Se afișează postările cu eticheta ganduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ganduri. Afișați toate postările
vineri, 15 iunie 2012
nu mai vreau sa aud niciun cantec trist
Piesa asta mi-a pus-o o colega azi. Am zis ca nu ma impresioneaza cu nimic si ca nu o s tiam. noi ascultam Guerrilla la birou, asta ptr ca ea are boxele si asta ii place si se cam da mult al gurrila pieasa asta .Culmea este ca si tipa care era in locul ei tot Guerrilla asculta. Pacat la piesa asta e ca e scurta. Am fost sincera cand am zis ca nu imi zice nimic, dar poate pentru ca nu i-am dat atentie. Am ajuns azi acasa dand reply la piesa asta de 2 minute jumate, pe telefon.
Mi-a furat un zambet, doua, trei. Dupa o zi mai ciudata si dupa cateva zile de cand stau bosumflata si cum chef de harta. Mi s-a facut chef de mare, balaceala, leneveala, baieti, umbrelute din paie, un drum cu trenul cu prieteni pana la mare. Si alt lucru care se putea mai bine, se termina brusc, inca un reply!
Mergeam pe strada, dupa sala, obosita, lipicioasa, si incepusem sa zambesc oamenilor. Mergeam tinand de fusta lunga sa nu matur cu ea trotuarul jegos de la Unirii. Cred ca mai dadeam din cap, ma imaginam dansand pe ritmul piesei, eram deja pe plaja, la amurg topaind, band ceva bere sau un Mojito, vazand un baiat mai ametit decat mine si zambind....cine stie ce va urma, noaptea e lunga. Ii vedeam pe unii trecand pe langa mine cum se uitau la mine. Dar nu imi pasa, imi place cand merg pe strada si zambesc. Este un sentiment frumos sa le zambesti altora. Mi-am adus aminte de un tip de la metrou cu care mi s-au intersectat privirile, eu in vagon, el pe peron si cum mi-a facut cu mana...habar nu am cine era. Mi-ama dus aminte de lucrurile alea marunte pe care le faci si te simti bine. Cum m-am plimbat de curand cu un tip cunoscut cu cateva ore inainte la miez de noapte de vara prin Bucuresti, cum m-a dus el acasa pana in fata blocului, sau cum am mai facut asta acum 1 an si ceva si cum mereu ies frumos lucrurile astea. Este vorba de a face totul fara sa gandesti foarte mult. Sau despre cum mai merg cateodata cantand pe strada, fredonand piese, sau cum e sa mergi noaptea cu bicicleta prin aerul racoros si sa inchizi ochii. Senzatii, trairi, adrenalina, fara griji...
vineri, 20 aprilie 2012
ganduri de final
Beau un vin alb demidulce de-al domnului Dinescu si-l ascult pe Doc cu ceai. Nu mai zic de ce n-am ajuns la concert...dar parca nici nu mai aveam chef. Pe eticheta vinului lui Dinescu e o poezie care incepe cu "cozonaci", ii zice Craciun si vorbeste despre "futai", "popou", "pula", "tzatze" si parca mai erau cateva...daca am vrut vin alb si citiri de poezii seara. Trecand peste vin, care e cam fad, apropo, nu stiam de piesa "ceai"...desi tot citisem despre ea, nu o ascultasem pana acum. Si mi-au venit niste ganduri dand play.
Mi-am dat seama ca eu prefer sa mis e vorbeasca direct, sa fii direct cu mine, in orice. Sa stiu ce vrei de la mine. Nu ma dai gata cu un buchet de flori, de exemplu. Primul meu gand ar fi daca imi intra florile in geanta ca sa nu fiu nevoita sa umblu cu ele pe strada. Prefer totul direct. Poate de aia l-am tot vrut pe el. Pentru stilul direct, chiar daca necioploit si nesimtit si greu de digerat. Pentru sinceritatea cu care mi-ar fi spus ca o iubeste pe alta si pentru lispa de ocolisuri in tot, mai putin sa se hotarasca ce vrea de la mine...dar na, nimeni nu poate fi perfect. Pentru momentele alea cand nu imi trebuiau declaratii de dragoste de la el, ci sa imi spuna ca era posibil sa se opereze si sa nu mai poata presta cateva luni si m-ar fi ales pe mine ptr ultima data. sau sa nu ma aiba decat pe mine cateva luni, desi nu eram legati in nici un fel. asta ptr mine a fost cea mai mare declaratie ca ma vrea. nu aveam nevoie de altceva. ca nu am stiut cum sa fac ca sa nu o vrea pe alta apoi, ca sase hotarasaca doar la mine, e altceva. l-am luat de bun si am uitat ca nimic nu e vesnic si mai trebuie sa si muncesti. si am pierdut. plus ca el....el nu e ca mine. el prefera invaluirile si prefara vanatoarea, ca toti barbatii, am realizat si eu intr-un final. si el, din pacate,mi-a pus de la inceputul nostru o eticheta, nu buna, pentru ca m-am aruncat in patul lui.
cred cu toata convingerea ca noi doi am fi putut fi "GREAT" impreuna, insa ar fi insemnat renuntari prea mari la felul fiecaruia de a fi. renuntari care ar fi insemnat sa nu mai fim noi. si apoi, asta nu e rolul unei relatii...deci pe undeva m-am hotarat si eu ca este mai bine asa, fiecare pe al lui drum...si totusi, inca mai doare...
Mi-am dat seama ca eu prefer sa mis e vorbeasca direct, sa fii direct cu mine, in orice. Sa stiu ce vrei de la mine. Nu ma dai gata cu un buchet de flori, de exemplu. Primul meu gand ar fi daca imi intra florile in geanta ca sa nu fiu nevoita sa umblu cu ele pe strada. Prefer totul direct. Poate de aia l-am tot vrut pe el. Pentru stilul direct, chiar daca necioploit si nesimtit si greu de digerat. Pentru sinceritatea cu care mi-ar fi spus ca o iubeste pe alta si pentru lispa de ocolisuri in tot, mai putin sa se hotarasca ce vrea de la mine...dar na, nimeni nu poate fi perfect. Pentru momentele alea cand nu imi trebuiau declaratii de dragoste de la el, ci sa imi spuna ca era posibil sa se opereze si sa nu mai poata presta cateva luni si m-ar fi ales pe mine ptr ultima data. sau sa nu ma aiba decat pe mine cateva luni, desi nu eram legati in nici un fel. asta ptr mine a fost cea mai mare declaratie ca ma vrea. nu aveam nevoie de altceva. ca nu am stiut cum sa fac ca sa nu o vrea pe alta apoi, ca sase hotarasaca doar la mine, e altceva. l-am luat de bun si am uitat ca nimic nu e vesnic si mai trebuie sa si muncesti. si am pierdut. plus ca el....el nu e ca mine. el prefera invaluirile si prefara vanatoarea, ca toti barbatii, am realizat si eu intr-un final. si el, din pacate,mi-a pus de la inceputul nostru o eticheta, nu buna, pentru ca m-am aruncat in patul lui.
