La multi ani! Mori!

Plang. Cu buze si gat uscate, siroaie de lacrimi, nas infundat si presiune in tample. M-a sunat matusa sa imi zica "La multi ani si sa fiu sanatoasa". M-a intrebat daca sunt la serviciu, i-am zis ca n-am inca, apoi a inceput. Ca ei sunt suparati pe noi, ca nu ii sunam niciodata, ca mama il vorbeste pe sotul ei de rau, ca ii criticam ca nu au grija de mamaia, etc. Si-am ramas masca. Am mai avut acum vreo luna o dicutie cu el, de data asta. Atunci am vorbit mai mult de mamaia. Are 84 de ani si ceva probleme cu inima. Ei zic ca e tare bolnava, mereu ca abia se descurca, ca e slaba (ea fiind toata viata ei mai plinuta), ca nu mai poate, etc. Doar are 84 de ani si si-a ingropat baiatul la 35 de ani si apoi sotul dupa vreo 10 ani de chinuri (avand cancer). Eu zic ca la varsta asta e super femeia. Plus ca are mintea brici, si ii si arde de glume de fiecare data cand o vad. Dar ei o tin pe-a lor. Si mai mult de-atat de mai bine de 10 ani nu au mai dus-o la doctor. Ca stiu ei ce are si nu are ce alte medicamente sa ia. Plus ca au ei o prietena care e ORL-ista. Si le-a zis ea. Pai dati-o dracu de treaba. Si cand mama le-a zis ca de ce nu o duc la doctor au sarit ca-i criticam, ca nu ar avea grija de ea. Pai n-aveti. Mama le zice sa e patita, ca de vreo 4 ani merge luna de luna cu tatal ei la doctor sa-si faca o analiza ca sa il tina in viata. Ca nimeni nu te mai baga in seama daca te duci la doctor cu un batran de 84 de ani, ca stiu ei, ca au batrani in bloc si au vazut. Ca oboseste daca o iau la doctorsa astepte pe culoare. Pai daca nu o lua medicamentele care trebuie?!?! Dar cu cine sa te-ntelegi. Cand le-am zis ca stie mama un doctor bun, iar au sarit...ca ei nu cunosc un doctor??!?! Bine ma, luati crucea deja...sa fie mai usor.
Asta ar fi una din probleme. Dar eu am renuntat. Hai sa asteptam sa moara, pai ce dracu...la 84 de ani deja ar fi cazul. Ca mai am cazuri d-astea in familie, pe cealalta parte. Fratele mamei. Si-ala alt idiot. Dca nu era mama, acuma aveam partea mea de gradina la tara. Pai ce dracu. si via mea. Ca moare el, se face imparteala. Dar macar astalalt nu cred ca stie cand e ziua mea, deci nu ma suna sa ma faca si-asta sa plang. Sper. Si macar astia, desi nici cu ei nu am mare treaba, nu imi reproseaza ca nu ii sun. Macar atat. Fiecare isi vede de treaba lui. Daca ne vedem, bine.
Da...deci nu ii sun. Si nici pe mamaia. Da ma, nu va sun. Eu nu sun pe nimeni. Ca urasc sa vorbesc la telefon. Si mai ma gandesc sa sun, dar pana seara uit. Eu nu am vorbit nici cu mama, cand eram plecata. Cred ca am stat mai mult de o luna la un moment dat fara sa vorbesc cu ea la telefon. Sau pe YM. Mai imi lasa fratele niste offline-uri si eu ii raspundeam tot prin offline-uri. Sau daca ma prindeau acasa taiam repede conversatie pe motiv ce trebuia sa plec. Asa sunt eu. Take it or leave it. Stiu ca-s tampita. Dar asta nu reusesc sa o schimb. Am inceput cat de cat sa imi mai sun prietenii. Ca nici pe partea asta nu sun. Nu imi place. Mai degraba as sari in gol decat sa ma pui sa dau un telefon. Plus ca sunt si usor surda si nu aud mai nimic din ce mis e zice...si mereu ghicesc, si raspund evaziv. Asta e...incep sa ma impac ca o sa ajung singura. Ca asta aleg, se pare. Oricum si astia sunt niste disperati. O suna pe mamaia si de 3 ori pe zi. Ca ce face. Pai e sa faca...sta. Nu stiu...eu nu-s asa. Si nici mama. Daca nu are ceva de zis, nu suna. Si-acum oricum si-a pus ambitia si nu0i suna. Ei ca de ce suntem suparati si nu sunam, cand ei au pus rau botul ca nu stiu ce le-a zis mama prin iulie. Si au zis ca i-a deranjat chestia aia abia in septembrie. Pai da-o-ncolo de treaba. Ori zici pe moment, ori taci dracu si mergi mai departe. One shot! Ai ratat-o, live with it. Eu recunosc ca sunt cum sunt. Imi asum consecintele. Pe mine o sa ma bantuie in viitor amintirea ca nu am vorbit mai des cu mamaia. Stiu. Si eu aleg. Nu e nimeni de vina. Doar eu. si gata.
Si ma suna iar Elena. Ca mi-a trimis si niste bani. Stiu. Asa face mamaia mereu. Si ce voce linistita avea. Nu pot sa inteleg unii oameni cum trec de la o stare la alta asa usor. Si mama face asa des. Cand ne mai rafuim pe diverse teme. Si dupa juma' de ora vine vesela si-mi zice nu stiu ce. Pai ma, eu pun suflet, ma. In tot. Si cand ma enervez ar fi bine sa lasi o zi sa treaca. Si ma consum in tot ce fac. Si stiu ca acum o sa imi fie greu sa trec peste porcaria asta. Am crezut ca o sa mor in casa, de ziua mea. Nu mai puteam sa respir. Ea vorbea de zor si ei taceam si ma sufocam. Abia am zis un "Bine, o sa vad cand trec pe la voi". Da-i cu apa pe fata, du-te si intinde-te pe geam la aer, inspira, expira, intinde-te pe pat, urla, nimic. Incepusem sa ma gandesc serios ca nu o sa treaca.
M-am uitat in oglina si m-am speriat. Ma mai uit pe poze. Din Danemarca si de cand m-am intors. Si privirea, figura, totul la mine era atat de relaxat, vesel, optimist acolo. Aici, de cateva luni, vad presiunea pe fata mea. Se simte totul, se vede totul. Nu pot sa ascund. Desi as vrea. Desi de multe ori am tendinta sa nu schitez nimic in public. Doar sa stau sa observ si altii sa nu ma vada pe mine.