Daca azi m-as fi trezit in Copenhaga...

Vremea de afara de astazi din Bucuresti mi-a amintit de draga mea Copenhaga. Daca astazi m-as fi trezit in orasul danez si nu pe minunatul plai mioritic, m-as fi trezit in mod sigur mult mai devreme, pe la un 7 poate, nu la 8 jumate cum obisnuiesc pe aici. M-as fi trezit si ar fi fost frigut in camera si intuneric bezna. As fi deschis geamul sa intre putin aer sa ma inviorez, l-as fi inchis apoi si-as fi inceput sa ma pregatesc. As fi facut un ceai cald sau ceva lapte cu cafea solubila sa beau sa ma incalzesc si apoi as fi plecat la drum. M-as fi urcat pe bicileta mea si as fi pedalat de zor vreo 20-30 minute pana unde as fi avut treaba. Probabil la facultate. Pentru ca daca as fi fost in Copenhaga, as fi fost la master. Ploaie? Ce e aia? Nu ar fi insenat nimic. Mi-as fi luat poat o pelerina de ploaie (daca as fi avut), o umbrela in geanta, just in case, nu mi-a fi facut griji de ce incaltaminte imi iau, ci as fi avut grija sa arat cat mai bine si dragut, poate chiar o rochita sau o fusta. As fi pus un trenci sau chiar paltonul de iarna, manusi de piele neagra groase, basc pe cap si fular gros si as fi plecat. Cu un zambet pe buze si poate fredonand ceva melodie. Ploaia m-ar fi udat pan' la piele, vantu' m-ar fi impiedicat sa pedalez repede, din cand in cand m-ar fi si deraiat putin de pe pista...poat chiar ar fi facut si-un mic accident. Dar ce conteaza. Acolo toti sunt asa si putin vat si ploaia nu te impiedica sa pedalezi sau sa ajungi la scoala/birou. As fi ajuns apoi la scoala, as fi baut ceva cafea ca sa imi revin, as fi mers la cursuri, as fi avut o zi plina si frumoasa, fara sa vad soarele, dar as fi ajuns seara acasa simtindu-ma bine si implinita. Desi ploauta si batuta de vant si inghetata pan' la oase. Asta sunt mici anununte care acolo nu inseamna nimic. In schimb, m-am trezit in Bucuresti, pe Campia Libertatii, tragand de mine sa ies de sub plapuma, intr-o camera rece. Mai devreme decat obisnuiesc, pe la 8, ca sa ma spal pe cap. Dupa toata treaba, am plecat cum plec de obicei, la 9 de acasa. Chiar mai tarziu, la 9.15, ca am stat sa imi cos nasturii de la trenci, ca e prea vijelie si poat ma bate vantul si mi-i rupe. Eu la 9 incep programul, dar mai mereu la 9 ies pe usa de acasa.. Inainte sa plec aud ca ceva tramvaie si trolee sunt blocate ptr ca au cazut copaci de drum. Nu ma mira, doar e vijelie si ploua incontinuu de 3 zile. Pe ruta mea e ok insa. Plec. Cu manusi de piele negre, cu basc,fular de nu-mi vezi decat ochii si trenci imeprmeabil sa nu ma ude. Si cizme de cauciuc sa pot umbla prin ce baltoaca vreau si sa ma doara la basca. Si umbrela mea jmechera de la Londra. Frigul si ploaia marunta si vantul ma fac sa scot sunetele de nemultumire si sa ma stramb. Ciudat, ca mie imi place toamna si imi priesc zilele mai ca astea. Acum nu, e urat si nu imi place nimic. Nici muzica nu ascult. Ajung la metrou. Il pierd de sub nas, evident. Se anunta ceva blocaj la metrou la Victoriei. Ma bosumflu mai tare la gandul ca poate stau sa-astept juma de ora uramtorul tren. Apoi anunta intarzieri pe ruta Victoriei-Pipera si ma bucur. Naspa ptr altii. Naspa ptr studentii la Agronomie si Romano-Americana pe poate voiau si ei sa mearga in prima zi de facultate. Ghinion. La Unirii ploaua mai tare decat la mine in cartier. Unii dau buzna in fuga la metrou. "Unde va grabiti, fratilor, asa? e doar apa, te uda si te usuci". Nici nu mai scot umbrela, nu are rost ptr 2 pasi cat fac pana in statia de autobuz. Pe trotuar, pe margini, peisaj dezolant, umbrele rupte, vreo 5-6, spite, manere, totul praf. Daca te uiti in jur vezi vreo 3-4 umbrele distruse sau semi-rupte la oameni in mana si cum se chinuie sa mearga pe avnt si cum le umfla umbrelele. niciodata nu i-am inteles pe astia de se sperie de cateva picaturi de apa. Zici ca-i topeste. Comertul de umbrele la metrou si prin zona infloreste. "Macar sunt colorate", ma gandesc. Vine 117, ma urc si ramanem blocati in trafic pe Regina Maria. Apoi incepem sa trecem de multe trmavaie blocate. Erau vreo 6-7. Poate nu mai au curent, poate a sarit iara unu de pe sine, cine stie. Eu ma bucur ca desi incet, masina totusi inainteaza. Si in momentul asta ma gandesc cuma r fi fost daca astazi eram in Copenhaga. Poate aceeasi vreme, poate aceleasi haine, poate tot un drum de dimineata spre ceva birou/facultate, dar un experienta diferita de transport si o stare de spirit buna si eu invigorata si vesela.