cred cu toata convingerea ca noi doi am fi putut fi "GREAT" impreuna, insa ar fi insemnat renuntari prea mari la felul fiecaruia de a fi. renuntari care ar fi insemnat sa nu mai fim noi. si apoi, asta nu e rolul unei relatii...deci pe undeva m-am hotarat si eu ca este mai bine asa, fiecare pe al lui drum...si totusi, inca mai doare...
luni, 16 aprilie 2012
nu pot sa dorm.
si as asculta piesa asta incontinuu.
si nu aveam de gand sa scriu, dar cand incep nu ma pot opri. cam cum e si cand vorbesc. tac, tac, tac de uiti ca exist si cand incep devin moara stricata. totusi pentru cei care sunt obisnuiti cu prezenta mea, sa vorbesc incontinuu e motiv de amuzament. asta pana cand le trece si asta si cred ca ar fi in stare sa ma execute in public. si imi dau seama ca sunt enervanta si zic ca tac, dar apoi mai imi iau 10 minute sa zic ca tac. dar tac, acum, acum, stiu ca aberez, dar totusi mai lasa-ma sa zic 5 minute ce imi trece prin cap...
de obicei asta se intampla cand deja ma simt confortabil cu oamenii cu care interactionez si ma simt in siguranta sa ma arat asa in fata lor. plus ca mi se pare frumos sa ii faci pe cei din jurul tau sa se amuze, chiar daca e cu riscul de a te pune in situatii usor penibile. nu ma deranjeaza asa mult, cand nu sunt niste straini. ma gandeam acum numai ca cativa de la work cu care ma simt tare bine. la fetele din birou, dar numai in anumite formule, nu cand suntem toate 6 in sufrageria noastra. mi-a devenit tare drag locul meu de munca, cu toate frustarile care apar frecvent.
ascult piesa asta despre iubiri si vorbesc de serviciu...o fi si asta o iubire de a mea si nu am realizat inca...
si as asculta piesa asta incontinuu.
si nu aveam de gand sa scriu, dar cand incep nu ma pot opri. cam cum e si cand vorbesc. tac, tac, tac de uiti ca exist si cand incep devin moara stricata. totusi pentru cei care sunt obisnuiti cu prezenta mea, sa vorbesc incontinuu e motiv de amuzament. asta pana cand le trece si asta si cred ca ar fi in stare sa ma execute in public. si imi dau seama ca sunt enervanta si zic ca tac, dar apoi mai imi iau 10 minute sa zic ca tac. dar tac, acum, acum, stiu ca aberez, dar totusi mai lasa-ma sa zic 5 minute ce imi trece prin cap...
de obicei asta se intampla cand deja ma simt confortabil cu oamenii cu care interactionez si ma simt in siguranta sa ma arat asa in fata lor. plus ca mi se pare frumos sa ii faci pe cei din jurul tau sa se amuze, chiar daca e cu riscul de a te pune in situatii usor penibile. nu ma deranjeaza asa mult, cand nu sunt niste straini. ma gandeam acum numai ca cativa de la work cu care ma simt tare bine. la fetele din birou, dar numai in anumite formule, nu cand suntem toate 6 in sufrageria noastra. mi-a devenit tare drag locul meu de munca, cu toate frustarile care apar frecvent.
ascult piesa asta despre iubiri si vorbesc de serviciu...o fi si asta o iubire de a mea si nu am realizat inca...
luni, 5 martie 2012
puterea mintii
Se pare ca daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla. Cam de o luna, de cand am realizat si acceptat ca m-a parasit n-a fost zi sa nu ma gandesc la diverse feluri in care ma intalnesccu el. Zi de zi pana cand s-a intamplat. Prima data, era 8 si ceva seara si nici nu mai stiu de ce am ales sa merg la metrou in loc sa iau ratb-ul. pur si simplu. am zis ca nu mai astept. cand mergeam pe culoarul de la unirii,vad ca urma sa vina metroul de anghel saligny, si automat ma gandesc: "poate il vad". Bine inteles, de fiecare data cand faceam scenariile astea in capul meu nu credeam cu adevarat ca se poate intampla. Nu stiu, dar nu sunt mare impatimita in a crede ca se poate intampla ceva doar daca e sa crezi in asta. Sa cred ca mintea noastra poate sa faca ina sa fel incat sa se intample acel ceva. si totusi...
Eram eu pe peron, asteptand metroul, voiam sa ma duc un pic mai in spate, cand vad un nas. Nasul lui, inconfundabil. Vorbea la telefon, el, nu nasul. Si dau sa ma ascund dupa un zid. Nu avea cum sa ma vada, dar asta mi-a fost impulsul. Inima deja alegra, eu eram in retragere. Ba mai aruncam o privire, ba gandeam ca poate ma vede si vine la mine, ba mai ma feream sa nu ma vada. M-a urcat in acelasi vagon de metrou cu el, dar in capete diferite si il spionam de la departare, in acelasi timp ascunzandu-ma dupa oameni si cu capul in fular, sa nu ma vada. /nu as fi rezistat sa ii stau fata in fata.
Asta a fost atunci, cam acum 2-3 saptamani.
Astazi, desi nu aveam ce cauta pe acolo, am trecut pe la frate sa ii duc niste cadouri. Aveam cu totul alte planuri ptr seara asta, sala, sau sa ies cu un amic, dar am ajuns la frate. La plecare, la metrou, acelasi gand cand vad metroul de Anghel Saligny ca urma sa vina. Aleg sa cobor, nu sa astept sus...si cand vad ca vine dinspre dristor metroul in sens opus fata de cum mergeam eu, ma uit inauntru, dintr-un instinct pe care mi l-am format. Il cautam pe el, desi ma gandeam ca nu are ce sa caute la ora 10 pe acolo. La ultima usa, il vad ii vad caciula in dungi. el era. Ma miscam du-te vino asteptand sa imi vina sa mie metroul, asa ca reactia mea a fost mascata de miscare -am continuat-o. Apoi m-am intors cu spatele. Am inceput sa rad in moemntul cand am urcat in vagonul meu de metrou. Care sa fie sansele? Si totusi, am gandit-o si-am dorit-o in fiecare zi de cand mi-a dat vestea. Azi a fost mai bine,. Am zambit larg tot drumul spre casa. /sunt pe drumul cel bun. ma dezintoxic.
