e timpul sa revin la chestii din trecut care imi faceau placere si ma fac(eau) sa zambesc. e timpul sa pozez ceruri. e timpul sa ma plimb prin oras. e timpul sa duc lucrurile astea placute la urmatorul nivel.
time for change.
miercuri, 23 februarie 2011
duminică, 20 februarie 2011
n-a mai ramas decat autodistrugerea. nici macar placere nu mai e. daramite transformarea de dupa. simt ca-s intr-un mar haos creat de o lipsa de reactie si de capacitate de a vede lucrurile clar. de a le pune in balanta, de a le cantari si de a lua hotararile bune. alea bune in momentul x. am lasat sa functioneze hazardul, deriva. sunt in asta sunt acum.
maybe it's time to let the past be past. sa renunt la ganduri vechi. oameni cu care am avut prea putin contact ca sa merite sa ma bantuie. poate trebuie sa iau imi du seama de ce i-am lasat sa ma bantuie. sa iau sfaturile si partile lor bune si sa plec. ei m-au lasat de mult. dar eu tin cu dintii sa ma bantuie desi nici macar nu stiu sau le pasa. ma complic si ma complac. si imi place.
letting go. restart. go!
maybe it's time to let the past be past. sa renunt la ganduri vechi. oameni cu care am avut prea putin contact ca sa merite sa ma bantuie. poate trebuie sa iau imi du seama de ce i-am lasat sa ma bantuie. sa iau sfaturile si partile lor bune si sa plec. ei m-au lasat de mult. dar eu tin cu dintii sa ma bantuie desi nici macar nu stiu sau le pasa. ma complic si ma complac. si imi place.
letting go. restart. go!
sâmbătă, 19 februarie 2011
sâmbătă, 5 februarie 2011
aici. acum.
lasa-te purtat de vise ...cu aripile deschise....aici. acum.
si mi-am gasit zambetul. iar. il ratacisem pe undeva. printre frig, aburi iesind pe nari, gheata si multe haine puse pe noi. printre lipsa de soare. dar am gasit nebunia asta. vai. si a iesit si soarele. si e cald si bine.
ce sens sa fii trist ,suparat si agitat. vesnic stresat. non mi piace.
s-au intamplat atatea in luna asta e 2011, s-au intamplat atatea in lunile ultime din 2010. iar acum parca nu le mai vad, stiu. ceea ce e bine. ca eram stresata. le-am ratacit pe ele acum.
sa ascultam muzica frumoasa.
duminică, 16 ianuarie 2011
one
Here’s a story Of lover’s finding Union so deep There is no unwinding Tender threads exquisitely finding Two lives together One soul deep resounding Love so strong whatever the weather Even apart our souls are together It’s you and me, babe, forever and ever Even apart we’re dreaming together One, one Suddenly all time and space Loses it’s meaning when I see your face And I’m wrapped up in heaven’s grace Feeling so safe in your sweet embrace One, one, one, one ...
sâmbătă, 25 decembrie 2010
de sarbatori, cu veselie
Iarasi nu stiu de unde sa incep. Am multe care astept sa rabufneasca. Am multe pe care mi le scriu de cateva saptamani, am destule pe care le coc incet, incet, care s-au acumulat de luni, ani chiar. Ani la rand de facut aceeasi rutina. Am destule.
