Mirror, mirror on the wall

Azi am iesit un pic prin cartier, sa iau ceva ptr mama, nu conteaza. Conteaza ce-am vazut. Un tip, gen de-ala de e paznic la metrou, asa slab, si cu fata batuta de viata, pe o bicicleta, alba, parea noua, desi facea ceva zgomot, nu mi-am dat seama exact de la ce. Faza tare e ca avea niste oglinzi retovizoare fix ca la motociclete. Mi-am lungit gatu' uitandu-ma dupa el. Extrem de misto. Imi caut si eu cand imi iau bicicleta. Care moment sper sa fie cat mai apropiat, plus ca se deschide ceva misto rau in /B. Ciclop. Si au ceva biciclete foaaaaaarte dragute. Si ieftinele, fata de oferta actuala de biciclete de oras din Bucuresti. Abia astept sa vina noiembrie. 2 mai exact. Iuhuuu!

It's time to kick ass!

Yeah! Gata! It's on. Deja nu se mai poate. Incep sa intru in deriva rau de tot. In ultima saptamana am inceput sa ma trezesc pe la 11, azi m-am trezit la 1. Deja am depasit pragul de lenevie tolerat.Si eu tolerez destul lenea, am adus-o la statut de arta chiar. Si-mi place. Dar deja nu se mai poate. Ma pun cu burta pe carte. Si la cum ma stiu, probabil o sa iau cat se poate de mot-a-mot - o sa ma pun in pat cu cartile, sa invat, si pentru ca pe mine ma ia somnul instant cand trebuie sa citesc ceva, sigur o sa adorm printre carti si caiete. Dar sa revin. Ma pun pe invatat, recapitulat. Am zis. Incep cu italiana, ca vad ca sunt ceva servicii pe ita. Si mi s-a facut chef de cand am fost la singurul interviu din viata mea, la Enel, si m-am trezit ca trebuie sa vorbesc in italiana cu aia - dupa 5 ani de mutenie. Si am vorbit. si nu a fost asa rau. Deci ma apuc.
Apoi vine engleza. Gata. Imi iau cartea de la cursul de academic english din dk, si citesc. Atent, serios, cu exercitii. Ca sa dau si sa iau IELTS-ul.La anu' ma duc in DK la master. Nu are sens sa ma duc aici, ca sigur o sa fie degeaba. S-asa e un pic degeaba un master, ca facand 5 ani de facultate, pe sistem vechi, pot sa ma apuc direct de doctorat. Dar nu vreau. Asa ca la anul, DK > CPH > Master in agricultural economics, sau alte variante, ma mai gandesc.
Alt plan. Scoala de soferi. Deja mi s-a luat rau de tot. Ma uit pe ejobs, asa degeaba, diverse posturi care oricum nu ma atrag in mod deosebit, dar cand vad Permis de conducere categoria B ma apuca mici istericale. Oricum nu mai am nici un chef sa aplic. Oricum nu se uita aia. Cred de fapt, ca sunt la misto postate, ca oricum postul e dat. Dar cateva sute de amarati, disperati, poate chiar mii, aplica in draci. Da' luati-ma ma pe mine, nu stiti ce pierdeti. Cacat. Mi s-a facut scarba. Vreau pile. Daca trai bunica-miu faceam rost, era tamplar, avea destule, pe ales, pe marimi, pe categorii de folosinta, si invatam meserie - tare rau imi pare ca nu l-am prins. Dar asta e. Caut pile!! Campia Libertatii 6. Dati un shout. Ies la geam.
Sictir. Ma intreb cate din astea chiar o sa ajung sa fac. Ca-s lenesa. Si-mi place.