Eram eu pe peron, asteptand metroul, voiam sa ma duc un pic mai in spate, cand vad un nas. Nasul lui, inconfundabil. Vorbea la telefon, el, nu nasul. Si dau sa ma ascund dupa un zid. Nu avea cum sa ma vada, dar asta mi-a fost impulsul. Inima deja alegra, eu eram in retragere. Ba mai aruncam o privire, ba gandeam ca poate ma vede si vine la mine, ba mai ma feream sa nu ma vada. M-a urcat in acelasi vagon de metrou cu el, dar in capete diferite si il spionam de la departare, in acelasi timp ascunzandu-ma dupa oameni si cu capul in fular, sa nu ma vada. /nu as fi rezistat sa ii stau fata in fata.
Asta a fost atunci, cam acum 2-3 saptamani.
Astazi, desi nu aveam ce cauta pe acolo, am trecut pe la frate sa ii duc niste cadouri. Aveam cu totul alte planuri ptr seara asta, sala, sau sa ies cu un amic, dar am ajuns la frate. La plecare, la metrou, acelasi gand cand vad metroul de Anghel Saligny ca urma sa vina. Aleg sa cobor, nu sa astept sus...si cand vad ca vine dinspre dristor metroul in sens opus fata de cum mergeam eu, ma uit inauntru, dintr-un instinct pe care mi l-am format. Il cautam pe el, desi ma gandeam ca nu are ce sa caute la ora 10 pe acolo. La ultima usa, il vad ii vad caciula in dungi. el era. Ma miscam du-te vino asteptand sa imi vina sa mie metroul, asa ca reactia mea a fost mascata de miscare -am continuat-o. Apoi m-am intors cu spatele. Am inceput sa rad in moemntul cand am urcat in vagonul meu de metrou. Care sa fie sansele? Si totusi, am gandit-o si-am dorit-o in fiecare zi de cand mi-a dat vestea. Azi a fost mai bine,. Am zambit larg tot drumul spre casa. /sunt pe drumul cel bun. ma dezintoxic.
duminică, 5 februarie 2012
The eye of the storm
Furtuna n-a trecut, sunt chiar in mijlocul ei si acum e liniste. Ma simt mai bine, cateodata chiar nu ma gandesc la el si imi vad linistita de viata. Dar e acolo si nu pot trece mai departe. Mi-am dat seara de asta cand am aflat ca au poze impreuna. M-a deraiat un pic de la ce faceam si m-a dus cu gandurile departe. Ca voiam sa fiu eu, ca as fi putut fi eu. If only I have played my cards right. Dar lucurile nu stau cum le vreau eu, inca nu sunt in stare sa ii vorbesc. Asa ca ma inec in relatii efemere de club. Multumesc I. Ca m-ai luat de mana si m-ai urmat prin club, imi pare rau ca ne-am pierdut in aglomeratie. Te-am cautat apoi, dar probabil plecasesi. Multumesc D. ca ai aparut din multime fix cand incepusem sa ma detasez de tot, ca m-ai luat departe, ca mi-ai zambit asa frumos cat ne-am simtit bine unul cu altul. Ca mi-ai zis ca sunt foarte frumoasa. Cui ii mai pasa ca poate erai beat, ca era euforia de club, ca era doar vrajeala. E o minciuna pe care aleg sa o primesc si sa o transform in moment aducator de zambet.
Sunt ca la Oscaruri, dar cui ii pasa? Multumesc voua fetelor, ca suntem impreuna in momentele astea si ne simtim bine. Ca ne intelegem fiecareia supararile si veseliile si le transformam pe toate in motiv de petrecareala pana la 5 dimineata. I feel good.
Ah, si multumesc M, parca asta era numele tau, ca ai crescut si esti tare frumusel si hot si ca din toate fetele m-ai retinut doar pe mine.
kulturhaus e un loc perfect for rebound. Baietii sunt draguti si prietenosi si cu the right friends arround si muzica ce iti alina urechile este minunat. Ce altceva sa mai vreau acum?
Sunt ca la Oscaruri, dar cui ii pasa? Multumesc voua fetelor, ca suntem impreuna in momentele astea si ne simtim bine. Ca ne intelegem fiecareia supararile si veseliile si le transformam pe toate in motiv de petrecareala pana la 5 dimineata. I feel good.
Ah, si multumesc M, parca asta era numele tau, ca ai crescut si esti tare frumusel si hot si ca din toate fetele m-ai retinut doar pe mine.
kulturhaus e un loc perfect for rebound. Baietii sunt draguti si prietenosi si cu the right friends arround si muzica ce iti alina urechile este minunat. Ce altceva sa mai vreau acum?
duminică, 29 ianuarie 2012
500 days of him
As fi pus trailerul, dar nu reda atmosfera filmului. Am vazut (500) Days of Summer. Care s-a pliat perfect pe mine. E ceva in aer, cand totul vine si se pliaza pe starea ta. Filmul asta a venit acum, cand trebuia. E povestea mea, girl meets boy, but this is not a love song, the end is not happy. Si se pare ca sunt tot aproape 500 de zile.
Cred ca sunt oameni care iti apar in viata ca sa te faca sa treci la urmatorul nivel. Cred ca asta e el pentru mine. CVoi face lucrurile altfel decat pana acum.
Cred ca sunt oameni care iti apar in viata ca sa te faca sa treci la urmatorul nivel. Cred ca asta e el pentru mine. CVoi face lucrurile altfel decat pana acum.
joi, 26 ianuarie 2012
after thoughts
Adevarul este ca nu pot sa ma opresc sa nu ma gandesc la ei. Da, nu la el, ci la amandoi, la cum se intalnesc ei seara de seara, la cum se afiseaza, aproape mi s-ar parea penibil daca nu as fi totusi invidioasa ca nu a facut nici macar o secunda asa cu mine. Ma amuz gandindu-ma ca zilele astea o sa puna el o piesa denumita "sex" si ea o sa dea like, apoi peste o ora o sa ii puna ea o piesa "orgasm" si-or sa dea amandoi like. De aia e penibil. Si eu sunt geloasa pe asta. Asa, scris chiar este amuzant. Uit cat de bine este cand te eliberezi si povestesti sau scrii ce ai pe suflet. Lucurile capata o alta dimensiune.