Sa incep ca bunica mea sta sa moara. Poate nu ar fi ceva neobisnuit...doar are 85 de ani (sau pe acolo prin zona). E batrana. Te astepti la cineva batran ca moartea sa vina. Poate ar trebui sa zic ca sunt furioasa ca de fapt moare nu ca e batrana ci ca e omorata. Fiica ei sta si asteapta sa moara. Probabil va muri de sete sau de foame. Poate ca sunt furioasa ca nu pot sa fac nimic. Sau poate ca sunt furioasa pe mine ca nu am vorbit cu mamaia, ca nu am sunat-o mai des ca sa ii mai alin din tristetea si singuratatea ei de acolo de la tara. Nici nu stiu de ce sunt. Stiu doar ca o sa moara si nu o sa fie de batranete, ci din cauza rudelor mele care in inconstienta lor chair cred ca ii fac un bine. Lasand-o sa moara. Poate ca acum incep sa plang pentru ca asa se duce si mamaia, se duc si matusa si verioasoara mea si asa se duc toate legaturile mele cu tatal meu. Cel pe care nu l-am cunoscut. Cel a carui lipsa m-a afecteaza totusi atat de mult. Poate ca plang ca desi puteam discuta si afla informatii de la ei despre ei, despre tata, despre partea asta de familie si istorie a mea, de fapt, nu am facut-o. Raman singura. Poate plang ca in toata situatia asta eu chiar ma gandesc ca daca moare de Revelion nu mai ajung unde imi facusem planuri. La o nenorocita e petrecere. Cat de ingrozitor sa fii. Sau daca moare saptamana viitoare nu pot ajunge la inmormantare ca am serviciu si e important sa fiu acolo in zilele astea de final. Ma simt vinovata ca gandesc asa. Si totusi, daca as fi perfect libera nu as vrea sa merg la un circ. Ca asta va fi la acea inmormantare. Babe bocind, o matusa a mea plangandu-se si zicand ca a facut tot ce a putut, lume barfind si softind cine a venit, cum e imobrcat, cine e fata de langa fratele meu, ce mancare dau la masa si altele. Nu as putea sa imi vad rudele in fata fara sa le strig ca-s niste ucigasi. Sa nu duci tu un om de 10 ani la doctor, ca oricum e batran si moare. Sa nu duci tu un om la doctor cand iti cade noaptea in casa. Sa te urci in masina si sa il duci acasa, la drum de 3 ore, ca iti zice ca vrea sa moara in patul lui. Ca stii tu ce are, si nu se mai trateaza. Ca ai cautat pe net si sigur se moare din asta. Nu mai ai ce-i face. E batran.
Sau as fi putut sa incep cu minunatul Craciun. Care nu e niciodata Craciun. Ca mereu ma cert. Ca eu nu mai cred de cativa ani. Mi-a murit incet, incet. Era doar o fasie ca ramanea acolo ptr ca in spiritul asta am crescut. Si poate ceva imi spunea ca asa o faceam pe mama sa se simta bine. Desi nu cred ca am constientizat chestiile astea. Dar multe din lucrurile pe care le fac legate de sarbatori le fac ptr mama. Ca sa se simta ea bine. Dar nu mai pot. Ma epuizeaza. Totul este dus la extreme. Nimic din ce fac nu e bine. Si cum eu nu mai cred in cozonaci, sarmale, si toata nebunia asta de sarbatori care de fapt sunt pretext de a baga in tine nu mai pot sa ma prefac. As vrea sa pot sa pregatesc ceva, din ce am, sa bag o muzica draguta, un pahar de vin cand fac curat in toata casa, sa imi impodobesc un cactus sau cine stie ce planta as gasi prin casa, sa stau seara cu familia mea mica si sa vorbim. Sa fie liniste si pace. Nu aia falsa din mesajele stas de craciun. ci linsite ca esti tu impacat cu tine. Dar nu o sa fie. Nu cat timp va trebui sa ma prefac ptr mama, ca pentru ea conteaza nenorocitul de cozonac care niciodata nu iese bine, ca ptr ea conteaza sa fie curat in casa pe 24 la ora 11, ca ptr ea conteaza sa iasa toba legata ca altfel e tragedie. As vrea sa pot sa rad si sa ma bucur ca am toba aia. Atat. Sa zic cat de bine e ca o mananc cu lingura - poate chair lansez o noua reteta. Of. As vrea sa gasesc pe cineva care sa ma inteleaga, in afara de frati-miu...ce bine ma simt cand e si el...si putem face haz de necaz.
