o fata fara varsta. o tigancusa. slabuta, firava, uratica, dar cu ceva al ei, aparte. te uitai la ea, iti ramanea in minte. maine muncite. dupa maini iti dadeai seama ca poate e tanara ca varsta, dar nu...era batrana, muncita. parea subnutrita. slaba, uscata, imbracata cu ce apucase. niste pantaloni roz-ciclam, niste pantofi-adidasi din piata, tiganesti, cu ceva strasuri unde erau sireturile, un pulover jacheta alb lung pana la genunchi. parul prins, vopsit un maroniu aramiu fara culoare, radacina neagra crescuta, agrafe de 3 feluri, un fluture colorat, o clama, cu sclipici toate.
nici nu stiu daca aveam 20 de ani sau 35. putea avea oricat.
statea in picioare intr-o masina goala si citea. citea de pe niste foi xeroxate. "familia contemporana - roluri, functii si modele de conduita parentala"
dintre foi se zarea un post it roz:
Asistenta sociala ia familia
mi-ar fi placut sa ii stiu povestea...
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
miercuri, 13 aprilie 2011
sâmbătă, 26 martie 2011
despre
vorbesc cu un amic din galati ca voiam sa scriu ceva si au fugit gandurile...
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
patiseria din pipera
ieri am vorbit cu dl. patiser/patron de la patiseria din pipera. cine nu stie, la metrou, cum urci primul rand de scari, e o patiserie, cu aspect ca majoritatea patiseriilor de la noi - niste geamuri mari cu rame albe, de obicei pvc. ei au tot spatiul dintre cele 2 scari de acces la peron. la ei, in fiecare dimineata se face o coada de vreo 5-10 persoane, iar daca esti ultmul cateodata ajungi sa iti iei de papa abia cand vine urmatorul metrou si lumea incepe sa tasneasca spre iesire...si iar se face coada. asta e viata a 3 oameni, mama, tatal si baiatul lor. de obicei, dimineata sunt mama si fiul, seara e tatal. de obicei, mai fac si schimburi intre ei. lucreaza in echipa, sa dea randament si performanta. baiatul intinde mana si intreaba "ce doriti", ia banii, mama se duce sa ia produsele, are deja aranjata de la urmatorul client bucata de hartie in care va inveli, iar fiul ia punga si o deschide ca sa ii fie usor mamei sa le puna. apoi ajung la client, cu un "pofta buna".
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.
vineri, 6 noiembrie 2009
miercuri, 4 noiembrie 2009
Silent Strike
A scos primul album in 2005, pe final de an. Habar n-aveam de cine e Silent Strike. Sau de muzica de genul asta. Nu puteam asculta doar sunete. Prima aparitie a fost pe "Sabotaj". Pe Myspace-ul lui scrie ca muzica pe care o face se incadreaza in "idm, electronic, trip-hop". O fi. Nu-s mare experta in electronice. Silent Strike mi-a deschis apetitul pentru asa ceva.
Cam asa e povestea. Era sfarsit de 2005. An foarte misto cu multe albume foarte tari aparute, sau multe albume care mi-au fost mie pe plac - Chei verbale, Dificultati tehnice, Schimbari si Secretul din gradina. Ce putea sa mai apara? Apoi vad un post pe un forum, urbanrecords, parca, despre Silent Strike. Care e un tip, Ioan Titu, ce face muzica pe calculator, electronica. Am remarcat modul in care cei care postau scriau de el si am devenit curioasa. In plus, avea feat cu CTC. Gasesc pe undeva pe odc albumul. Multumesc celui/celei ce l-a tinut la share. Si-ascult. Mai mult pe-aia cu CTC. Decid: Da, dragut, dar nu-i pe genul meu. Si trece timpul...
Undeva prin aprilie-mai 2006 ajung la Campina la o mica plimbare cu trenul si iesire din Bucuresti. Era intr-o miercuri. Si plimbandu-ma prin orasel ajung la magazinul de muzica, Diverta. Acolo ce gasesc? Silent Strike - Silent Strike EP. Nu am mai avut niciodata o stare ca aia. Am pus mana pe cd si nu am mai putut sa ii dau drumul. L-am cumarat. 29,99 lei. Mult pentru un album la vremea aia. Nu a mai iesit din cd player cateva saptamani bune de la acea zi. Asa am devenit fan Silent Strike. For life.
Pana acum a scos 3 albume. 2 solo, Silent Strike EP in 2005, Alb in 2009 si 3am in 2008, in colaborare cu Alex Harding si Lucian Ban, un saxofonist si un pianist, amandoi romani plecati in State. Colaboreaza cu La Strada Music si albumele se pot comanda de acolo. Am vazut ca inca se mai gasesc prin magazine, desi stiam ca primul cel putin a fost comercializat doar online...
Silent Strike e un alt fel de experienta. De la artwork, la mod de prezentare la sunete. Si te indragostesti. Eu, cand am cumparat primul album am fost prinsa de ambalaj. In primul rand, la SS EP si la 3am a existat un tiraj initital de 1000 exemplare, cu ambalaj si artwork altfel decat la un cd normal. Ambalajul la Silent Strike EP este in perfecta concordanta cu continutul. 1000 de copii, din care eu am doua, 0295 si 0696. Insertie de plumb in cotorul cd-ului, stantata cu "silent strike", coperta fata decupata cu laserul, stencil pe coperta spate. Totul handmade.
3am e iarasi altfel. Este ambalaj din plexiglass si atat. Scris cu laser. Bun de pus in vitrina ca bibelou.
Alb s-a vrut a fi altfel, dar pe partea opusa. Este simplu. Coperta din carton, artwork simplu. Ce il face sipe asta unic e ca pe langa cd-ul propriu zis, cu albumul, mai exista un mini cd cu piese scurte. El cu asta se ocupa - muzica pentru reclame, filme, etc. Un om care reuseste sa traiasca din muzica si sa faca ce ii place.
Ce am mai remarcat eu...toate albumele SS au 17 piese. Nu stiu cat e coincidenta. Tind sa cred ca totul este extrem de bine calculat. Primul album este asa. Piesa de rezistenta este Echilibru, cu CTC care este si a 9-a. Trebuie remarcat ca la cele doua albume solo Silent Strike si-a pastrat in mare aceleasi persoane cu care a colaborat. Ada Milea, Maria Radu, CTC/Deliric. Plus altii din mediul electro. De cand am auzit Echilibru am zis ca pentru mine albumul perfect ar fi CTC pe beat-uri de Silent Strike. Si se pare ca parte din vis se va realiza, avand in vedere ca Deliric va scoate album cu Silent Strike.
Si acum ceva muzica. Imi e extrem de greu sa pun una. Sau una de pe fiecare album. Asa ca voi pune cate 3 de pe fiecare album.
