play your cards right.
"mai vorbim...cand ma mai incearca sentimente vizavi de...[insert anything here]"
asta mi-a spus cineva acum cativa ani la finalul primei discutii pe ym. dupa ce ma mancase bine sa fac cumva sa ajung sa discut cu el. mi s-a parut asa deplsat sa zici asta.
dar.
vine si dar-ul. ajung sa fiu de acord si sa inteleg exprimari de genul. ai un individ, te ai pe tine si ai un subiect. si aia este. nu te abati de la altele. nu incerci sau speri mai mult. ca poate strici tot. ajung la "play your cards right". au si ele rolul lor. sa stii sa joci. regulile astea dupa care traim cu totii. eu as vrea sa le sar. as vrea sa am regulile mele. dar, daca eu joc dupa ale mele, si poate sunt bune, DAR ceilalti joaca dupa ale LOR, si toti fac la fel, cum ramane cu mine? ajung o neadaptata. sunt singura intr-o mare de ei. si nu vreau asta.
cu el nu am mai discutat de 1 an si ceva, aproape 2. s-a pierdut pe drum. si m-am simtit eu aiurea sa am insistat la un moment dat cu ceva ce nu era. imi lipseste rabdarea de a lua lucrurile incet. de a lasa sa se puna singure in ordine. imi lipseste disceramantul de a lua lucrurile in propriile maine atunci cand e cazul. ma arunc si dupa mine potopul. de parca se termina lumea. pe moment e minunat. cata adranlina, cata stare de bine ca ai facut ceva. dar apoi? te izbesti, te trezesti singur, vezi ca de fapt te-ai aruncat dar nu era cin' sa te prinda si vezi ca nu ai realizat nimic.
it's all about timing. it's all about patience. it's all about doing stuff according to some rules and objectives.
vad deja cate am ratat ca m-am aruncat fara sa stiu de fapt ce vreau. impulsul si gata.
duminică, 17 aprilie 2011
miercuri, 13 aprilie 2011
post-it-ul
o fata fara varsta. o tigancusa. slabuta, firava, uratica, dar cu ceva al ei, aparte. te uitai la ea, iti ramanea in minte. maine muncite. dupa maini iti dadeai seama ca poate e tanara ca varsta, dar nu...era batrana, muncita. parea subnutrita. slaba, uscata, imbracata cu ce apucase. niste pantaloni roz-ciclam, niste pantofi-adidasi din piata, tiganesti, cu ceva strasuri unde erau sireturile, un pulover jacheta alb lung pana la genunchi. parul prins, vopsit un maroniu aramiu fara culoare, radacina neagra crescuta, agrafe de 3 feluri, un fluture colorat, o clama, cu sclipici toate.
nici nu stiu daca aveam 20 de ani sau 35. putea avea oricat.
statea in picioare intr-o masina goala si citea. citea de pe niste foi xeroxate. "familia contemporana - roluri, functii si modele de conduita parentala"
dintre foi se zarea un post it roz:
Asistenta sociala ia familia
mi-ar fi placut sa ii stiu povestea...
nici nu stiu daca aveam 20 de ani sau 35. putea avea oricat.
statea in picioare intr-o masina goala si citea. citea de pe niste foi xeroxate. "familia contemporana - roluri, functii si modele de conduita parentala"
dintre foi se zarea un post it roz:
Asistenta sociala ia familia
mi-ar fi placut sa ii stiu povestea...
marți, 5 aprilie 2011
undisclosed desire
I know you suffered
But I don't want you to hide
It's cold and loveless
I won't let you be denied
Soothe me
I'll make you feel pure
Trust me
You can be sure
I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty is not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
You trick your lovers that you're wicked and divine
You may be a sinner
But your innocence is mine
Please me
Show me how it's done
Tease me
You are the one
I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty is not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
Please me
Show me how it's done
Trust me
You are the one
I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty is not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
Asta e mai mult pentru versuri. e pentru el. nici nu stie. ar putea sa mi-o dedice cu succes.
vineri, 1 aprilie 2011
Up?!
am dat peste ceva ce am scris acum vreo juma' de an. Ganduri de ale mele dupa experienta de la escalada. poate am scris si atunci ceva pe aici, poate nu...nu mai tin minte.
Dupa toata treaba asta, adica pusul gandurilor repede, repede pe hartie, am recitit si am ajuns sa scriu asta.Un post mai relaxat, ca pentru o recomandare.
Voi pune acum textul scris atunci, la foc rapid...revarsarea de ganduri la minut.
