De ce zambesc in 2014

Am zis ca anul asta a fost de rahat. Si totusi, acum, ca trag o linie, sau nici macar, ca ma gandesc la ce-a fost, imi vine sa zambesc. Deci n-a fost asa de rau. Cred ca am facut mai mult taraboi decat a fost in realitate. Imi sta in fire sa exagerez problemele si sa le impartasesc cu toti, ca apoi sa pot sa le rezolv. Da, au fost si rahaturi si lucruri care m-au facut sa sufar, sa imi reevaluez viata, sa ma intreb cine sunt si ce vreau, unde vreau sa ajung. Dar cred ca asta era scopul, de fapt. Pentru ca am ajuns acolo. E o evolutie a mea ce se intampla cam de cand am implinit 25 de ani. Cand eram pustoaica pe la 18-19 ani am realizat ca nu imi vad viata mai departe de 25 de ani. Mi se parea ceva atat de departe si parea alta lume si viata. Si am ajuns acolo, am mers incet incet, am lasat lucrurile sa vina la mine si am ajuns la cine sunt acum. Cand stiu ce vreau, nu stiu inca cine sunt pe de-a-ntregul, dar am o idee buna, stiu ce pot, stiu ce nu pot si stiu ca ma pot descurca in multe situatii. Sunt femeie si imi place ce vad in oglinda. Si stiu ca mai am un drum lung, dar abia il astept. Pentru ca inca mai am frici, dar ma voi folosi de ele si le voi arde una cate una. Pana la final.
Si inca ceva, anul asta mi-am readus aminte cum e sa visezi. De aia cred ca pot zambi. Tin minte ca la inceputul anului eram sfarsita, renuntasem. Stiam ca parte din mine este o visatoare incurabila, dar o pierdusem pe drum. Anul asta am regasit-o, mi-am vazut si visele implinindu-se si de asta stiu ca pot orice. E adevarat, cred ca nici un vis nu mi s-a indeplinit fix asa cum l-am visat...dar nici nu cred ca se va intampla asta, tocmai asa e frumusestea visatului, daca nu te lasi dusa de val. Trebuie doar sa visez cum stiu eu mai bine. Si visele se vor indeplini, mai devreme, mai tarziu, poate nu cum le-ai visat tu, dar vei ajunge acolo unde ai sperat si vei trage niste concluzii care te vor face sa fii mai bun, mai intelept, mai mult decat ai fost cu o secunda in urma.
De aia zambesc acum. Visele ma tin vie. So, 2014, bring it on!

Uitasem sa visez...

Te-ai intors, dragul meu, ca sa imi amintesti sa visez. Eram atat de prinsa in ale mele, in sa imi aduc aminte de tine, in atatea dorinte sa te intorci, incat uitasem ca eu visez. Visez mult si frumos. Si te-ai intors. M-ai intrebat ceva si mi-am adus aminte cat imi place mie sa visez. Mult si frumos. Si ai plecat iar. Dar am ramas cu visarea. Si stiu ca te vei intoarce iara, candva. Sunt curioasa ce imi vei arata atunci...

Daca azi m-as fi trezit in Copenhaga...