Silent Strike Ep - prima, cea din mijloc si ultima piesa.
17 silent strike - Dream is destiny mft
3am
Silent Strike - 03 off course
Silent Strike - 06 asian paper circus
Silent Strike - 12 the trip
Alb
Silent Strike - Solitude
Silent Strike - Raze
Silent Strike - Primavara
Si un bonus... o piesa dinainte de iesirea albumelor.
20 Silent Strike - Bonus Negativus
Si ca extra bonus. Piesa Words kill people a fost aleasa ca fundal sonor pentru campania Sibiu - capitala europeana. S-a facut si-un clip. E pe youtube. Iar Silent Strike mai avea o piesa, tot de pe primul ep ce aparea in o reclama la ceva medicament.
Ascultand muzica am dat peste un film, Waking life. In piesa "Dream in dstiny" sunt cut-uri din film. E ...interesant. Si greu de vizionat. Oricum, merita aruncat un ochi pe imdb macar pentru a citi despre. Eu as zice chiar vizionat. Are la baza ideea de lucid dreaming.
Pe Alb e o pieasa, Delysid, unde apare un cut "I got this terrible panic, because indeed, I was gonna seize to exist. And I got the panic which is the panic which preceeds the psychological death". E citat dintr-un documentar despre LSD, Hoffmann's potion.
Dupa ce m-am uitat la el parca-mi venea sa bag niste lsd. E foarte misto prezentata toata povestea. Si sa vezi nsite mosulici cum vorbesc despre starile si experimentele lor si cum li se lumineaza fata cand vorbesc de ceea ce au descoperit ei...e uimitor.
Cam asa e povestea. Era sfarsit de 2005. An foarte misto cu multe albume foarte tari aparute, sau multe albume care mi-au fost mie pe plac - Chei verbale, Dificultati tehnice, Schimbari si Secretul din gradina. Ce putea sa mai apara? Apoi vad un post pe un forum, urbanrecords, parca, despre Silent Strike. Care e un tip, Ioan Titu, ce face muzica pe calculator, electronica. Am remarcat modul in care cei care postau scriau de el si am devenit curioasa. In plus, avea feat cu CTC. Gasesc pe undeva pe odc albumul. Multumesc celui/celei ce l-a tinut la share. Si-ascult. Mai mult pe-aia cu CTC. Decid: Da, dragut, dar nu-i pe genul meu. Si trece timpul...
Undeva prin aprilie-mai 2006 ajung la Campina la o mica plimbare cu trenul si iesire din Bucuresti. Era intr-o miercuri. Si plimbandu-ma prin orasel ajung la magazinul de muzica, Diverta. Acolo ce gasesc? Silent Strike - Silent Strike EP. Nu am mai avut niciodata o stare ca aia. Am pus mana pe cd si nu am mai putut sa ii dau drumul. L-am cumarat. 29,99 lei. Mult pentru un album la vremea aia. Nu a mai iesit din cd player cateva saptamani bune de la acea zi. Asa am devenit fan Silent Strike. For life.
Pana acum a scos 3 albume. 2 solo, Silent Strike EP in 2005, Alb in 2009 si 3am in 2008, in colaborare cu Alex Harding si Lucian Ban, un saxofonist si un pianist, amandoi romani plecati in State. Colaboreaza cu La Strada Music si albumele se pot comanda de acolo. Am vazut ca inca se mai gasesc prin magazine, desi stiam ca primul cel putin a fost comercializat doar online...
Silent Strike e un alt fel de experienta. De la artwork, la mod de prezentare la sunete. Si te indragostesti. Eu, cand am cumparat primul album am fost prinsa de ambalaj. In primul rand, la SS EP si la 3am a existat un tiraj initital de 1000 exemplare, cu ambalaj si artwork altfel decat la un cd normal. Ambalajul la Silent Strike EP este in perfecta concordanta cu continutul. 1000 de copii, din care eu am doua, 0295 si 0696. Insertie de plumb in cotorul cd-ului, stantata cu "silent strike", coperta fata decupata cu laserul, stencil pe coperta spate. Totul handmade.
3am e iarasi altfel. Este ambalaj din plexiglass si atat. Scris cu laser. Bun de pus in vitrina ca bibelou.
Alb s-a vrut a fi altfel, dar pe partea opusa. Este simplu. Coperta din carton, artwork simplu. Ce il face sipe asta unic e ca pe langa cd-ul propriu zis, cu albumul, mai exista un mini cd cu piese scurte. El cu asta se ocupa - muzica pentru reclame, filme, etc. Un om care reuseste sa traiasca din muzica si sa faca ce ii place.
Ce am mai remarcat eu...toate albumele SS au 17 piese. Nu stiu cat e coincidenta. Tind sa cred ca totul este extrem de bine calculat. Primul album este asa. Piesa de rezistenta este Echilibru, cu CTC care este si a 9-a. Trebuie remarcat ca la cele doua albume solo Silent Strike si-a pastrat in mare aceleasi persoane cu care a colaborat. Ada Milea, Maria Radu, CTC/Deliric. Plus altii din mediul electro. De cand am auzit Echilibru am zis ca pentru mine albumul perfect ar fi CTC pe beat-uri de Silent Strike. Si se pare ca parte din vis se va realiza, avand in vedere ca Deliric va scoate album cu Silent Strike.
Si acum ceva muzica. Imi e extrem de greu sa pun una. Sau una de pe fiecare album. Asa ca voi pune cate 3 de pe fiecare album.
Silent Strike Ep - prima, cea din mijloc si ultima piesa.
17 silent strike - Dream is destiny mft
3am
Silent Strike - 03 off course
Silent Strike - 06 asian paper circus
Silent Strike - 12 the trip
Alb
Silent Strike - Solitude
Silent Strike - Raze
Silent Strike - Primavara
Si un bonus... o piesa dinainte de iesirea albumelor.
20 Silent Strike - Bonus Negativus
Si ca extra bonus. Piesa Words kill people a fost aleasa ca fundal sonor pentru campania Sibiu - capitala europeana. S-a facut si-un clip. E pe youtube. Iar Silent Strike mai avea o piesa, tot de pe primul ep ce aparea in o reclama la ceva medicament.
Ascultand muzica am dat peste un film, Waking life. In piesa "Dream in dstiny" sunt cut-uri din film. E ...interesant. Si greu de vizionat. Oricum, merita aruncat un ochi pe imdb macar pentru a citi despre. Eu as zice chiar vizionat. Are la baza ideea de lucid dreaming.
Pe Alb e o pieasa, Delysid, unde apare un cut "I got this terrible panic, because indeed, I was gonna seize to exist. And I got the panic which is the panic which preceeds the psychological death". E citat dintr-un documentar despre LSD, Hoffmann's potion.