Sau poate ar trebui sa incep cu mine si sentimentele mele. Cu vinovatia pe care o simt atat de mult. Acum ceva timp mi-am spus, mai mult informal, ca voi incerca sa fiu cat mai sincera si cat mai directa. Ca voi incerca sa fiu cu altii cum as vrea sa fiu eu tratata. Poate ca ar trebui sa imi dau 2 palme si sa imi revin. Poate ar trebui sa ii spun ca singurul meu gand cand am inceput "relatia" a fost sa ma folosesc de el. Din mai multe motive chiar. Poate ar trebui sa ii zic macar o parte de adevar...tot nu pot. Nu vreau. Dar nu cred ca m-ar elibera. Deja obosesc. Poate ar trebui sa ii zic ca nu a vrut decat sa reinvii ceva ce s-a sfarsit chair inainte sa fi inceput cu adevart, dar ptr care inca ma zbat sa nu sufar. Si el a picat la fix. El e o copie. Poate ma simt asa ptr ca am gandit lucruri pe care nu credeam ca le am in mine. Am ajuns sa fac comparatii materiale - A vs P. Nu ma credeam ca imi pese..si totusi. Am gandit si as fi vrut ce nu am putut pastra acum 1 an. Ma sabotez iarasi. Initial ma simteam bine...initial simteam ca ne folosim reciproc si era in regula. Dar primesc mai mult decat dau. Si nu e corect. Nu vreau sa fiu o mincinoasa si totusi sunt. Si nici nu aleg sa nu mai fiu. Tot sa nu pot sa zic totul pe fata despre subiectul asta....
Acum ma gandeam ca puteam totusi sa fi inceput si cu problemele de serviciu...dar parca dupa toate nici nu mai conteaza.
Poate ar trebui sa incep sa le iau pe rand si sa le rezolv. One at a time.
Craciun fericit.
Sa incep ca bunica mea sta sa moara. Poate nu ar fi ceva neobisnuit...doar are 85 de ani (sau pe acolo prin zona). E batrana. Te astepti la cineva batran ca moartea sa vina. Poate ar trebui sa zic ca sunt furioasa ca de fapt moare nu ca e batrana ci ca e omorata. Fiica ei sta si asteapta sa moara. Probabil va muri de sete sau de foame. Poate ca sunt furioasa ca nu pot sa fac nimic. Sau poate ca sunt furioasa pe mine ca nu am vorbit cu mamaia, ca nu am sunat-o mai des ca sa ii mai alin din tristetea si singuratatea ei de acolo de la tara. Nici nu stiu de ce sunt. Stiu doar ca o sa moara si nu o sa fie de batranete, ci din cauza rudelor mele care in inconstienta lor chair cred ca ii fac un bine. Lasand-o sa moara. Poate ca acum incep sa plang pentru ca asa se duce si mamaia, se duc si matusa si verioasoara mea si asa se duc toate legaturile mele cu tatal meu. Cel pe care nu l-am cunoscut. Cel a carui lipsa m-a afecteaza totusi atat de mult. Poate ca plang ca desi puteam discuta si afla informatii de la ei despre ei, despre tata, despre partea asta de familie si istorie a mea, de fapt, nu am facut-o. Raman singura. Poate plang ca in toata situatia asta eu chiar ma gandesc ca daca moare de Revelion nu mai ajung unde imi facusem planuri. La o nenorocita e petrecere. Cat de ingrozitor sa fii. Sau daca moare saptamana viitoare nu pot ajunge la inmormantare ca am serviciu si e important sa fiu acolo in zilele astea de final. Ma simt vinovata ca gandesc asa. Si totusi, daca as fi perfect libera nu as vrea sa merg la un circ. Ca asta va fi la acea inmormantare. Babe bocind, o matusa a mea plangandu-se si zicand ca a facut tot ce a putut, lume barfind si softind cine a venit, cum e imobrcat, cine e fata de langa fratele meu, ce mancare dau la masa si altele. Nu as putea sa imi vad rudele in fata fara sa le strig ca-s niste ucigasi. Sa nu duci tu un om de 10 ani la doctor, ca oricum e batran si moare. Sa nu duci tu un om la doctor cand iti cade noaptea in casa. Sa te urci in masina si sa il duci acasa, la drum de 3 ore, ca iti zice ca vrea sa moara in patul lui. Ca stii tu ce are, si nu se mai trateaza. Ca ai cautat pe net si sigur se moare din asta. Nu mai ai ce-i face. E batran.