Accidente

Daca tot am zis numai de biciclete azi, voi continua. Pe partea de accidente pe si cu bicicleta. Primul a fost chiar din prima zi, cand incercam de zor sa stau pe doua roti si sa si tin directia. Dupa vreo ora de chinuri, si sarit instant de pe bicla atunci cand auzeam zgomot de masina (asta pentru ca inca nu imi formasem instinctul de a pune frana, plus ca daca as fi pus cadeam bolovan - asa ca saritul era cel mai la indemana), asa dupa asta eram obosita. Dar incepusem sa prind, asa ca nu ma lasam. Eram pe strada, si tocmai ce venisera unii pe acasa, isi parcasera masina rosie, o Skoda parca, oricum, ceva micut, pe strada. Nu stiu cum am reusit, dar fix in portiera din spate a masinii am intrat. Si cum eu cand vedeam ca ma apropii de masina ma gandeam ca frate le zgarii la astia masina, cine stie cat mai platesc, reusesc sa evit contactul ghidonului cu portiera, da' nimeresc cu umarul drept. BUF! Aia nu au auzit nimic dinauntru, nu au vazut nimic pe geam. Fug cat mai repede de la locul faptei, si hotarasc ca imi ajunge ptr ziua aia. Da' habar nu aveam ca de la asa ceva te poti lovi asa tare si poti face ditamai zgomotul cand te lovesti. Pfiu. Vreo saptamana abia m-am miscat si abia am miscat umarul. A fost fun sa ma experimentez in ale pedalatului [...]
Haha...am facut o pauza de la scris ca sa-i fac fratelui de mancare, ficatei pane, si in timp ce distrugeam bucataria mi-a venit in minte "Aquellos ojos verdes, de mirada serenaaaa, dejaron en mi alma, eterna sed de amar, la la la laaaalalaaaa" si acum numai asta am in cap [...]
Revenim.
Da, a fost foarte tare sa inveti sa pedalezi cand abia iti poti misca mana dreapta, si umarul de doar de mori. Dar asta m-a motivat si mai mult.
Dupa ce am devenit cat de cat stapana in ale pedalatatului, vineri, dupa 3 zile de pedalat pe strazile linistite ale Hvidovre-lui., am hotarat sa ies in oras - eram oarecum obligata, luni, pe 1 martie imi expira abonamentul, trebuia sa imi infrunt si sa imi inving teama. Si asa, vineri pe la pranz am plecat la Carlsberg Museum pe bicicleta. Cum am ajuns acasa? Foarte vesela, la ora lor de varf, ora 4, cand era plin de biciclisti si in mijlocul lor, eu, cu o bere la bord, alcool 7,5%. Cred ca mi-a luat mai mult de juma' de ora sa ajung acasa, drum care in mod normal se face in maxim 15 min.
Dupa asta, a urmat prima zi de mers la facultate, luni, cand binenteles ca s-a nimerit sa ploua infernal, si cand a trebuit sa plec la 8 de acasa, sa dau intai pe la Life, apoi sa merg la cursul de engleza, undeva departe, apoi iar la Life, apoi abia pe la 5 sa ajung acasa, cu hainele leoarca, dupa vreo 2 ore de pedalat pe ploaie, fara pelerina. Dar asa e in Copenhaga. Despre cum am invatat eu sa pedalez pe toate tipurile de vreme si in toate starile si la orice ora, alta data. Am mai avut parte de mici incidente, gen acrosat vecinu' de pedalat din fata, sau cate un pieton care se arunca in fata mea si eu nimerind in stalp, chestii minore. In general, mersul pe bicicleta prin Copenhaga, chair si pentru un incepator este sigur, relaxant, si devine drog.
Acum ajung la treburi serioase. Data nu o mai tin minte. Pot sa o aflu, dar nu este foarte important.Undeva prin mai. Sambata seara. Studentii Erasmus de la Life se strang in Kulor Bar. Acolo e "Free bar" - cel mai prost concept pentru mine - platesti intrarea si ti se da o halba, iar timp de 2 ore poti sa bei (bere, si cea sucuri), for free. Naspa mutare. Influentata si de faptul ca era pe acolo italianul pe care mi se pusese de curand rau pata, am inceput sa beau cu o frantuzoiaca pe care o stiam, dar nu mai imi puteam aduce aminte de unde, sau cum o cheam. Si am baut. Halba dupa halba. Stiu ca am ajuns pe la vreo 5, dar nu pot zice cate un fost in total...Si bea, danseaza pe cuburi, socializeaza, fa-te de ras, bea, etc. La un moment dat - esti dead, totul se cam invarte, e cald - gata! Plec! Ii zic turcului cu care venisem, el ca "hai ca vin cu tine". Eu ca nu, ca ma descurc. Pana la urma, vine, si eu ma iau dupa el, ca oricum cam habar nu aveam cum sa ajung de acolo acasa. Si el, baiat extrem de destept, ma ia in starea mea avansata de ebrietate cu bicicleta pe Stroget, cea mai lunga strada pietonala si de shopping din Europa, intr-o zi de sambata seara, cand e plin de altii la fel de beti ca tine, ce umbla pe acolo aiurea, pe jos sau pe bicla. Tu slalom printre ei, serpisori cu bicicleta. Inveitabilul se intampla, la un colt, puoc, Eu ma lovesc ghidon in ghidon cu unu'. Ma trezesc intinsa pe piatra cubica, bicicleta peste mine, incep sa balmajesc ceva. dar era clar vina mea, ca mergeam pe sensul lui. Ma ridic, zic ca-s bine, si iar ma iau dupa turc. Ma scoate in Radhus Plads, de acolo stiam sa ajung acasa, il asigur ca ma descurc, si plec. A doua zi - misca-te daca poti. Ditamai cucuiul, durere de spate, mahmureala probabil, dar nu o mai simteam, amintiri de ce-a fost cu cateva ore inainte, vreo 3-4 vanatai uriase pe picioare. Minunat!
Ultima mea aventura cu adrenalina maxima a avut loc intr=o joi, pe 11 iunie. Ploaie, eu ma intorceam de la examneul de engleza, luasem 10 (din 12 maxim), happy ca aveam creditele, urmau 5 zile de relaxare inainte sa plec. Teribil de obosita ca lucrasem pana noaptea tarziu sa termin licenta. Mergeam din inertie mai mult. Dau sa traversez o strada, pe la gara centrala, si iarasi din vina mea, trec prin fata unei dubite. Eu mergeam in fata, vedeam dubita ca vine spre mine, si ma gandeam ca de ce naiba nu opreste la stop, ca e dreptul meu sa trec. Idiot. Omu' sigur avea verde, eu mergeam de nebuna. Aud un tipat disperat. Fac stanga fara sa gandesc, stiu ca aia vine din dreapta doar. CA sa evit contactul tre' sa merg spre stanga - logic. Evit la milimetru contactul. Merg mai departe ca si cum nimic nu s-a intamplat. Dar inside, inima batea mai sa iasa afara, si nu intelegeam de ce nu a oprit ala - soferii in CPH sunt atenti la biciclisti (iarasi idiot - sunt atenti, te lasa, atata timp cat respecti regulile cat de cat, nu treci pe rosu). Soferul merge pe drumul meu, ma claxoneaza, ii fac un semn de imi pare rau, habar nu aveam. Pedalez. Mai merg ceva, vad ditamai groapa pe pista, vreau sa fac stanga sa evit, aud zgomot de moped, imi taie calea, trecand milimetric prin stanga unul. Il injur. Nu ii suport, ma sperie mereu cand trec pe piste. 2 acciente evitate la milimetru in mai putin de 5 minute. Mai am 15 minute pana acasa, mai am 5 zile in Copenhaga, sper sa ajung sa imi vad vie de ultimele zile aici si sa ajung in B. intreaga. Ah, da, si femeile la volan, sau ghidon sunt crima. Si-s dovada vie. Bine, nu am permis, inca. Ma gandesc ca ar fi bine sa incerc. Dar parca ma vad in primul stalp/copac - asta in cazul fericit, ca imi fac numai mie rau. Desi, am condus o data. Un tractor. La practica. Si proful m-a laudat. Poate mai exista speranta...

