"Cat e, maica, Coca-Cola la voi?" intreba azi o babuta pe Dorobanti la un Fornetii. Si ce babuta, ca de aia postez aici - era mamaie de la tara, cu galosi pana la glezna, mai de primavara asa, gri cenusii, cu haine murdare vechi si rupte, cu bocceluta in spate, babuta intrata la apa, de juma de metru inaltime, vai de capul ei. Dar voia Coca-Cola, de la Fornetti.Probabil avea acasa si Digi Tv si poate ca si vreun mobil, dar probabil d-ala caramida. Foarte tare.
Acum, mai devreme am mancat ceva si am vazut prin bucatarie furculita din Bulgaria. Nu stiu daca am mai scris pe aici, poate ca am scris, dar in posturile alea de le-am ascuns de toti, dar am furat o furculita din Bulgaria din clubul unde am fost singura data cat am stat in Vurshets. O furculita simpla, fara model pe ea, cu forme rotujite, greuta, deci solida, usor de tinut in mana si cu capul micut. Furculita frumoasa si pe placul meu, de aia am si luat-o. Bine, si pentru ca atunci cand am vrut sa o pun la loc, D. mi-a zis s-o iau. Si-am luat-o. Am pus-o in buzunar si asa am facut prostii sub clar de luna - statea bine acolo. Acum de fiecare data cand o vad ma gandesc la polonezul blond, inalt, slab si cracanat de care nu mi-a palcut in mod deosebit, dar care m-a facut sa ma simt extrem de bine. Sigur nu o sa il uit asa. Furculita si polonezul.
Acum ma duc sa scriu de intai de mai. In Copenhaga. Ce zi a mai fost...
vineri, 30 aprilie 2010
marți, 27 aprilie 2010
Want some php?
Revin cu blogul iarasi public pentru a participa la un concurs. Iarasi vreau sa imi incerc norocul, imi place mie sa ma joc asa si sa vad daca pot castiga ceva...
Mai mult, acum este vorba si de un premiu care ma intereseaza, si anume un curs gratuit de Java sau PHP. Concursul este organizat de Evenimente Studentesti in colaborare cu Line Education Center.
Detalii despre conditiile de participare se gasesc in link-ul de mai sus, il mai pun o data ca sa fiu sigura ca se vede, deci aici, iar data limita este duminica, 2 mai.
Anunţul câştigătorului se va face pe 3 mai, prin tragere la sorţi filmată în sediul LEC.
Norocul sa fie cu voi! (sau de preferat cu mine)
Mai mult, acum este vorba si de un premiu care ma intereseaza, si anume un curs gratuit de Java sau PHP. Concursul este organizat de Evenimente Studentesti in colaborare cu Line Education Center.
Detalii despre conditiile de participare se gasesc in link-ul de mai sus, il mai pun o data ca sa fiu sigura ca se vede, deci aici, iar data limita este duminica, 2 mai.
Anunţul câştigătorului se va face pe 3 mai, prin tragere la sorţi filmată în sediul LEC.
Norocul sa fie cu voi! (sau de preferat cu mine)
duminică, 25 aprilie 2010
sâmbătă, 24 aprilie 2010
joi, 22 aprilie 2010
Zambesc
Ah,
nu pot sa dorm si stau pe Facebook poate, poate o sa primesc un mesaj (pe care nu o sa il primesc..dar era speranta aia a mea...facusem niste planuri in minte). Stiu ca nu e asa...si nu astept prea mult. Zambesc. Am vorbit cu Daniela, dandu-i pentru a miia oara sfaturi, legate de unu si altu'. Si mereu simt ca pot sa o ajut, cu niste cuvinte zise bine sau spuse cand trebuie. Si ma bucura.
Zambesc acum ca m-a inveselit Elena, o rusoaica extraordinara. Cheered me up, wished me good stuff, a facut pe Cristiana cu mine, cum fac eu cu Daniela. Am vorbit si cu Sonia, o bulgaraoica. Zambesc. Ascult o melodie ce mi-a trimis-o Elena, ca sa ma linistesc si sa pot sa adorm. Ce-mi plac mie oamenii astia pe care i-am cunoscut in ultimul an. Cred ca le pot zice my friends. Zambesc. Cred ca ma duc sa adorm in starea asta. :)
nu pot sa dorm si stau pe Facebook poate, poate o sa primesc un mesaj (pe care nu o sa il primesc..dar era speranta aia a mea...facusem niste planuri in minte). Stiu ca nu e asa...si nu astept prea mult. Zambesc. Am vorbit cu Daniela, dandu-i pentru a miia oara sfaturi, legate de unu si altu'. Si mereu simt ca pot sa o ajut, cu niste cuvinte zise bine sau spuse cand trebuie. Si ma bucura.
Zambesc acum ca m-a inveselit Elena, o rusoaica extraordinara. Cheered me up, wished me good stuff, a facut pe Cristiana cu mine, cum fac eu cu Daniela. Am vorbit si cu Sonia, o bulgaraoica. Zambesc. Ascult o melodie ce mi-a trimis-o Elena, ca sa ma linistesc si sa pot sa adorm. Ce-mi plac mie oamenii astia pe care i-am cunoscut in ultimul an. Cred ca le pot zice my friends. Zambesc. Cred ca ma duc sa adorm in starea asta. :)
duminică, 18 aprilie 2010
sâmbătă, 17 aprilie 2010
duminică, 28 martie 2010
recensamantul masinilor albe din bucuresti
Vorbeam de curand de un deja-vu in care in centru era o masina alba cu nr b99hey. Azi am dat peste b98hey. Culmea, tot alba masina. Numai ca la asta n-am apucat sa vad ce marca era. Oricum, ceva in genul BMW, Mercedes... Era la Armeneasca. Fara deja-vu, de data asta, dar ma face sa vreau sa gasesc toate hey-urile din Bucuresti.
In rest, doar agitatie. Am atatea de facut, incat ajung sa nu mai fac nimic ca nu stiu de care sa ma apuc mai intai. Am chestii ptr BYP la marketing, am chestii ptr BYP la proiectul nostru din aprilie-mai, am plecarea in Bulgaria, am chestii personale si mai am si internship-ul. Si cam toate sunt la fel de importante. Mi-am propus ca in luna aprilie sa fac tot ce pot ca sa devin mai organizata, ca sarcina din cadrul byp-ului, pe fiecare luna, dar si ca stuff to do and solve ptr mine. Nu mi-ar strica. NU ca acum. Macar am inceput sa fac listute.