m-am dus in franta si-am dat peste copenhaga. film ce rula pe peretii muzeului de animatie din annecy.

the green wave

cand eram in copenhaga, dupa ce mi-am luat bicicleta mi se intampla adeseori sa prind numai verde la stopuri. si cand nu prea ai conditie fizica simti nevoia sa iti mai tragi sufletul 20-30 secunde din 5 in 5 minute la un semafor. ei, nu. mergeam juma de ora si prindeam verde. ma si miram. le tot povesteam colegilor minunea. ei acum m-am luminat - in verde :)

Cycle 20 km/h and you hit green lights all the way.

ii zice the green wave si au pus-o in pratica pe trei rute de cominincare intre copenhaga si orasele de langa. cum era si hvidovre al meu.

"Snowpenhagen"

Copehnaga sub zapada. Iar danezii sunt tot pe biciclete. Pozele astea ma fac sa ma apuce rau de tot dorul de Danemarca. Iar. Inca. Mereu.

De aici.

Accidente

Daca tot am zis numai de biciclete azi, voi continua. Pe partea de accidente pe si cu bicicleta. Primul a fost chiar din prima zi, cand incercam de zor sa stau pe doua roti si sa si tin directia. Dupa vreo ora de chinuri, si sarit instant de pe bicla atunci cand auzeam zgomot de masina (asta pentru ca inca nu imi formasem instinctul de a pune frana, plus ca daca as fi pus cadeam bolovan - asa ca saritul era cel mai la indemana), asa dupa asta eram obosita. Dar incepusem sa prind, asa ca nu ma lasam. Eram pe strada, si tocmai ce venisera unii pe acasa, isi parcasera masina rosie, o Skoda parca, oricum, ceva micut, pe strada. Nu stiu cum am reusit, dar fix in portiera din spate a masinii am intrat. Si cum eu cand vedeam ca ma apropii de masina ma gandeam ca frate le zgarii la astia masina, cine stie cat mai platesc, reusesc sa evit contactul ghidonului cu portiera, da' nimeresc cu umarul drept. BUF! Aia nu au auzit nimic dinauntru, nu au vazut nimic pe geam. Fug cat mai repede de la locul faptei, si hotarasc ca imi ajunge ptr ziua aia. Da' habar nu aveam ca de la asa ceva te poti lovi asa tare si poti face ditamai zgomotul cand te lovesti. Pfiu. Vreo saptamana abia m-am miscat si abia am miscat umarul. A fost fun sa ma experimentez in ale pedalatului [...]
Haha...am facut o pauza de la scris ca sa-i fac fratelui de mancare, ficatei pane, si in timp ce distrugeam bucataria mi-a venit in minte "Aquellos ojos verdes, de mirada serenaaaa, dejaron en mi alma, eterna sed de amar, la la la laaaalalaaaa" si acum numai asta am in cap [...]
Revenim.
Da, a fost foarte tare sa inveti sa pedalezi cand abia iti poti misca mana dreapta, si umarul de doar de mori. Dar asta m-a motivat si mai mult.
Dupa ce am devenit cat de cat stapana in ale pedalatatului, vineri, dupa 3 zile de pedalat pe strazile linistite ale Hvidovre-lui., am hotarat sa ies in oras - eram oarecum obligata, luni, pe 1 martie imi expira abonamentul, trebuia sa imi infrunt si sa imi inving teama. Si asa, vineri pe la pranz am plecat la Carlsberg Museum pe bicicleta. Cum am ajuns acasa? Foarte vesela, la ora lor de varf, ora 4, cand era plin de biciclisti si in mijlocul lor, eu, cu o bere la bord, alcool 7,5%. Cred ca mi-a luat mai mult de juma' de ora sa ajung acasa, drum care in mod normal se face in maxim 15 min.
Dupa asta, a urmat prima zi de mers la facultate, luni, cand binenteles ca s-a nimerit sa ploua infernal, si cand a trebuit sa plec la 8 de acasa, sa dau intai pe la Life, apoi sa merg la cursul de engleza, undeva departe, apoi iar la Life, apoi abia pe la 5 sa ajung acasa, cu hainele leoarca, dupa vreo 2 ore de pedalat pe ploaie, fara pelerina. Dar asa e in Copenhaga. Despre cum am invatat eu sa pedalez pe toate tipurile de vreme si in toate starile si la orice ora, alta data. Am mai avut parte de mici incidente, gen acrosat vecinu' de pedalat din fata, sau cate un pieton care se arunca in fata mea si eu nimerind in stalp, chestii minore. In general, mersul pe bicicleta prin Copenhaga, chair si pentru un incepator este sigur, relaxant, si devine drog.