Sau as fi putut sa incep cu minunatul Craciun. Care nu e niciodata Craciun. Ca mereu ma cert. Ca eu nu mai cred de cativa ani. Mi-a murit incet, incet. Era doar o fasie ca ramanea acolo ptr ca in spiritul asta am crescut. Si poate ceva imi spunea ca asa o faceam pe mama sa se simta bine. Desi nu cred ca am constientizat chestiile astea. Dar multe din lucrurile pe care le fac legate de sarbatori le fac ptr mama. Ca sa se simta ea bine. Dar nu mai pot. Ma epuizeaza. Totul este dus la extreme. Nimic din ce fac nu e bine. Si cum eu nu mai cred in cozonaci, sarmale, si toata nebunia asta de sarbatori care de fapt sunt pretext de a baga in tine nu mai pot sa ma prefac. As vrea sa pot sa pregatesc ceva, din ce am, sa bag o muzica draguta, un pahar de vin cand fac curat in toata casa, sa imi impodobesc un cactus sau cine stie ce planta as gasi prin casa, sa stau seara cu familia mea mica si sa vorbim. Sa fie liniste si pace. Nu aia falsa din mesajele stas de craciun. ci linsite ca esti tu impacat cu tine. Dar nu o sa fie. Nu cat timp va trebui sa ma prefac ptr mama, ca pentru ea conteaza nenorocitul de cozonac care niciodata nu iese bine, ca ptr ea conteaza sa fie curat in casa pe 24 la ora 11, ca ptr ea conteaza sa iasa toba legata ca altfel e tragedie. As vrea sa pot sa rad si sa ma bucur ca am toba aia. Atat. Sa zic cat de bine e ca o mananc cu lingura - poate chair lansez o noua reteta. Of. As vrea sa gasesc pe cineva care sa ma inteleaga, in afara de frati-miu...ce bine ma simt cand e si el...si putem face haz de necaz.
Sau poate ar trebui sa incep cu mine si sentimentele mele. Cu vinovatia pe care o simt atat de mult. Acum ceva timp mi-am spus, mai mult informal, ca voi incerca sa fiu cat mai sincera si cat mai directa. Ca voi incerca sa fiu cu altii cum as vrea sa fiu eu tratata. Poate ca ar trebui sa imi dau 2 palme si sa imi revin. Poate ar trebui sa ii spun ca singurul meu gand cand am inceput "relatia" a fost sa ma folosesc de el. Din mai multe motive chiar. Poate ar trebui sa ii zic macar o parte de adevar...tot nu pot. Nu vreau. Dar nu cred ca m-ar elibera. Deja obosesc. Poate ar trebui sa ii zic ca nu a vrut decat sa reinvii ceva ce s-a sfarsit chair inainte sa fi inceput cu adevart, dar ptr care inca ma zbat sa nu sufar. Si el a picat la fix. El e o copie. Poate ma simt asa ptr ca am gandit lucruri pe care nu credeam ca le am in mine. Am ajuns sa fac comparatii materiale - A vs P. Nu ma credeam ca imi pese..si totusi. Am gandit si as fi vrut ce nu am putut pastra acum 1 an. Ma sabotez iarasi. Initial ma simteam bine...initial simteam ca ne folosim reciproc si era in regula. Dar primesc mai mult decat dau. Si nu e corect. Nu vreau sa fiu o mincinoasa si totusi sunt. Si nici nu aleg sa nu mai fiu. Tot sa nu pot sa zic totul pe fata despre subiectul asta....
Acum ma gandeam ca puteam totusi sa fi inceput si cu problemele de serviciu...dar parca dupa toate nici nu mai conteaza.
Poate ar trebui sa incep sa le iau pe rand si sa le rezolv. One at a time.
Craciun fericit.
duminică, 12 decembrie 2010
habar n-am
se cam duce 2010. anul pe care l-am catalogat de cacat din prima lui zi. anul care a urmat anului cel mai frumos din cei 25 ai mei. se duce si tot ma gandesc la ce am facut. de unde am plecat si unde sunt. daca am avansat sau sunt mai rau decat eram.
