimcuri palcute, care mi-au tinut de cald. Au trecut 60 minute, plus sau minus. Era 11. Trecusera poate 4-5 masini. Hai ca ne despartim.
Acum stau si ma gandesc cum de in aproape 3 ani de la intalnire, de la ora aia din statie, cum de nu mai avem nici o treaba unul cu altul. Imi placea sa discut cu tine. Poate trebuia sa o las sa ramana doar online. Asa cum ai zis cand am avut prima conversatie virtuala, si la final ai zis in loc de "pa", "mai vorbim ...cand ma mai incearca sentimente vizavi de ctc" (citat exact, am gasit arhiva de atunci...credeam ca nu mai este si nu mai era..dar la un moment dat au aparut toate arhivele mele aproape de cand mi-am facut contul). Si poate ca asa trebuie sa fie. Stiu doar ca te-am admirat de cand te citeam. Poate e aiurea, si stiu ca am intins coarda cu intalnitul. Acum stiu. Unele relatii pot fi doar virtuale. Si poate in timp, sau poate doar la intalniri accidentale, unde nu se poate evita contactul in carne si oase, poate in timp se poate trece mai departe. Nu trebuie fortat. Acum stiu. Dar cred ca deja am fortat mult prea mult. Si nu regret ce am facut. Toate faptele mele au avut sens pentru mine, m-au ajutat sa trec peste. Regret ca s-a ajuns la tacere. Poate ar trebui sa iti zic. Sa redactez scrisoarea asta. Sa imi pun ordine in idei, sa iti zic in fata de cred, ce vreau ce sper. Si apoi, indiferent de raspuns sa stiu ca am facut ceva, ca am actionat si voi trece definitiv peste. Poate chiar vom reveni la discutii.