Am inceput sa descopar chestii nice to do in B cu bani putini. Mai noi merg la teatru cu 6 lei, ca se pare ac la tnb trebuie doar sa mergi la casa de bilete, sa zici ca vrei un bilet ptr student si ti se da. Nicio legitimatie, niciun act, nimic. Foarte tare. Plus deja cunoscutele cinematografe cu preturi intre 5-10 lei. Plus plimbarile organizate de mine prin Bucuresti ptr a redescoperi locuri minunate. Azi aveam programata plimbare pe Calea Victoriei, dar mi-a stricat-o ploaia. NU am ajuns decat in /cismigiu, unde nu am facut decat sa sperii gugustiucii. Apoi Mecul ne-a mancat. Filmam miercuri. Proiectul incepe sa prinda contur. Aseara, am fost tot prin Cismigiu. Si-n ce fel. Cantam "How deep is your love" si ma plimbam cu o lalea in mana, pe care am plimbat-o prin tot centrul Bucurestiului, la vedere (a se citi un post de prin preajma 1 martie, ca eu umblu cu florile prin geanta), si fix cand am ajuns in fata blocului am decapitat-o. Acum sta pe undeva printr-un paharel prin casa, asa decapitata. Era si pacat de ea...
Mda...am recitit si n-are sens ce-am scris...but fuck it! Cam atat. Am vrut de fapt sa scriu de masina, ca sigur uitam de intamplare...sigur le uitam pe toate. In ultima vreme nu mai reusesc sa retin multe...
In rest, doar agitatie. Am atatea de facut, incat ajung sa nu mai fac nimic ca nu stiu de care sa ma apuc mai intai. Am chestii ptr BYP la marketing, am chestii ptr BYP la proiectul nostru din aprilie-mai, am plecarea in Bulgaria, am chestii personale si mai am si internship-ul. Si cam toate sunt la fel de importante. Mi-am propus ca in luna aprilie sa fac tot ce pot ca sa devin mai organizata, ca sarcina din cadrul byp-ului, pe fiecare luna, dar si ca stuff to do and solve ptr mine. Nu mi-ar strica. NU ca acum. Macar am inceput sa fac listute.
Am inceput sa descopar chestii nice to do in B cu bani putini. Mai noi merg la teatru cu 6 lei, ca se pare ac la tnb trebuie doar sa mergi la casa de bilete, sa zici ca vrei un bilet ptr student si ti se da. Nicio legitimatie, niciun act, nimic. Foarte tare. Plus deja cunoscutele cinematografe cu preturi intre 5-10 lei. Plus plimbarile organizate de mine prin Bucuresti ptr a redescoperi locuri minunate. Azi aveam programata plimbare pe Calea Victoriei, dar mi-a stricat-o ploaia. NU am ajuns decat in /cismigiu, unde nu am facut decat sa sperii gugustiucii. Apoi Mecul ne-a mancat. Filmam miercuri. Proiectul incepe sa prinda contur. Aseara, am fost tot prin Cismigiu. Si-n ce fel. Cantam "How deep is your love" si ma plimbam cu o lalea in mana, pe care am plimbat-o prin tot centrul Bucurestiului, la vedere (a se citi un post de prin preajma 1 martie, ca eu umblu cu florile prin geanta), si fix cand am ajuns in fata blocului am decapitat-o. Acum sta pe undeva printr-un paharel prin casa, asa decapitata. Era si pacat de ea...
Mda...am recitit si n-are sens ce-am scris...but fuck it! Cam atat. Am vrut de fapt sa scriu de masina, ca sigur uitam de intamplare...sigur le uitam pe toate. In ultima vreme nu mai reusesc sa retin multe...
joi, 18 martie 2010
Terminus
Mi-am dat demisia. Maine dorm pana la 11. Stiu, de fapt ca nu e asa. O sa ma trezesc la 7 si n-o sa mai am somn. Si-o sa bantui prin casa. Mama e fericita. Eu ma gandeam ca o sa faca mare scandal. Stefania, coordonatoarea mea, a zis ca eu stiu mai bine, sefu' a zis ca ii pare bine ca m-am gandit sa il anunt si pe el si nu am plecat fara sa zic macar un "Du-te dracu" si apoi a zis ca daca imi iau atestatul de traducator stie el pe cineva care are firma de traduceri. Dragut din partea lui. Tigan, tigan, dar foarte tare omu'. Cristina m-a intrebat cum am facut ca vrea si ea, Vlad s-a mirat si mi-a zis sa nu iau hotarari pe burta goala. Chiar ca. Burta goala, ca ciuciu bani. Dar ma gandeam de mult la plecat. Nu e meserie pentru mine.
Cert e ca imediat dupa ce i-am zis Stefaniei, desi nu eram foarte hotarata, am simtit cum ma linistesc. Am simtit cum se ridica o persiune. Am simtit cum nu mai sunt atat de bosumflata si de mohorata. Adevarul e ca se vedea bine pe fata mea. Ajunsesem, am ajuns, de fapt, sa fac o gramada de lucruri pe care nu imi place ca le fac. Am ajuns sa fiu o persoana cum nu vreau sa fiu, cum nu imi place sa vad cand stau si ii observ pe altii. Ajunsesem sa injur toti clientii, numai ca ma sunau. Am ajuns de fapt. Vorbesc ca un birjar. Eu, care ziceam ca nu stiu sa injur. Le dau binisor acuma.
Cum am ajuns aici? Iar o sa fac o prezentare a ceea ce s-a intamplat. In ordine inversa cronologica. Am zis ce-a fost azi si cum sunt in prezent. Am tot vrut sa scriu, sa ma descarc cumva, dar nu puteam. Ce-i drept, luna asta am fost cam cadavru. A inceput pe 3.03. Si de atunci am tot trait asa in vrie. Din inertie cred. Mai aveam sclipiri de veselie, de zambete, dar starea generala a fost de nemultumire. Cred ca o sa fiu fericita cu adevarat atunci cand o sa reusesc sa fiu complet multumita de mine, de ce am devenit, de ce fac, de cum ma comport. Daca voi reusi vreodata. De fapt, 3.03 nu a fost inceputul, a fost picatura. Si-am cedat. Inceputul nu are inceput, cred. E aglomerarea de tot ce am facut si ce sunt eu. Si scanteia e faptul ca sunt singura. Si teama mea cea mai mare e ca o sa mor singura. Nu ca o sa mor. Am realizat ca nu imi e teama sa mor, ca o sa mor. Ma pis. Dar mi-e teama de mor ca o sa raman singura. Si habar n-am cum sa rezolv asta. De moarte ma feresc, pe aia o rezolv usor, si daca e sa vina oricum sunt impacata. Dar singuratatea cum o rezolvi? Cum o rezolvi cand esti vesnic nemultumit de ce gasesti. Ca mai gasesti. Sau nu reusesti sa fii multumit de ce ai si parca mai vrei. Sau de cum te comporti tu cu ce ai. Aici ma refer la prieteni, familie. Stii ca sunt acolo, stii ca le pasa si tie iti pasa, dar nu iti iese sa le arati ca iti pasa, sau tu nu crezi ca iti iese. Sunt o mare nemultumita. Asta e problema mea. Pana intr-un punct e bine sa fii asa, dar apoi te duci dracu.