Vremea de afara de astazi din Bucuresti mi-a amintit de draga mea Copenhaga. Daca astazi m-as fi trezit in orasul danez si nu pe minunatul plai mioritic, m-as fi trezit in mod sigur mult mai devreme, pe la un 7 poate, nu la 8 jumate cum obisnuiesc pe aici. M-as fi trezit si ar fi fost frigut in camera si intuneric bezna. As fi deschis geamul sa intre putin aer sa ma inviorez, l-as fi inchis apoi si-as fi inceput sa ma pregatesc. As fi facut un ceai cald sau ceva lapte cu cafea solubila sa beau sa ma incalzesc si apoi as fi plecat la drum. M-as fi urcat pe bicileta mea si as fi pedalat de zor vreo 20-30 minute pana unde as fi avut treaba. Probabil la facultate. Pentru ca daca as fi fost in Copenhaga, as fi fost la master. Ploaie? Ce e aia? Nu ar fi insenat nimic. Mi-as fi luat poat o pelerina de ploaie (daca as fi avut), o umbrela in geanta, just in case, nu mi-a fi facut griji de ce incaltaminte imi iau, ci as fi avut grija sa arat cat mai bine si dragut, poate chiar o rochita sau o fusta. As fi pus un trenci sau chiar paltonul de iarna, manusi de piele neagra groase, basc pe cap si fular gros si as fi plecat. Cu un zambet pe buze si poate fredonand ceva melodie. Ploaia m-ar fi udat pan' la piele, vantu' m-ar fi impiedicat sa pedalez repede, din cand in cand m-ar fi si deraiat putin de pe pista...poat chiar ar fi facut si-un mic accident. Dar ce conteaza. Acolo toti sunt asa si putin vat si ploaia nu te impiedica sa pedalezi sau sa ajungi la scoala/birou. As fi ajuns apoi la scoala, as fi baut ceva cafea ca sa imi revin, as fi mers la cursuri, as fi avut o zi plina si frumoasa, fara sa vad soarele, dar as fi ajuns seara acasa simtindu-ma bine si implinita. Desi ploauta si batuta de vant si inghetata pan' la oase. Asta sunt mici anununte care acolo nu inseamna nimic. In schimb, m-am trezit in Bucuresti, pe Campia Libertatii, tragand de mine sa ies de sub plapuma, intr-o camera rece. Mai devreme decat obisnuiesc, pe la 8, ca sa ma spal pe cap. Dupa toata treaba, am plecat cum plec de obicei, la 9 de acasa. Chiar mai tarziu, la 9.15, ca am stat sa imi cos nasturii de la trenci, ca e prea vijelie si poat ma bate vantul si mi-i rupe. Eu la 9 incep programul, dar mai mereu la 9 ies pe usa de acasa.. Inainte sa plec aud ca ceva tramvaie si trolee sunt blocate ptr ca au cazut copaci de drum. Nu ma mira, doar e vijelie si ploua incontinuu de 3 zile. Pe ruta mea e ok insa. Plec. Cu manusi de piele negre, cu basc,fular de nu-mi vezi decat ochii si trenci imeprmeabil sa nu ma ude. Si cizme de cauciuc sa pot umbla prin ce baltoaca vreau si sa ma doara la basca. Si umbrela mea jmechera de la Londra. Frigul si ploaia marunta si vantul ma fac sa scot sunetele de nemultumire si sa ma stramb. Ciudat, ca mie imi place toamna si imi priesc zilele mai ca astea. Acum nu, e urat si nu imi place nimic. Nici muzica nu ascult. Ajung la metrou. Il pierd de sub nas, evident. Se anunta ceva blocaj la metrou la Victoriei. Ma bosumflu mai tare la gandul ca poate stau sa-astept juma de ora uramtorul tren. Apoi anunta intarzieri pe ruta Victoriei-Pipera si ma bucur. Naspa ptr altii. Naspa ptr studentii la Agronomie si Romano-Americana pe poate voiau si ei sa mearga in prima zi de facultate. Ghinion. La Unirii ploaua mai tare decat la mine in cartier. Unii dau buzna in fuga la metrou. "Unde va grabiti, fratilor, asa? e doar apa, te uda si te usuci". Nici nu mai scot umbrela, nu are rost ptr 2 pasi cat fac pana in statia de autobuz. Pe trotuar, pe margini, peisaj dezolant, umbrele rupte, vreo 5-6, spite, manere, totul praf. Daca te uiti in jur vezi vreo 3-4 umbrele distruse sau semi-rupte la oameni in mana si cum se chinuie sa mearga pe avnt si cum le umfla umbrelele. niciodata nu i-am inteles pe astia de se sperie de cateva picaturi de apa. Zici ca-i topeste. Comertul de umbrele la metrou si prin zona infloreste. "Macar sunt colorate", ma gandesc. Vine 117, ma urc si ramanem blocati in trafic pe Regina Maria. Apoi incepem sa trecem de multe trmavaie blocate. Erau vreo 6-7. Poate nu mai au curent, poate a sarit iara unu de pe sine, cine stie. Eu ma bucur ca desi incet, masina totusi inainteaza. Si in momentul asta ma gandesc cuma r fi fost daca astazi eram in Copenhaga. Poate aceeasi vreme, poate aceleasi haine, poate tot un drum de dimineata spre ceva birou/facultate, dar un experienta diferita de transport si o stare de spirit buna si eu invigorata si vesela.

