7 zile

Avea o stare de plictiseala crunta. Amestecata cu ceva apatie, si dezinteres, si somnolenta, si dorinte ce nu mai depindeau de ea sa se indeplineasca. Statea. Voia sa scrie, voia sa scoata totul din sufletul ei, dar din cauza starii ce-o avea nu putea face nimic. Doar statea. Scrisese ceva in seara anterioara...scrisese pe blog, ca post nefinalizat. Dar in timp ce scria, a realizat ca nu sunt cuvinte ce se pot posta. Ca nu era vorba doar de ea si de sentimentele ei. Se gandeste ca poate le trece intr-un word si le trimite pe mail. Numai ca nici nu mai stia daca merita, daca mai conta. Oricum...urma o saptamana de gandire. El pleca din oras, nu avea ce sa-i mai perturbe gandurile, nu avea de ce sa se mai gandeasca la el, daca era clar ca nu il poate vedea.
Isi aduse aminte de ceva. A incercat sa vada daca se mai vede acea cladire de la ea din balcon. Inainte se vedea, dar de cand i-a zis si lui ca se vede si de la ea, iar el a contrazis-o, nu a mai reusit sa verifice...mereu uita, sau cand isi aducea aminte era ori ceata, ori noapte. Oricum era foarte posibil sa nu se mai vada din cauza unor blocuri construite pe directia aia...His win :) Ea se va bucura enorm sa mearga sa vada privelistea de la geamul lui, luminile orasului, sa inghete uitandu-se cu teama la cum aterizeaza avioanele si pare ca vor intra in vreo cladire, asteptand din clipa in clipa sa vada flacari si explozii. Doar ganduri.
Se tot gandea la cum a fost saptamana ce trecuse. Cum a vrut de luni sa mearga la el, sa vada privelistea si sa se intinda pe canapea, sa stea sa se linisteasca dupa serviciu 2-3 ore, apoi sa ia ultimu' metrou si sa doarma linistita acasa. Luni l-a prins intr-o pasa tare proasta, asa ca a incercat sa il faca sa se simta cumva mai bine, dar parea ca vorbeste cu peretii...si intr-un final l-a lasat in lumea lui. Nu ii place sa vada oamenii din jurul ei tristi si suparati, ca asta o afecteaza si pe ea, asa ca incearca sa gaseasca metode sa ii inveseleasca. I-a fost imposibil. Apoi a venit martea si a inceput nebunia. A avut drum in fiecare zi in zona lui. De doua ori pe zi chiar, una la pranz, una seara. Si mereu il suna, ori ii dadea un semn ca e acolo, dar nu s-a intamplat. Nu putea da buzna peste el, chiar daca stilul ei era mai agresiv si se auto-invita la el acasa. Nu a fost chip sa ajunga sa vada privelistea de la geamul lui. A fost naspa. Totul! Intelegea ca poate au fost intamplari si bad timing, si ca el o evita putin, stia ca e insistenta, dar nu facea decat sa ii urmeze sfatul - nu mai avea nicio asteptare de la el, doar zicea fix ce vrea ea. So oricum nu avea cum alfel. Nu avea cum sa nu se gandeasca la el cand statea in fata scarii lui asteptand sa se intalneasca cu cineva, n-avea cum sa nu se gandeasca la el cand persoana cu care ea treabuia sa se vada parcase fix langa masina lui, n-avea cum sa nu se gandeasca atunci cand vad parculetu' ala care se vede de la el de la geam, sau cand statea in fata magazinului ala de paine, paine pentru care o punea sa traverseze ilegal pe ditamai bulevardu'. Si-a a ajuns sambata, tot la coltul blocului lui, iar a trecut pe langa masina lui, iar a avut impulsul sa ia telefonul si sa-l sune. S-a abtinut. Dupa ce a terminat treburile s-a intors tot la coltul blocului lui. Sa manance cu un coleg mici de la colt, acolo unde scrie ca-s cei mai buni mici din Romania. Mancase cu o seara inainte si shaorma de vizavi...bune rau. Se gandea ca ii poate propune in gluma ca o sa vina in vizita macar pentru mancarea din zona.
Si se facu duminica. Ultima zi dintr-o saptamana buna pe plan financiar pentru ea, dar obositoare. Si agitata si plina de ceata pe plan sentimental. Asa fusese tot anul 2010 pana in clipa aia. Asa ca s-a decis ca ea nu mai zice sau face nimic. Va astepta sa vada ce se intampla. In restul totul merge inainte. Mingea e la el. "Putina rabdare, putina culoare si viata-i frumoasa ca ziua cu soare". Keep on smiling.

"...si nu conteaza cine castiga, eu o sa plec zambind!"