Accidente

Daca tot am zis numai de biciclete azi, voi continua. Pe partea de accidente pe si cu bicicleta. Primul a fost chiar din prima zi, cand incercam de zor sa stau pe doua roti si sa si tin directia. Dupa vreo ora de chinuri, si sarit instant de pe bicla atunci cand auzeam zgomot de masina (asta pentru ca inca nu imi formasem instinctul de a pune frana, plus ca daca as fi pus cadeam bolovan - asa ca saritul era cel mai la indemana), asa dupa asta eram obosita. Dar incepusem sa prind, asa ca nu ma lasam. Eram pe strada, si tocmai ce venisera unii pe acasa, isi parcasera masina rosie, o Skoda parca, oricum, ceva micut, pe strada. Nu stiu cum am reusit, dar fix in portiera din spate a masinii am intrat. Si cum eu cand vedeam ca ma apropii de masina ma gandeam ca frate le zgarii la astia masina, cine stie cat mai platesc, reusesc sa evit contactul ghidonului cu portiera, da' nimeresc cu umarul drept. BUF! Aia nu au auzit nimic dinauntru, nu au vazut nimic pe geam. Fug cat mai repede de la locul faptei, si hotarasc ca imi ajunge ptr ziua aia. Da' habar nu aveam ca de la asa ceva te poti lovi asa tare si poti face ditamai zgomotul cand te lovesti. Pfiu. Vreo saptamana abia m-am miscat si abia am miscat umarul. A fost fun sa ma experimentez in ale pedalatului [...]
Haha...am facut o pauza de la scris ca sa-i fac fratelui de mancare, ficatei pane, si in timp ce distrugeam bucataria mi-a venit in minte "Aquellos ojos verdes, de mirada serenaaaa, dejaron en mi alma, eterna sed de amar, la la la laaaalalaaaa" si acum numai asta am in cap [...]
Revenim.
Da, a fost foarte tare sa inveti sa pedalezi cand abia iti poti misca mana dreapta, si umarul de doar de mori. Dar asta m-a motivat si mai mult.
Dupa ce am devenit cat de cat stapana in ale pedalatatului, vineri, dupa 3 zile de pedalat pe strazile linistite ale Hvidovre-lui., am hotarat sa ies in oras - eram oarecum obligata, luni, pe 1 martie imi expira abonamentul, trebuia sa imi infrunt si sa imi inving teama. Si asa, vineri pe la pranz am plecat la Carlsberg Museum pe bicicleta. Cum am ajuns acasa? Foarte vesela, la ora lor de varf, ora 4, cand era plin de biciclisti si in mijlocul lor, eu, cu o bere la bord, alcool 7,5%. Cred ca mi-a luat mai mult de juma' de ora sa ajung acasa, drum care in mod normal se face in maxim 15 min.
Dupa asta, a urmat prima zi de mers la facultate, luni, cand binenteles ca s-a nimerit sa ploua infernal, si cand a trebuit sa plec la 8 de acasa, sa dau intai pe la Life, apoi sa merg la cursul de engleza, undeva departe, apoi iar la Life, apoi abia pe la 5 sa ajung acasa, cu hainele leoarca, dupa vreo 2 ore de pedalat pe ploaie, fara pelerina. Dar asa e in Copenhaga. Despre cum am invatat eu sa pedalez pe toate tipurile de vreme si in toate starile si la orice ora, alta data. Am mai avut parte de mici incidente, gen acrosat vecinu' de pedalat din fata, sau cate un pieton care se arunca in fata mea si eu nimerind in stalp, chestii minore. In general, mersul pe bicicleta prin Copenhaga, chair si pentru un incepator este sigur, relaxant, si devine drog.