Acum ascult Urma. Le-am luat toate cele 3 albume scoase de-a lungul timpului si ascult. Cum am ajuns sa ascult Urma? Am fost ieri la Ateneu la evenimentul de deschidere a festivalului One World Romania, festival de film pe tema drepturilor omului, unde au cantat astia. Prima oara cand am ascultat. Stiam o singura piesa "Buy me with a cofee", si cea mai cunoscuta a lor. P-asta au cantat-o la sfarsit, la bis. Am fost pentru ca voiam sa vad Ateneul si asta era ocazie perfecta, intrare libera (merge manusa la lipsa mea de bani). Am organizat o iesire cu fetele din BYP si asta a fost. Am descoperit ca percutionistul e Ati de Chile aka omul cu care a colaborat Raku pe "Cantec elf". Despre astia, Urma, n-as sti ce sa zic. Probabil n-o sa mai calc in viata mea la un concert de-al lor. Desi suna interesant. Dar nu pot sa zic ca mi-au placut. Nici displacut. Iar gasesc cate un cusur pentru orice. Eram intr-o sala superba, plina de istorie, cu niste oameni foarte dragi, un sunet demential, fiecare de pe scena se vedea ca stie ce face, ca e pasionat de ce face, iar eu stateam si ii observam. Fiecare era in lumea lui. Functionau ca un intreg, le iesea bine, dar fiecare era in transa. Tipa de la backing o tinea pe dansul ei de betiva notorie de ora 6 dimineata in Vama (as fi legat-o daca puteam si-as fi pus-omsa canta doar, canta bine gagica, dar ingrozitoare dansatoare), solistul zdranganea de zor la chitara lui si dadea din cap sus, jos pe ritmul lui, basistul cu privirea vesnic in pamant si unu-doi, stangu, dreptu, balansul de pe un picior pe altu - pasi mici, bautut mai mult pe loc. Bateristul - agitat, indiferent de natura piesei, chitaristul zdraganea si el acolo, ceva mai agitatat decat basitul, ceva mai linistit decat bateristul, flautistul daca nu te-ar fi trezit cu suntele geniale pe care le scotea din instrument nici nu il observai, iar domnul Ati, percutionistul dansa latino. So totusi, acum le ascult albumele, deci trebuie sa-mi fi placut, cred.
Ce-am mai facut? Am fost si m-am tinut ocupata. Desi nu mi-am planificat nimic. O fi fost subconstientul. Daca stateam in casa la cum ma simtea psihic ajungeam la Obregia. Am organizat duminica asta, ca a fost frumos afara o plimbare prin Bucuresti. Am ales ca zona Gradina Icoanei. Si am facut traseu, cu istoria locului. Am luat Nikonul fratelui, 2-3 persoane carora le place sa se plimbe si-am plecat. Si-a fost frumos. Si am ajuns acasa la fel de mohorata. Cu aceleasi ganduri care ma fac sa izbucnesc in plans. Aceeasi chestie a fost si duminica aialalta. Tot plimbare, tot centru, apoi si film (Breakfast at Tiffany's la cinemateca - am zis ca imi fac abonament, ca e ieftin) si tot la fel de mohorata odata ajunsa acasa.
Incet incet ajung la 3.03. Nici nu mai stiu cate s-au intamplat. Destule. Am luat decizii, mi-au venit ganduri, am alungat ganduri...Am primit matrioscele de la rusoaica mea. Am 2 fete si 3 baieti. Aia mici sunt baieti si-s adorabili. Am gasit intr-o zi, marti, 1 leu si 6 bani pe strada. Am inceput cu 1 lei la Romana. Mi-am luat Magura cu lapte de el. Apoi, intorcandu-ma seara tarziu spre casa, mergand repede cu privirea in pamant si suparata, am gasit intai 5 bani, au stralucit in lumina felinarului. Si m-am gandit la tatal meu. A fost ziua cand a murit. 22 de ani. Eram suparata deja ca toata ziua am alergat si am uitat ca e ziua. Stiam, facuse mama coliva si impartise sambata. Iar,marti, eu am uitat complet. Mi-am adus aminte abia seara cand ma duceam sa ma intalnesc cu fetele de la marketing pentru o sedinta BYP. Mergeam pe strada, era aproape 11 si ma gandeam la mama cum o fi pentru ea. Si gasesc banii. Apoi mai merg putin, Eram in fara la Gulliver. Cand vad inca ceva rotund. De data asta era mai galben. Ma aplec. 1 ban. Zambesc si zic ca e el. Nu stiu, dar am momente cand chiar cred ca vegheaza, ca e o prezenta acolo. Si nu are cine sa fie altcineva. De unde asocierea cu gasitul banilor, habar n-am. Am ajuns acasa, cu cei 6 bani in pumn stransi. Am lipit niste hartie pe ei si i-am notat. Apoi i-am pusin pusculita de bani gasiti.
Cred ca e timpul pentru 3.03. Am tot scris in minte. Nu ma pot opri cateodata, uit pe unde merg, uit unde trebuie sa merg. Doar merg si scriu in minte. Pe 4 martie era prima zi de inscrieri pentru IELTS. Era vreo 7 si imi dau seama ca nu mi-am pregtit nici un act. Caut pozele, caut pasaportul, caut ce mai e nevoie, le scot si le pun deoparte. Auzisem eu ceva discutii prin casa, dar nimeni nu imi zisese nimic. Vine fratele si imi da vestea. Care e de fapt o intrebare cu ce vreau eu sa fac, numai ca raspunsul nu poate fi decat unul si degeaba ma mai intrebi. NU are destui bani ca sa ma tine in Danemarca. Stiam asta. Am zis ca voi lucra. OK, dar e sigur ca iti gasesti? Evident ca nu. Nimic nu e sigur. Imi poate a doar 1000 euro. Cu banii astia nu poti trai acolo nici juma de luna, mai ales la inceput. Deci ce sa alegi oare? Nu as putea sa le port pica, stiu ca intentiile sunt bune, poate eu sunt aia care nu se gandeste prea mult, dar voiam sa fac ceva. Stiam ca fac ceva. Stiam pentru ca lucrez. Strangeam bani ptr Danemarca. Intai pentru IELTS, apoi pentru lunile de stat acolo. Incet, incet, dar aveam un scop si-o motivatie. Si pe 3 martie totul s-a dus. A doua zi, poate din cauza plansului, poate din cauza ca am dormit cu geamul deschis eram umflata la fata si cu o privire pierduta. Vinerea aia m-am hotarat multe. Intai am zis ca ma mut la Timisoara. Vlad a zis ca ma primeste dupa ce pleaca sora. M-as duce. As fi plecat si atunci daca as fi avut mai multi bani stransi. 185 euro siniste milioane. Erau vreo 3...acum nu cred ca mai a ramas ceva din lei. Viata de zi cu zi ii mananca. Strainii rezista. 185 euro, bani stransi in 2 luni jumate de munca pe 2010. Am avut un impuls sa ii iau pe toti, sa ma duc pe Povernei la Ciclop si sa imi iau o bicicleta de toti banii. Sa pedalez pe o bicicleta, sa imi bata vantul in fata si sa uit de tot ar fi rezolvat problemele. Dar m-a trezit realitatea de Bucuresti. Probabil as fi murit inainte sa ajung cu bicicleta acasa, la ce stare aveam.