Visare

Acum un an am fost la Vita de Vie la Opera, primul concert acustic. Si-a fost genial. Vineri mi-am cumparat albumul. Care e demential. Deja de cand am aflat am facut valuri sa merg cu fetele. si n-a iesit nimic. Asa ca m-a agitat pe la colegi. Si am mers. E un moment in concerte cand vine o piesa. PIESA. Aia care ii face pe toti sa aplaude frenetic la final. Anul trecut a fost pe "Visare". Au cantat-o pe la mijlocul concertului, cand e numai bine. Parca toti nu mai respirau ca sa auda fiecare sunet. Si la final, o liniste de cate miimi de secunde ce par vesnicie...cand asculti linistea si instrumentele cum inca vibreaza. Apoi apaluze. Acum, aseara a fost "Alunga tacerea".Parca stia Despot, candla inceput a zis "asta e una dintre cele mai iubite piese ale noastre". Divin moment. Cat a fost piesa am crezut ca sunt doar eu. Eram prinsa deja din weekend. Imi cazuse pe pieasa asta. On & on & on. Dar cand la final toata sala izbucneste..si nu se mai opreste realizezi ca toti au simtit ca tine. Si nu mai poti sa te opresti din aplaudat. E linistea aia de cateva clipe de la finalul piesei. Cand parca nimeni nu respira. Si e minunat. Si mai vrei.

about letting go

I suppose in the end, the whole of life becomes an act of letting go, but what always hurts the most is not taking a moment to say goodbye.

-Pi, Life of Pi

let me make you feel fine

Cand am dat peste instrumentalul asta a fost minunat. am downloadat fix bucata asta si-am ascultat. am pus piesa pe un cd si am plecat la drum. si-a trecut destul timp. timp in care sunetele astea imi bucurau timpanul. si tot ascultam. pana cand la un moment dat am gasit si piesa de care apartinea instrumentalul. numai ca pana atunci nici nu mi-a trecut prin minte ca minunatia de mai sus ar putea fi doar un isntrumentalul. imi spunea atat de multe. ce nevoie mai era de ceva in plus? apoi am inceput sa ma simt fraiera ca nici macar nu am avut gandul ca ar putea fi mai mult. dar asta e frumusetea. sa faci ceva atat de bun incat sa nu iti mai trebuiasca ceva in plus.

Soarele la apus

Il las public. Asa-mi veni astazi, acum. La urma urmei nu scriu nimic secret, doar ceva ganduri. Si nu citeste mai nimeni. Si sunt o panicata. Am realizat ca era vorba de ceruri si n-am mai zis de ele nimic. Au fost doar ganduri, multe ganduri. Asa ca voi incerca sa las cerurile sa vorbeasca. 31 decembrie 2012

Acum ma intreb, cu ce e diferit 31 decembrie de 1 ianuarie? Acelasi cer de seara de iarna. Simti frigul si gerul prin poza, vezi culorile si tot visezi. Sau ai putea sa visezi. Eu m-am lasat sa ma intristez, sa ma ascund, sa imi fie frica. De parca am crescut si nu mai am curaj sa fac nimic. Nici sa dau un telefon unui prieten vechi, nici sa ies din casa sa ma bucur de o zi frumoasa. Doar sa stau sa ma ascund si sa astept. Candva, cerurile ma faceau sa visez, sa sper, sa imi doresc. Si mi doresc sa visez iar. Imi place sa visez cu ochii deschisi, dardaind pe geam in timp ce fac poze peste poze la un soare la apus ce se schimba din secunda in secunda. 1 ianuarie 2013

