miercuri, 23 iunie 2010
another dream
Ce chef am azi. am atatea de facut dar eu sunt chill. stiu eu de ce. as vrea sa scriu aici, in vazul tuturor, dar ar trebui apoi sa ii pun parola. stiu inca alte 2 persoane ce am. m-a apucat iar. am pus piesa. si zice ea tot. imi da aripi. ma inveseleste. desi nu este foarte vesela. mie imi plac astea. ma binedispun. sunete. desi conform regulilor simt ca ar trebui sa fiu trista. haha. dar nu vreau. uite asa. eu vreau sa rad cand mereu e fix cum nu vreau. eu am rabdare - "putina rabdare, putina culoare si viata-i frumoasa ca ziua cu soare". da, ma ghidez dupa chestia asta. si o sa iasa candva ceva. stiu. pentru ca vreau. trist nu obtii oricum nimic.
pff, am scris balarii fara nici un sens. o sa revin cu ceva mult mai plin de inteles. voiam doar sa marchez momentul.
sâmbătă, 5 iunie 2010
"baby, viata-i frumoasa"
Ma uitam in oglinda. Stateam pe balcon, cu oglinda in fata si ma uitam la mine. Arat obosita. Fara fard, all natural. Sunt obosita. Nici nu realizez. Chiar zilele astea cand ma gandeam ca parca incep sa imi intru in ritm, incep sa inteleg ce fac, incepe sa imi placa, incep sa ma gandesc la ce fac si incep sa zambesc. Dar corpul imi este obosit. Si mi se citeste pe fata. In cearcanele de sub ochi, in movul de la ochi, in fiecare por. Fiecare zi din week end cand o stau acasa a devenit binecuvantare. Stau, ca in vremurile cand leneveam toata saptamana. Dar acum am o zi, maxim 2 - cand am doua zile de week end sunt rasfatata.
Azi e 5 iunie. Fix acum o luna eram la interviu. 5 a 5-a. Imi placpotrivirile astea de data. A doua zi eram la birou, la noul meu serviciu. A patra zi eram la Constanta deja ramasa singura pe post. Nu se astepta nimeni sa fac ceva, doar sa observ. Dar eram intrata "in paine". Si am tot observat, ca doar asta imi place. Si-am intrat si in actiune, ca nu imi permitea programul sa stau si sa observ. De ce faceam eu depindea munca altor oameni. /depindea imaginea companiei, iar eu nu pot sta cu mainile in san doar pentru ca sunt noua si nu stiu cum sa fac lucrurile. Munca, stress, munca, si iese ceva. Si-a tot iesit, am gresit, am bagat la cap. Si am ajuns in prezent.
Si totusi, inca nu stiu ce sa zic. Inca nu sunt pregatita sa zic ceva. Ma gandeam, de BYP am inceput sa vorbesc pe fata abia dupa cateva luni bune. I-am zis mamei ce fac abia dupa cateva saptamani. NU imi place sa dezvalui aspecte din viata mea (oricui) pana nu sunt eu cu adevarat impacata cu asta. Si e tipmul ala de acomodare si apoi de acceptare si in sfarsit de necesitate. Devine parte din tine. Inca nu vreau sa zic ce fac. Abia incep sa descopar.
Doar stiu ca am dat peste ceva bun si frumos. Am dat de oameni frumosi. Habar n-as fi avut. N-as fi crezut ca exista asa ceva. O sa zic si de echipa mea. Incep sa ii indrgesc tot mai mult pe masura ce ii descopar, unul cate unul. Imi vine greu sa cred ca sunt cu adevarat asa. Dar sunt, nu au de ce sa se prefaca. Mai exista oameni pasionati, profesionisiti, cu bun simt si multe alte calitati pe care le descopar treptat.