Ca tot am ajuns la biciclete si mijloace de transport, am avut intr-o seara un deja-vu urias. Si personajul central e o masina. Veneam de la sedinta de marketing. Cred ca era joi, pe 11. Joi era sigur, dar cred ca era 11, nu 4. Oricum, o joi din martie pe la ora 11 fara ceva. Eram pe Basarabia trecusem de Biserica, cand vad o masina alba cum facea stanga de de pe strada aia care trece prin fata Teatrului de vara. Era fix in mijlocul bulevardului, pe liniile de tramvai ca sa se incadreze apoi si sa o ia in aceeasi directie ca si a mea. Habar n-am cum de mi-au picat ochii pe masina, ca eu merg de obicei uitandu-ma in jos. Da' o vad, timpul incetineste, apoi vad numarul si ceva pare cunoscut. Flash, deja vu, apoi raman sa ma gandesc de unde. b99hey. Ma gandesc ca oi mai fi vazut numarul la non-stopul de la semafor. De obicei ma uit la numerele la masini. Pe cele din drumul meu le stiu deja. In fine. Merg, ajung la coltul blocului. Acolo unde vad mereu un Ford Ka bleumarin. Cand ce vad. Un Peugeot alb. M-apuca rasu. Ma uit la numar. Nu era hey-ul. Altu. Apoi ce vad. Langa asta, era alt Peugeot alb. Cu aceeasi terminatie-combinatie de 3 litere. Probabil sotul si sotia. Si-au luat masini la fel. Ma gandeam amuzata cum o fi la astia dimineata adormiti si de cate ori nu si-or fi incurcat masinile. Mai ales ca unu avea cu b33, altu cu b44, sau asa ceva. Acum stau si ma gandesc la masina deja-vu-ului meu, daca o sa mai dau vreodata de ea.
De personalele mele nu cred ca o sa zic. Doar atat. Am descoperit ca sunt ingrozitor de multi constanteni in Bucuresti. Odata pentru ca 2 din cei carora le-am inchiriat erau de acolo, apoi am mai avut destui cu care m-am plimbat, si apoi am inceput sa vad pe strada numai CT la numere de masini. E invazie.
It's a must sa termin cu muzica. Urma, of course. M-a cam prins piesa asta.
Cert e ca imediat dupa ce i-am zis Stefaniei, desi nu eram foarte hotarata, am simtit cum ma linistesc. Am simtit cum se ridica o persiune. Am simtit cum nu mai sunt atat de bosumflata si de mohorata. Adevarul e ca se vedea bine pe fata mea. Ajunsesem, am ajuns, de fapt, sa fac o gramada de lucruri pe care nu imi place ca le fac. Am ajuns sa fiu o persoana cum nu vreau sa fiu, cum nu imi place sa vad cand stau si ii observ pe altii. Ajunsesem sa injur toti clientii, numai ca ma sunau. Am ajuns de fapt. Vorbesc ca un birjar. Eu, care ziceam ca nu stiu sa injur. Le dau binisor acuma.
Cum am ajuns aici? Iar o sa fac o prezentare a ceea ce s-a intamplat. In ordine inversa cronologica. Am zis ce-a fost azi si cum sunt in prezent. Am tot vrut sa scriu, sa ma descarc cumva, dar nu puteam. Ce-i drept, luna asta am fost cam cadavru. A inceput pe 3.03. Si de atunci am tot trait asa in vrie. Din inertie cred. Mai aveam sclipiri de veselie, de zambete, dar starea generala a fost de nemultumire. Cred ca o sa fiu fericita cu adevarat atunci cand o sa reusesc sa fiu complet multumita de mine, de ce am devenit, de ce fac, de cum ma comport. Daca voi reusi vreodata. De fapt, 3.03 nu a fost inceputul, a fost picatura. Si-am cedat. Inceputul nu are inceput, cred. E aglomerarea de tot ce am facut si ce sunt eu. Si scanteia e faptul ca sunt singura. Si teama mea cea mai mare e ca o sa mor singura. Nu ca o sa mor. Am realizat ca nu imi e teama sa mor, ca o sa mor. Ma pis. Dar mi-e teama de mor ca o sa raman singura. Si habar n-am cum sa rezolv asta. De moarte ma feresc, pe aia o rezolv usor, si daca e sa vina oricum sunt impacata. Dar singuratatea cum o rezolvi? Cum o rezolvi cand esti vesnic nemultumit de ce gasesti. Ca mai gasesti. Sau nu reusesti sa fii multumit de ce ai si parca mai vrei. Sau de cum te comporti tu cu ce ai. Aici ma refer la prieteni, familie. Stii ca sunt acolo, stii ca le pasa si tie iti pasa, dar nu iti iese sa le arati ca iti pasa, sau tu nu crezi ca iti iese. Sunt o mare nemultumita. Asta e problema mea. Pana intr-un punct e bine sa fii asa, dar apoi te duci dracu.
Acum ascult Urma. Le-am luat toate cele 3 albume scoase de-a lungul timpului si ascult. Cum am ajuns sa ascult Urma? Am fost ieri la Ateneu la evenimentul de deschidere a festivalului One World Romania, festival de film pe tema drepturilor omului, unde au cantat astia. Prima oara cand am ascultat. Stiam o singura piesa "Buy me with a cofee", si cea mai cunoscuta a lor. P-asta au cantat-o la sfarsit, la bis. Am fost pentru ca voiam sa vad Ateneul si asta era ocazie perfecta, intrare libera (merge manusa la lipsa mea de bani). Am organizat o iesire cu fetele din BYP si asta a fost. Am descoperit ca percutionistul e Ati de Chile aka omul cu care a colaborat Raku pe "Cantec elf". Despre astia, Urma, n-as sti ce sa zic. Probabil n-o sa mai calc in viata mea la un concert de-al lor. Desi suna interesant. Dar nu pot sa zic ca mi-au placut. Nici displacut. Iar gasesc cate un cusur pentru orice. Eram intr-o sala superba, plina de istorie, cu niste oameni foarte dragi, un sunet demential, fiecare de pe scena se vedea ca stie ce face, ca e pasionat de ce face, iar eu stateam si ii observam. Fiecare era in lumea lui. Functionau ca un intreg, le iesea bine, dar fiecare era in transa. Tipa de la backing o tinea pe dansul ei de betiva notorie de ora 6 dimineata in Vama (as fi legat-o daca puteam si-as fi pus-omsa canta doar, canta bine gagica, dar ingrozitoare dansatoare), solistul zdranganea de zor la chitara lui si dadea din cap sus, jos pe ritmul lui, basistul cu privirea vesnic in pamant si unu-doi, stangu, dreptu, balansul de pe un picior pe altu - pasi mici, bautut mai mult pe loc. Bateristul - agitat, indiferent de natura piesei, chitaristul zdraganea si el acolo, ceva mai agitatat decat basitul, ceva mai linistit decat bateristul, flautistul daca nu te-ar fi trezit cu suntele geniale pe care le scotea din instrument nici nu il observai, iar domnul Ati, percutionistul dansa latino. So totusi, acum le ascult albumele, deci trebuie sa-mi fi placut, cred.