Vacanta la Roma

Cel mai mult de la vacanta mea la Roma mi-a placut Firenze. Culmea. Am fost la Roma ca sa merg la concert Radiohead. Care concert s-a amanat. Deci ne-am ales cu o vacanta de 5 zile la Roma in cea mai calduroasa perioada a anului. De nerecomandat. La vacanta mea la Roma ar fi de zis cam asa: - il Pappione - Alitalia - sictir cum n-am vazut si n-am crezut ca voi vedea vreodata la unii (asta valabil si ptr italieni, in general) + semi portii de ce serveau acolo. La intors am cerut o cafea si o apa minerala. Mi-a pus cafea intr-un pahar normal de hartie, dara pus o gura, fix o gura, nici un sfert nu a umplut paharul. Si cand mi l-a inmanat a trebuit sa ma intind dupa el, de la locul meu de la geam. Naspa servire. Nu e de zburat cu Alitalia. - italienii: sictiriti, cam cocalari, asta mai in gluma, mai in serios, dar asta mi-a fost impresia - mancare: daca nimereai la restaurantul bun, o minunatie. Noi am dat peste un loc, undeva pe la vreo 10-15 min de mers pe jos de la Vatican de un loc, Caffeteria delli Gnocchi, unde venea localnici. Mancare excelenta. In prima zi am mancat pizza, paste si Saltimboca alla romana, un fel de-al loc traditional si ne-am lins pe degete si decent ca pret, 43 de euro ptr 3 persoane. Ne-am intors i m-as mai intoarce acolo. Plus ca era o atmosfera misto. Toti se cioa-uiau pe acolo, clientii cu cei ce lucrau, si parea ca se vine sa se manance acolo mai mult ca se poti sta de vorba despre una alta, nu neaparat ca esti lihnit de foame. Plus ca erau multi de veneau, luat o cafea, stateau 10 minute si apoi plecau la ale lor. Ce-am mai observat e ca pretul la bauturi era unul daca il luai la tejghea (sau cum am facut noi, to go) si altul, cu vreo 1-2 euro mai mult daca il luai la masa. - inghetata: buonissima! - orasul in sine: aglomerat si prea mult soare. sufocant. asta ar fi vina turistilor. parca multe locuri arata mai bine in filme. sunt mult mai pline de farmec si de romantism. nu m-au dat pe spate nici treptele spaniole, nici fantana trevi, nici capela sixtina, parca nici colosseumul pe cat de mult imi doream sa il vad. iar pietrele de la forul roman, nici atat. este impresionant cand stai si te gandesti ca te uiti la locuri cu atata istorie si atata varsare de sange. si apoi cum sunt atat de multe perioade suprapuse, alaturate, combinate. peste tot pe unde mergi, ba dai de ceva de mii de ani, ba apoi de ceva nou, ba apoi de cateva sute de ani. si totul a cantarit mult in istorie. dar atat. - am gasit si niste locuri minunate. cred ca multe din locuri isi pierd in farmes si ptr ca sunt non stop pline ochi de turisti. sau ptr ca e prea cald ca sa te bucuri de priveliste sau de ele in sine. cum ar fi statul intr-o piata in miez de zi versus miez de noapte. mi-a placut extraordinar de mult atmosfera din trastevere, desi am trecut foarte repede pe acolo ptr ca ne indreptam spre punctul de belvedere de pe gianicolo. unde nu a fost atat de frumos precum credeam ptr ca erau cativa copaci fix in mijlocul privelistii. in schimb sus pe captolin, cu priveliste spre forul roman, la miez de noapte, departe de agitatie este minunat. as fi stat acolo pana dimineata. in trastevere este viata de noapte a orasului. era animat, plin de viata, tinerime, turisti, dar decenti si veseli. lipseau masinile de pe cealalta parte a tibrului. erau si acolo, dar mai putine si nu treceau milimetric de farfuria ta. plus magazine si altfel de aer. mi-a mai placut la pantheon, desi m ajuns acolo cu 5 minute sa se inchida. chiar si piata aia este draguta. ca sa nu mai zic de piata de dinainte, nu stiu exact cum ii zice, dar are un alt templu, tot in genul pantheonului, insa mai are si flori si cladiri colorate si multe magazine dragute ce leaga astea 2 piete. si san pietro a fost interesanta, insa prea gradioasa. totul in roma este asa. daca au inceput sa construiasca chestii mari, au continuat la fel. ca altceva nu stiau. - transportul. metrou este jegos si insipid. nu are nimic deosebit, ca arhitectura si design. insa circula decent. desi 1 minut la ei inseamna vreo 3 de fapt. tramvaiul, nr 2, cu care noi am mers, circula foarte bine. despre autobuze nu as putea spune acelasi lucru. am ajuns la concluzia ca astia pe autobuze nu au decat 1, maxim 2 masini pe linie. desi au multe linii, cu traseu lung si intortocheat. vin foarte rar si-s praf. in schimb vin la timp, asta daca le stii orarul. - florenta. alta viata. multe biciclete, mai vechi, mai noi, mai colorate, mai simple, de oras sau mtb, cu cosuri sau pliabile. tot ce vrei. masini mai putine si parca pe alocuri si strazi numai ptr pietoni. o zi lunga, calduroasa si obositoare ptr noi, dar exact ce ne trebuia ptr a doua zi de Italia ca sa nu ne deprimam prea rau din cauza Romei. Frumos in dom, la piata lor din centru de legume, fructe si altele, in campanile si pe stradute in general. -marea. atat de aproape de oras. 45 de minute daca mergi pana la capatul liniei de metrou. si ajungi cu metroul. si iesi ieftin, zic eu. poti mergi cu acelasi bilet pe care ti-l iei ptr mijloacele de transport din oras. acopera si drumul pana la mare. 6 euro pe o zi. la mare, ca la noi. un fel de costinesti, am concluzionat. mare parte din plaja era pirvata si trebuia sa platesti de la 6 euro ptr sezlong pana la 10-11 ptr restul, umbrela, etc, etc. erau si cateva portiuni de plaje la liber. - romanii: multi. nu ma asteptam sa fie chiar asa. la un moment dat era in statie la tramvai, la aceeasi usa 7 romani. in metrou pana la mare cred ca in acelasi vagon erau vreo 10. de cersetori, nu mai zic. ... more to come, ptr ca deja nu mai stiu.

