2113. Asta e numarul trenului de metrou ce a fost denumit "Copenhaga". Il vanam de ceva timp, am mai mers cu el, dar nu am retinut numarul. Azi a venit fix 2113. Si-am retinut. Pentru ca nimic nu e intamplator. Azi era momentul perfect sa vina trenul asta. Si a venit. Azi eram la metrou si zambeam si cautam oameni carora sa le zambesc. Inca nu am facut-o. Dar i-am privit cu o fata vesela. Azi cu 15 minute inainte de 2113 vorbeam de conceptul "nimic nu e intamplator". Poate ca nu e. Inca nu cred in asta 100%. Dar cred in altele pe care am ajuns sa le testez pe pielea mea si sa le simt. Si mi-am amintit de perioada cand le auzeam spuse de altii si nu puteam sa ii cred in totalitate. Le dadeam dreptate, pentru ca nu ar avea de ce sa minta si au mai multa experianta de viata decat mine, dar nu puteam sa relationez cu ei. Ei bine, acum pot. Acum pot sa zic ca stiu cat de bine-i sa zici ce vrei. Restul nici nu mai conteaza. Chiar nu. E bine ca ti-ai potolit dorinta. Asa-i la mine. Asa e acum. Dar ma schimb si sigur la anu' va fi altfel. Si ma schimb si-mi place la nebunie. Si ma fortez, ma oblig si realizez ca de fapt ma oblig, dar in final vine totul de la sine. 2113. E chiar tare ca e numarul asta. 21 ca e 3X7, 7 fiind numarul ce-l consider eu numarul meu norocos, dar habar n-am de ce, 3 ca e "numar magic" si 13 pentru ca mereu am vrut sa evit isteria cu 13- ghinion, si mereu il consider ca pe ceva ce tre' sa aduca noroc, sau ca nu are cum sa fie ghinion, e doar un numar. Asta e si ptr ca tatal meu a fost nascut pe 13, si desi s-ar putea zice ca i-a adus ghinion, ca e mort, eu mereu am refuzat sa cred asta. N-am vrut. Si de aia 13 la mine e de bine.
Anul asta a fost anul schimbarii. Am mai zis-o. M-a luat pe sus, pe val. Habar n-aveam ce fac, de ce fac. Acum stiu. Si ma directionez. Imi sunt propiul papusar. Si-mi place. Dar inca-s in curs de schimbare, inca ma caut, inca testez si experimentez. De vreo 3 saptamani, sau 4, merg la o chestie careia ii zice grup de sprijin...nasol nume. Cel putin in capul meu. Si desi imi place la ce concluzii ajung in urma intalnirilor si ma multumeste directia pe care o iau si tot ce iese la iveala, imi este extrem de greu sa ma urnesc sa merg acolo in fiecare saptamana. Inca nu mi-am dat seama de ce. Mai am de mers probabil. Merg la psiholog :)) in grup. Si-i chiar tare. Ca iti dai seama ca de fapt erai pe acolo, te invarteai prin zonele alea dar nu realizai, sau realizai dar nu stiai cum sa faci sa gasesti zona cea mai buna.
Iarasi nu pot sa scriu tot ce as vrea. Vin ideile si zboara extrem de repede. Nu se pierd, dar nu pot sa le pun in casuta asta de la blog...
Zic asta > "Invinge-ti teama! Incarca-ti arma! Ascute-ti lama! Azi cutezi sa scurtezi drama, azi cugeti cum te poti calma: Nu poti claca! Azi mergi la razboi - te lupti cu tine." - fix asa-i acum. Si-mi place. N-as fi zis vreodata. Dar imi place si stiu ca o s ajung la echilibrul ala. Stiu. Acum e chestia de drum si cum sa faci sa iti place fiecare pas pe care il faci. Dar o sa o fac. Yep. I'm like that.
3 comentarii:
E doar ideea preconceputa de "grup de sprijin", de asta cred ca iti este greu sa te duci in fiecare saptamana...Eu cred ca nimic nu este intamplator...Si uite un motiv mic de tot si neinsemnat poate. Faptul ca am vazut o data un blog, care mi-a placut, si am zis sa am si eu unul, nu pentru ca e la moda, ci mai mult ca o ocupatie, ceva sa ma abata de la gandurile mele. In acest mod am descoperit oameni minunati, cu care am realizat ca am lucruri in comun, de la care am invatat, am invatat despre muzica:). Si 13 este o zi norocoasa pentru mine. Mereu am considerat asa. Si stii nu, 7 e numar magic:).....
Da, si eu tind sa cred ca e vorba de idei preconcepute...de aia ma duc in continuare...ca sa sap mai adanc inside si sa scap.
Dar de ce sa te abati de la ganduri? Eu tocmai de asta scriu, ca sa pot sa le scot la suprafata, ca sa le vad mai bine, sa le aud mai bine si sa imi ramana scrise. Si ca sa pot sa le exprim cat mai bine.
Uitasem de 7...da, este si el. Pana la urma, totul e magic daca vrem noi sa fie.:)
Sa scoti la suprafata...sunt de acord. Mai ales ca lucrurile nelamurite de tine, pentru tine, devin frustrari...Sunt o persoana vesela, dar atunci cand raman cu gandurile mele, cand realizez ca nu sta in puterea mea sa schimb ce a fost, ca astfel sa fac viitorul sa fie altfel...devin trista, melancolica, plangacioasa, si nu imi place sa ma plang...pentru ca stiu ca se poate mai rau. Era o vorba care suna ceva de genul : "Doamne, te rog nu imi da cat pot duce!" . Si ca sa inchei intr-o alta nota, mie mi-a placut o scena din Ally McBeal, cand Giorgia a intrebat-o de ce problemele ei sunt intotdeauna mai mari si mai importante. Ally i-a raspuns dezinvolta "Pentru ca sunt ale mele" :))).
Trimiteți un comentariu