Ce-am mai facut? Am fost si m-am tinut ocupata. Desi nu mi-am planificat nimic. O fi fost subconstientul. Daca stateam in casa la cum ma simtea psihic ajungeam la Obregia. Am organizat duminica asta, ca a fost frumos afara o plimbare prin Bucuresti. Am ales ca zona Gradina Icoanei. Si am facut traseu, cu istoria locului. Am luat Nikonul fratelui, 2-3 persoane carora le place sa se plimbe si-am plecat. Si-a fost frumos. Si am ajuns acasa la fel de mohorata. Cu aceleasi ganduri care ma fac sa izbucnesc in plans. Aceeasi chestie a fost si duminica aialalta. Tot plimbare, tot centru, apoi si film (Breakfast at Tiffany's la cinemateca - am zis ca imi fac abonament, ca e ieftin) si tot la fel de mohorata odata ajunsa acasa.
Incet incet ajung la 3.03. Nici nu mai stiu cate s-au intamplat. Destule. Am luat decizii, mi-au venit ganduri, am alungat ganduri...Am primit matrioscele de la rusoaica mea. Am 2 fete si 3 baieti. Aia mici sunt baieti si-s adorabili. Am gasit intr-o zi, marti, 1 leu si 6 bani pe strada. Am inceput cu 1 lei la Romana. Mi-am luat Magura cu lapte de el. Apoi, intorcandu-ma seara tarziu spre casa, mergand repede cu privirea in pamant si suparata, am gasit intai 5 bani, au stralucit in lumina felinarului. Si m-am gandit la tatal meu. A fost ziua cand a murit. 22 de ani. Eram suparata deja ca toata ziua am alergat si am uitat ca e ziua. Stiam, facuse mama coliva si impartise sambata. Iar,marti, eu am uitat complet. Mi-am adus aminte abia seara cand ma duceam sa ma intalnesc cu fetele de la marketing pentru o sedinta BYP. Mergeam pe strada, era aproape 11 si ma gandeam la mama cum o fi pentru ea. Si gasesc banii. Apoi mai merg putin, Eram in fara la Gulliver. Cand vad inca ceva rotund. De data asta era mai galben. Ma aplec. 1 ban. Zambesc si zic ca e el. Nu stiu, dar am momente cand chiar cred ca vegheaza, ca e o prezenta acolo. Si nu are cine sa fie altcineva. De unde asocierea cu gasitul banilor, habar n-am. Am ajuns acasa, cu cei 6 bani in pumn stransi. Am lipit niste hartie pe ei si i-am notat. Apoi i-am pusin pusculita de bani gasiti.
Cred ca e timpul pentru 3.03. Am tot scris in minte. Nu ma pot opri cateodata, uit pe unde merg, uit unde trebuie sa merg. Doar merg si scriu in minte. Pe 4 martie era prima zi de inscrieri pentru IELTS. Era vreo 7 si imi dau seama ca nu mi-am pregtit nici un act. Caut pozele, caut pasaportul, caut ce mai e nevoie, le scot si le pun deoparte. Auzisem eu ceva discutii prin casa, dar nimeni nu imi zisese nimic. Vine fratele si imi da vestea. Care e de fapt o intrebare cu ce vreau eu sa fac, numai ca raspunsul nu poate fi decat unul si degeaba ma mai intrebi. NU are destui bani ca sa ma tine in Danemarca. Stiam asta. Am zis ca voi lucra. OK, dar e sigur ca iti gasesti? Evident ca nu. Nimic nu e sigur. Imi poate a doar 1000 euro. Cu banii astia nu poti trai acolo nici juma de luna, mai ales la inceput. Deci ce sa alegi oare? Nu as putea sa le port pica, stiu ca intentiile sunt bune, poate eu sunt aia care nu se gandeste prea mult, dar voiam sa fac ceva. Stiam ca fac ceva. Stiam pentru ca lucrez. Strangeam bani ptr Danemarca. Intai pentru IELTS, apoi pentru lunile de stat acolo. Incet, incet, dar aveam un scop si-o motivatie. Si pe 3 martie totul s-a dus. A doua zi, poate din cauza plansului, poate din cauza ca am dormit cu geamul deschis eram umflata la fata si cu o privire pierduta. Vinerea aia m-am hotarat multe. Intai am zis ca ma mut la Timisoara. Vlad a zis ca ma primeste dupa ce pleaca sora. M-as duce. As fi plecat si atunci daca as fi avut mai multi bani stransi. 185 euro siniste milioane. Erau vreo 3...acum nu cred ca mai a ramas ceva din lei. Viata de zi cu zi ii mananca. Strainii rezista. 185 euro, bani stransi in 2 luni jumate de munca pe 2010. Am avut un impuls sa ii iau pe toti, sa ma duc pe Povernei la Ciclop si sa imi iau o bicicleta de toti banii. Sa pedalez pe o bicicleta, sa imi bata vantul in fata si sa uit de tot ar fi rezolvat problemele. Dar m-a trezit realitatea de Bucuresti. Probabil as fi murit inainte sa ajung cu bicicleta acasa, la ce stare aveam.
Ca tot am ajuns la biciclete si mijloace de transport, am avut intr-o seara un deja-vu urias. Si personajul central e o masina. Veneam de la sedinta de marketing. Cred ca era joi, pe 11. Joi era sigur, dar cred ca era 11, nu 4. Oricum, o joi din martie pe la ora 11 fara ceva. Eram pe Basarabia trecusem de Biserica, cand vad o masina alba cum facea stanga de de pe strada aia care trece prin fata Teatrului de vara. Era fix in mijlocul bulevardului, pe liniile de tramvai ca sa se incadreze apoi si sa o ia in aceeasi directie ca si a mea. Habar n-am cum de mi-au picat ochii pe masina, ca eu merg de obicei uitandu-ma in jos. Da' o vad, timpul incetineste, apoi vad numarul si ceva pare cunoscut. Flash, deja vu, apoi raman sa ma gandesc de unde. b99hey. Ma gandesc ca oi mai fi vazut numarul la non-stopul de la semafor. De obicei ma uit la numerele la masini. Pe cele din drumul meu le stiu deja. In fine. Merg, ajung la coltul blocului. Acolo unde vad mereu un Ford Ka bleumarin. Cand ce vad. Un Peugeot alb. M-apuca rasu. Ma uit la numar. Nu era hey-ul. Altu. Apoi ce vad. Langa asta, era alt Peugeot alb. Cu aceeasi terminatie-combinatie de 3 litere. Probabil sotul si sotia. Si-au luat masini la fel. Ma gandeam amuzata cum o fi la astia dimineata adormiti si de cate ori nu si-or fi incurcat masinile. Mai ales ca unu avea cu b33, altu cu b44, sau asa ceva. Acum stau si ma gandesc la masina deja-vu-ului meu, daca o sa mai dau vreodata de ea.