Si totusi, am avut si am des momente proaste, grele. Dar din astea iese ce-i mai bun din mine. Lunea trecuta, asa de dimineata, plangeam. Mi se imputa ca am dat-o in bara. S-a nimerit ca toata treaba sa se intample cu mine prinsa intr-un autovehicul in miscare. no where to go, no where to run. prinsa intr-un loc mic cu oameni pe care abia i-ai vazut de 5 ori in viata. Si trebuie sa rezolvi o problema pe care nu ai cum sa o rezolvi de la 800 km departare. You fucked things up si n-ai ce face. Mai rau e ca nu iti poti aminti nimic. Tu stii ca facusei ce ti se ceruse. Explici exact ce stii tu. Esti sincer pana la epuizare. Cum sa faci sa indrepti lucrurile? Cum? Chiar nu iti poti da seama ce s-a intamplat. Nu ai cum sa afli ce s-a intamplat. Esti prinsa in masina aia nenorocita si telefonul suna in continuu. Din rau in rau. NU MAI SUNA!!! Dar suni. Suna si seful. Raspunzi dar te trezesti ca nu poti scoate nici un cuvant. Esti blocata. Balmajesti ceva si inchizi telefonul. Linistea din masina deja se rupe. Era bine cand simteai ca nu te aud ceilalti ca plangi. O problema in minus. Dar esti deja obisnuita. Ce mai conteaza ca plangi in fata unor oameni necunoscuti. nu ar fi prima data. Esti bine, iti vei reveni tu. Asa e mereu. Keep on walking. NU mai ai stare. Ai urla, ai alrga si te-ai ciocni de primul zid. Liniste-te. Ajungi la aer. Trebuie sa te potolesti, mai sunt si ceilalti, care habar nu au de ce e cu tine. nu trebuie sa te vada asa. Iesi la aer si se vede ca ai plans de o ora. Cum sa nu se vada ochii umflati si rosii. te apuca iar. nu te mai poti stapani. ah, ce bine ar fi sa te poti ascunde si sa urli. timpul trece, si te potolesti. Apele se potolesc, totul merge mai departe si iese ceva. nu e capat de lume. Si totusi, nu concepi sa faci o greseala ce nu se rasfrange asupra ta ci asupra muncii si imaginii altora. Si asta te termina. Si asa se duc 2 zile, 2 zile care ti-au fost futute in cel mai original mod. Chiar de pari ca ai trecut, a ramas ceva pe creier. fiecare moment de genul asta te marcheaza, se tatueaza si iti ramane tiparit undeva. te schimba usor usor.
Dupa 2 zile ajungi la informatie. realizezi ca nu ai gresit. ca mintea ta stia de ce era linistita, ca facusei ce ti se ceruse, chiar de nu iti mai aminteai. Sentimentul cand descoperi asa ceva e unic. Mie imi da aripi. Imi futi ziua si de fapt nu eram de vina? Pai te ia mama dracu. Nu iti mai gresesc de-a dracu acum. O sa stiu tot. Ca nu ma calci pe coada si pleci linistit. Eu nu uit niciodata. Cand iti voi gresi si va fi cu adevarat greseala mea, atunci o sa ma poti biciui, o sa poti sa faci ce vrei cu mine. pana atunci sa stai cuminte in banca ta si sa nu imi ceri mie ce nici tu nu poti face. tu, care ai de 100 ori mai multa experienta decat mine. tu, care ar trebui sa ai intelegere ptr mine si sa ma sustii. dar tu esti egoist si nu te gandesti niciodata la altii. aici e diferenta dintre noi. si eu o sa casting in timp. o sa castig liniste.
ma simt bine. am forta in mine. sunt plina de avant si vreau sa fac lucruri marete. e un moment bun in viata mea si vad multe lucruri frumoase in fata. si e bine acum. nici nu vreau sa ma gandesc prea mult la ce o sa fie. doar am mici flash0uri cu ce as putea sa fac.
"baby, viata-i frumoasa!"
Azi e 5 iunie. Fix acum o luna eram la interviu. 5 a 5-a. Imi placpotrivirile astea de data. A doua zi eram la birou, la noul meu serviciu. A patra zi eram la Constanta deja ramasa singura pe post. Nu se astepta nimeni sa fac ceva, doar sa observ. Dar eram intrata "in paine". Si am tot observat, ca doar asta imi place. Si-am intrat si in actiune, ca nu imi permitea programul sa stau si sa observ. De ce faceam eu depindea munca altor oameni. /depindea imaginea companiei, iar eu nu pot sta cu mainile in san doar pentru ca sunt noua si nu stiu cum sa fac lucrurile. Munca, stress, munca, si iese ceva. Si-a tot iesit, am gresit, am bagat la cap. Si am ajuns in prezent.
Si totusi, inca nu stiu ce sa zic. Inca nu sunt pregatita sa zic ceva. Ma gandeam, de BYP am inceput sa vorbesc pe fata abia dupa cateva luni bune. I-am zis mamei ce fac abia dupa cateva saptamani. NU imi place sa dezvalui aspecte din viata mea (oricui) pana nu sunt eu cu adevarat impacata cu asta. Si e tipmul ala de acomodare si apoi de acceptare si in sfarsit de necesitate. Devine parte din tine. Inca nu vreau sa zic ce fac. Abia incep sa descopar.