simt nevoia de acea lista, new year's resolution. nu am fost niciodata fana, dar acum o simt acut. in mare parte ptr ca sunt nemultumita. daca era bine totul nu aveam nici o treaba. anul 2009 s-a terminat cu mine in verva. ma simtea ca am ajuns la un echilibru psihic, ca eram impacata cu mine, ca fac cat pot sa fac pasi in fata. aveam un serviciu, nu cine stie ce, dar era ceva, dupa multe luni de stat in varful patului dupa reintoarcerea din copenhaga. gasisem byp-ul si deja eram in paine, cunoscusem oameni cu care ma simteam extrem de bine, aveam idei, le puneam in practica, ma incercam si imi iesea, ce imi puneam in cap sa fac imi iesea. se intrevedea si o mica idila. eram la trecerea intre ani cu prietenii mei, cei dintotdeauna. totul era bine. asta era pana pe 1 ianuarie seara. cand s-a dus dracu totul. cand poate am fortat lucrurile. cand m-a panicat. cand nu eram pregatita ptr ce voiam cu mintea de fapt. cand nu mi-am putut stapani emotiile. si s-a naruit totul. de la un singur element, s-au dus apoi toate. incet, pe rand. si in primul rand increderea in sine. e urat si obositor sa tragi de o persoana cateva saptamani numai ca sa iti zica ca nu te vrea, in fata. ca sa poti merge mai departe. te epuizeaza si te marcheaza. si totusi, am reusit. am primit, scris negru pe alb, "nu esti ceea ce vrea". eliberator. inceputul sfarsitului.
uitandu-ma acum, la 2010, nu pare atat de rau. daca ii zic oricui din lumea asta ce am facut eu in 2010 si apoi ii zic ca il consider un an de cacat si ca de fapt mint cand ma intreaba lumea cum imi e si eu zic bine, la serviciu e bine, eu sunt bine, am provocari zilnic si nu am timp sa ma plictisesc, vor zice ca sunt dusa cu capu'. poate ca sunt. 2010 a insemnat un serviciu nou, pe mult mai multi bani decat as fi asteptat vreodata, provocari carora le-am facut fata destul de bine, calcatorii cat n-as fi visat, locuri si tari vizitate, oameni de tip "vedeta" cunoscuti, oameni frumosi cunsocuti, o noua idila, tot asa pe sfarsit de an, un inceput pe care il asteptat de mult, continuarea cu byp-ul, mai putin activa, dar inca sunt pe metereze. am avut din toate, plan personal, profesional, material, turistic, intim, si ce mai vreti. si sunt nemultumita. de multe.
nu sunt impacata cu mine.
e din alfie. ala din '66. l-am vazut aseara. merita. so what's the answer? sa vina 2011!
simt nevoia de acea lista, new year's resolution. nu am fost niciodata fana, dar acum o simt acut. in mare parte ptr ca sunt nemultumita. daca era bine totul nu aveam nici o treaba. anul 2009 s-a terminat cu mine in verva. ma simtea ca am ajuns la un echilibru psihic, ca eram impacata cu mine, ca fac cat pot sa fac pasi in fata. aveam un serviciu, nu cine stie ce, dar era ceva, dupa multe luni de stat in varful patului dupa reintoarcerea din copenhaga. gasisem byp-ul si deja eram in paine, cunoscusem oameni cu care ma simteam extrem de bine, aveam idei, le puneam in practica, ma incercam si imi iesea, ce imi puneam in cap sa fac imi iesea. se intrevedea si o mica idila. eram la trecerea intre ani cu prietenii mei, cei dintotdeauna. totul era bine. asta era pana pe 1 ianuarie seara. cand s-a dus dracu totul. cand poate am fortat lucrurile. cand m-a panicat. cand nu eram pregatita ptr ce voiam cu mintea de fapt. cand nu mi-am putut stapani emotiile. si s-a naruit totul. de la un singur element, s-au dus apoi toate. incet, pe rand. si in primul rand increderea in sine. e urat si obositor sa tragi de o persoana cateva saptamani numai ca sa iti zica ca nu te vrea, in fata. ca sa poti merge mai departe. te epuizeaza si te marcheaza. si totusi, am reusit. am primit, scris negru pe alb, "nu esti ceea ce vrea". eliberator. inceputul sfarsitului.
uitandu-ma acum, la 2010, nu pare atat de rau. daca ii zic oricui din lumea asta ce am facut eu in 2010 si apoi ii zic ca il consider un an de cacat si ca de fapt mint cand ma intreaba lumea cum imi e si eu zic bine, la serviciu e bine, eu sunt bine, am provocari zilnic si nu am timp sa ma plictisesc, vor zice ca sunt dusa cu capu'. poate ca sunt. 2010 a insemnat un serviciu nou, pe mult mai multi bani decat as fi asteptat vreodata, provocari carora le-am facut fata destul de bine, calcatorii cat n-as fi visat, locuri si tari vizitate, oameni de tip "vedeta" cunoscuti, oameni frumosi cunsocuti, o noua idila, tot asa pe sfarsit de an, un inceput pe care il asteptat de mult, continuarea cu byp-ul, mai putin activa, dar inca sunt pe metereze. am avut din toate, plan personal, profesional, material, turistic, intim, si ce mai vreti. si sunt nemultumita. de multe.
nu sunt impacata cu mine.