De personalele mele nu cred ca o sa zic. Doar atat. Am descoperit ca sunt ingrozitor de multi constanteni in Bucuresti. Odata pentru ca 2 din cei carora le-am inchiriat erau de acolo, apoi am mai avut destui cu care m-am plimbat, si apoi am inceput sa vad pe strada numai CT la numere de masini. E invazie.
It's a must sa termin cu muzica. Urma, of course. M-a cam prins piesa asta.
joi, 11 martie 2010
Avanti popolo!
Ha! Am titlul si n-am postarea...Gata, am gasit. Asa.
Veneam acasa, dupa un chiul de la work si ma gandeam.Si-mi venira cuvintele astea in minte. Pe fundal im suna telefonul de serviciu. Francezul/arabul/strainul ce natie o fi el care ma cauta de zor ptr o garsoniera. L-am ignorat. Avanti popolo. Cred ca citesc prea des 24-fun si rubrica de inceput. La zapada! Asteptand cu M tramvaiul am ajuns sa facem un om de zapada. E tocmai buna de asta. Om de zapada cu 2 nivele, bile, niste chestii de forma nedefinita, de fapt, si cu un nas ce tot cadea (pe model Maical) si una bucata pula mare. Ca nu putea lipsi daca m-am apucat sa fac oameni de zapada cu M. Doi oameni la costum, eleganti, aranjati, facand oameni de zapada cu pula pe marginea drumului. Eu si mai si, rulam bulgarele cu manusi de piele si gentoi pe umar. A iesit frumos baiatu'. M-as duce in parc sa fac unu mai mare...
Deci, la zapada oameni!
Veneam acasa, dupa un chiul de la work si ma gandeam.Si-mi venira cuvintele astea in minte. Pe fundal im suna telefonul de serviciu. Francezul/arabul/strainul ce natie o fi el care ma cauta de zor ptr o garsoniera. L-am ignorat. Avanti popolo. Cred ca citesc prea des 24-fun si rubrica de inceput. La zapada! Asteptand cu M tramvaiul am ajuns sa facem un om de zapada. E tocmai buna de asta. Om de zapada cu 2 nivele, bile, niste chestii de forma nedefinita, de fapt, si cu un nas ce tot cadea (pe model Maical) si una bucata pula mare. Ca nu putea lipsi daca m-am apucat sa fac oameni de zapada cu M. Doi oameni la costum, eleganti, aranjati, facand oameni de zapada cu pula pe marginea drumului. Eu si mai si, rulam bulgarele cu manusi de piele si gentoi pe umar. A iesit frumos baiatu'. M-as duce in parc sa fac unu mai mare...
Deci, la zapada oameni!
joi, 4 martie 2010
00.00
Azi noapte am realizat o chestie. Ca anul 2010 e de cacat deja stiam, pe zi ce trece si se duc zilele din el mi se dovedeste asta...ma intreb ce poate sa mai vina...
Am observat eu ca anul asta am zile speciale de cacat. Pai da, alea simetrice. Gen 1.01, 3.03. Da...anul asta pe 1 spre 2 ianuarie, noaptea tarziu, plangeam, ieri, pe 3 martie plangeam...nu mai tin minte ce am facut in seara de 2 februarie. Am cautat pe blog sa vad ce am scris...nimic concludent. Bine nu eram oricum. Mai aiurea e ca ma trezesc plangand, dar de simtit nu simt nimic. LAcrimile crug si eu sunt imuna. Din exterior mi se zice sa nu fiu trista...dar in interior nu mai sint nimic. Parca s-a dus totul si doar ma lovesc, iar eu trec pe langa ele. Oricum nu am ce le face. Nu pot sa schimb pe cei din jur, sa le schimb felul de a fi, felul de a gandi, reactiile. Doar pe mine. Iar eu nu pot, nu vreau, eu nu reactionez. Ma ingrop pe zi ce trece.
Astept cu nerabdare 4.04. Desi acum, daca am realizat cum sta treaba o sa vina pe 8.04, sau mai stiu eu cand, o sa ma loveasca alta data, sa nu ma astept.
Ma gandesc serios sa ma duc sa imi iau bicicleta. Tot am vreo 200 si ceva de euro, tot nu imi mai folosesc la nimic acum. Am vazut cateva tare dragute la Ciclop. Vreau sa inchid ochii si sa ma trezesc departe. Cat mai departe. Pedaland si simtind vantul in fata.
Am observat eu ca anul asta am zile speciale de cacat. Pai da, alea simetrice. Gen 1.01, 3.03. Da...anul asta pe 1 spre 2 ianuarie, noaptea tarziu, plangeam, ieri, pe 3 martie plangeam...nu mai tin minte ce am facut in seara de 2 februarie. Am cautat pe blog sa vad ce am scris...nimic concludent. Bine nu eram oricum. Mai aiurea e ca ma trezesc plangand, dar de simtit nu simt nimic. LAcrimile crug si eu sunt imuna. Din exterior mi se zice sa nu fiu trista...dar in interior nu mai sint nimic. Parca s-a dus totul si doar ma lovesc, iar eu trec pe langa ele. Oricum nu am ce le face. Nu pot sa schimb pe cei din jur, sa le schimb felul de a fi, felul de a gandi, reactiile. Doar pe mine. Iar eu nu pot, nu vreau, eu nu reactionez. Ma ingrop pe zi ce trece.
Astept cu nerabdare 4.04. Desi acum, daca am realizat cum sta treaba o sa vina pe 8.04, sau mai stiu eu cand, o sa ma loveasca alta data, sa nu ma astept.
Ma gandesc serios sa ma duc sa imi iau bicicleta. Tot am vreo 200 si ceva de euro, tot nu imi mai folosesc la nimic acum. Am vazut cateva tare dragute la Ciclop. Vreau sa inchid ochii si sa ma trezesc departe. Cat mai departe. Pedaland si simtind vantul in fata.
miercuri, 3 martie 2010
nimic
Eram azi la City Grill si mancam clatite. Vorbeam cu M si deodata ma opresc. Se uita la mine si zice "Armada, nu?". Evident...eu inca incercam sa ma prind de unde stiu ce auzeam. De la difuzoare era Delilah a lui Tom Jones. Cine stie de cate ori n-am mai ascultat-o si nu mi-am dat seama. Ce-mi mai place cand dau de cate-un sample...pentru ca de multe ori dau de piese geniale.