Adevarul este ca eu fiind curioasa si geloasa din fire, chiar si atunci cand stiu f clar ca am iesit din schema, imi este greu sa nu cercetez terenul. Iar acum ma simt atacata, nesigura si ca voi pierde, ca nu o sa fie cum am zis si cum am stiut mereu, ca tot la mine va veni. Acum poate sa nu. Si imi fac toate scenariile astea in cap care nu ma ajuta la nimic....
Am pierdut pe mana mea, am avut suficient timp si ocazii si nu am stiut cum sa fac. M-am panicat mereu, nu am avut rabdarea si taria de caracter sa astept.
Imi e frica de faptul ca el o sa ii arate fata lui, aia pe care am vazut-o de prea putine ori, dar care m-a facut sa il vreau. Imi e frica de faptul ca ea chiar o sa stie cum sa il joace, sa il starneasca asa incat si el sa o tot vrea. Si asta ma sperie pentru ca eu am avut totul si nu am stiut sa profit. Si e ciudat, ca ma zbat intre 2 lucruri opuse, fricile astea, si pe de alta parte faptul ca vreau sa ii fie bine si sa fie el fericit si impacat. Doarr ca as prefera sa fie cu mine.
E cel mai greu sa renunti si sa si accepti ideea. Iar sa poti fi si sincer cand ii doresti sa ii fie bine, cu alta, e si mai greu...
Vom trai si vom vedea.
Adevarul este ca eu fiind curioasa si geloasa din fire, chiar si atunci cand stiu f clar ca am iesit din schema, imi este greu sa nu cercetez terenul. Iar acum ma simt atacata, nesigura si ca voi pierde, ca nu o sa fie cum am zis si cum am stiut mereu, ca tot la mine va veni. Acum poate sa nu. Si imi fac toate scenariile astea in cap care nu ma ajuta la nimic....
Am pierdut pe mana mea, am avut suficient timp si ocazii si nu am stiut cum sa fac. M-am panicat mereu, nu am avut rabdarea si taria de caracter sa astept.
Imi e frica de faptul ca el o sa ii arate fata lui, aia pe care am vazut-o de prea putine ori, dar care m-a facut sa il vreau. Imi e frica de faptul ca ea chiar o sa stie cum sa il joace, sa il starneasca asa incat si el sa o tot vrea. Si asta ma sperie pentru ca eu am avut totul si nu am stiut sa profit. Si e ciudat, ca ma zbat intre 2 lucruri opuse, fricile astea, si pe de alta parte faptul ca vreau sa ii fie bine si sa fie el fericit si impacat. Doarr ca as prefera sa fie cu mine.
E cel mai greu sa renunti si sa si accepti ideea. Iar sa poti fi si sincer cand ii doresti sa ii fie bine, cu alta, e si mai greu...
Vom trai si vom vedea.
miercuri, 25 ianuarie 2012
Solitude.
Sunt intr-un moment cand trebuie sa recunosc evidentul, ce gandeam de ceva timp, dar nu aveam curaj sa il spun, iar apoi sa il fac. Este timpul sa renunt, sa las totul in spate. Bine-nteles ca imi va ramane undeva in inima dorinta aia si speranta ca va fi altfel, asa cum vrea inima, dar creierul a stiut dintotdeauna. Ar fi trebuit sa imi ascult instinctul, nu impulsul.
Odata cu schimbarea si renuntarea, mai vreau sa incep sa scriu. Asa cum se scrie de fapt, nu balmajelile mele de acum. Sa imi iau cartea de creative english si sa scriu. Nu m-am hotarat insa daca sa continui cu blogul asta si sa il transform, lasand si ceeea ce am fost, sau daca sa ascund totul si sa o iau de la capat cu ceva nou. Stiu spre ce tinde instinctul, stiu ce vrea cealalta parte a mea, ramane sa imi arat ca sunt puterninca si sa fac ce mi-am propus ca voi face de acum inainte. sa nu imi fie rusine de cine am fost si de cine sunt.
Despre el, nu zic nimic...nu stiu daca mai am ce zice. Am obosit si e mai bine ce am hotarat astazi.
Piesa ce mi-a rasunat azi in casti si-n suflet...
Odata cu schimbarea si renuntarea, mai vreau sa incep sa scriu. Asa cum se scrie de fapt, nu balmajelile mele de acum. Sa imi iau cartea de creative english si sa scriu. Nu m-am hotarat insa daca sa continui cu blogul asta si sa il transform, lasand si ceeea ce am fost, sau daca sa ascund totul si sa o iau de la capat cu ceva nou. Stiu spre ce tinde instinctul, stiu ce vrea cealalta parte a mea, ramane sa imi arat ca sunt puterninca si sa fac ce mi-am propus ca voi face de acum inainte. sa nu imi fie rusine de cine am fost si de cine sunt.
Despre el, nu zic nimic...nu stiu daca mai am ce zice. Am obosit si e mai bine ce am hotarat astazi.
Piesa ce mi-a rasunat azi in casti si-n suflet...
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Zapada de ianuarie si gandurile de 2012
Trebuie sa plec la Baia Mare in aproximativ 4 ore. Afara ninge, pentru prima data iarna asta. In tara ninge si mai rau, vant puternic. Si eu am tren, drum de 12 ore pana la Baia Mare. Exact la fel ca anul trecut. Aceeasi sambata, acelasi drum, aceeasi vreme, prima ninsoare din iarna respectiva. Diferenta e ca acum nu mai stau ca pe ghimpi daca ajungem sau nu. Orice se va intampla, asta este.
Am trecut in 2012 fara acel "drive". Nu pot sa imi gasesc motivatia sa mai pun suflet in ce fac. Parca am fost secata de puteri si acum zac pe undeva pe o margine de drum. Nu vad de ce m-as ridica, de ce as incerca sa ma salvez. Oricum, merge si daca las sa vina totul de la sine. Am asteptat si am luptat, asa cum stiu eu, pentru el, incat am obosit. Am suferit, m-am implicat, am incercat sa ignor, m-am batut cu mine insumi sa ma abitn, dar am ajuns doar sa fiu ranita, sa ma gandesc ca de fapt salvarea este sa las totul in pace. Renuntare. Si, desi o stiu, inca nu pot lua hotararea. Ma agat de un firicel lasat in aer...