Free city bikes

Acum 13 zile, pe 2 septembrie am avut o zi tare misto. M-am simtit super in Bucuresti si am facut chestii pe are nu credeam sa ajung sa le fac prea curand pe aici. Schimbari. In bine. Si-mi place la nebunie asta. Optimism.
Ideea e ca am zis ca e cazul sa trec pe la scoala sa ma interesez de mastere. Zis si facut. Am plecat de dimineata, m-am plimbat prin campus, prin gropi, prin santiere, pe la secretariate, am asteptat pe la usi, am aflat diverse, si am plecat.
M-am oprit pe la obisnuita inghetata la cornet, care era delicioasa in ziua aia si apoi am pornit iarasi pe obisnuitul meu drum, pe jos, dar de data asta spre parcul Kiseleff. Acum o dau cu copy paste din postul de pe blogul de pe wordpress. "Ma indrept spre parcul Kiseleff, unde stiam ca o sa dau de biciclete de inchirat. Doar cu buletinul. Abia astept. Pe drum, dupa ce am trecut de Arcul de Triumf tot ma intalnesc cu diversi pe astfel de biciclete. Stiam din ziar ca nu ar avea voia sa paraseasca zona parcului. Poate au schimbat regulile. Ajung. Iau formular, completez, citesc reguli – nu e voie utilizarea in afara parcului. Pe dracu’ – fix pe pistele de biciclete pana la Casa Scanteii o sa ma duc. Na! Ca pot! Si dusa am fost. Kiseleff – Casa Presei – Herastrau pe la parcul de distractii – pe langa lac – pe la teatrul de vara – Arcul de Triumf – parcul Kiseleff – fix o ora de pedalat.Aici http://www.greenrevolution.ro/evenimente/la-pedale-bike-sharing-gratuit-de-maine-in-kiseleff_id4825.html (Altfel habar nu am cum sa fac sa pun link, ca-s varza, si desi mereu intreb cum se face si mi se zice, mereu uit.) Biciclete misto, verzi, cu cosulet, pe marimi, pentru femei si barbati, pentru copii. Extraordinara idee. E pentru prima data de cand m-am intors cand chiar simt si cred ca lucrurile pot merge spre bine in Ro, si in B. si chiar mi-a placut iar Bucurestiul. De data asta cu motiv. Inainte il iubeam by default. Ca era al meu, singurul loc unde am locuit, singurul oras pe care il stiam (se presupune ca il stiam). Simt ca abia acum incep sa il descopar. Dar cum zic mereu , “never say never”, mereu las loc ptr ceva nou, ptr continuare, trecere la alt nivel. Sau incerc.
Cam atat a fost azi, dar m-am simtit bestial in Bucuresti. Am uitat ce mai voiam sa zic, daca mai voiam sa zic ceva.