“Curajul ar putea fi inceputul unei victorii”
Citeam postul Doinei pentru valoarea lunii septembrie care a fost “curaj” si citatul asta mi-a placut. Pana la urma, e frumos sa castigi. E si mai frumos sa castigi atunci cand o faci cu fruntea sus, atunci cand ai puterea sa treci peste ceva ce pare greu si de care iti e teama.
Binenteles ca nu se poate aplica tuturor, dar fiind luna curajului am vrut sa facem ceva, in grup, care sa reflecte valoarea pe care o promovam. Astfel, intr-o miercuri ploioasa, 4 membri BYP se aflau in fata unui perete de escalada inalt de 15 metri. Unul din primele lucruri pe care ni le-a spus cel care a avut grija de noi, Pele, instructorul, a fost legat de motivele pentru care suntem noi acolo. Nu, nu a fost un interogatoriu, doar a adus vorba si astfel ne-a facut sa ne gandim la asta. Eu una nu ma gandisem de ce am fost atat de entuzismata cand am auzit ca vom merge le escalada. Nici acum, cand scriu nu stiu exact de ce. Poate pentru ca natura mea este de persoana competitiva, poate pentru ca era o provocare, sa stiu ca pot ajunge pana sus, poate pentru ca nu mai incercasem si voiam sa vad cu ce se mananca. Poate doar voiam sa vad daca pot.
Am fost ezitanta. Am ajuns in fata cladirii, am deschis usa si am inchis-o imediat zicand ca eu nu intru acolo. Am vazut o hala mare, peretele de escalada, prizele colorate, si multi oameni, majoritatea barbati. M-am intimidat. Am lasat o prejudecata sa ia controlul. Am intrat totusi, cu colegii mei. Nu a fost greu. Fiecare isi vedea de treaba lui. Am socializat cu tipul de la receptie, am semnat un contract, am platit si apoi ne-am dus catre grupul de incepatori. Surprinzator, erau destui oameni, majoritatea care nu mai incercasera. Fete cu prietenii lor dupa ele, si care le spuneau incet ca sa incerce ei intai. Apoi poate sisi face si ea curaj. Un fel de timiditate cu teama de a nu esua probabil, aceeasi ca si la mine inainte.
Incepeam sa fiu nerabdatoare. Omul ce statea in fata noastra ne explica regulile de siguranta, ne vorbea de asociatia sportiva care gazduia clubul, ne arata cum e cu cataratul. Rapid. Apoi practica. Fiecare sa se catare.
Dupa cataratul pe peretele inclinat si fara ham, dupa ce am invatat cele 3 reguli de baza – privirea la picioare, varful pantofului pe priza si inca una pe care am uitat-o acum – care de fapt nu sunt reguli, ci recomandari, am trecut la peretele cel inalt si la ham si franghii. Ah, abia asteptam! Mi-am vazut colegii cum au urcat pana sus, vedeam cealalta fata din grup cum parea ca nu vrea... Eram nerabdatoare. Am zis ca trebuie sa ma bag. Am incercat intai manuirea fraghiei si sustinerea unei tipe ce urca. Aveam emotii, desi simteam ca nu are ce sa fie rau. Dar intotdeauana vreau sa fac totul bine. Si de acolo emotiile.