pofte de vara

am vazut azi la unirii un print misto de la love plus. campania lor nou lansata zice ake love, not (just) sex si cautand vad ca au facebook misto, cu aplicatie sex vs love, plus alte chestii de care nu am avut rabdare. pe print zicea ai grija la trepte, scris mare si apoi ceva gen sa nimeresti in bratele tipuluipotrivit...am incercat sa retin dar n-a iesit. cam atat de prezervativele. am fost sa imi iau rom azi.mi-e o pofta de alcool de sambata, cand beam suc de mere si mi s-a facut pofta de vodka. apoi a adus mama menta de la tara si cum la magazinul meu nu aveau rom, am rabdat...o zi. azi am fost la mega si-am luat lime, rom si sprite. aveam de toate mai putin cuburi de gheata. unde a inceput caterinca. stiam ca aveam si pungi ptr gheata si cutiuta de la ikea. si nu le gaseam pe nici unele...ingrozitor cand stii ca ai de toate mai putin un maruntis d-asta, care se dovedeste atat de important. am gasit pana la urma pungile cand ce sa vad..le mancasera niste gaze si aveau gaurele. dar am rezolvat-o si pe asta,am lipit scotch peste si a mers. acum astept sa se inghete apa. mojito on the way!!!!

vecinul cu crucile

Sambata noapte pe la vreo 1-2 dimineata ma duceam sa dorm si am zis sa scot capul pe geam sa vad ce-mi mai fac vecinii. asta mi-e obiceiul de cand eram micuta. stau pe geam noaptea tarziu,la aer si ma nmar luminile aprinse la ore tarzii. fiind sambata erau cateva. la un moment dat observ undeva in lateral, la etajul 4 ca era cineva intr-o camera cu lumina aprinsa. era un tip, la bustul gol ce parea sa se pregateasca de culcare. ma apuc sa il urmaresc. isi punea tricoul pe el. parea bine facut, undeva pe la 25-30 ani am presupus eu. apoi vad minunea. omul statea cu fata spre geam, jumatate din el se vedea, jumatate era innspre perete si se inchina. cu spor. a stat cu palmele impreunate, ca la raguciune, apoi s-a inchinat, apoi a facut o plecaciune, a mai impreunat palmele, in ca o plecaciune, inca o cruce, apoi a stins lumina si s-a bagat la somn. eu nu-s cu biserica, nu ma inchin, nu am treburi d-astea si nici icoane in casa pe pereti si nu ma asteptam sa fiu martora la asa ceva. apoi am gandit ce naiba face el cu icoana pusa spre nord, ca spre nord se inchina... apoi mi-a trecut si m-a dus sa dorm si eu.