Prima mea bicicleta

Am cumparat-o intr-o marti, pe 24 februarie 2009, spre seara, pe la 5-5 jumate. De la un magazin micut de pe Gammel Kongevej, recomandat de niste colegi. Isi luasere niste biciclete ieftine de acolo. Nu mai imi aduc aminte de ce m-am dus la ora aia, atat de tarziu ca martea eram libera, nu aveam scoala. Deci cred eu ca am venit de acasa, cu autobuzul si am mers pe jos pe strada de la Frederiksberg Radhus. Am dat de cateva din magazinele de muzica de pe strada aia (cautasem eu pe net si gasisem u fel de ghid al magazinelor de muzica, cu info despre ce tipuri de muzici au, preturi, starea cd-urilor). Abia asteptam sa vad de ce dau. Am intrat, am vazut, am plecat – ca erau scumpe ptr buzunarele mele. Chiar si alea reduse. Dar e un rai ce e pe acolo. Magazinul? Era asa mic ca era sa trec pe langa el. Inauntru am gasit un tip, tinerel, nu avea cred 25 de ani, sau poate avea si parea el tanar. Dintr-o tara din Orient. Mi-a spus. Am uitat care. Foarte simpatic. Divaghez putin. Pentru ca mi-a placut de el, de cum mi-a vandut bicicleta, l-am recomandat si altor prieteni, si atunci cand peste veo 2 luni am mers cu o colega sa isi ea si ea bicicleta, tipul m-a recunoscut. Tare suprinsa am fost. M-a facut sa il plac si mai mult.
Ca sa revin la de-ale pedalatului, cunostinele mele legate de biciclete erau pe minus. Mi-a aratat ce avea si ochii mei sar pe una micuta, magenta cu fluturasi galbeni, cos negru din metal in fata, dar fara frane de mana, sau viteze. Bicicleta de oras, evident. Pe acolo nu prea se poarta moutain bike-uri, cel mult de viteza,, cu roti subtiri. Dar atat. Stilul primeaza. A mea, gandind acum retrospectiv si la rece nu prea era stylish, dar atunci cand am vazut-o m-am indragostit, si deja ma simteam tare mandra de ea stiind ca o sa pedalez in viitor. Am asoratat-o cu un lacat ieftinel, dar verde aprins, niste lumini si gata. Tipul mi-a dat un singur sfat. Cand o sa inveti sa mergi si o sa iesi cu ea sa ai grija sa nu cazi sau sa iesi de pe pista pe strazile aglomerate. Bun sfat. Si am plecat cu ea pe langa mine, pana la statia de S-train, Vesterbro. In juma’ de ora eram acasa, cu picioarele pline de vanatai deja. Dar gata sa invat sa merg. Si dusa am fost timp de vreo ora jumate pe strazile linistite din Hvidovre.

The End

31 mai. Duminica. Daniela. Mesaj. Party in Kong Georgs. Crash a party. Martino & his girlfriend. Totul capata un sens dintr-o data. Smile. Priviri pe ascuns. Laughter. Russian girls. 'Elena. Laugh some more. mstrkrft. better go home. Welcome summer!!! Bike and smile! Shitty things happen. Ironic. Alegi mereu gresit, dar "Live is great!' Smile! Neeeext! :)

5%

Nu mai aud. Ceea ce nu e mare lucru, ca eu de obicei sunt cam surda si mai mereu pun sa se repete, ca nu aud. Asta e. macar am scapat de o problema la batranete. O sa fie chiar misto, ca o sa am experienta in a nu auzi ce se zice. Stau si-ascult muzica la casti, data incet si parca se aude altfel decat de obicei. Tre' sa nu mai stau in dreptul boxelor. Sau poate ca fix faptul ca nu mai aud inseamna ca a fost un concert jmecher. sau ca s-a urlat mult. Dar a fost prima varianta. Cam atat. Voiam doar sa marchez momentul, ca un punct din viata mea care mi-a diminuat si mai mult auzul. Ce-a meritat pe deplin.

Stop! Acum postez eu!

Mama, peste ce am dat. Din click in click si curiozitate in curiozitate, am ajuns pe youtube sa vad asta:



Care clip (bine, nu tot, se termina undeva pe la 0.56, cand incepe ala albastru sa zica "Bravo") era folosit ca generic ptr. emisiunea de desene animate,pe vremuri. nu incep cu nostalgii & shit. Faza e ca clipul asta ma inspaimanta. Stiam pe de rost fiecare sunet, imagine. Totul mi s-a intiparit pe retina si in minte. Si mai tin minte ca mereu ma uitam cu ochi mari, si ascultam atent, desi ma ca ingrozea pisica aia cum urmarea soricelul prin ochiu-binoclu, cum isi pregateste ghearele, cum se face ea dinamita-racheta si puoc pe animalut.
Acum, clipul asta mi-a adus aminte de altceva. Maica-mea asculta pe vremuri, si inca o mai face si azi, Radio Romania Actualitati. Ca la ora 6 cand se trezea ea sa plece la serviciu era cam singurul post care avea informatii folositoare. Si cand pleca lasa radioul deschis. Eu trebuia sa ma trezesc pe la 7 ca sa plec la scoala. Mereu, pe la 7 si 10, si15, cam asa ceva, parca (asa tin eu minte, dar s-ar parea ca era la 7 fix...who knows :-??) era un fel de reclama-avertiazare-jingle-ce-o fi fost ce suna cam asa: "Un scrasnet de masina, de la o frana puternica, o voce de copil Si apoi un sunet strident de clopotel". Reclama asta m-a bantuit 8 ani de zile, cat am invatat in generala. Mereu am trezeam instant cu cateva secunde inainte de inceapa reclama la radio, apoi o auzeam, clichetul ala nenorocit de clopotel, apoi incercam sa mai dorm ceva.

Live in K.!