Am trecut in 2012 fara acel "drive". Nu pot sa imi gasesc motivatia sa mai pun suflet in ce fac. Parca am fost secata de puteri si acum zac pe undeva pe o margine de drum. Nu vad de ce m-as ridica, de ce as incerca sa ma salvez. Oricum, merge si daca las sa vina totul de la sine. Am asteptat si am luptat, asa cum stiu eu, pentru el, incat am obosit. Am suferit, m-am implicat, am incercat sa ignor, m-am batut cu mine insumi sa ma abitn, dar am ajuns doar sa fiu ranita, sa ma gandesc ca de fapt salvarea este sa las totul in pace. Renuntare. Si, desi o stiu, inca nu pot lua hotararea. Ma agat de un firicel lasat in aer...
luni, 28 noiembrie 2011
smart
Mi-am cumparat smartphone. Ieri, din Auchan. Am fost sa-i iau telefon mamei ca avea un jaf si cum am dat peste o tipa tare de treaba am zis sa intreb si ptr mine. Eu cochetam cu un Nokia C3. Aveam si destule cerinte: neaparat Nokia, no touchscreen, nu f scump - pe la 2-3 mil, abonam pana pe la 15 euro. Si mi-a gasit fata. Mi-am luat Nokia E5. Nu eram f convinsa de aspect, pare prea business, dar am mers pe mana ei. Amuzamentul vine dupa. Imediat am fugit pana la Unirea ca ma vedeam cu fetele din BYP. Mi-a luat vreo juma de ora sa imi dau seama cum se deblocheaza, apoi cum sa bag cartela cum trebuie ca sa si mearga. De domineata la serviciu mi-am dat seama de ce camera lui de 5 mp facea poze atat de proaste - uitasem sa ii scot folia. Abia acum am reusit sa uploadez ceva pe facebook.
Sunt victorioasa. Nu m-a infrant desteptul...ma duce si pe mine.
Cam asta mi-e starea azi...nu am chef decat de victorii. Ma enervzi, imi pun mintea cu tine? O sa iasa ca mine. Pentru ca eu nu renunt niciodata!
Sunt victorioasa. Nu m-a infrant desteptul...ma duce si pe mine.
Cam asta mi-e starea azi...nu am chef decat de victorii. Ma enervzi, imi pun mintea cu tine? O sa iasa ca mine. Pentru ca eu nu renunt niciodata!
miercuri, 1 iunie 2011
feel it in the air
cat de simplu a putut fi. cand am facut-o astazi, pe baza unui impuls de momnet habar n-aveam. stau de o luna si ma gandesc de ce dracu ar actiona cineva asa si ma gandesc cum sa fac sa aflu motivul si astazi printr-o actiune dim impuls am rezolvat problema. n-am aflat, dar am readus lucrurile la cum sunt normale. se pare ca trebuia sa fac fix ce mi-a zis el. cu cat ii ignori mai mult, cu atat te vor mai mult. nu am reusit asta. nu reusesc nici acum. incep sa ma agit, incep sa devin sufocanta. chiar si pentru mine, daramite pentru ei. ma autodistrug.
incep sa ma simt vinovata cand sunt detasata. ma simt ca si cum nu mai am sentimente si nu ma plac asa. dar, vai cat ed bine este cand ii ai la picioare. si pot sa ii am numai cand nu mai simt. ironic.
incep sa ma simt vinovata cand sunt detasata. ma simt ca si cum nu mai am sentimente si nu ma plac asa. dar, vai cat ed bine este cand ii ai la picioare. si pot sa ii am numai cand nu mai simt. ironic.
duminică, 1 mai 2011
film si teatru si indragosteala
n-am mai bocit de mult la un film...bine, poate si ptr ca nu m-am mai uitat la filme lately. asta de aseara m-a emotionat bine. never let me go. dupa romanul cu acelasi nume. de care m-am apucat asa timid ieri inainte sa ma uit la film. mi-a placut mai mult bucata citita din carte decat ce era reprodus in film.
si acum am si soundtrack.
am o stare. m-as indragosti...cu fluturasi cu tot.
ieri am fost la teatru. la unatc. studentii pun in scena piese. un loc mic, intim, si frumos. tare frumoasa zi am avut ieri. pe nepusa masa. tot de indragoasteala am dat. de 2 ori chiar. 2 povestiri de cehov.
mi-a placut prima. ursul. nehotararea aia si teama de a recunoaste ce simti..parca da, dar parca nu, ah, dar ce frumos e cand da...
si acum am si soundtrack.
am o stare. m-as indragosti...cu fluturasi cu tot.
ieri am fost la teatru. la unatc. studentii pun in scena piese. un loc mic, intim, si frumos. tare frumoasa zi am avut ieri. pe nepusa masa. tot de indragoasteala am dat. de 2 ori chiar. 2 povestiri de cehov.
mi-a placut prima. ursul. nehotararea aia si teama de a recunoaste ce simti..parca da, dar parca nu, ah, dar ce frumos e cand da...
-Nothing, go away. . . No, stop. . . . No, go away, go away! I hate you! Or no. . . . Don't go away! Oh, if you knew how angry I am, how angry I am! [Throws her revolver on the table] My fingers have swollen because of all this. . . . [Tears her handkerchief in temper] What are you waiting for? Get out!
-Good-bye.
-Yes, yes, go away! . . . [Yells] Where are you going? Stop. . . . No, go away. Oh, how angry I am! Don't come near me, don't come near me!
-[Approaching her] How angry I am with myself! I'm in love like a student, I've been on my knees. . . . [Rudely] I love you! What do I want to fall in love with you for? To-morrow I've got to pay the interest, and begin mowing, and here you. . . . [Puts his arms around her] I shall never forgive myself for this. . . .
-Get away from me! Take your hands away! I hate you! Let's go and fight!
A prolonged kiss.