Acum ajung la treburi serioase. Data nu o mai tin minte. Pot sa o aflu, dar nu este foarte important.Undeva prin mai. Sambata seara. Studentii Erasmus de la Life se strang in Kulor Bar. Acolo e "Free bar" - cel mai prost concept pentru mine - platesti intrarea si ti se da o halba, iar timp de 2 ore poti sa bei (bere, si cea sucuri), for free. Naspa mutare. Influentata si de faptul ca era pe acolo italianul pe care mi se pusese de curand rau pata, am inceput sa beau cu o frantuzoiaca pe care o stiam, dar nu mai imi puteam aduce aminte de unde, sau cum o cheam. Si am baut. Halba dupa halba. Stiu ca am ajuns pe la vreo 5, dar nu pot zice cate un fost in total...Si bea, danseaza pe cuburi, socializeaza, fa-te de ras, bea, etc. La un moment dat - esti dead, totul se cam invarte, e cald - gata! Plec! Ii zic turcului cu care venisem, el ca "hai ca vin cu tine". Eu ca nu, ca ma descurc. Pana la urma, vine, si eu ma iau dupa el, ca oricum cam habar nu aveam cum sa ajung de acolo acasa. Si el, baiat extrem de destept, ma ia in starea mea avansata de ebrietate cu bicicleta pe Stroget, cea mai lunga strada pietonala si de shopping din Europa, intr-o zi de sambata seara, cand e plin de altii la fel de beti ca tine, ce umbla pe acolo aiurea, pe jos sau pe bicla. Tu slalom printre ei, serpisori cu bicicleta. Inveitabilul se intampla, la un colt, puoc, Eu ma lovesc ghidon in ghidon cu unu'. Ma trezesc intinsa pe piatra cubica, bicicleta peste mine, incep sa balmajesc ceva. dar era clar vina mea, ca mergeam pe sensul lui. Ma ridic, zic ca-s bine, si iar ma iau dupa turc. Ma scoate in Radhus Plads, de acolo stiam sa ajung acasa, il asigur ca ma descurc, si plec. A doua zi - misca-te daca poti. Ditamai cucuiul, durere de spate, mahmureala probabil, dar nu o mai simteam, amintiri de ce-a fost cu cateva ore inainte, vreo 3-4 vanatai uriase pe picioare. Minunat!
Ultima mea aventura cu adrenalina maxima a avut loc intr=o joi, pe 11 iunie. Ploaie, eu ma intorceam de la examneul de engleza, luasem 10 (din 12 maxim), happy ca aveam creditele, urmau 5 zile de relaxare inainte sa plec. Teribil de obosita ca lucrasem pana noaptea tarziu sa termin licenta. Mergeam din inertie mai mult. Dau sa traversez o strada, pe la gara centrala, si iarasi din vina mea, trec prin fata unei dubite. Eu mergeam in fata, vedeam dubita ca vine spre mine, si ma gandeam ca de ce naiba nu opreste la stop, ca e dreptul meu sa trec. Idiot. Omu' sigur avea verde, eu mergeam de nebuna. Aud un tipat disperat. Fac stanga fara sa gandesc, stiu ca aia vine din dreapta doar. CA sa evit contactul tre' sa merg spre stanga - logic. Evit la milimetru contactul. Merg mai departe ca si cum nimic nu s-a intamplat. Dar inside, inima batea mai sa iasa afara, si nu intelegeam de ce nu a oprit ala - soferii in CPH sunt atenti la biciclisti (iarasi idiot - sunt atenti, te lasa, atata timp cat respecti regulile cat de cat, nu treci pe rosu). Soferul merge pe drumul meu, ma claxoneaza, ii fac un semn de imi pare rau, habar nu aveam. Pedalez. Mai merg ceva, vad ditamai groapa pe pista, vreau sa fac stanga sa evit, aud zgomot de moped, imi taie calea, trecand milimetric prin stanga unul. Il injur. Nu ii suport, ma sperie mereu cand trec pe piste. 2 acciente evitate la milimetru in mai putin de 5 minute. Mai am 15 minute pana acasa, mai am 5 zile in Copenhaga, sper sa ajung sa imi vad vie de ultimele zile aici si sa ajung in B. intreaga. Ah, da, si femeile la volan, sau ghidon sunt crima. Si-s dovada vie. Bine, nu am permis, inca. Ma gandesc ca ar fi bine sa incerc. Dar parca ma vad in primul stalp/copac - asta in cazul fericit, ca imi fac numai mie rau. Desi, am condus o data. Un tractor. La practica. Si proful m-a laudat. Poate mai exista speranta...