Cel mai tare concert la care am fost in viata mea, pana acum, a fost Dilated Peoples. In Copenhaga. Am fost si in B., cu juma' de an inainte, dar am fost degeaba, nici nu mi-am dat seama cand au inceput sa cante, si habar nu am cand a trecut ora cu cantarea, sau cand s-a terminat. Dar asta e alta poveste.
O sa o iau de la inceput. Am vazut in total 4 concerte de rep in CPH. Am ratat alte cateva, si la altele nu m-am dus, fie ca nu reprezentau mare interes, fie ca era prea scump, fie ca nu aveam cu cine sau ca nu stiam unde e clubul si chiar nu aveam chef sau timp in perioada in care a fost. Ce imi pare rau ca am ratat este Rjd2. A avut concert la vreo 2 saptamani dupa ce-am aterizat pe pamant danez. Am citit in ziar, dupa. De atunci am inceput sa verific site-urile cluburilor. Si ce am aflat? Cunninlyinguists pe 2 aprilie. Super. Tre' sa merg. Am inceput sa caut lume care ar putea sa vrea sa mearga. Cam greu. Dar mi-am pastrat speranta. Lunile au trecut, s-a facut caldut, aprilie, sfarsit de block. Examen pe 2 aprilie pe la pranz, plecare pe 3 aprilie la Stockholm in vacanta de Paste. Concertul nici ca se putea sa pica mai bine de atat. Mai putin cineva care sa ma insoteasca. Dau mass message pe Facebook, si culmea, umire, imi raspunde o rusoaica, de la cursul de engleza, pe care abia o cunosteam, dar care a fost convinsa de stilul mai smooth al astora. Concertul? Pai sunet ca pe cd, omuleti activi pe scena, eu in primul rand cu Natalia, sarit, cantat, schimb de replici intre Kno si rusoaica mea pe la mijlocul cocnertului (nu voia de-a naibii sa zica "I like weed". Saracu' sa comunice cu publicul, rusoaica, nu. Lacat la gura. :)) A incercat de 3-4 ori, a plecat, a revenit. Nimic. La final, Natti coboara la public, canta, lumea yeah, il ia in brate, eu ma feream sa nu ma loveasca vreunu, sau chiar el din greseala, ca stateam fix in spatele lui. Omu; tot imbratisa pe toti, cand se intoarce, ma vede la cm de el si probabil zice ca vreau si eu a hug, si ia-ma-n brate. Eu prinsa de ditamai omu' ce ma gandesc: "Fratee, da' transpirat mai e si asta". Nu sunt buna de fan, cred. Dupa asta am plecat fericita in excursia la Stockholm. Ajunsa acolo, sambata, ne plibam, cand vad un afis interesant. Ma duc, ma uit - Pharoahe Monch. Zic misto, cand o fi. Ma uit mai bine, descifrez afisul, stupoare, fix in seara aia. Am stat ceva timp sa ma gandesc, insa am ramas doar cu afisul, luat de pe un zid, in timp ce ma plimbam noaptea prin centrul istoric. Si acum imi cam pare putin rau ca nu am mers. Atunci am motivat ca era scump biletul. Next time, poate.
Urmatorul concert a fost Devin the Dude. In Rust, de data asta, un club foarte misto, dar in Norrebro, care e un fel de ghetou al orasului, multi arabi, si focuri de arma, partea "periculoasa" a Copenhagei. Asta pana te obisnuiesti cu locul. La asta am fost singura. Pentru ca era ieftin, pentru ca nu am mai avut chef sa cersesc companie si ptr ca am zis ca imi bag picioarele, vreau sa incerc sa vad cum e sa mergi singur la un concert. Si-a fost in regula, am ajuns prea devreme, am asteptat ceva sa se umple clubul si sa inceapa, dar concertul a fost tare. Si mai tare a fost ca dupa concert am ajuns acasa high. Si eu nu am fumat nimic. Dar fumul dinauntru il puteai taia cu cutitul. Inainte sa urce Devin pe scena, nu fuma nimeni - fumatul in locuri publice inchise e interzis in DK. Ah, dar cand pe scena artistul urca cu ditamai jointu' in mana, evident ca toti scot arsenalul. Si cam asa am ajuns eu foarte fericita acasa, dupa concertul asta.
Ultimul live vazut in CPH a fost Dilated. Initital nu am vrut sa mai merg inca o data. Dar pe masura ce se apropia data parca deveneam tot mai nerabdatoare si agitata, ca trebuie sa ii vad. Plus ca era cu 10 zile inainte sa plec. Se face ziua, 6 iunie, aflu ca o elvetianca cu care chiar am petrecut ceva timp asculta rep destul de mult, si pe acasa mergea des la concerte, festivaluri. chiar ii vazuse pe astia prin 2003, pe la inceputurile lor ca trupa. Super de doua ori. Nu aveam sa merg singura. In ziua concertului aflu ca o alta prietena de-a mea, o italianca vrea sa ea sa vina, fara sa fe ascultatoare, doar ce auzise de ei de la un prieten fan. Iarasi super. Pe drum, ma intalnesc cu elvetianca mea, si cu prietena ei, pe care o luase pe sus ca sa mearga la concert. Asa ajungem in Rust, eu extrem de vesela. Asteptarea pentru concert a fost crima, cred ca am stat vreo 3 ore jumate, dar concertul a fost nebunie. Stateam la un fel de balconas, la nivelul scenei, la 3 metri de Ev si Rakaa, 4 m de Babu. Mi0am dat seama ca desi mi se parea ca nu ascult asa mult DP, stiam versurile bine de tot. Am plecat cu concertul intiparit pe retina, si in creier. Are un sertaras special. Inca mai imi vin in minte bucati de piese de atunci si cum le-am simtit live, si le cant in minte. Si il vad pe Evidence cum flutura mana in aer, ca si cum dirija. Am scris mult, dar senzatia e de speechless.