Dupa ce m-am uitat la el parca-mi venea sa bag niste lsd. E foarte misto prezentata toata povestea. Si sa vezi nsite mosulici cum vorbesc despre starile si experimentele lor si cum li se lumineaza fata cand vorbesc de ceea ce au descoperit ei...e uimitor.
vineri, 30 octombrie 2009
Omul din metrou
A pasit in vagon si s-a asezat pe scaunul din fata mea cu zgomot. Aproape s-a prabusit pe scaun. Desi l-am vazut clar cum s-a uitat la locul unde sa stea, a indoit genunchii si si-a impins corpul spre scaun. Cand sezutul a atins scaunul s-a produs un zgomot ca o bufnitura.
Un om la vreo 50 de ani, inalt, masiv, dar in acelasi timp usor slab...cam cum sunt persoanele care sunt foarte inalte. Au picioare foarte lungi si dau impresia de masivitate. Avea niste bocanci bej, murdari de ceva praf alb, ca un fel de ipsos. Pe maini se vedeau urme de acelasi praf alb. Avea niste pantaloni bej si o canadiana neagra de fas. Hainele ii pareau purtate si in general avea una spect neingrijit. Parul ii era grizonat, mai inchis la culoare si mai cret sau dezordonat in fata. Mai avea o geanta, neagra, cu multe compartimente, iarasi foarte veche si ponosita. Prima impresie cand s-a asezat a fost ca e beat.
S-a asezat intre doua tinere. Cea din dreapta lui a avut o miscare ce denota usoara nemultumira, s-a foit un pic si avea o figura ca si cum o deranja faptul ca el s-a asezat acolo. S-a dat doi cm mai la dreapta. La miscarea ei, el a simtit si a intors capul si a privit-o fix timp de cateva secunde bune. Ea a intors privirea de tot spre dreapta ca sa nu mai aiba nici un contact. El nu era asezat chiar centrat pe scaun, ci un pic spre stanga, asa ca geaca lui era lipita de fata din stanga lui. A intors privirea si spre ea. Aceasta nu a schitat nici o miscare, nici o privire, nici macar ca ar fi observat ca e privita insistent de cineva. Dupa 5-6 secunde de holbat si-a pus capul in palme si privea in fata, in gol. Lumea tot urca in metrou, trecea prin fata lui. Mai avea momente cand ii privea. Dar parea ca are mai mult conversatii cu el insusi. De parca vorbea cu cineva si raspundea. Isis schimba expresia fetei ca la o covnersatie aprinsa. Apoi iar se intoarce la fata din dreapta si o priveste insistent. Ea aceeasi reactie. Apoi la cea din stanga. Nimic. Apoi se uita la cei din randul din fata. Pe mine m-a sarit, sau nu i-am parut importanta. S-a oprit la 2 scaune de mine la un tip ce se uita pe o revista de-a lui Jamie Oliver. I-a fixat aproape un minut. Apoi a revenit la discutiile lui interioare si la capul intre palme, corpul aplecat usor in fata.
In vagon urca un grup de 4 fete, tinere, vesele, usor zgomotoase, aranjate, colanti, geci de piele, cizmulite de piela intoarsa, tocuri, fardate. 2 blonde, 2 brunete. Ele se asaza in capatul vagonului. El le observa si se uita si al ele fix. Intre el si fete era tipa din stanga (stand jos) si un cuplu (stateau in dreptul usilor). Le tot fixeaza el, apoi revine iarasi la gandurile lui. Isi pune mainile peste fata. Metroul deja pornise. Se apropia statia. Fata din stanga lui se ridica. Imediat, una din fete, o blonda, fuge sa stea jos. Metroul intra in statie. El face o fata de nemultumire si dezgust, se ridica imediat si se aseaza pe partea unde stateam eu, dar la celalalt capat al sirului de scaune. Il vedeam in geam. Pe locul lui a sarit imediat una din celelalte fete. El se uita cu acelasi dezgust la ele. Apoi a revenit imediat la starea de gandire. Usile se deschid, ma ridic si cobor.
Un om la vreo 50 de ani, inalt, masiv, dar in acelasi timp usor slab...cam cum sunt persoanele care sunt foarte inalte. Au picioare foarte lungi si dau impresia de masivitate. Avea niste bocanci bej, murdari de ceva praf alb, ca un fel de ipsos. Pe maini se vedeau urme de acelasi praf alb. Avea niste pantaloni bej si o canadiana neagra de fas. Hainele ii pareau purtate si in general avea una spect neingrijit. Parul ii era grizonat, mai inchis la culoare si mai cret sau dezordonat in fata. Mai avea o geanta, neagra, cu multe compartimente, iarasi foarte veche si ponosita. Prima impresie cand s-a asezat a fost ca e beat.
S-a asezat intre doua tinere. Cea din dreapta lui a avut o miscare ce denota usoara nemultumira, s-a foit un pic si avea o figura ca si cum o deranja faptul ca el s-a asezat acolo. S-a dat doi cm mai la dreapta. La miscarea ei, el a simtit si a intors capul si a privit-o fix timp de cateva secunde bune. Ea a intors privirea de tot spre dreapta ca sa nu mai aiba nici un contact. El nu era asezat chiar centrat pe scaun, ci un pic spre stanga, asa ca geaca lui era lipita de fata din stanga lui. A intors privirea si spre ea. Aceasta nu a schitat nici o miscare, nici o privire, nici macar ca ar fi observat ca e privita insistent de cineva. Dupa 5-6 secunde de holbat si-a pus capul in palme si privea in fata, in gol. Lumea tot urca in metrou, trecea prin fata lui. Mai avea momente cand ii privea. Dar parea ca are mai mult conversatii cu el insusi. De parca vorbea cu cineva si raspundea. Isis schimba expresia fetei ca la o covnersatie aprinsa. Apoi iar se intoarce la fata din dreapta si o priveste insistent. Ea aceeasi reactie. Apoi la cea din stanga. Nimic. Apoi se uita la cei din randul din fata. Pe mine m-a sarit, sau nu i-am parut importanta. S-a oprit la 2 scaune de mine la un tip ce se uita pe o revista de-a lui Jamie Oliver. I-a fixat aproape un minut. Apoi a revenit la discutiile lui interioare si la capul intre palme, corpul aplecat usor in fata.
In vagon urca un grup de 4 fete, tinere, vesele, usor zgomotoase, aranjate, colanti, geci de piele, cizmulite de piela intoarsa, tocuri, fardate. 2 blonde, 2 brunete. Ele se asaza in capatul vagonului. El le observa si se uita si al ele fix. Intre el si fete era tipa din stanga (stand jos) si un cuplu (stateau in dreptul usilor). Le tot fixeaza el, apoi revine iarasi la gandurile lui. Isi pune mainile peste fata. Metroul deja pornise. Se apropia statia. Fata din stanga lui se ridica. Imediat, una din fete, o blonda, fuge sa stea jos. Metroul intra in statie. El face o fata de nemultumire si dezgust, se ridica imediat si se aseaza pe partea unde stateam eu, dar la celalalt capat al sirului de scaune. Il vedeam in geam. Pe locul lui a sarit imediat una din celelalte fete. El se uita cu acelasi dezgust la ele. Apoi a revenit imediat la starea de gandire. Usile se deschid, ma ridic si cobor.
miercuri, 21 octombrie 2009
Agricultura!