Acum sunt..habar n-am cum sunt. Iar nu simt mai nimic, desi am primit o lovitura urata in seara asta pentru viitorul meu, asa cum il vedeam eu. Poate e timpul sa vin cu picioarele pe pamant, sau sa pun piciorul in prag, sau...sa zic ce vreau si aia sa fac indiferent de ce se intampla apoi. Poate. Habar nu am.
Acum ascult muzica. Piese ce ma ung pe suflet. Funk, soul, vechi, samplate prin hip-hop, romanesti, piese la care nu ma pot hotari daca imi place mai mult originalul sau ce-a iesit dupa ciopartire.
plus asta care e taiata pe youtube si la care bucata de vreo 2 minute jumate de dinainte sa inceapa piesa efectiv e geniala "Give some of that good ol' love, let me make you feel...fine [...]" >>>
Si Prefertata preferatelor >>
Acum sunt..habar n-am cum sunt. Iar nu simt mai nimic, desi am primit o lovitura urata in seara asta pentru viitorul meu, asa cum il vedeam eu. Poate e timpul sa vin cu picioarele pe pamant, sau sa pun piciorul in prag, sau...sa zic ce vreau si aia sa fac indiferent de ce se intampla apoi. Poate. Habar nu am.
Acum ascult muzica. Piese ce ma ung pe suflet. Funk, soul, vechi, samplate prin hip-hop, romanesti, piese la care nu ma pot hotari daca imi place mai mult originalul sau ce-a iesit dupa ciopartire.
plus asta care e taiata pe youtube si la care bucata de vreo 2 minute jumate de dinainte sa inceapa piesa efectiv e geniala "Give some of that good ol' love, let me make you feel...fine [...]" >>>
Si Prefertata preferatelor >>
luni, 1 martie 2010
Flori si martisoare
Am reusit azi sa uit de starile mele de cacat. Asta spre finalul zilei..asa pe dupa amiaza, dupa ce am mintit si am plecat de la serviciu mai devreme ca sa ma vad cu prietenele mele. La birou am primit flori si martisoare de la sefu', de la sotul prietenei mele si de la colegele mele fete. Asta in conditiile in care suntem 4 fete si cam inca pe atat barbati. Vai de capu'lor. Oricum nu ma asteptam la nimic de la ei.
Am plecat de la birou cu traista plina, geanta adica. E bine ca am ditamai gentoiu'. Azi a fost de folos. Pe langa diverse multe inutile din geanta unei femei azi aveam in plus afise si flyere BYP, martisoare primite si de dat si flori. Da, mi-am bagat florile, alea putine primite de la fete, in geanta. Urasc sa merg cu flori atanand de mana mea pe strada. Le-am pus deasupra, am tras fermoarul si-am purces la drum. Vreau sa zic ca acum se odihnesc fericite in 3 vaze separate, fiecare din ele, zambila roz, bogata, zambila mov, ruda saraca a celei roz si buchetelul de ghiocei. Ofilite, dar fiecare la casa ei.
Asa, am mai fost la concert azi. Kumm. La Carturesti. Unde e tare dragut. Sub Carturesti, de fapt. Au facut cafenea. Intrare libera, concert pentru fete, cadouri, bere gratis pentru fete. Cu colegii din BYP am fost. Colegele de fapt, ca baietii au lipsit..iara. Deci concert unplugged pentru fete. A fost tare dragut. La final s=au dat martisoare. Eu n-am primit. Ba cand ajungea unu din domnii membri ai formatiei pe la mine ramanea fara martisoare, ba cand ajungea celalalt nu ma vedea si dadea la toate fetele din jur, ba la final cand au aflat ca niste fete nu au primit au gasit numai 3..nu si pentru mine si alta colega de-a mea. Sunt suparata...voiam si eu un hamburger sau o inghetata (din lut). Ca sa nu mai zic ca fetele mele au facut poze cu bateristu' si eu si aceeasi colega de mai sus fara martisor n-am stiut ca e din formatie...si n-am fauct si noi poze cu el...
Numai din ghinion in ghinion. Aaa..si nici trandafiri n-am primit. Tot de la niste baieti din club. Cand am ajuns eu acolo ii terminasera...
Bine ca am prins concertul. Asta a fpst asa fix pentru mine..am intrat si-a inceput. Multumesc. Macar atat.
Bine...sunt carcotasa rau...ca a fost foarte foarte dragut totu'...fac haz de necaz.
Happy Martisor!
Am plecat de la birou cu traista plina, geanta adica. E bine ca am ditamai gentoiu'. Azi a fost de folos. Pe langa diverse multe inutile din geanta unei femei azi aveam in plus afise si flyere BYP, martisoare primite si de dat si flori. Da, mi-am bagat florile, alea putine primite de la fete, in geanta. Urasc sa merg cu flori atanand de mana mea pe strada. Le-am pus deasupra, am tras fermoarul si-am purces la drum. Vreau sa zic ca acum se odihnesc fericite in 3 vaze separate, fiecare din ele, zambila roz, bogata, zambila mov, ruda saraca a celei roz si buchetelul de ghiocei. Ofilite, dar fiecare la casa ei.
Asa, am mai fost la concert azi. Kumm. La Carturesti. Unde e tare dragut. Sub Carturesti, de fapt. Au facut cafenea. Intrare libera, concert pentru fete, cadouri, bere gratis pentru fete. Cu colegii din BYP am fost. Colegele de fapt, ca baietii au lipsit..iara. Deci concert unplugged pentru fete. A fost tare dragut. La final s=au dat martisoare. Eu n-am primit. Ba cand ajungea unu din domnii membri ai formatiei pe la mine ramanea fara martisoare, ba cand ajungea celalalt nu ma vedea si dadea la toate fetele din jur, ba la final cand au aflat ca niste fete nu au primit au gasit numai 3..nu si pentru mine si alta colega de-a mea. Sunt suparata...voiam si eu un hamburger sau o inghetata (din lut). Ca sa nu mai zic ca fetele mele au facut poze cu bateristu' si eu si aceeasi colega de mai sus fara martisor n-am stiut ca e din formatie...si n-am fauct si noi poze cu el...
Numai din ghinion in ghinion. Aaa..si nici trandafiri n-am primit. Tot de la niste baieti din club. Cand am ajuns eu acolo ii terminasera...
Bine ca am prins concertul. Asta a fpst asa fix pentru mine..am intrat si-a inceput. Multumesc. Macar atat.
Bine...sunt carcotasa rau...ca a fost foarte foarte dragut totu'...fac haz de necaz.