Way down

Ultima piesa (si video) din lunga serie de muzici ce ajung sa ma obsedeze. Rau!



BARBIE HATCH (JOHN FRUSCIANTE):
A little boy from under the ground
He said, "Girl, won't you come on down
To my way of thinking?
California is sinking
It won't be long now"

Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)

All of my loves, they're gathering dust
To the woods with my cold heart, he is gone
His eyes were like fire
I burst like a star

Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)

A little boy from under the ground
He said, "Girl, you're mine now
And you're turning away from this burning
It's all over now"

RZA:
Yo, yo, yo, yo, yo
Underground king
Only heard and not seen
Therefore, I exist in the deepest of your dreams
No exaggeration
You trapped in my infatuation
I'm like a wiretapping, strapping your imagination
Years of love, tears of blood
You was up the club, like beers and drugs
Now I'm trapped in limbo with your golden fist symbol
See the soul?
Use my eyes for a window
Only death, I can escape from this loneliness
The assault of your love is felonious
It was the kiss that broke my narcissist
Still, I roam this earth, like the Prince of Darkness

BARBIE HATCH (JOHN FRUSCIANTE):
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)
Don't ask me where I've been (way down)

It's all in the mind

Mergeam azi pe strada si ma gandeam la una, alta. De cand nu mai am cd player sa ascult muzica pe strada, ma gandesc, imi las gandurile sa iasa la suprafata, cam cum fac cand incerc sa adorm. Si mereu ies povestiri, ca si cum as scrie o carte, un blog. Da, fix asa - cand merg pe strada scriu posturi si in fiecare seara inainte sa adorm, sau ca sa adorm scriu pe blog, sau inainte scriam in jurmal. Eu nu numar oi cand ma chinui sa adorm ca ma apuca rasul isteric - eu scriu povesti, memorii. Si uite asa azi m-am trezit ca ma gandeam la sinucidere, dar nu despre asta e vorba. Am trecut repede la cum am anumite porniri. De exemplu, mereu m-am gandit cum ar fi sa ma arunc de la geam, ca sa vad cum e sa zbori. Cum stau la etajul 10, mereu ma trezeam ca stau pe geam si ma uit in jos contempland la cum ar fi sa plutesc. Un fel de sinucidere, dar doar zborul de dinainte, fara rezultat. Apoi mi-a trecut prin minte ce m-ar face sa ma sinucid, dar asta o sa fie alta poveste - azi nu am ajuns la nici un rezultat. Repede mi-a trecut alt gand prin minte. Cum eu am multe astfel de fixatii, ce iau viata numai in mintea mea, si asta e suficient ca sa o consider indeplinita. "Happiness is all in the mind, let's unwind and find a reason to smile". Nici la capitolul fericire nu am ajuns la vreun rezultat azi. Dar am trecut la fixatiile mele. Deseori ma trezesc ca atunci cand vorbesc de un obiect, oarecare, automat ma gandesc la cum ar putea fi folosit acel obiect ca arma. Le-am povestit unor colegi Erasmus chestia asta, nu mai stiu cum a venit vorba, si cred ca i-am cam speriat hahaha. Pe mine ma amuza, pentru ca stiu ca atata vreme cat o sa le gandesc, nu o sa ajung sa le fac nicioadata. Simplul fapt ca ia viata in mintea mea, inseamna moarte in realitate. Alta chestie e ca ma gandesc cum as putea fura ceva, orice. Nu cred ca am furat ceva in viata mea, ah, ba da. Am furat o solnita de la Cafeneaua actorilor intr-o duminca seara, dar asta doar ca razbunare, ca urmare a unei serviri aproape inexsitente. Pfiu, m-au enervat la culme, asa ca i-am pedepsit, le-am furat solnita. Dar cam la asta se rezuma lista furturilor mele reale. In schimb, in minte, cred ca am furat tot ce se putea fura. Stiu ca aveam in liceu un fel de tablou cu Colosseumul care imi place la culme. Cred ca am intrebat-o pe profa de italiana pana la exasperare daca pot sa il fur. Daca se fura taboulul ala eram cap de lista la suspecti. Cam la fel am procedat cu un steag al Romaniei, in facultate. Cred ca toata seria stia ca eu vreau sa fur steagul ala. Aveam si plan facut, si binenteles ca toti il stiau.
Mai am o singura dorinta de furt, pe care sper sa o indeplinesc. Vreau sa fur o bicicleta din Copenhaga, sa o folosesc o noapte, apoi sa o pun la loc. Astept sa ma reintorc.