Daca la anul nu ajung la master in DK, acum am alternativa. Ma duc la agricultura. Voiam de anul asta sa dau, dar s-a nimerit ca examenul de master sa se dea intr-o sambata, fix cand my best friend got married. Alegerea a fost usoara. Si nu regret nimic.
Dar azi am avut ocazia sa vad cum sunt profesorii de la agro. Acum stau si ma gandesc ca poate am ales gresit acum 5 ani. Trebuia sa fi emrs doar pe agricultura. Ca oricum din cei 5 ani mi-au placut destul de mult materiile din primii ani cand am invatat partea de agricultura. Si marketingul. Si cred din ce in ce mai mult ca e bine sa stii o meserie, ceva concret, nu balarii management, marketing. alea se invata pe parcurs, dupa ce ai o baza intr-un anumit domeniu. Dar asta e acum, alegerea a fost facuta.
Azi l-am cunoscut pe domnul profesor Roman, de la catedra de fitotehnie, care m-a fascinat. E varianta romaneasca a lui Vibeke. Un cadru didactic extrem de bine pregatit, cu simtul umorului, cunoscut in mediul lui si respectat ( o colega de-a noastra i-a fost studenta pe vremuri si am observat relatia dintre ei, modul cum comunicau si interactionau). In plus, desi avea prezentare in power point, lunga, dar facuta bine, a hotarat sa discutam lucruri practica mai degraba. Ceea ce ne-a capatat atentia tuturor. Am stat aproximativ 4 ore (cu pauza de 30' la un moment dat) fara sa arate vreunul dezinteres. Iarasi s-a intamplat sa fie un subiect despre care stiam, dar mi-a prins bine sa le mai aud inca o data. Evolutia culturilorla noi in tara, pe o perioada de 100 ani si situatia agriculturii la momentul actual, OMG-uri, agricultura ecologica si mai mult decat atat, biodinamica, cu exemple concrete de ferme din Italia si Danemarca. Vazand graficele si modul in care totul s-a dus in jos dupa 1990 m-a luat o stare de agitatie combinata cu dezamagire. Suntem niste idioti, cu o tara cu potential urias si risipim totul. Si-a expus niste idei cu care sunt de acord. Cum ar fi concentrarea productiei anumitor alimente (de ex. cerealele in zone cu potential pentru cultura asta, de ex. Romania si alte tari din jur, sau din Europa. Tarile astea se vor axa pe productia de cereale, cu rezultate cat mai bune apoi vor produce pentru a furniza cereale la nivel global. Si asta sa se intample la nivel global. Stiu ca am mai vorbit despre asa ceva cu colegii din Dk. am avut un modul legat de productia locala vs. productia globala, avantaje si dezavantaje. Se pare ca sistemul asta de productie concentrata pe caracteristicile si predispozitia unei zone pentru productia unui anumit pordus s-a discutat la ceva conferinte . Si ar exista si o harta a lumii si a ceea ce e cel mai potrivit sa se produca in fiecare loc. Dar asta nu o sa se intample niciodata. Englezii se vor incapatana sa produca ei merele lor, ca sa le aiba in mai-iunie proaspete in piete, in loc sa le importe din Australia. Desi, facand astfel, vor produce o cantitate mai ridicata de emisii de carbon. La fel se intampla si in cazul cresterii ovinelor. Mediul australian este mult mai prielnic activitatilor de genul asta, nefiind nevoie de multe inputuri pentru o productie ridicata. Dar am divagat.
Proful asta mi-a amintit de ceva ce obisnuiam sa fac si eu atunci cand eram pe la bunici. Vorbeam despre sfecla de zahar si despre declinul uimitor ce l-a avut dupa 1990, de la 36 de fabrici de prelucrare a sfelcei la 5 in momentul actual, cand doar se rafineaza zahar brut adus de pe la altii. Si zicea ca el pe vremuri obisnuia sa manance zahar cubic in lipsa de ciocolata sau alte dulciuri. Si mi-am adus eu aminte cum faceam cand eram la Luica si mamaia ascundea zaharul cubic (nu stiu pe cine cunostea unchi-miu, dar aducea mereu cutii). Si eu mereu furam sa mananc. Ce-mi mai placea...
Apoi, dupa ora 12 am fost luati in primire de prodecanul facultatii de agro, si el un tip foarte bine pregatit, dar cu mai putin simt al predatului. Insa ce am facut noi nu s-a numit predat. Am continuat cu discutiile, de data asta doar pe agricultura ecologica. Unde ar trebui sa fiu as. Si stiam destule din cele zise. Mai putin pe partea de biodinamica, despre care doar auzisem. Am avut ocazia sa vad multe poze cu ferme de genul asta. Extrem de interesant. Am ajuns sa discutam la un moment dat de efectul de piramida. Chestia cu biodinamica e sa fie un cat mai mare echilibru om-natura, un fel de intoarece la origni, sau cum zicea proful, la traditii (ceva cam cum faceau bunicii si strabunicii nostri cand plantau sau efectuau o lucrare in funtie de momentul din an. Totusi sunt sigura ca ei nu aveau in cap schimbul de energii. Oricum, erau mult mai apropiate de practica biodinamica.
Dar azi am avut ocazia sa vad cum sunt profesorii de la agro. Acum stau si ma gandesc ca poate am ales gresit acum 5 ani. Trebuia sa fi emrs doar pe agricultura. Ca oricum din cei 5 ani mi-au placut destul de mult materiile din primii ani cand am invatat partea de agricultura. Si marketingul. Si cred din ce in ce mai mult ca e bine sa stii o meserie, ceva concret, nu balarii management, marketing. alea se invata pe parcurs, dupa ce ai o baza intr-un anumit domeniu. Dar asta e acum, alegerea a fost facuta.