Prima mea bicicleta

Am cumparat-o intr-o marti, pe 24 februarie 2009, spre seara, pe la 5-5 jumate. De la un magazin micut de pe Gammel Kongevej, recomandat de niste colegi. Isi luasere niste biciclete ieftine de acolo. Nu mai imi aduc aminte de ce m-am dus la ora aia, atat de tarziu ca martea eram libera, nu aveam scoala. Deci cred eu ca am venit de acasa, cu autobuzul si am mers pe jos pe strada de la Frederiksberg Radhus. Am dat de cateva din magazinele de muzica de pe strada aia (cautasem eu pe net si gasisem u fel de ghid al magazinelor de muzica, cu info despre ce tipuri de muzici au, preturi, starea cd-urilor). Abia asteptam sa vad de ce dau. Am intrat, am vazut, am plecat – ca erau scumpe ptr buzunarele mele. Chiar si alea reduse. Dar e un rai ce e pe acolo. Magazinul? Era asa mic ca era sa trec pe langa el. Inauntru am gasit un tip, tinerel, nu avea cred 25 de ani, sau poate avea si parea el tanar. Dintr-o tara din Orient. Mi-a spus. Am uitat care. Foarte simpatic. Divaghez putin. Pentru ca mi-a placut de el, de cum mi-a vandut bicicleta, l-am recomandat si altor prieteni, si atunci cand peste veo 2 luni am mers cu o colega sa isi ea si ea bicicleta, tipul m-a recunoscut. Tare suprinsa am fost. M-a facut sa il plac si mai mult.
Ca sa revin la de-ale pedalatului, cunostinele mele legate de biciclete erau pe minus. Mi-a aratat ce avea si ochii mei sar pe una micuta, magenta cu fluturasi galbeni, cos negru din metal in fata, dar fara frane de mana, sau viteze. Bicicleta de oras, evident. Pe acolo nu prea se poarta moutain bike-uri, cel mult de viteza,, cu roti subtiri. Dar atat. Stilul primeaza. A mea, gandind acum retrospectiv si la rece nu prea era stylish, dar atunci cand am vazut-o m-am indragostit, si deja ma simteam tare mandra de ea stiind ca o sa pedalez in viitor. Am asoratat-o cu un lacat ieftinel, dar verde aprins, niste lumini si gata. Tipul mi-a dat un singur sfat. Cand o sa inveti sa mergi si o sa iesi cu ea sa ai grija sa nu cazi sau sa iesi de pe pista pe strazile aglomerate. Bun sfat. Si am plecat cu ea pe langa mine, pana la statia de S-train, Vesterbro. In juma’ de ora eram acasa, cu picioarele pline de vanatai deja. Dar gata sa invat sa merg. Si dusa am fost timp de vreo ora jumate pe strazile linistite din Hvidovre.