Schimbari

Ieri, sau azi, de fapt, ieri spre azi am fost la nunta. La prietena mea cea mai buna. Si-a fost frumos, si ea a fost frumoasa foc. Si mie, spre final de nunta, dupa buchet, si toate fazele cu voalul si baticul, ma luase o stare de plans. Si am zis sa ma abtin, ca o vedeam pe ea cum statea in mijlocul tuturor, pe scaun, si radea, zambea, era asa frumoasa si vesela. Si mie imi venea sa bocesc de mama focului. Oricum eu sunt o mare plangacioasa de felul meu. Plang la filme de rup. Am plans la Ice Age 1, la final. Mi-era ca ramane ala fara familie, si-am bocit pentru el. Dar la nunta, la final n-am plans. Am plecat. Am ajuns acasa si am inceput boceala acasa, in baie, cand ma demachiam. Dadeam cu demachiant, cu dischete demachante si boceam. Si nas infundat, si lacrimi, si suspune infundat sa nu auda mama. Apoi am trecut la par, scos agrafe, chinuit sa desfac si sa pieptan parul, lacrimi, chinuie-te sa respiri pe gura ca nasu' e infundat. Apoi incearca sa te opresti ca tre' sa mergi sa dormi si trezeti toata casa. Dar nu-i chip. Adorm intr-un final. Azi pana acum o ora iarasi ma luase. Incerc sa-mi explic. Tin mult la fata asta. Imi place si de M. Se potrivesc. Au o nebunie ce se imbina. Si am fost de la inceput implicata in relatia lor. Stiu totul, cum s-au cunoscut, unde au fost, ce-au facut, cum zicea ea "nu ma mai vad cu el" ca avea toane si i se punea pata. Stiu multe, nu totul, nici nu vreau sa stiu totul. In final nu vreau decat ca ea sa fie fericita. Si asa parea aseara.
De ce am plans? Am observat ca am tendinta sa ma emotionez si sa bocesc la faze unde persoanele in cauza dovedesc calitati pe care eu le admir, si pe care mi-ar placea sa le detin, dar sunt constienta ca nu imi sta in fire sa fiu asa, sau sa actionez in asa maniera, sau la situatii in care as vrea sa ajung si eu, dar care par cam imposibile, sau care cred ca nu se vor realiza prea curand. Este o abordare egoista. Dar asa sunt eu. Egoista. Am acceptat asta de mult. Nu are sens sa ma impotrivesc. In general admir la culme oamenii ce pot trece peste multe lovituri ale vietii si care reusesc sa zambeasca, sa fie pozitivi, sa se bucure de viata asa cum e ea si sa vrea mai mult. Si eu inca nu ma vad a fi asa. Poate sunt si nu realizez, sau macar sper sa fiu 1% din asa ceva. Habar nu am.