Azi l-am cunoscut pe domnul profesor Roman, de la catedra de fitotehnie, care m-a fascinat. E varianta romaneasca a lui Vibeke. Un cadru didactic extrem de bine pregatit, cu simtul umorului, cunoscut in mediul lui si respectat ( o colega de-a noastra i-a fost studenta pe vremuri si am observat relatia dintre ei, modul cum comunicau si interactionau). In plus, desi avea prezentare in power point, lunga, dar facuta bine, a hotarat sa discutam lucruri practica mai degraba. Ceea ce ne-a capatat atentia tuturor. Am stat aproximativ 4 ore (cu pauza de 30' la un moment dat) fara sa arate vreunul dezinteres. Iarasi s-a intamplat sa fie un subiect despre care stiam, dar mi-a prins bine sa le mai aud inca o data. Evolutia culturilorla noi in tara, pe o perioada de 100 ani si situatia agriculturii la momentul actual, OMG-uri, agricultura ecologica si mai mult decat atat, biodinamica, cu exemple concrete de ferme din Italia si Danemarca. Vazand graficele si modul in care totul s-a dus in jos dupa 1990 m-a luat o stare de agitatie combinata cu dezamagire. Suntem niste idioti, cu o tara cu potential urias si risipim totul. Si-a expus niste idei cu care sunt de acord. Cum ar fi concentrarea productiei anumitor alimente (de ex. cerealele in zone cu potential pentru cultura asta, de ex. Romania si alte tari din jur, sau din Europa. Tarile astea se vor axa pe productia de cereale, cu rezultate cat mai bune apoi vor produce pentru a furniza cereale la nivel global. Si asta sa se intample la nivel global. Stiu ca am mai vorbit despre asa ceva cu colegii din Dk. am avut un modul legat de productia locala vs. productia globala, avantaje si dezavantaje. Se pare ca sistemul asta de productie concentrata pe caracteristicile si predispozitia unei zone pentru productia unui anumit pordus s-a discutat la ceva conferinte . Si ar exista si o harta a lumii si a ceea ce e cel mai potrivit sa se produca in fiecare loc. Dar asta nu o sa se intample niciodata. Englezii se vor incapatana sa produca ei merele lor, ca sa le aiba in mai-iunie proaspete in piete, in loc sa le importe din Australia. Desi, facand astfel, vor produce o cantitate mai ridicata de emisii de carbon. La fel se intampla si in cazul cresterii ovinelor. Mediul australian este mult mai prielnic activitatilor de genul asta, nefiind nevoie de multe inputuri pentru o productie ridicata. Dar am divagat.
Proful asta mi-a amintit de ceva ce obisnuiam sa fac si eu atunci cand eram pe la bunici. Vorbeam despre sfecla de zahar si despre declinul uimitor ce l-a avut dupa 1990, de la 36 de fabrici de prelucrare a sfelcei la 5 in momentul actual, cand doar se rafineaza zahar brut adus de pe la altii. Si zicea ca el pe vremuri obisnuia sa manance zahar cubic in lipsa de ciocolata sau alte dulciuri. Si mi-am adus eu aminte cum faceam cand eram la Luica si mamaia ascundea zaharul cubic (nu stiu pe cine cunostea unchi-miu, dar aducea mereu cutii). Si eu mereu furam sa mananc. Ce-mi mai placea...
Apoi, dupa ora 12 am fost luati in primire de prodecanul facultatii de agro, si el un tip foarte bine pregatit, dar cu mai putin simt al predatului. Insa ce am facut noi nu s-a numit predat. Am continuat cu discutiile, de data asta doar pe agricultura ecologica. Unde ar trebui sa fiu as. Si stiam destule din cele zise. Mai putin pe partea de biodinamica, despre care doar auzisem. Am avut ocazia sa vad multe poze cu ferme de genul asta. Extrem de interesant. Am ajuns sa discutam la un moment dat de efectul de piramida. Chestia cu biodinamica e sa fie un cat mai mare echilibru om-natura, un fel de intoarece la origni, sau cum zicea proful, la traditii (ceva cam cum faceau bunicii si strabunicii nostri cand plantau sau efectuau o lucrare in funtie de momentul din an. Totusi sunt sigura ca ei nu aveau in cap schimbul de energii. Oricum, erau mult mai apropiate de practica biodinamica.
marți, 20 octombrie 2009
Vibeke
Vibeke Langer este profesoara mea de la cursul de agricultura organica din Danemarca.
Azi m-am gandit la ea destul de mult. Am intarziat la curs cu 30' si cand ajung ce gasesc? Colegii mei scriau de zor cu markere pe foi d-alea mari rezumat la ceea ce facusem noi ieri. Profu' pe nicaieri. Si-am stat asa pana pe la 11. Singurei demonstrand ca stim sa scriem. Nu am inteles rostul. Pentru ca tipul nu a dat nici un sfat despre cum sa faci.
Scriind am ajuns sa ma gandesc la Vibeke si la cum decurgeau cursurile cu ea. Am avut vreo 5-6 profesori la cursul de agricultura organica, ea fiind profesorul coordonator. Si totusi, ea a fost cea mai apreciata. In primul rand femeia asta era om, prieten. Apoi profesor. Si e un profesor al naibii de bun. Ea e specializata pe pest management si lucreaza in cercetare, dar este si profesor asociat la Uni. Copenhagen, LIFE. Si se pare ca a pus bazele cursului asta de agricultura organica si a continuarii modului, cu cursul organic food systems.
Am cunoscut-o pe 2 februarie. Cautam de zor sala de curs si deja incepusem sa ma resemnez. Ma uitam la un panou, undeva in campus, moarta de frig, batuta de vant, dupa ce intrebasem toti oamenii pe care ii intalnisem daca stiu unde e sala si incercam sa imi dau seama unde e sala 3-05, asteptand o revelatie. Cand aud o voce in spatele meu "Can I help you?". Ma intorc, scot foaia din buzunar, ii arat ce caut, deja fara speranta si ea face "oh, that's my course. Follow me." Aleluia!
Intram in cladirea langa care ma aflat si aflu ca aia era cladirea unde se tin cursurile la LIFE (am cautat sala aia 30-40 minute timp in care am facut inconjurul cladirii aleia dar nici o secunda nu mi-a trecut prin minte ca aia ar putea fi. Nu semana a cum imi imaginam eu o cladire unde se tin cursuri). Aflu si ca eram prima ajunsa, cursul incepea la 9 (eu stiam ca la 8).
Vibeke e o femeie de inaltime medie, cu parul alb, drept, oarecum nearanjat, tuns pana la urechi, in scari, cu niste ochi blanzi si o privire materna, protectoare. Fata ii era ridata, se putea vedea clar varsta, dar avea acel ceva al ei si ii statea bine asa cum era.
In a doua zi de cursam plecat sa vizitam ferme organice in zona Copenhagei. Ne-a zis ca dupa excursie vom merge la ea acasa si vom pregati cina si asa ne vom cunoaste mai bine. Asta e un obicei de-al ei pentru toti studentii inscrisi la cursul ei. Eu am ramas muta de uimire. Cum sa mergi acasa la profsor sa dai petrecere?? La ei e ceva normal. A doua zi ne-a dus la ea acasa si la pranz, ca sa ne dea o cafea/un ceai ca sa ne incalzim dupa vizita la ferma de porci care s-a desfasurat mai mult pe camp, in vant si frig. Asa am aflat ca ea si familia ei locuiesc intr-o comunitate d-asta. Nu am retinut numele atunci, dar cautand pe net tind sa cred ca este Svanholm. Dupa ce am vazut poza cu intarea sunt 99,9% sigura. Totul la comun. Si sunt fericiti.