Mi-a venit randul sa urc. Eram in pcioare si simteam ca imi tremura usor. Ma uitam inainte sa urc: peretele era pana pe la 2 metri, apoi avea o denivelare inspre exterior de vreo 30 cm, apoi pana pe la 10 metri era drept, apoi se inclina in exterior. Ma gandeam ca vreau sa trec de prima denivelare. Trebuie! Apoi mi-am zis ca eu ori nu ajung pana la aia, ori ajung pana sus. Am inceput sa escaladez. Pare usor. Ajungi imediat la 2 metri. Acolo vine greul. Te uiti la prizele la care contemplasei deja cu mult timp inainte. Le vezi altfel acum. Esti catarat si nu mai realizezi unde esti. Vezi doar denivelarile alea si stii ca scopul e sa ajungi mai sus. Gandesti fiecare miscare. Stai. Te gandesti. Misti o mana, misti picioare. Inaintezi. Urci. Incepi sa obosesti. Iti spui ca ai zis ca vrei sus. Te uiti cat mai e. Mai urci putin. Simti fiecare miscare. Simti ca nu faci cum trebuie. Te dor bratele. Iti aduci aminte, nu trage de maini, impinge din picioare si intinde bratul. E foarte usor in minte si in teorie. Dar ai obosit. Nu faci bine. Te uiti sus, mai e putin. Stai. Te tii bine de priza si te odihnesti. Te uit la mana dreapta, la stanga, la picioare, la ce prize ai in jur. Nu mai exista altceva. Tu cu prizele si tavanul – punctul de sfarsit. Te misti pe tot peretele. Ba la dreapta la la stanga. Urci. Urci. Parca ii auzi pe cei de jos cum te incurajeaza, cum iti striga ce sa misti, dar nu mai are sens. Vezi priza finala. E albastra si e ca o clanta rotunda. Mai ai un pic. Ajungi si mai vrei sa urci. Dar unde sa te mai duci?? Stai cateva secunde acolo. Apoi iti dai drumul si atarni. Te gandesti ca ii vazusezi pe cei 5-6 care urcasera inainta ta ca pareau asa de liberi atarnand acolo sus. Nu te simit in niciun fel. Decat epuizata. Ai vrea sa gasesti alta pozitie sa atarni ca sa iti odihnesti muschii. Incepi sa fii data jos. Te uiti in jos. Te uiti in sus. Ai fost acolo sus. SUS! Atingi pamantul iar cu picioarele si te gandesti ca o sa pici. Esti in ham si nu poti sa te desfaci. Rogi pe cineva. Nu mai ai pic de forta, tremuri toata. Picioarele cedeaza. Dar ai fost sus! Ce sentiment de euforie te ia. Ai reusit! Ai izbandit!. Poti!
Dupa toata treaba asta, adica pusul gandurilor repede, repede pe hartie, am recitit si am ajuns sa scriu asta.Un post mai relaxat, ca pentru o recomandare.
Voi pune acum textul scris atunci, la foc rapid...revarsarea de ganduri la minut.
“Curajul ar putea fi inceputul unei victorii”
Citeam postul Doinei pentru valoarea lunii septembrie care a fost “curaj” si citatul asta mi-a placut. Pana la urma, e frumos sa castigi. E si mai frumos sa castigi atunci cand o faci cu fruntea sus, atunci cand ai puterea sa treci peste ceva ce pare greu si de care iti e teama.
Binenteles ca nu se poate aplica tuturor, dar fiind luna curajului am vrut sa facem ceva, in grup, care sa reflecte valoarea pe care o promovam. Astfel, intr-o miercuri ploioasa, 4 membri BYP se aflau in fata unui perete de escalada inalt de 15 metri. Unul din primele lucruri pe care ni le-a spus cel care a avut grija de noi, Pele, instructorul, a fost legat de motivele pentru care suntem noi acolo. Nu, nu a fost un interogatoriu, doar a adus vorba si astfel ne-a facut sa ne gandim la asta. Eu una nu ma gandisem de ce am fost atat de entuzismata cand am auzit ca vom merge le escalada. Nici acum, cand scriu nu stiu exact de ce. Poate pentru ca natura mea este de persoana competitiva, poate pentru ca era o provocare, sa stiu ca pot ajunge pana sus, poate pentru ca nu mai incercasem si voiam sa vad cu ce se mananca. Poate doar voiam sa vad daca pot.
Am fost ezitanta. Am ajuns in fata cladirii, am deschis usa si am inchis-o imediat zicand ca eu nu intru acolo. Am vazut o hala mare, peretele de escalada, prizele colorate, si multi oameni, majoritatea barbati. M-am intimidat. Am lasat o prejudecata sa ia controlul. Am intrat totusi, cu colegii mei. Nu a fost greu. Fiecare isi vedea de treaba lui. Am socializat cu tipul de la receptie, am semnat un contract, am platit si apoi ne-am dus catre grupul de incepatori. Surprinzator, erau destui oameni, majoritatea care nu mai incercasera. Fete cu prietenii lor dupa ele, si care le spuneau incet ca sa incerce ei intai. Apoi poate sisi face si ea curaj. Un fel de timiditate cu teama de a nu esua probabil, aceeasi ca si la mine inainte.
Incepeam sa fiu nerabdatoare. Omul ce statea in fata noastra ne explica regulile de siguranta, ne vorbea de asociatia sportiva care gazduia clubul, ne arata cum e cu cataratul. Rapid. Apoi practica. Fiecare sa se catare.