Acum ajung la treburi serioase. Data nu o mai tin minte. Pot sa o aflu, dar nu este foarte important.Undeva prin mai. Sambata seara. Studentii Erasmus de la Life se strang in Kulor Bar. Acolo e "Free bar" - cel mai prost concept pentru mine - platesti intrarea si ti se da o halba, iar timp de 2 ore poti sa bei (bere, si cea sucuri), for free. Naspa mutare. Influentata si de faptul ca era pe acolo italianul pe care mi se pusese de curand rau pata, am inceput sa beau cu o frantuzoiaca pe care o stiam, dar nu mai imi puteam aduce aminte de unde, sau cum o cheam. Si am baut. Halba dupa halba. Stiu ca am ajuns pe la vreo 5, dar nu pot zice cate un fost in total...Si bea, danseaza pe cuburi, socializeaza, fa-te de ras, bea, etc. La un moment dat - esti dead, totul se cam invarte, e cald - gata! Plec! Ii zic turcului cu care venisem, el ca "hai ca vin cu tine". Eu ca nu, ca ma descurc. Pana la urma, vine, si eu ma iau dupa el, ca oricum cam habar nu aveam cum sa ajung de acolo acasa. Si el, baiat extrem de destept, ma ia in starea mea avansata de ebrietate cu bicicleta pe Stroget, cea mai lunga strada pietonala si de shopping din Europa, intr-o zi de sambata seara, cand e plin de altii la fel de beti ca tine, ce umbla pe acolo aiurea, pe jos sau pe bicla. Tu slalom printre ei, serpisori cu bicicleta. Inveitabilul se intampla, la un colt, puoc, Eu ma lovesc ghidon in ghidon cu unu'. Ma trezesc intinsa pe piatra cubica, bicicleta peste mine, incep sa balmajesc ceva. dar era clar vina mea, ca mergeam pe sensul lui. Ma ridic, zic ca-s bine, si iar ma iau dupa turc. Ma scoate in Radhus Plads, de acolo stiam sa ajung acasa, il asigur ca ma descurc, si plec. A doua zi - misca-te daca poti. Ditamai cucuiul, durere de spate, mahmureala probabil, dar nu o mai simteam, amintiri de ce-a fost cu cateva ore inainte, vreo 3-4 vanatai uriase pe picioare. Minunat!
Ultima mea aventura cu adrenalina maxima a avut loc intr=o joi, pe 11 iunie. Ploaie, eu ma intorceam de la examneul de engleza, luasem 10 (din 12 maxim), happy ca aveam creditele, urmau 5 zile de relaxare inainte sa plec. Teribil de obosita ca lucrasem pana noaptea tarziu sa termin licenta. Mergeam din inertie mai mult. Dau sa traversez o strada, pe la gara centrala, si iarasi din vina mea, trec prin fata unei dubite. Eu mergeam in fata, vedeam dubita ca vine spre mine, si ma gandeam ca de ce naiba nu opreste la stop, ca e dreptul meu sa trec. Idiot. Omu' sigur avea verde, eu mergeam de nebuna. Aud un tipat disperat. Fac stanga fara sa gandesc, stiu ca aia vine din dreapta doar. CA sa evit contactul tre' sa merg spre stanga - logic. Evit la milimetru contactul. Merg mai departe ca si cum nimic nu s-a intamplat. Dar inside, inima batea mai sa iasa afara, si nu intelegeam de ce nu a oprit ala - soferii in CPH sunt atenti la biciclisti (iarasi idiot - sunt atenti, te lasa, atata timp cat respecti regulile cat de cat, nu treci pe rosu). Soferul merge pe drumul meu, ma claxoneaza, ii fac un semn de imi pare rau, habar nu aveam. Pedalez. Mai merg ceva, vad ditamai groapa pe pista, vreau sa fac stanga sa evit, aud zgomot de moped, imi taie calea, trecand milimetric prin stanga unul. Il injur. Nu ii suport, ma sperie mereu cand trec pe piste. 2 acciente evitate la milimetru in mai putin de 5 minute. Mai am 15 minute pana acasa, mai am 5 zile in Copenhaga, sper sa ajung sa imi vad vie de ultimele zile aici si sa ajung in B. intreaga. Ah, da, si femeile la volan, sau ghidon sunt crima. Si-s dovada vie. Bine, nu am permis, inca. Ma gandesc ca ar fi bine sa incerc. Dar parca ma vad in primul stalp/copac - asta in cazul fericit, ca imi fac numai mie rau. Desi, am condus o data. Un tractor. La practica. Si proful m-a laudat. Poate mai exista speranta...