Curtain.
marți, 19 aprilie 2011
rahova
azi am facut un pas important, zic eu. cum stateam eu in intersectia viilor cu nasaud tocmai iesita de la birou si ma uitam la cele doua semafoare, pentru pietoni, ambele rosii si ma gandeam daca sa ma arunc pe vreuna din zebre sau nu, vazand ca vine 117-le mi-a incoltit un gand. am vazut o strada, cu case frumoase. ma uitam ba la statia pe diagonala de 117, ba la masina cum se apropia, ba la semafoare ca nu se mai faceau verzi. si se fac. traversez. mai aveam o trecere si in masina. traverzez, dar masina e dusa. ma uit iar la strada cu case. ce-ar fi sa o oai pe acolo. ce-ar fi sa o iau pe alt drum decat o iau de obicei. nu aveam stare sa mai astept 2-3 minute un alt 117 sau sa stau in traficul de ora 6. nu as fi stat mult, 10-15 minute pan' la unirea, dar nu aveam chef. vreme mohorata, dar calduta, eu cu suficiente haine cat sa nu dardai. de ce sa nu ma plimb?
si m-am dus. am luat-o insa pe drumul principal. pe bulevard, pe linia lui 117. dar sa zic ce caut eu pe acolo. de la 1 ianuarie, oficial, in practica de pe la 10 ian ne-am mutat cu sediul in rahova. ce urat mi-a sunat. ce griji imi faceam ca n-o sa am transport. ce bine este totusi...in astea 4 luni deja m-am obisnuit, parca as fi fost de ani aici. la dus metroul pan' la unirea si 117 4 statii, la intors 117 si 104. rapid si deseori fara prea multa aglomeratie sau bataoe de cap. doar cu ceva tigani si oameni urat mirositori.
dar sa revenim la plimbare. soseaua viilor apoi pe regina maria. ati observat vreodata ca altfel vezi o starda, orasul, totul in jur cand il vezi mergand pe jos? altfel observi detaliile. 4 luni am vazut bulevardul asta din 117. am observat strazile, casele vechi, in paragina, amestecul de nou cu vechi, de tiganie cu oameni normali. dar niciodata detaliile de astazi. vazusem ca strada, dupa piata regina maria e in panta, dar azi am simit-o. vazusem cladirea veche si aandonata care inca nu stiu ce e, poate fabirca de bere rahova, dar ce impunatoare este sa treci pe vizavi de ea. chiar si in paragina, cum e. am simtit amestecul de case, ba bordeie cum mai vezi pe la tara, ba casele vechi boieresti renovate si pastrate ca originalul, ba cele care stau sa cada, ba cele cafre sunt acum un amestce de nou cu vechi. le-am vazut si am verut sa le stiu povestile.
am vazut biserica de la 11 iunie. am vazut numele, sf nicolae de la prund. nu am intrat.
mi-am facut planuri. sa vad biserica inauntru. sa o iau pe stradutele alea ce dau din piata regina maria, sa ajung in parcul carol ca e la o aruncatura de bat de noi, sa merg pe strada uranus, sa caut patiseriile si locurile despre care se scrie pe simply bucharest, sa aflu istorii ale unor case de pe strazile alea.
o sa revin...
si m-am dus. am luat-o insa pe drumul principal. pe bulevard, pe linia lui 117. dar sa zic ce caut eu pe acolo. de la 1 ianuarie, oficial, in practica de pe la 10 ian ne-am mutat cu sediul in rahova. ce urat mi-a sunat. ce griji imi faceam ca n-o sa am transport. ce bine este totusi...in astea 4 luni deja m-am obisnuit, parca as fi fost de ani aici. la dus metroul pan' la unirea si 117 4 statii, la intors 117 si 104. rapid si deseori fara prea multa aglomeratie sau bataoe de cap. doar cu ceva tigani si oameni urat mirositori.
dar sa revenim la plimbare. soseaua viilor apoi pe regina maria. ati observat vreodata ca altfel vezi o starda, orasul, totul in jur cand il vezi mergand pe jos? altfel observi detaliile. 4 luni am vazut bulevardul asta din 117. am observat strazile, casele vechi, in paragina, amestecul de nou cu vechi, de tiganie cu oameni normali. dar niciodata detaliile de astazi. vazusem ca strada, dupa piata regina maria e in panta, dar azi am simit-o. vazusem cladirea veche si aandonata care inca nu stiu ce e, poate fabirca de bere rahova, dar ce impunatoare este sa treci pe vizavi de ea. chiar si in paragina, cum e. am simtit amestecul de case, ba bordeie cum mai vezi pe la tara, ba casele vechi boieresti renovate si pastrate ca originalul, ba cele care stau sa cada, ba cele cafre sunt acum un amestce de nou cu vechi. le-am vazut si am verut sa le stiu povestile.
am vazut biserica de la 11 iunie. am vazut numele, sf nicolae de la prund. nu am intrat.
mi-am facut planuri. sa vad biserica inauntru. sa o iau pe stradutele alea ce dau din piata regina maria, sa ajung in parcul carol ca e la o aruncatura de bat de noi, sa merg pe strada uranus, sa caut patiseriile si locurile despre care se scrie pe simply bucharest, sa aflu istorii ale unor case de pe strazile alea.
o sa revin...
vineri, 1 aprilie 2011
Up?!
am dat peste ceva ce am scris acum vreo juma' de an. Ganduri de ale mele dupa experienta de la escalada. poate am scris si atunci ceva pe aici, poate nu...nu mai tin minte.
Dupa toata treaba asta, adica pusul gandurilor repede, repede pe hartie, am recitit si am ajuns sa scriu asta.Un post mai relaxat, ca pentru o recomandare.
Voi pune acum textul scris atunci, la foc rapid...revarsarea de ganduri la minut.
“Curajul ar putea fi inceputul unei victorii”
Citeam postul Doinei pentru valoarea lunii septembrie care a fost “curaj” si citatul asta mi-a placut. Pana la urma, e frumos sa castigi. E si mai frumos sa castigi atunci cand o faci cu fruntea sus, atunci cand ai puterea sa treci peste ceva ce pare greu si de care iti e teama.
Binenteles ca nu se poate aplica tuturor, dar fiind luna curajului am vrut sa facem ceva, in grup, care sa reflecte valoarea pe care o promovam. Astfel, intr-o miercuri ploioasa, 4 membri BYP se aflau in fata unui perete de escalada inalt de 15 metri. Unul din primele lucruri pe care ni le-a spus cel care a avut grija de noi, Pele, instructorul, a fost legat de motivele pentru care suntem noi acolo. Nu, nu a fost un interogatoriu, doar a adus vorba si astfel ne-a facut sa ne gandim la asta. Eu una nu ma gandisem de ce am fost atat de entuzismata cand am auzit ca vom merge le escalada. Nici acum, cand scriu nu stiu exact de ce. Poate pentru ca natura mea este de persoana competitiva, poate pentru ca era o provocare, sa stiu ca pot ajunge pana sus, poate pentru ca nu mai incercasem si voiam sa vad cu ce se mananca. Poate doar voiam sa vad daca pot.