Dupa cataratul pe peretele inclinat si fara ham, dupa ce am invatat cele 3 reguli de baza – privirea la picioare, varful pantofului pe priza si inca una pe care am uitat-o acum – care de fapt nu sunt reguli, ci recomandari, am trecut la peretele cel inalt si la ham si franghii. Ah, abia asteptam! Mi-am vazut colegii cum au urcat pana sus, vedeam cealalta fata din grup cum parea ca nu vrea... Eram nerabdatoare. Am zis ca trebuie sa ma bag. Am incercat intai manuirea fraghiei si sustinerea unei tipe ce urca. Aveam emotii, desi simteam ca nu are ce sa fie rau. Dar intotdeauana vreau sa fac totul bine. Si de acolo emotiile.
Mi-a venit randul sa urc. Eram in pcioare si simteam ca imi tremura usor. Ma uitam inainte sa urc: peretele era pana pe la 2 metri, apoi avea o denivelare inspre exterior de vreo 30 cm, apoi pana pe la 10 metri era drept, apoi se inclina in exterior. Ma gandeam ca vreau sa trec de prima denivelare. Trebuie! Apoi mi-am zis ca eu ori nu ajung pana la aia, ori ajung pana sus. Am inceput sa escaladez. Pare usor. Ajungi imediat la 2 metri. Acolo vine greul. Te uiti la prizele la care contemplasei deja cu mult timp inainte. Le vezi altfel acum. Esti catarat si nu mai realizezi unde esti. Vezi doar denivelarile alea si stii ca scopul e sa ajungi mai sus. Gandesti fiecare miscare. Stai. Te gandesti. Misti o mana, misti picioare. Inaintezi. Urci. Incepi sa obosesti. Iti spui ca ai zis ca vrei sus. Te uiti cat mai e. Mai urci putin. Simti fiecare miscare. Simti ca nu faci cum trebuie. Te dor bratele. Iti aduci aminte, nu trage de maini, impinge din picioare si intinde bratul. E foarte usor in minte si in teorie. Dar ai obosit. Nu faci bine. Te uiti sus, mai e putin. Stai. Te tii bine de priza si te odihnesti. Te uit la mana dreapta, la stanga, la picioare, la ce prize ai in jur. Nu mai exista altceva. Tu cu prizele si tavanul – punctul de sfarsit. Te misti pe tot peretele. Ba la dreapta la la stanga. Urci. Urci. Parca ii auzi pe cei de jos cum te incurajeaza, cum iti striga ce sa misti, dar nu mai are sens. Vezi priza finala. E albastra si e ca o clanta rotunda. Mai ai un pic. Ajungi si mai vrei sa urci. Dar unde sa te mai duci?? Stai cateva secunde acolo. Apoi iti dai drumul si atarni. Te gandesti ca ii vazusezi pe cei 5-6 care urcasera inainta ta ca pareau asa de liberi atarnand acolo sus. Nu te simit in niciun fel. Decat epuizata. Ai vrea sa gasesti alta pozitie sa atarni ca sa iti odihnesti muschii. Incepi sa fii data jos. Te uiti in jos. Te uiti in sus. Ai fost acolo sus. SUS! Atingi pamantul iar cu picioarele si te gandesti ca o sa pici. Esti in ham si nu poti sa te desfaci. Rogi pe cineva. Nu mai ai pic de forta, tremuri toata. Picioarele cedeaza. Dar ai fost sus! Ce sentiment de euforie te ia. Ai reusit! Ai izbandit!. Poti!
sâmbătă, 26 martie 2011
despre
vorbesc cu un amic din galati ca voiam sa scriu ceva si au fugit gandurile...
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
patiseria din pipera
ieri am vorbit cu dl. patiser/patron de la patiseria din pipera. cine nu stie, la metrou, cum urci primul rand de scari, e o patiserie, cu aspect ca majoritatea patiseriilor de la noi - niste geamuri mari cu rame albe, de obicei pvc. ei au tot spatiul dintre cele 2 scari de acces la peron. la ei, in fiecare dimineata se face o coada de vreo 5-10 persoane, iar daca esti ultmul cateodata ajungi sa iti iei de papa abia cand vine urmatorul metrou si lumea incepe sa tasneasca spre iesire...si iar se face coada. asta e viata a 3 oameni, mama, tatal si baiatul lor. de obicei, dimineata sunt mama si fiul, seara e tatal. de obicei, mai fac si schimburi intre ei. lucreaza in echipa, sa dea randament si performanta. baiatul intinde mana si intreaba "ce doriti", ia banii, mama se duce sa ia produsele, are deja aranjata de la urmatorul client bucata de hartie in care va inveli, iar fiul ia punga si o deschide ca sa ii fie usor mamei sa le puna. apoi ajung la client, cu un "pofta buna".