Doar stiu ca am dat peste ceva bun si frumos. Am dat de oameni frumosi. Habar n-as fi avut. N-as fi crezut ca exista asa ceva. O sa zic si de echipa mea. Incep sa ii indrgesc tot mai mult pe masura ce ii descopar, unul cate unul. Imi vine greu sa cred ca sunt cu adevarat asa. Dar sunt, nu au de ce sa se prefaca. Mai exista oameni pasionati, profesionisiti, cu bun simt si multe alte calitati pe care le descopar treptat.
Si totusi, am avut si am des momente proaste, grele. Dar din astea iese ce-i mai bun din mine. Lunea trecuta, asa de dimineata, plangeam. Mi se imputa ca am dat-o in bara. S-a nimerit ca toata treaba sa se intample cu mine prinsa intr-un autovehicul in miscare. no where to go, no where to run. prinsa intr-un loc mic cu oameni pe care abia i-ai vazut de 5 ori in viata. Si trebuie sa rezolvi o problema pe care nu ai cum sa o rezolvi de la 800 km departare. You fucked things up si n-ai ce face. Mai rau e ca nu iti poti aminti nimic. Tu stii ca facusei ce ti se ceruse. Explici exact ce stii tu. Esti sincer pana la epuizare. Cum sa faci sa indrepti lucrurile? Cum? Chiar nu iti poti da seama ce s-a intamplat. Nu ai cum sa afli ce s-a intamplat. Esti prinsa in masina aia nenorocita si telefonul suna in continuu. Din rau in rau. NU MAI SUNA!!! Dar suni. Suna si seful. Raspunzi dar te trezesti ca nu poti scoate nici un cuvant. Esti blocata. Balmajesti ceva si inchizi telefonul. Linistea din masina deja se rupe. Era bine cand simteai ca nu te aud ceilalti ca plangi. O problema in minus. Dar esti deja obisnuita. Ce mai conteaza ca plangi in fata unor oameni necunoscuti. nu ar fi prima data. Esti bine, iti vei reveni tu. Asa e mereu. Keep on walking. NU mai ai stare. Ai urla, ai alrga si te-ai ciocni de primul zid. Liniste-te. Ajungi la aer. Trebuie sa te potolesti, mai sunt si ceilalti, care habar nu au de ce e cu tine. nu trebuie sa te vada asa. Iesi la aer si se vede ca ai plans de o ora. Cum sa nu se vada ochii umflati si rosii. te apuca iar. nu te mai poti stapani. ah, ce bine ar fi sa te poti ascunde si sa urli. timpul trece, si te potolesti. Apele se potolesc, totul merge mai departe si iese ceva. nu e capat de lume. Si totusi, nu concepi sa faci o greseala ce nu se rasfrange asupra ta ci asupra muncii si imaginii altora. Si asta te termina. Si asa se duc 2 zile, 2 zile care ti-au fost futute in cel mai original mod. Chiar de pari ca ai trecut, a ramas ceva pe creier. fiecare moment de genul asta te marcheaza, se tatueaza si iti ramane tiparit undeva. te schimba usor usor.
Dupa 2 zile ajungi la informatie. realizezi ca nu ai gresit. ca mintea ta stia de ce era linistita, ca facusei ce ti se ceruse, chiar de nu iti mai aminteai. Sentimentul cand descoperi asa ceva e unic. Mie imi da aripi. Imi futi ziua si de fapt nu eram de vina? Pai te ia mama dracu. Nu iti mai gresesc de-a dracu acum. O sa stiu tot. Ca nu ma calci pe coada si pleci linistit. Eu nu uit niciodata. Cand iti voi gresi si va fi cu adevarat greseala mea, atunci o sa ma poti biciui, o sa poti sa faci ce vrei cu mine. pana atunci sa stai cuminte in banca ta si sa nu imi ceri mie ce nici tu nu poti face. tu, care ai de 100 ori mai multa experienta decat mine. tu, care ar trebui sa ai intelegere ptr mine si sa ma sustii. dar tu esti egoist si nu te gandesti niciodata la altii. aici e diferenta dintre noi. si eu o sa casting in timp. o sa castig liniste.
ma simt bine. am forta in mine. sunt plina de avant si vreau sa fac lucruri marete. e un moment bun in viata mea si vad multe lucruri frumoase in fata. si e bine acum. nici nu vreau sa ma gandesc prea mult la ce o sa fie. doar am mici flash0uri cu ce as putea sa fac.
"baby, viata-i frumoasa!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)