nu mai vreau sa aud niciun cantec trist

Piesa asta mi-a pus-o o colega azi. Am zis ca nu ma impresioneaza cu nimic si ca nu o s tiam. noi ascultam Guerrilla la birou, asta ptr ca ea are boxele si asta ii place si se cam da mult al gurrila pieasa asta .Culmea este ca si tipa care era in locul ei tot Guerrilla asculta. Pacat la piesa asta e ca e scurta. Am fost sincera cand am zis ca nu imi zice nimic, dar poate pentru ca nu i-am dat atentie. Am ajuns azi acasa dand reply la piesa asta de 2 minute jumate, pe telefon. Mi-a furat un zambet, doua, trei. Dupa o zi mai ciudata si dupa cateva zile de cand stau bosumflata si cum chef de harta. Mi s-a facut chef de mare, balaceala, leneveala, baieti, umbrelute din paie, un drum cu trenul cu prieteni pana la mare. Si alt lucru care se putea mai bine, se termina brusc, inca un reply! Mergeam pe strada, dupa sala, obosita, lipicioasa, si incepusem sa zambesc oamenilor. Mergeam tinand de fusta lunga sa nu matur cu ea trotuarul jegos de la Unirii. Cred ca mai dadeam din cap, ma imaginam dansand pe ritmul piesei, eram deja pe plaja, la amurg topaind, band ceva bere sau un Mojito, vazand un baiat mai ametit decat mine si zambind....cine stie ce va urma, noaptea e lunga. Ii vedeam pe unii trecand pe langa mine cum se uitau la mine. Dar nu imi pasa, imi place cand merg pe strada si zambesc. Este un sentiment frumos sa le zambesti altora. Mi-am adus aminte de un tip de la metrou cu care mi s-au intersectat privirile, eu in vagon, el pe peron si cum mi-a facut cu mana...habar nu am cine era. Mi-ama dus aminte de lucrurile alea marunte pe care le faci si te simti bine. Cum m-am plimbat de curand cu un tip cunoscut cu cateva ore inainte la miez de noapte de vara prin Bucuresti, cum m-a dus el acasa pana in fata blocului, sau cum am mai facut asta acum 1 an si ceva si cum mereu ies frumos lucrurile astea. Este vorba de a face totul fara sa gandesti foarte mult. Sau despre cum mai merg cateodata cantand pe strada, fredonand piese, sau cum e sa mergi noaptea cu bicicleta prin aerul racoros si sa inchizi ochii. Senzatii, trairi, adrenalina, fara griji...

nunti si lampioane

Am lansat lampioane aseara de pe malul lacului Herastrau. Eram la un moment dat afara si nu stiam ce sunt luminitele de pe cer, de culoare galbuie, care pluteau 2 cate 2. Apoi, spre dimineata, cand domnul ginere ne-a invitat pe ponton sa inaltam lampioane am relaizat ce erau. se pare ca de cand cu recordul de la Iasi a devenit popular sa faci asta. Si este si palpitant. Si este si lucru de echipa. Unul desface, altul pune fitilul, apoi unul aprinde, altul tine bine de hartie ca sa se umfle bine, sa-l ia vantul si apoi sa strigi cat poti de tare, hai, hai, urca, zboara! Mi-a placut!! Am lansat vreo 4-5 si pe vreo 2 le-am inecat, dar oricum a fost palpitant. am fost domnisoara de onoare la nunta. A fost nunta unui var de-al meu, despre care eu mereu am crezut ca este de gradul 2, dar este de fapt mai indepartat, oricum asta este ptr ca pe partea asta de familie toti sunt apropiati. A fost experienta interesanta...initial mi s-a parut ciudat sa accept, ptr ca in mintea mea domnisoara de onoare trebuie sa fie o fetita in rochie roz, mica si draguta. dar am trecut peste prejudecata asta si i-am ajutat si eu cum am putut. Rolul meu era sa stau la usa si sa ii intep pe toti ca sa le pun floarea in piept. Am avut companie o colega de-a miresei, simpatica fata si o alta fata cu care sigur eram si cu ea intr-un fel inrudita, doar ca nici una nu cred ca eram foarte consitente de asta. Apoi saracuta, parea cam singura, venea la mine ca sa mergem sa dansam, cred ca i-am placut. Despre nunta, am realizat ca nuntile de Bucuresti sunt usor triste. Pana la dansul mirilor a fost o muzica de taiat venele, apoi numai muzici d-astea de nunta, pop. Incepusem sa plang dupa o hora, o populara...Cred ca nuntile de la Moldova cu hore pana la 6 dimineata si-au pus amprenta pe mine. Oricum, una peste alta, a fost o nunta draguta. Un gand am avut, nu le inteleg pe miresele astea cum reusesc. Toate nuntile la care am fost pana acum au fost la fel. Miresele astea parca au altfel de energie in noaptea aia. Danseaza cu toata lumea, zambesc, sunt vesele, stau pe tocuri sunper inalte, si ii fac pe toti sa se simta bine. Si sunt de obicei super obosite ptr cas implica in organizare, stau nemancate ptr ca ii intretin pe ceilalti, beau destul alcoolca doar dau noroc cu toti invitatii, si totusi radiaza. Poate o fi cea in tot evenimentul asta ce mie imi scapa momentan...