Razna

O iau razna. Incet, dar sigur. Si asta se adauga la nebunia si ciudatenia mea nativa, ca deh, cum zic eu, cu totii suntem un pic ciudati/nebuni. Depinde de unde privesti si cine te priveste. M-am trezit azi la 9. Imi suna telefonul. "Cine e nebun sa sune la ora 9 dimineata la telefon???" Eu vreau sa dorm. Raspund. BYP. O fata, ii recunosc vocea, habar nu am ce zice, ca inteleg 2 cuvinte din 5, o pun sa repete. Nimerec in mare care e faza - tre' sa ne intalnim azi mai devreme. Bine, zic, dar de ce azi? Pe mine nu m-a anuntat nimeni. Fata imi explica, iar nu inteleg mare lucru, (esti surda, tre' sa mergi la un contrl, sau sa pui telefonul la urechea aia buna). 8 septembrie, intalnire ptr ONG Fest,pfiu, parca incepe sa sune cunoscut. Incep sa imi aduc aminte. Stabilesc intr-un final detaliile,inchid. Intru sa fac un dus. ma gandesc eu ce bine ca e 9, am o zi intreaga sa fac chestii, sa fiu productiva :)). Ies de la dus, ma uit la ceas - 12!! Aud si gongul orologiul, ce=o fi de la biserica catolica din capat. Ala chiar nu minte. Pfiu..la dracu'. Acu' hai sa verifica daca mi-au trimis mail cu detaliile intalnirii. Surpriza, laptopul deschis, pus pe masuta, cum tineam minte ca am facut azi noapte, dar deschis, bipaind de zor ca sa ii schimb bateria/sa-l incarc. Eviden, saracu', nu mai avea de aseara, de aia m-am si dus sa dorm. Sun-o pe mama, pai cum, umbla la chestiile mele, cand are si ea calculator?!?! Bine-nteles ca nu umblase nimeni, cred ca am uitat sa il inchid - cat de dus sa fii?
Si toate astea sunt de la prea mult timp liber, de la prea multa inactivitate, de la lipsa unui nenorocit de serviciu...mama lor, nici macar nu se uita pe cv-ul meu...si eu mai sper ca poate ma suna, sau imi fac griji ca nu am ce sa port la interviu. Silly me.

DK Sun

Fuborg Green Test

Am fost la Tuborg Green Fest. Asta pentru ca am avut vizitatori din Timi. Si s-a nimerit sa fie perfecta venirea lor in B. ptr ca am avut un week-end super, cu muzica, plimbari, descoperiri legate de Bucuresti si buna dispozitie.
Acuma, insa am o mare problema. La festival a fost un amestec de genuri - electro, rock si jazz-soul-hip-hop-funk., toti straini, vazuti in 2 seri, vineri si sambata, pe numele lor in ordinea intrarii pe scena The Crystal Method, Chicane, The Herbaliser si Guano Apes. Si marea me dilema e ca nu stiu pe ce muzica sa ma dau. Sa zicem ca ascult Hip-Hop mai mult si asta as vrea sa vad si live pe cat posibil, si asta as vrea sa ascult si in locurile pe care le frecventez. Bine, nu mereu, vreau si diversitate, si de aia am si fost la festival. Sa experimentez. Bine si ptr ca era Tuborg organizator, si orice e de origine daneza, tre' sa incerc. Cred ca am facut o mica obsesie ptr DK. Problema mea e ca nu stiu pe ce sa ma dau. Am observat ca daca vrei hip hop esti degeaba. Aia de canta nu prea le iese remuneratie, deci ramane doar hobby si placere, iar eu de as vrea sa ma distrez pe hip hop pot doar sa o fac acasa, evenetual, la un fel de private party, Bucurestiul nu imi ofera multe variante. Asa ca raman electronica si rock-ul. In prima seara, vineri, la seara "elektro" (cum scria in ziar :))) a fost tare. Pe moment si m-a parut ok. Vineri ti-as fi zis ca ma dau pe electro. Sunt multe subgenuri, am de unde alege. Dar am vazut sambata ca rock-ul are mai multi adepti pe la noi. Si culmea, ca era la concurenta ca Romania - Franta, si se stie ca romanul e mare microbist. Ei, Guano Apes au fani. Ah si ce fani. Mi-am gasit sot, un punker cu creasta roz. L-as fi luat acasa, sa-l pun drept bibelou. Ah...avea si tenesi portocalii. Cam multe pierce-uri, si cam prin multe zone vizibile (oare cate avea prin alea ascunse ;))) Dar ah...cand ma gandesc la el :inlove: Daca ma gandesc mai bine, pe punker l-as fi luat de amant, pentru ca apoi l-am vazut pe Dj Ollie Teeba prestand si m-a prins. Si prinsa am ramas. I'm a sucker for dj's si pentru englezi si accentul lor. Si Olie asta le avea pe toate. Uh, si e si cunoscut. Clar il las pe punker de bibelou/amant :))) (note to self - "what are you a sucker for?"'
Revenind la concert, iarasi un ah pentru Sandra Nasic - o fi ea nemtoaica si eu am ceva ce ma ma face sa resping nemtii, habar nu am de ce sunt asa,si sa nu imi placa by default - dar fata asta era sexy rau. Dar nu ma mai duc prea curand la concert rock. Prea zgomotos, prea nebunie, dar fun.
Si sa revin la ce gen aleg...pff..habar nu am. Chestia asta cu alesul e un fel de inside joke de-al meu cu mine. Care are ceva radacini in cum te schimbi de-a lungul timpului si cum iti schimbi preferintele. Iar aici este vorba de cum iti schimbi preferintele muzicale. Si pot fi exemplu - cand am dat de muzica tindeam spre rock, si probabil asta as fi ascultat si acum daca aia de la Parazitii nu ar fi scos genialul video la "In focuri" - nu as fi stat sa ma chiorasc la tv de fiecare data cand era difuzat clipul, nu as fi ascultat albumele lor. Si tot asa nu as fi ascultat tot ce am ascultat pana astazi. Si probabil nu as tinde ca acum sa ma dau pe muzica electronica (si nu bum bum bum non stop, ci ceva mai soft, mai chill, mai amestecat cu alte genuri, dar totusi apartinand ramurei electro). Deci,bottom line, am inceput cu rock, am trecut la hip hop, am dat de soul, funk, si alte genuri din care samplau baietii, si acum ma vad indeptandu-ma spre electro. Oare ce voi asculta la batranete? Oare voi mai asculta ceva?