Happy Martisor!
joi, 25 februarie 2010
---------
Am plecat de la birou. Ramasesem singura. Ce dracu sa fac? Plec. Am zis ca poate pun de-o vizionare, il sun pe constanteanu de ieri ce voia garsoniera pentru gagica-sa si=mi da minunata veste ca au gasit. Pai normal ma ca ati gasit. Dati toti banii altora, ca eu n-am nevoie de bani. Bine ca oricum nu m-am agitat pentru el. Am frecat menta toata ziua. Nu stiu ce dracu am. Inca. E de la vreme, ma jur. Asa ca am plecat. Ascult o piesa de-a lu' grasu. Merge bine. Si habar n-am de ce scriu. Despre ce scriu. E totul asa de aiurea...
Desi luata pe bucatele mici a fost geniala saptamana, am zambit, am avut parte de lucruri d-alea marunte, alea care imi faceau ziua. Acum ma lasa indiferenta. Am reusit sa ii rezolv pe fratii cu garsoniere. Luni i-am inchiriat si ei. Mi-a trimis apoi in dupa-masa aia iar mesaj ca sa imi multumeasca. Cel mai dragut gest. Marti am fost numai pe fuga, m-am bucurat de vreme, am zis ca asa o sa fie de acum inainte, vizionari, posibilitati sa iasa ceva, soare, cald, eu zambind la oameni...Pe dracu. Marti si ieri nu stiu ce au avut oamenii, dar toti veneau la mine in tramvai, in statie, unde ma prindeau sa ma intrebe ei cum ajung in nu stiu ce loc. Pe toti i-am rezolvat, tuturor le-am zambit, chair ma simteam bine..desi usor ametita..
Ieri, iar naspoa incepuse. M-a sunat tipu' de mai sus si mi-a inveselit ziua. Mergeam cu el la Mihnea. Mihnea e un tip, proprietar ce are o garsoniera la Cismigiu, vivazi de parc. Mihnea e frumos de mor. Am zis ca daca eram eu clienta ma mutam numai ca sa stiu ca il vad o data pe luna p-asta cand ii platesc chiria. Il sun, are numarul meu in agenda...stabilim noi ora. Alerg prin oras de la Mosilor pana la Primarie, 15 minute, atat faci, stilul pas apasat-incordat-alergat. Ajung acolo fara suflare, constanteanu (aveam sa aflu later dupa ce completez contractu de vizionare, culmea scorpion si el, si pe 19) foarte dragut si el. In fine. Vedem, ramane ca vorbim.
Ma duc apoi la Universitate sa ma intalnesc cu niste colege din BYP. Mergeam la film. Film cu 5 lei. La cinema Europa. Du-te iar inapoi pe Calea Mosilor. Am vazut Agora, care chiar a fost in regula. Am patit ceva il ultimul timp. Am inceput sa devin interesata de istorie. Asta era cu actiune un antichitate. Eu mereu evitam filmele astea...fara vreun motiv anume. Am inceput acum cu istoria Bucurestiului. Citesc fel de fel de bloguri cu locuri, istorii ale orasului. Incep sa ma indragostesc de Bucuresti.Incep sa il vad altfel. Acum incep sa il vad cum este de fapt. Am niste stari ciudate cand ma plimb prin oras pentru vizionari. Am inceput sa am si numai prin centru. E perfect. E buna si combinatia asta ca am ajuns sa fac asta, sa fiu agent imobiliar. Ajung sa vad alta fata a orasului. Si vreau mai mult.
Desi luata pe bucatele mici a fost geniala saptamana, am zambit, am avut parte de lucruri d-alea marunte, alea care imi faceau ziua. Acum ma lasa indiferenta. Am reusit sa ii rezolv pe fratii cu garsoniere. Luni i-am inchiriat si ei. Mi-a trimis apoi in dupa-masa aia iar mesaj ca sa imi multumeasca. Cel mai dragut gest. Marti am fost numai pe fuga, m-am bucurat de vreme, am zis ca asa o sa fie de acum inainte, vizionari, posibilitati sa iasa ceva, soare, cald, eu zambind la oameni...Pe dracu. Marti si ieri nu stiu ce au avut oamenii, dar toti veneau la mine in tramvai, in statie, unde ma prindeau sa ma intrebe ei cum ajung in nu stiu ce loc. Pe toti i-am rezolvat, tuturor le-am zambit, chair ma simteam bine..desi usor ametita..
Ieri, iar naspoa incepuse. M-a sunat tipu' de mai sus si mi-a inveselit ziua. Mergeam cu el la Mihnea. Mihnea e un tip, proprietar ce are o garsoniera la Cismigiu, vivazi de parc. Mihnea e frumos de mor. Am zis ca daca eram eu clienta ma mutam numai ca sa stiu ca il vad o data pe luna p-asta cand ii platesc chiria. Il sun, are numarul meu in agenda...stabilim noi ora. Alerg prin oras de la Mosilor pana la Primarie, 15 minute, atat faci, stilul pas apasat-incordat-alergat. Ajung acolo fara suflare, constanteanu (aveam sa aflu later dupa ce completez contractu de vizionare, culmea scorpion si el, si pe 19) foarte dragut si el. In fine. Vedem, ramane ca vorbim.
Ma duc apoi la Universitate sa ma intalnesc cu niste colege din BYP. Mergeam la film. Film cu 5 lei. La cinema Europa. Du-te iar inapoi pe Calea Mosilor. Am vazut Agora, care chiar a fost in regula. Am patit ceva il ultimul timp. Am inceput sa devin interesata de istorie. Asta era cu actiune un antichitate. Eu mereu evitam filmele astea...fara vreun motiv anume. Am inceput acum cu istoria Bucurestiului. Citesc fel de fel de bloguri cu locuri, istorii ale orasului. Incep sa ma indragostesc de Bucuresti.Incep sa il vad altfel. Acum incep sa il vad cum este de fapt. Am niste stari ciudate cand ma plimb prin oras pentru vizionari. Am inceput sa am si numai prin centru. E perfect. E buna si combinatia asta ca am ajuns sa fac asta, sa fiu agent imobiliar. Ajung sa vad alta fata a orasului. Si vreau mai mult.
sâmbătă, 20 februarie 2010
...ceva...nimic...totul..habar n-am...o sa treaca.
Ma descompun. As zice ca ma topesc, ca sunt in armonie cu vremea de afara, bine, cu jumate din ce e afara, cu "moartea" zapezii, dar e mai mult. Simt ca putrezesc. Descompunere. Inceata. Care te roade pe dinauntru. Care te termina. E ca acum 6 luni. Incepe iar. Nu mai gasesc nimic care sa ma multumeasca. Nu pot sa fac nimic. Si imi vine sa plang din orice. N-am vlaga, n-am chef, sunt ori vesela, ca imi impun sa fiu, ori de cele mai multe ori trista, de fapt, nici trista, provesc in gol. Am mintea goala. Nu pot gandi. Nu pot nimic. Dar vreau multe. Singura nu pot. Si am obosit sa cer, sa caut, sa trag. Iar cei care sunt nu ii vad, nu ii observ, nu ma multumesc. /desi stiu ca sunt buni ca sunt acolo. Nemultumire nesimtita. Asta am.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)