Cam asta ar fi despre Vibeke...for now.
Azi m-am gandit la ea destul de mult. Am intarziat la curs cu 30' si cand ajung ce gasesc? Colegii mei scriau de zor cu markere pe foi d-alea mari rezumat la ceea ce facusem noi ieri. Profu' pe nicaieri. Si-am stat asa pana pe la 11. Singurei demonstrand ca stim sa scriem. Nu am inteles rostul. Pentru ca tipul nu a dat nici un sfat despre cum sa faci.
Scriind am ajuns sa ma gandesc la Vibeke si la cum decurgeau cursurile cu ea. Am avut vreo 5-6 profesori la cursul de agricultura organica, ea fiind profesorul coordonator. Si totusi, ea a fost cea mai apreciata. In primul rand femeia asta era om, prieten. Apoi profesor. Si e un profesor al naibii de bun. Ea e specializata pe pest management si lucreaza in cercetare, dar este si profesor asociat la Uni. Copenhagen, LIFE. Si se pare ca a pus bazele cursului asta de agricultura organica si a continuarii modului, cu cursul organic food systems.
Am cunoscut-o pe 2 februarie. Cautam de zor sala de curs si deja incepusem sa ma resemnez. Ma uitam la un panou, undeva in campus, moarta de frig, batuta de vant, dupa ce intrebasem toti oamenii pe care ii intalnisem daca stiu unde e sala si incercam sa imi dau seama unde e sala 3-05, asteptand o revelatie. Cand aud o voce in spatele meu "Can I help you?". Ma intorc, scot foaia din buzunar, ii arat ce caut, deja fara speranta si ea face "oh, that's my course. Follow me." Aleluia!
Intram in cladirea langa care ma aflat si aflu ca aia era cladirea unde se tin cursurile la LIFE (am cautat sala aia 30-40 minute timp in care am facut inconjurul cladirii aleia dar nici o secunda nu mi-a trecut prin minte ca aia ar putea fi. Nu semana a cum imi imaginam eu o cladire unde se tin cursuri). Aflu si ca eram prima ajunsa, cursul incepea la 9 (eu stiam ca la 8).
Vibeke e o femeie de inaltime medie, cu parul alb, drept, oarecum nearanjat, tuns pana la urechi, in scari, cu niste ochi blanzi si o privire materna, protectoare. Fata ii era ridata, se putea vedea clar varsta, dar avea acel ceva al ei si ii statea bine asa cum era.
In a doua zi de cursam plecat sa vizitam ferme organice in zona Copenhagei. Ne-a zis ca dupa excursie vom merge la ea acasa si vom pregati cina si asa ne vom cunoaste mai bine. Asta e un obicei de-al ei pentru toti studentii inscrisi la cursul ei. Eu am ramas muta de uimire. Cum sa mergi acasa la profsor sa dai petrecere?? La ei e ceva normal. A doua zi ne-a dus la ea acasa si la pranz, ca sa ne dea o cafea/un ceai ca sa ne incalzim dupa vizita la ferma de porci care s-a desfasurat mai mult pe camp, in vant si frig. Asa am aflat ca ea si familia ei locuiesc intr-o comunitate d-asta. Nu am retinut numele atunci, dar cautand pe net tind sa cred ca este Svanholm. Dupa ce am vazut poza cu intarea sunt 99,9% sigura. Totul la comun. Si sunt fericiti.
Cam asta ar fi despre Vibeke...for now.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Punct si de la capat
I started with the end. From the last post. But it's better like that because reading it this way had a different feeling. I usually read a book starting with the end. If the end is good I will read it interested and curious to see if I can understand why it ends like that.
I knew about Matt Manent. I listened to the features he had with Jupiter. But it was just "Ok". I liked the way he pronounced the words, the voice. Nothing more. I didn't pay attention to more. If it wasn't for Jupiter's production probably I wouldn't have listened to the songs some other time. But I did. I can't remember listening and actually enjoying a rap song in Italian before "Jupier a ucis melodia - Mascalzoni latini". Now, after more than one year I listen to some Italian rap. It just happened. I just read good reviews, I just clicked on some good links. And now I have my ears opened.
So, it's the same story. I was cliking. Youtube. "Dalla parte delle nuvole". Loved the lyrics. Listen. Read. Listen. Read. Google translate to be sure I understand the lyrics. I still remember some of the Italian I learned in highschool. But I'm not that sure if it's good. How I got to the blog? I wanted the album. And clicked. And Downloaded. And saw the "Blog" button. It's good to be curious.
So what's the story? Well...read it
I just wanted to mark this moment. I just wanted to remember how I found it. How I spent the last 3-4 hours reading, looking at photos, listening to the same 5 songs over and over again, understanding, becoming fascinated by a story and by the person behind it, SMILING.
Matt Manent - 25
Asculta mai multe audio Muzica
And now, one day later, I realized what was the main reason why I was smiling. Yes, it was because I enjoyed what I have found. But it was also because those posts made me really think I can do it. I came back wishing I will be able to visit all the people I have made friends with this year. I came back, and after I finished with the school stuff, I started to search for plane tickets, train routes, costs. I started to make a mental journey and I started to think who I would really want to see again. I had a French girl, Julie, who invited me to Paris, starting from September. I had the Russian girls, from Moscow. I had my Italian girls whom I really miss. I had Andrea who visited me here, and now it's my turn to visit Zurich. I had others, scattered now all over Europe and all over the world (the loving and always smiling brazilians and argentian - latin people are the best!).
I'm just looking forward for that day to come. I'm just waiting for the day when I'll say "Friends, here I come!"
I knew about Matt Manent. I listened to the features he had with Jupiter. But it was just "Ok". I liked the way he pronounced the words, the voice. Nothing more. I didn't pay attention to more. If it wasn't for Jupiter's production probably I wouldn't have listened to the songs some other time. But I did. I can't remember listening and actually enjoying a rap song in Italian before "Jupier a ucis melodia - Mascalzoni latini". Now, after more than one year I listen to some Italian rap. It just happened. I just read good reviews, I just clicked on some good links. And now I have my ears opened.
So, it's the same story. I was cliking. Youtube. "Dalla parte delle nuvole". Loved the lyrics. Listen. Read. Listen. Read. Google translate to be sure I understand the lyrics. I still remember some of the Italian I learned in highschool. But I'm not that sure if it's good. How I got to the blog? I wanted the album. And clicked. And Downloaded. And saw the "Blog" button. It's good to be curious.