Si totusi, ca sa revin la minunatul titlu de post. Cand stateam si ascultam, inhaland praf in cantitati industriale ma gandeam eu de ce ii zice "green". Adica bine, o fi tendinta sa fii ecologist, mai ales ca vin din DK si astia tind sa fie disperati cu organicul si cu a fi verde, a trai in mod sustenabil, a salva planeta, etc, dar unde era durabilitatea aici?? Gazonul s-a dus de tot, daca mai ramasese ceva dupa Madonna, plamanii nostrii - distrusi, hainele negre, adidasii mei nregi - albi, plus daca ai fost norocos si un cot in burta, nas de la rockeri si pogo-ul lor, plus poluarea fonica, mai ales pentru aia de locuiesc in zona si sigur nu-s multi doritori de rockareala, electronica. Plus electricitatea, plus plasticele care erau de fapt gazonul acum, plus hartia folosita degeaba ptr flyerele festivalului. Risipa multa. Dar muzica buna. Compromis. Bine, acum cred ca m-am prins de ce green, ptr ca astia de la tuborg au directori buni de marketing care au asociat imaginea tuborg cu verdele, si implicit cu miscarea asta de salvare a planetei. Smart move. Ne imbatam, ne facem muci, dar salvam lumea - ca sa putem bea mai mult.
Dar nu prea conteaza astea ca oricum eu zic ca vom muri curand, ori de foame, ori de la incalzirea globala. Deci hai sa ne bucuram de ce prindem. Si weekend-ul asta a fost super. Herbaliser au fost bestiali. Long live good music!

Post dublu

Am doua bloguri. Unul pe wordpress, altul pe blogspot. Pana de curand le-am ignorat pe amandoua cam la fel. Primul a fost asta, parca. O sa ma uit la data sa vad exact. Apoi, pentru ca din cauza netului prost imi era imposibil sa folosesc wordpress-ul am trecut pe blogspot. Am zis ca blogspot va fi pentru fotografii, si wordpress pentru scris. Am cam esuat la amandoua. Acum ma gandesc la care sa renunt, si sunt in impas. Deocamdata am hotarat ca voi scrie, sau voi incerca sa scriu o data pe unul, o data pe celalalt si vad ce iese, care are mai mult “succes”, pe care il folosesc mai usor si nu ma incurc in diversele optiuni. Acuma ramane doar sa ma tin de scris, si mai exact sa ma tin de redat in scris chestii zilnice, nimic deosebit. Asta pentru ca nu am vrut si inca nu vreau sa am trafic, sau sa ma citeasca cineva, vreau doar sa ajung sa ma pot exprima si in scris. Vreau sa pot sa transcriu gandurile care imi vin mereu inainte sa adorm, in intuneric, liniste. Alea sunt cele mai intense, interesante, si pline de inteles si creativitate. Daca reusesc sa le aduc la suprfata, sa mi le amintesc 100% si a doua zi dimineata mi-am realizat obiectivul. Face parte din a reusi sa devii mai bun pe masura ce trece timpul. Sa te reinventezi, sa te depasesti sa te cunosti. Si pentru asta nu am nevoie de spectatori. Doar de mine. Pentru ca eu mereu am vazut blogul strict ca pe un jurnal, ala de il ascundeam cand eram mici (daca aveam asa ceva) si care era plin de gandurile noastre ascunse si care trebuiau sa stea asa, in gandirea mea de atunci.
Acum daca vor exista si cititori, fie. Am renunat la a tine blogul privat. Am hotarat ca nu are ce sa fie rau daca mai citeste unul din cand in cand.
Asa ca se pare ca de azi incepe competitia – stayin alive!