the green wave

cand eram in copenhaga, dupa ce mi-am luat bicicleta mi se intampla adeseori sa prind numai verde la stopuri. si cand nu prea ai conditie fizica simti nevoia sa iti mai tragi sufletul 20-30 secunde din 5 in 5 minute la un semafor. ei, nu. mergeam juma de ora si prindeam verde. ma si miram. le tot povesteam colegilor minunea. ei acum m-am luminat - in verde :)

Cycle 20 km/h and you hit green lights all the way.

ii zice the green wave si au pus-o in pratica pe trei rute de cominincare intre copenhaga si orasele de langa. cum era si hvidovre al meu.

go!

iesind de la metrou pipera azi, am vazut un tip la costum, aranjat, dichisit cum mergea prin mijlocul masinilor pe bicicleta, probabil indreptandu-se spre birou. mergea agale, fara sa ii pese de nimic. era pe o bicicleta galbena, semana cu cele de la raiffaisen, ceea ce ma face sa cred ca poate a venit la birou, a avut ceva treab de rezolvat, s-a urcat pe bicicleta si eu l-am vazut in momentul cand se intorcea la treburile lui de birou, unde costumul ala ii e atat de necesar ptr a avea prestanta de om de banca. but still, indiferent de circumstantele in care a ajuns el pe bicicleta aia luni dimineata, 26 iulie la ora 9.00 , tot era un tip la costum pe bicicleta in mijlocul multor masini. am zambit instant. tot cred ca tre' sa fii putin nebun ca sa mergi pe bicicleta in B., dar in acelasi timp ma inclin in fata celor care fac asta,. cand ii mai vad si la costum, cu fuste, pe tocuri, cu cosulete imi vine sa ii pup pe toti. le multumesc ca imi inveselesc ziua.
cat tot am zis de zambit, ma gandeam azi...ce ar fi sa ma fac sa zambesc mai des. s-asa mis e tot zice de cand ma stiu ca sunt prea trista. imi zicea diriga in liceu...chiar i-a zis mamei la o sedinta "dna m., dar ce are elena de este asa trista?". oi fi fost emo si n-am stiut. :)) imi zice sefu' acum...destul de des "zambeste!". pfff...cand ajung la 9 sic eva dimineata moarta de somn si mai primesc vreun telefon ca nu stiu ce marfa n-a ajuns sau nu stiu ce alta problema apare si tre' sa o rezolv, parca nu imi mai vine sa zambesc. cand iti racesti gura sa le zicit tuturor cum sa ia o factura, ce sa scrie pe un contract, cum sa se desfasoare un curs si apoi afli ca au facut exact invers si tu va trebui sa rezolvi problema, ca oricum la ei nu ajunge nimic din valul ce s-a creat, cum sa mai zambesti? eu nu prea pot. ma intunec, imi vine sa bat pe cineva, merg cu pasi apasati pe holuri si sper sa iasa totul ok in final. zambetul nu-si mai are rost. dar ce-ar fi sa aiba. ce-ar fi sa nu stie nimeni ce se intampla cu tine. ce-ar fi sa ii faci pe toti sa creada ca e totul ok. ce-ar fi sa iti versi ofurile undeva in privat. sefului, ca tre sa stie ce sa intampla, prietenilor, ca lor poti sa te plangi in totalitate, familiei ca ei te sustin... ce-ar fi sa iti schimbi felul de a fi. shift. tu ramai tu, dar pui o alta fata. nu ii influentezi nici pe ceilalti cu care interatiuonezi, iti aduci si tie energie pozitiva. cu un simplu zambet. se zice multe despre personaele care zambesc. si mie imi plac. numai ca eu nu am reusit niciodata sa fiu mereu zambitoare. problemele mi se vad pe fata;. poate m-am si obisnuit sa le arat...ca asa simt ca nu sun uitata, ca asa se gaseste cineva care te vede si te baga in seama. dar ce rost sa fii bagat in seama ca cerceti ceva atentie. castigi cand esti bagat in seama pentru ceea ce esti, ceea ce zici, ceea ce faci. iarasi stiu ce ar trebui sa fac si cum sa fac. mereu stiu. rar fac.
citeam aseara in 24 fun articolul lui dobrovolschi de saptamana trecuta...zicea de femei, de uratenie si de zambet. de al asta a pornit postul asta, l-a declansat biciclistul corporatist. zicea, dupa 2 articole despre frumos si urat ca barbatii "orbesc la zambete". universal valabil zic. zambetul face multe. desface multe. imi trebuie o ancora pentru zambet. incep perioada de zambet. ma voi gandi la biciclistul corporatist de la raiffaisen si voi zambi. am zis!

00.00

Azi noapte am realizat o chestie. Ca anul 2010 e de cacat deja stiam, pe zi ce trece si se duc zilele din el mi se dovedeste asta...ma intreb ce poate sa mai vina...
Am observat eu ca anul asta am zile speciale de cacat. Pai da, alea simetrice. Gen 1.01, 3.03. Da...anul asta pe 1 spre 2 ianuarie, noaptea tarziu, plangeam, ieri, pe 3 martie plangeam...nu mai tin minte ce am facut in seara de 2 februarie. Am cautat pe blog sa vad ce am scris...nimic concludent. Bine nu eram oricum. Mai aiurea e ca ma trezesc plangand, dar de simtit nu simt nimic. LAcrimile crug si eu sunt imuna. Din exterior mi se zice sa nu fiu trista...dar in interior nu mai sint nimic. Parca s-a dus totul si doar ma lovesc, iar eu trec pe langa ele. Oricum nu am ce le face. Nu pot sa schimb pe cei din jur, sa le schimb felul de a fi, felul de a gandi, reactiile. Doar pe mine. Iar eu nu pot, nu vreau, eu nu reactionez. Ma ingrop pe zi ce trece.
Astept cu nerabdare 4.04. Desi acum, daca am realizat cum sta treaba o sa vina pe 8.04, sau mai stiu eu cand, o sa ma loveasca alta data, sa nu ma astept.
Ma gandesc serios sa ma duc sa imi iau bicicleta. Tot am vreo 200 si ceva de euro, tot nu imi mai folosesc la nimic acum. Am vazut cateva tare dragute la Ciclop. Vreau sa inchid ochii si sa ma trezesc departe. Cat mai departe. Pedaland si simtind vantul in fata.