Am fost ezitanta. Am ajuns in fata cladirii, am deschis usa si am inchis-o imediat zicand ca eu nu intru acolo. Am vazut o hala mare, peretele de escalada, prizele colorate, si multi oameni, majoritatea barbati. M-am intimidat. Am lasat o prejudecata sa ia controlul. Am intrat totusi, cu colegii mei. Nu a fost greu. Fiecare isi vedea de treaba lui. Am socializat cu tipul de la receptie, am semnat un contract, am platit si apoi ne-am dus catre grupul de incepatori. Surprinzator, erau destui oameni, majoritatea care nu mai incercasera. Fete cu prietenii lor dupa ele, si care le spuneau incet ca sa incerce ei intai. Apoi poate sisi face si ea curaj. Un fel de timiditate cu teama de a nu esua probabil, aceeasi ca si la mine inainte.
Incepeam sa fiu nerabdatoare. Omul ce statea in fata noastra ne explica regulile de siguranta, ne vorbea de asociatia sportiva care gazduia clubul, ne arata cum e cu cataratul. Rapid. Apoi practica. Fiecare sa se catare.
Dupa cataratul pe peretele inclinat si fara ham, dupa ce am invatat cele 3 reguli de baza – privirea la picioare, varful pantofului pe priza si inca una pe care am uitat-o acum – care de fapt nu sunt reguli, ci recomandari, am trecut la peretele cel inalt si la ham si franghii. Ah, abia asteptam! Mi-am vazut colegii cum au urcat pana sus, vedeam cealalta fata din grup cum parea ca nu vrea... Eram nerabdatoare. Am zis ca trebuie sa ma bag. Am incercat intai manuirea fraghiei si sustinerea unei tipe ce urca. Aveam emotii, desi simteam ca nu are ce sa fie rau. Dar intotdeauana vreau sa fac totul bine. Si de acolo emotiile.
Mi-a venit randul sa urc. Eram in pcioare si simteam ca imi tremura usor. Ma uitam inainte sa urc: peretele era pana pe la 2 metri, apoi avea o denivelare inspre exterior de vreo 30 cm, apoi pana pe la 10 metri era drept, apoi se inclina in exterior. Ma gandeam ca vreau sa trec de prima denivelare. Trebuie! Apoi mi-am zis ca eu ori nu ajung pana la aia, ori ajung pana sus. Am inceput sa escaladez. Pare usor. Ajungi imediat la 2 metri. Acolo vine greul. Te uiti la prizele la care contemplasei deja cu mult timp inainte. Le vezi altfel acum. Esti catarat si nu mai realizezi unde esti. Vezi doar denivelarile alea si stii ca scopul e sa ajungi mai sus. Gandesti fiecare miscare. Stai. Te gandesti. Misti o mana, misti picioare. Inaintezi. Urci. Incepi sa obosesti. Iti spui ca ai zis ca vrei sus. Te uiti cat mai e. Mai urci putin. Simti fiecare miscare. Simti ca nu faci cum trebuie. Te dor bratele. Iti aduci aminte, nu trage de maini, impinge din picioare si intinde bratul. E foarte usor in minte si in teorie. Dar ai obosit. Nu faci bine. Te uiti sus, mai e putin. Stai. Te tii bine de priza si te odihnesti. Te uit la mana dreapta, la stanga, la picioare, la ce prize ai in jur. Nu mai exista altceva. Tu cu prizele si tavanul – punctul de sfarsit. Te misti pe tot peretele. Ba la dreapta la la stanga. Urci. Urci. Parca ii auzi pe cei de jos cum te incurajeaza, cum iti striga ce sa misti, dar nu mai are sens. Vezi priza finala. E albastra si e ca o clanta rotunda. Mai ai un pic. Ajungi si mai vrei sa urci. Dar unde sa te mai duci?? Stai cateva secunde acolo. Apoi iti dai drumul si atarni. Te gandesti ca ii vazusezi pe cei 5-6 care urcasera inainta ta ca pareau asa de liberi atarnand acolo sus. Nu te simit in niciun fel. Decat epuizata. Ai vrea sa gasesti alta pozitie sa atarni ca sa iti odihnesti muschii. Incepi sa fii data jos. Te uiti in jos. Te uiti in sus. Ai fost acolo sus. SUS! Atingi pamantul iar cu picioarele si te gandesti ca o sa pici. Esti in ham si nu poti sa te desfaci. Rogi pe cineva. Nu mai ai pic de forta, tremuri toata. Picioarele cedeaza. Dar ai fost sus! Ce sentiment de euforie te ia. Ai reusit! Ai izbandit!. Poti!
Dupa toata treaba asta, adica pusul gandurilor repede, repede pe hartie, am recitit si am ajuns sa scriu asta.Un post mai relaxat, ca pentru o recomandare.
Voi pune acum textul scris atunci, la foc rapid...revarsarea de ganduri la minut.
“Curajul ar putea fi inceputul unei victorii”
Citeam postul Doinei pentru valoarea lunii septembrie care a fost “curaj” si citatul asta mi-a placut. Pana la urma, e frumos sa castigi. E si mai frumos sa castigi atunci cand o faci cu fruntea sus, atunci cand ai puterea sa treci peste ceva ce pare greu si de care iti e teama.
Binenteles ca nu se poate aplica tuturor, dar fiind luna curajului am vrut sa facem ceva, in grup, care sa reflecte valoarea pe care o promovam. Astfel, intr-o miercuri ploioasa, 4 membri BYP se aflau in fata unui perete de escalada inalt de 15 metri. Unul din primele lucruri pe care ni le-a spus cel care a avut grija de noi, Pele, instructorul, a fost legat de motivele pentru care suntem noi acolo. Nu, nu a fost un interogatoriu, doar a adus vorba si astfel ne-a facut sa ne gandim la asta. Eu una nu ma gandisem de ce am fost atat de entuzismata cand am auzit ca vom merge le escalada. Nici acum, cand scriu nu stiu exact de ce. Poate pentru ca natura mea este de persoana competitiva, poate pentru ca era o provocare, sa stiu ca pot ajunge pana sus, poate pentru ca nu mai incercasem si voiam sa vad cu ce se mananca. Poate doar voiam sa vad daca pot.