You know what? When I look back on my little life and the birds I've known, and think of all the things they've done for me and the little I've done for them, you'd think I've had the best of it along the line. But what have I got out of it? I've got a bob or two, some decent clothes, a car, I've got me health back and I ain't attached. But I ain't got me peace of mind - and if you ain't got that, you ain't got nothing. I dunno. It seems to me if they ain't got you one way they've got you another. So what's the answer? That's what I keep asking myself - what's it all about? Know what I mean?
e din alfie. ala din '66. l-am vazut aseara. merita. so what's the answer? sa vina 2011!
marți, 23 noiembrie 2010
sâmbătă, 13 noiembrie 2010
marți, 9 noiembrie 2010
ori tu ori eu
ce fac eu acum n-o sa se termine frumos. profit. dar vreau s-o fac. e timpul. e trecut de mult si nu mai pot. am gasit o portita deschisa si profit. nu imi pasa de ce e in jurul meu. oricum, vad un model. cam stric ce e in jur. si nu ma intereseaza. sunt intr-adevar egoista. vreau ce mi-am pus in minte si atunci cand s-a aprins becul si am pornit nu mai las nimic sa ma opreasca. pacat ca nu reusesc mereu sa fiu asa. mi-am dorit si inca imi doresc sa fi putut fi rea si meschina. sa nu imi pese de ceilalti si sa merg numai pe interesul meu. nu pot. mereu stau si ma gandesc. desi nu actionez in concordanta..dar ma consum ca nu fac ce trebuie si ce cred eu ca e bine. ma macina cand stiu ca puteam face mai mult. si asta mi-as fi dorit, sa pot sa nu imi mai pese. sa fiu eu si atat. ceilalti se descurca. de aia nu mai pot sa zambesc de mult. sunt trista si intunecata. si probabil va fi si mai rau dupa. dar trebuie sa o fac.
duminică, 7 noiembrie 2010
nimic
Tu stii deja cum a inceput
Si cum o sa se termine
O vad in priviri, amintiri
Deruland foc rapid
Cu infinite ricoseuri in diverse neimpliniri
E-o boala psihica
Ma demoleaza inauntru rationalizez demontand-o
In favoare mitului
Cu trecerea timpului
Ma babuinizez lent spre placerea tribului
Cuvintele inseamna ce spun
Iti insir ca un rand indian
Stiai deja super-zgomot
Cineva mi-a spus ca sunt tare,
Dar pacat ca sunt roman si totusi
El nu-ntelege ca parerile lui sunt starile prin care trece
Vreau totul nimic scris invers
Trist in esenta strict efemer nimeni
Treaba ta, nu stii ce vrei si ce
Daca-ai stii ti-ar fi mormant,
Lasa-te purtat de noi,
Treaba ta, nu stii ce vrei si ce
Daca-ai stii ti-ar fi mormant,
Lasa-te purtat de noï
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
outcome
anul trecut am numarat oamenii care mi-au zis la multi ani. 45 plus minus 3 am gasit atunci. ciudat. anul asta au fst 50 numai pe facebook. oameni din erasmus care anul trecut nici nu mai stiu ce a facut, dar la care nu ma asteptam sa mai stie de mine...ca nu am mai comunicat cu toti. au zis. oameni din byp, oameni cunoscuti anul asta. ca sa nu mai zic ca am avut lansare fix de ziua mea, deci toata divizia a fost la firma. si evident ca majoritatea mi-au urat. am ajuns la 70 si ceva. nici nu mai numar. se mareste cercul ala de cunoscuti. si automat si celelalte variabile se modifica. 70 este insa doar un numar, nu inseamna nimic. toti aia cativa sunt cei care conteaza. asta e doar un exercitiu ce il fac, asa, pentru sufletul meu.
ne vedem la anul.
ne vedem la anul.