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.
sâmbătă, 19 martie 2011
marți, 8 martie 2011
e primavara si am chef...
iar ma tin de nebunii. iar ma apuca ganduri si orgnizez intalniri ca voiam sa vad pe cineva anume. ii voiam si pe restul, dar am mereu un gand ascuns in spate. ieri sera imi doream atat de mult sa nu mi se mai citeasca pe fattza orice emotie si orice gand. sa nu ma mai inoresc aiurea, sa pot sa par nepasatoare. dar nu pot. nu cred ca voi reusi asta vreodata. pe mine ma poti citi atat de usor.
nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)
nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)
duminică, 6 martie 2011
2010
ma uitam pe poze. multe din 2009. ce an senzational. si ma uitam numai p cele dupa dk. cate evenimente. nici nu mai tin minte. dar m-au schimbat.
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.
....
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.
....
i wish
nu vreau prieteni noi. am oameni care am stiu de mult, de cand eram copii. care ma citesc imediat. care stiu ce sa ma intrebe si ca tre sa-mid ea 2 palme sa ma trezesc. acum ceva timp credeam ca atunci cand ai prietenii aia buni, la care tii e suficient. dar nu e asa. ei raman acolo. sunt ai tai. dar deja intra viata de adult in rol. nu mai ai timp de aceleasi chestii ca in adolescenta. sa stai zi de zi in parc, sa iesi la suc, sa mergi al film si alte chestii. nu. va stiti, va vedeti mai rar, dar raman acolo ai tai.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.
acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.
vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.
vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.
vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.
nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.
vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.
acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.
vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.
vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.
vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.
nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.
vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.
miercuri, 23 februarie 2011
time to smile
e timpul sa revin la chestii din trecut care imi faceau placere si ma fac(eau) sa zambesc. e timpul sa pozez ceruri. e timpul sa ma plimb prin oras. e timpul sa duc lucrurile astea placute la urmatorul nivel.
time for change.
time for change.
duminică, 20 februarie 2011
n-a mai ramas decat autodistrugerea. nici macar placere nu mai e. daramite transformarea de dupa. simt ca-s intr-un mar haos creat de o lipsa de reactie si de capacitate de a vede lucrurile clar. de a le pune in balanta, de a le cantari si de a lua hotararile bune. alea bune in momentul x. am lasat sa functioneze hazardul, deriva. sunt in asta sunt acum.
maybe it's time to let the past be past. sa renunt la ganduri vechi. oameni cu care am avut prea putin contact ca sa merite sa ma bantuie. poate trebuie sa iau imi du seama de ce i-am lasat sa ma bantuie. sa iau sfaturile si partile lor bune si sa plec. ei m-au lasat de mult. dar eu tin cu dintii sa ma bantuie desi nici macar nu stiu sau le pasa. ma complic si ma complac. si imi place.
letting go. restart. go!
maybe it's time to let the past be past. sa renunt la ganduri vechi. oameni cu care am avut prea putin contact ca sa merite sa ma bantuie. poate trebuie sa iau imi du seama de ce i-am lasat sa ma bantuie. sa iau sfaturile si partile lor bune si sa plec. ei m-au lasat de mult. dar eu tin cu dintii sa ma bantuie desi nici macar nu stiu sau le pasa. ma complic si ma complac. si imi place.
letting go. restart. go!
sâmbătă, 19 februarie 2011
sâmbătă, 5 februarie 2011
aici. acum.
lasa-te purtat de vise ...cu aripile deschise....aici. acum.
si mi-am gasit zambetul. iar. il ratacisem pe undeva. printre frig, aburi iesind pe nari, gheata si multe haine puse pe noi. printre lipsa de soare. dar am gasit nebunia asta. vai. si a iesit si soarele. si e cald si bine.
ce sens sa fii trist ,suparat si agitat. vesnic stresat. non mi piace.
s-au intamplat atatea in luna asta e 2011, s-au intamplat atatea in lunile ultime din 2010. iar acum parca nu le mai vad, stiu. ceea ce e bine. ca eram stresata. le-am ratacit pe ele acum.
sa ascultam muzica frumoasa.
duminică, 16 ianuarie 2011
one
Here’s a story Of lover’s finding Union so deep There is no unwinding Tender threads exquisitely finding Two lives together One soul deep resounding Love so strong whatever the weather Even apart our souls are together It’s you and me, babe, forever and ever Even apart we’re dreaming together One, one Suddenly all time and space Loses it’s meaning when I see your face And I’m wrapped up in heaven’s grace Feeling so safe in your sweet embrace One, one, one, one ...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)