Am fost ezitanta. Am ajuns in fata cladirii, am deschis usa si am inchis-o imediat zicand ca eu nu intru acolo. Am vazut o hala mare, peretele de escalada, prizele colorate, si multi oameni, majoritatea barbati. M-am intimidat. Am lasat o prejudecata sa ia controlul. Am intrat totusi, cu colegii mei. Nu a fost greu. Fiecare isi vedea de treaba lui. Am socializat cu tipul de la receptie, am semnat un contract, am platit si apoi ne-am dus catre grupul de incepatori. Surprinzator, erau destui oameni, majoritatea care nu mai incercasera. Fete cu prietenii lor dupa ele, si care le spuneau incet ca sa incerce ei intai. Apoi poate sisi face si ea curaj. Un fel de timiditate cu teama de a nu esua probabil, aceeasi ca si la mine inainte.
Incepeam sa fiu nerabdatoare. Omul ce statea in fata noastra ne explica regulile de siguranta, ne vorbea de asociatia sportiva care gazduia clubul, ne arata cum e cu cataratul. Rapid. Apoi practica. Fiecare sa se catare.
Dupa cataratul pe peretele inclinat si fara ham, dupa ce am invatat cele 3 reguli de baza – privirea la picioare, varful pantofului pe priza si inca una pe care am uitat-o acum – care de fapt nu sunt reguli, ci recomandari, am trecut la peretele cel inalt si la ham si franghii. Ah, abia asteptam! Mi-am vazut colegii cum au urcat pana sus, vedeam cealalta fata din grup cum parea ca nu vrea... Eram nerabdatoare. Am zis ca trebuie sa ma bag. Am incercat intai manuirea fraghiei si sustinerea unei tipe ce urca. Aveam emotii, desi simteam ca nu are ce sa fie rau. Dar intotdeauana vreau sa fac totul bine. Si de acolo emotiile.
Mi-a venit randul sa urc. Eram in pcioare si simteam ca imi tremura usor. Ma uitam inainte sa urc: peretele era pana pe la 2 metri, apoi avea o denivelare inspre exterior de vreo 30 cm, apoi pana pe la 10 metri era drept, apoi se inclina in exterior. Ma gandeam ca vreau sa trec de prima denivelare. Trebuie! Apoi mi-am zis ca eu ori nu ajung pana la aia, ori ajung pana sus. Am inceput sa escaladez. Pare usor. Ajungi imediat la 2 metri. Acolo vine greul. Te uiti la prizele la care contemplasei deja cu mult timp inainte. Le vezi altfel acum. Esti catarat si nu mai realizezi unde esti. Vezi doar denivelarile alea si stii ca scopul e sa ajungi mai sus. Gandesti fiecare miscare. Stai. Te gandesti. Misti o mana, misti picioare. Inaintezi. Urci. Incepi sa obosesti. Iti spui ca ai zis ca vrei sus. Te uiti cat mai e. Mai urci putin. Simti fiecare miscare. Simti ca nu faci cum trebuie. Te dor bratele. Iti aduci aminte, nu trage de maini, impinge din picioare si intinde bratul. E foarte usor in minte si in teorie. Dar ai obosit. Nu faci bine. Te uiti sus, mai e putin. Stai. Te tii bine de priza si te odihnesti. Te uit la mana dreapta, la stanga, la picioare, la ce prize ai in jur. Nu mai exista altceva. Tu cu prizele si tavanul – punctul de sfarsit. Te misti pe tot peretele. Ba la dreapta la la stanga. Urci. Urci. Parca ii auzi pe cei de jos cum te incurajeaza, cum iti striga ce sa misti, dar nu mai are sens. Vezi priza finala. E albastra si e ca o clanta rotunda. Mai ai un pic. Ajungi si mai vrei sa urci. Dar unde sa te mai duci?? Stai cateva secunde acolo. Apoi iti dai drumul si atarni. Te gandesti ca ii vazusezi pe cei 5-6 care urcasera inainta ta ca pareau asa de liberi atarnand acolo sus. Nu te simit in niciun fel. Decat epuizata. Ai vrea sa gasesti alta pozitie sa atarni ca sa iti odihnesti muschii. Incepi sa fii data jos. Te uiti in jos. Te uiti in sus. Ai fost acolo sus. SUS! Atingi pamantul iar cu picioarele si te gandesti ca o sa pici. Esti in ham si nu poti sa te desfaci. Rogi pe cineva. Nu mai ai pic de forta, tremuri toata. Picioarele cedeaza. Dar ai fost sus! Ce sentiment de euforie te ia. Ai reusit! Ai izbandit!. Poti!
sâmbătă, 26 martie 2011
despre
vorbesc cu un amic din galati ca voiam sa scriu ceva si au fugit gandurile...
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
sâmbătă, 19 martie 2011
marți, 8 martie 2011
e primavara si am chef...
iar ma tin de nebunii. iar ma apuca ganduri si orgnizez intalniri ca voiam sa vad pe cineva anume. ii voiam si pe restul, dar am mereu un gand ascuns in spate. ieri sera imi doream atat de mult sa nu mi se mai citeasca pe fattza orice emotie si orice gand. sa nu ma mai inoresc aiurea, sa pot sa par nepasatoare. dar nu pot. nu cred ca voi reusi asta vreodata. pe mine ma poti citi atat de usor.
nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)
nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)
duminică, 6 martie 2011
2010
ma uitam pe poze. multe din 2009. ce an senzational. si ma uitam numai p cele dupa dk. cate evenimente. nici nu mai tin minte. dar m-au schimbat.
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.
....
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.
....
i wish
nu vreau prieteni noi. am oameni care am stiu de mult, de cand eram copii. care ma citesc imediat. care stiu ce sa ma intrebe si ca tre sa-mid ea 2 palme sa ma trezesc. acum ceva timp credeam ca atunci cand ai prietenii aia buni, la care tii e suficient. dar nu e asa. ei raman acolo. sunt ai tai. dar deja intra viata de adult in rol. nu mai ai timp de aceleasi chestii ca in adolescenta. sa stai zi de zi in parc, sa iesi la suc, sa mergi al film si alte chestii. nu. va stiti, va vedeti mai rar, dar raman acolo ai tai.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.
acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.
vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.
vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.
vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.
nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.
vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.
acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.
vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.
vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.
vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.
nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.
vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.
miercuri, 23 februarie 2011
time to smile
e timpul sa revin la chestii din trecut care imi faceau placere si ma fac(eau) sa zambesc. e timpul sa pozez ceruri. e timpul sa ma plimb prin oras. e timpul sa duc lucrurile astea placute la urmatorul nivel.
time for change.
time for change.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)