So what's the story? Well...read it
I just wanted to mark this moment. I just wanted to remember how I found it. How I spent the last 3-4 hours reading, looking at photos, listening to the same 5 songs over and over again, understanding, becoming fascinated by a story and by the person behind it, SMILING.
Matt Manent - 25
Asculta mai multe audio Muzica
And now, one day later, I realized what was the main reason why I was smiling. Yes, it was because I enjoyed what I have found. But it was also because those posts made me really think I can do it. I came back wishing I will be able to visit all the people I have made friends with this year. I came back, and after I finished with the school stuff, I started to search for plane tickets, train routes, costs. I started to make a mental journey and I started to think who I would really want to see again. I had a French girl, Julie, who invited me to Paris, starting from September. I had the Russian girls, from Moscow. I had my Italian girls whom I really miss. I had Andrea who visited me here, and now it's my turn to visit Zurich. I had others, scattered now all over Europe and all over the world (the loving and always smiling brazilians and argentian - latin people are the best!).
I'm just looking forward for that day to come. I'm just waiting for the day when I'll say "Friends, here I come!"
vineri, 18 septembrie 2009
Inger, demon sau simpla coincidenta?
L-am vazut iar. Brrr... ma sperie rau. Parca ma urmareste. Cateodata zic ca e un fel de drac ce ma urmareste. Dar apoi ma gandesc ca o fi de fapt ingerul meu si doar are aspectul asta sinistru. Dar,apoi ma gandesc ca eu nu cred in d-astea, deci trebuie sa fie doar coincidente si persoane care au acelasi drum. Si totusi...
El, cel pe care l-am vazut azi este infricosator pentru mine. De cand l-am vazut prima data a miscat ceva in mine. Din cauza aspectului. Este mic de statura, nu cred ca are 1,50-55 maxim, are chelie si ceva ramasite de par, de culoare gri-alb, cu urme de fire negre, par pe care si-l poarta lung, cam pana la umeri. Azi am observat ca era tuns, era usor mai scurtut, cam pana la urechi. Figura? Nu prea pot sa descriu, nu am stat niciodata sa il observ atent, dat fiind faptul ca mereu ne intalnim pe strada, la metrou. Dar stiu ca si figura ma inspaimanta. Am observat ca vara parea sa fie tare afectat de caldura, avea sudori pe frunte. In general are un aspect neingrijit, sau mai degraba de om care nu are foarte multe haine si e oarecum ingalat, desi cam mereu l-am vazut la pantaloni de stofa si camasa, insa de-alea de proasta calitate, modele vechi. Mai mereu cara o servieta, tot asa, model vechi, purtata, folosita mult timp. Cand merge o leagana intr-un anume fel, agale, drepta-stanga, in ritmul mersului. Astazi nu avea servieta. cel putin eu nu am obervat-o.
Unde ma intalnesc cu el? Pai cam peste tot. Stiu ca i-am zis mamei de el si imi zicea ca pe vremuri venea sa citeasca contorul la lumina si ca era cam genul de care toti se fereau ca facea contestatii, diverse porcarii, para. Acum a auns sa ma urmarasca pe mine...Faza e ca daca l-as vedea doar prin cartier si la anumite ore ar fi bine. Dar nu. el este oriunde, oricand. L-am vazut cand ma duceam la scoala la 7 dimineata, el venea dinspre metrou, l-am vazut la 9 dimineata cand veneam de la metrou, el se ducea, l-am vazut seara, prin centru parca odata, pe la universitate, pe la metrou pe la diverse statii, e peste tot!! In mod sigur am o intalnire pe luna cu el, poate chiar o data la doua saptamani. Ar trebui ca de azi sa notez zilele cand il vad. Sa fac o cercetare.
Tot ceva de genul asta, inspaimantator era o tipa, fata, de fapt, pe care o vedeam mereu si peste tot, dar de data asta numai in mijloace de transport in comun de suprafata (de obicei in trolee). Numai ca pe ea o vedeam mereu cu prietena mea cea mai buna. Ea mi-a aratat-o. Fata asta cred ca avea ceva la cap, si era asa mai boschetareasa. Avea parul prins in coada de cal, dar intr-o parte. Se uita mereu fix la tine, avea mereu o jucarie in mana, de obicei un fel de yo-yo, sau o bila, ceva rotund si moale. Nu am mai vazut-o de mult. Ma intreb ce s-o fi intamplat cu ea...
Daca sunt la capitolul asta, mai am o persoana cu care am des, de ceva ani chiar intalniri de genul asta. Insa asta nu e deloc inspaimantator. Macar unul sa fie asa. A inceput cand eram prin anul 2 de facultate, deci 2006, cred. Il stiam dinainte ca figura. Vorba vine il stiam. Eu am un obicei, sau aveam pe vremea aia - urmaream forumurile si dupa ce citeam suficient imi placea sa ma uit la topicul de poze sa vad si figurile. Asa se intampla sa retin anumite figuri. Dimineata, 7.30, aglomeratie pe scarile rulante de la Victoriei. Pe cealalta scara vad un cap rotund, chelios, si se aprinde un beculet. Il stiu pe asta de undeva. Ma strecor prin multima, am uit dupa el, dar il pierd, asa ca ma duc la locul meu de urcare in metrou pentru Aviatorilor. Dupa 2 minute vine si el (se oprise sa isi cumpere ceva), se aseaza undeva la 1 metru de mine. Vine metroul, se aseaza in spatele meu. Iesim la Aviatorilor, il pierd. Chestia asta s-a mai intamplat de cateva ori, acelasi model. Apoi a urmat perioada cand ma intalneam cu el seara, la intoarcere, pe peron la Aviatorilor, la primul vagon, eu a doua usa, el prima, ora 17.00. Pe peron la Victoriei pentru Dristor ne desparteam - asta am observat ca e regula si pana astazi. In timp, eu mi-am schimbat ruta oarecum, tot Muncii - Victoriei - Aviatorilor, dar urcam in primul vagon spre Av., prima usa. Am schimbat si ora. Surpriza! Si el schimbase. Venea pe alta ruta, tot primul vagon spre Av., usa a doua. Apoi mers pe jos prin parc. Deja ajungem in vremuri prezente sau trecut apropiat. Cand m-am intors din DK eram sigura ca nu il mai vad. Scoala se termina, chiar nu mai aveam ce face pe acolo si in plus mergeam pe la ore aiurea, gen 12-13. Stupoare mare! L-am vazut o data pe 18 iunie - ma intorceam de la prezentarea lucrarii de licenta. Eu intram la metrou, el iesea. Apoi am mai avut cateva drumuri pe la facultate, tot pe la aceeasi ora, iarasi acelasi model de intalnire. Mai am avut si alte intalniri, seara tarziu cand ba eram cu fratele, ba cu mama, si el pe acolo. Mereu numai la metrou. Cand il mai vad o data la 2 ani pe la vreun concert mai important, ma amuz. Stau si ma gandesc daca a observat si el, daca are habar. Cred ca o sa ma duc candva sa ii zic "Buna". Just because.