zodiac
am primit tort/mini tort aseara de la colegii din organizatie. am primit toti care am avut zile de nastere in ultima luna.f dragut. mi-am pus si-o dorinta..ca asa se face. la cele 25 de lumanari ale mele de marti nu m-am gandit la nimic cand am suflat...doar ca tre' sa trag mult aer in piept sa pot sa le sting pe toate odata. si-am reusit. acum mi-am pus una. usoara. era in fata mea.
acum, dimineata, m-am trezit cu una gand. sa citesc horoscopul. n-am mai facut asta de mult. ma relazeaza. stau in pat, cu laptoul in brate, in pijamalele mele mov cu bufnite, beau o cana de lape cu cafea si citesc compatibillitati, horoscop anual si alte minunatii.pe unele le stiu pe de rost. dar tot e fun. sunt bucati de text care parca sunt rupte din viata mea. de aia nu pot sa nu ma reintorc periodic la a citi chestiile astea. o parte din mine crede ca e pe bune.
am citit-o si m-am dus direct la inceputul de an. 1 ianuarie 2010, seara tarziu, chiar 2 ianuarie in noapte...undeva in coltul opus al bucurestiului.eu plangand, incercand sa imi explic tot, sa fac sa se inteleaga, sa ma inteleg, el stand si incercand sa ma linisteasca doar ca sa ma trimita acasa mai repede, nevrand sa zica nimic, ca nu as intelege.
ma intreb acum de ce dupa toata treaba asta, dupa tot ce stiu ca se va intampla, ca deja vizualizez totul, de ce iarasi sunt undeva in aceeasi situatie. ma invart in cerc.
acum, dimineata, m-am trezit cu una gand. sa citesc horoscopul. n-am mai facut asta de mult. ma relazeaza. stau in pat, cu laptoul in brate, in pijamalele mele mov cu bufnite, beau o cana de lape cu cafea si citesc compatibillitati, horoscop anual si alte minunatii.pe unele le stiu pe de rost. dar tot e fun. sunt bucati de text care parca sunt rupte din viata mea. de aia nu pot sa nu ma reintorc periodic la a citi chestiile astea. o parte din mine crede ca e pe bune.
Sa începem însa cu începutul: tu esti un semn de Apa, adica le ai pe-astea cu emotiile adânci, profunde, misterioase. Balanta e semn de Aer, adica analitica si cerebrala. Nu si-ar lasa emotiile sa se plimbe pe coclauri nici moarta: astea-s chestii de domesticit si de tinut frumusel în frâu.
am citit-o si m-am dus direct la inceputul de an. 1 ianuarie 2010, seara tarziu, chiar 2 ianuarie in noapte...undeva in coltul opus al bucurestiului.eu plangand, incercand sa imi explic tot, sa fac sa se inteleaga, sa ma inteleg, el stand si incercand sa ma linisteasca doar ca sa ma trimita acasa mai repede, nevrand sa zica nimic, ca nu as intelege.
Cu o Balanta, problema este de fapt sa o determini sa se hotarasca, sa spuna da sau nu. Un experiment simplu: pune-i o întrebare închisa (la care se poate raspunde doar cu da sau nu) si numara minutele sau zilele ce se vor scurge în asteptarea raspunsului.been there, done that. iarasi am ajuns undeva la 1 luna dupa evenimentul de mai sus..cand dupa multa tragere de persoana respectiva am reusit sa scot un "nu esti ceea ce imi doresc".cat de simplu eliberator. stiai ca e asa, dar nu doreai decat sa o auzi zisa/scrisa...cumva facuta publica, nu doar simtita din gesturi si comportament. greu, time consuming.
ma intreb acum de ce dupa toata treaba asta, dupa tot ce stiu ca se va intampla, ca deja vizualizez totul, de ce iarasi sunt undeva in aceeasi situatie. ma invart in cerc.
joi, 4 noiembrie 2010
marți, 2 noiembrie 2010
25
Cam atat. am mai postat piesa asta. Acum chiar are sens. Mi-a dedicat-o un bun amic astazi si mi-a amintit de ea. Ca tot eu i-o recomandasem.
acum vad. am postat la 19.45. la ora asta m-am nascut eu. si mereu mama cand ii zic, gata, fix acum x ani m-am nascut, face, e deja fara 10? e amuzant. fratele s-a nascut la fara 10. mama mereu tine minte ca eu. acum la fel a facut. oh, well. la multi ani mie.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)