El, cel pe care l-am vazut azi este infricosator pentru mine. De cand l-am vazut prima data a miscat ceva in mine. Din cauza aspectului. Este mic de statura, nu cred ca are 1,50-55 maxim, are chelie si ceva ramasite de par, de culoare gri-alb, cu urme de fire negre, par pe care si-l poarta lung, cam pana la umeri. Azi am observat ca era tuns, era usor mai scurtut, cam pana la urechi. Figura? Nu prea pot sa descriu, nu am stat niciodata sa il observ atent, dat fiind faptul ca mereu ne intalnim pe strada, la metrou. Dar stiu ca si figura ma inspaimanta. Am observat ca vara parea sa fie tare afectat de caldura, avea sudori pe frunte. In general are un aspect neingrijit, sau mai degraba de om care nu are foarte multe haine si e oarecum ingalat, desi cam mereu l-am vazut la pantaloni de stofa si camasa, insa de-alea de proasta calitate, modele vechi. Mai mereu cara o servieta, tot asa, model vechi, purtata, folosita mult timp. Cand merge o leagana intr-un anume fel, agale, drepta-stanga, in ritmul mersului. Astazi nu avea servieta. cel putin eu nu am obervat-o.
Unde ma intalnesc cu el? Pai cam peste tot. Stiu ca i-am zis mamei de el si imi zicea ca pe vremuri venea sa citeasca contorul la lumina si ca era cam genul de care toti se fereau ca facea contestatii, diverse porcarii, para. Acum a auns sa ma urmarasca pe mine...Faza e ca daca l-as vedea doar prin cartier si la anumite ore ar fi bine. Dar nu. el este oriunde, oricand. L-am vazut cand ma duceam la scoala la 7 dimineata, el venea dinspre metrou, l-am vazut la 9 dimineata cand veneam de la metrou, el se ducea, l-am vazut seara, prin centru parca odata, pe la universitate, pe la metrou pe la diverse statii, e peste tot!! In mod sigur am o intalnire pe luna cu el, poate chiar o data la doua saptamani. Ar trebui ca de azi sa notez zilele cand il vad. Sa fac o cercetare.
Tot ceva de genul asta, inspaimantator era o tipa, fata, de fapt, pe care o vedeam mereu si peste tot, dar de data asta numai in mijloace de transport in comun de suprafata (de obicei in trolee). Numai ca pe ea o vedeam mereu cu prietena mea cea mai buna. Ea mi-a aratat-o. Fata asta cred ca avea ceva la cap, si era asa mai boschetareasa. Avea parul prins in coada de cal, dar intr-o parte. Se uita mereu fix la tine, avea mereu o jucarie in mana, de obicei un fel de yo-yo, sau o bila, ceva rotund si moale. Nu am mai vazut-o de mult. Ma intreb ce s-o fi intamplat cu ea...
Daca sunt la capitolul asta, mai am o persoana cu care am des, de ceva ani chiar intalniri de genul asta. Insa asta nu e deloc inspaimantator. Macar unul sa fie asa. A inceput cand eram prin anul 2 de facultate, deci 2006, cred. Il stiam dinainte ca figura. Vorba vine il stiam. Eu am un obicei, sau aveam pe vremea aia - urmaream forumurile si dupa ce citeam suficient imi placea sa ma uit la topicul de poze sa vad si figurile. Asa se intampla sa retin anumite figuri. Dimineata, 7.30, aglomeratie pe scarile rulante de la Victoriei. Pe cealalta scara vad un cap rotund, chelios, si se aprinde un beculet. Il stiu pe asta de undeva. Ma strecor prin multima, am uit dupa el, dar il pierd, asa ca ma duc la locul meu de urcare in metrou pentru Aviatorilor. Dupa 2 minute vine si el (se oprise sa isi cumpere ceva), se aseaza undeva la 1 metru de mine. Vine metroul, se aseaza in spatele meu. Iesim la Aviatorilor, il pierd. Chestia asta s-a mai intamplat de cateva ori, acelasi model. Apoi a urmat perioada cand ma intalneam cu el seara, la intoarcere, pe peron la Aviatorilor, la primul vagon, eu a doua usa, el prima, ora 17.00. Pe peron la Victoriei pentru Dristor ne desparteam - asta am observat ca e regula si pana astazi. In timp, eu mi-am schimbat ruta oarecum, tot Muncii - Victoriei - Aviatorilor, dar urcam in primul vagon spre Av., prima usa. Am schimbat si ora. Surpriza! Si el schimbase. Venea pe alta ruta, tot primul vagon spre Av., usa a doua. Apoi mers pe jos prin parc. Deja ajungem in vremuri prezente sau trecut apropiat. Cand m-am intors din DK eram sigura ca nu il mai vad. Scoala se termina, chiar nu mai aveam ce face pe acolo si in plus mergeam pe la ore aiurea, gen 12-13. Stupoare mare! L-am vazut o data pe 18 iunie - ma intorceam de la prezentarea lucrarii de licenta. Eu intram la metrou, el iesea. Apoi am mai avut cateva drumuri pe la facultate, tot pe la aceeasi ora, iarasi acelasi model de intalnire. Mai am avut si alte intalniri, seara tarziu cand ba eram cu fratele, ba cu mama, si el pe acolo. Mereu numai la metrou. Cand il mai vad o data la 2 ani pe la vreun concert mai important, ma amuz. Stau si ma gandesc daca a observat si el, daca are habar. Cred ca o sa ma duc candva sa ii zic "Buna". Just because.
joi, 17 septembrie 2009
Mirror, mirror on the wall
Azi am iesit un pic prin cartier, sa iau ceva ptr mama, nu conteaza. Conteaza ce-am vazut. Un tip, gen de-ala de e paznic la metrou, asa slab, si cu fata batuta de viata, pe o bicicleta, alba, parea noua, desi facea ceva zgomot, nu mi-am dat seama exact de la ce. Faza tare e ca avea niste oglinzi retovizoare fix ca la motociclete. Mi-am lungit gatu' uitandu-ma dupa el. Extrem de misto. Imi caut si eu cand imi iau bicicleta. Care moment sper sa fie cat mai apropiat, plus ca se deschide ceva misto rau in /B. Ciclop. Si au ceva biciclete foaaaaaarte dragute. Si ieftinele, fata de oferta actuala de biciclete de oras din Bucuresti. Abia astept sa vina noiembrie. 2 mai exact. Iuhuuu!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)