first times

poate ca ar fi trebuit sa incep cu o piesa careia ii zice fix asa, "prima oara", dar am postat-o deja, asa ca o sa pun muzica trupei ce-am descoperit-o weekendul asta. ca a fost weekend plin de multe lucruri facute prima data. Am descoperit trupa the DaDa. Canta in Oscars, care-i un pub pe Covaci si unde am ajuns la insistentele unei prietene. Locul e ca orice pub de pe la noi, numai ca are o gradina mica in spate. cum ar zice alta prietena, barul asta e in fundul gradinii centrului vechi (depinde de unde vii). si apoi mai te duci sa stai si-n fundu gradinii barului...dar cat de dragut este. Asa, si ziceam de Oscars ca este dragut, doar ca nu fusesem acolo decat cat sa bem o cafea. si-am fost sambata asta si pe noapte, asa, ca de final de noapte. Si acolo era trupa asta ce presta live. Foarte tare...piese ca de centru vechi, si mai lente si mai rock si mai pop, dar foarte frumoase. Sunet bun, astia canta foarte foarte bine chiar si extra cireasa, solistul e frumusel frumusel. Am facut un mare crush de grup... Piese de-ale lor...nu prea stiu, ascultam acum, dar nu m-a lasat nimic masca, oricum sunt muuult mai buni live. Ca sa termin cu noaptea, am iesit in club ptr prima data cu unul din ai mei stilisti...si a fost ciudat, as zice. e ca si cum iesi cu maimuta, cum a zis o prietena...bine e cam urat zis. ideea este ca el este foarte sociabil si are multe cunostinte...Asa ca atunci cand mergea prin centru se gasea la ficeare 2-3 mese cate o persoana care il striga si la care se oprea sa ii salute si sa stea de vorba. Ma gandeam azi ca e mai nasol sa iesi cu el prin oras decat daca ai iesi la brat cu Monica Columbeanu, de exemplu. Pe aia o stie toata lumea, dar nimeni cu indrazneste sa o abordeze, cel mult se uita dupa ea, sau asa cred eu. Dar el, nu, el vrobea cu toata lumea...obositor... Apoi, ajungand in Oscars, am avut ocazia sa vorbesc ptr prima data cu un neozeelandez. bine, am aflat ce natie e mai tarziu. cat am vorbit cu el, sau mai mult cat a incercat el sa vrbeasca cu mine, eu ma gandeam ce naiba zice asta, parca e engleza, dar ce naiba sa ii raspund ca sa nu para ca vorbeste singur....tot incercam sa ii explic ca nu il inteleg, (sunt mai surda eu, si oricum mi se pare aberant sa te apuci apoi in club sa stai la taclale...). si saracu tot incerca sa imi zica chestii..si eu sorry, sorry.pana cand l-am auzit "sorry, i talk all this rubbish"...si-am fost fericita ca am inteles in sfarsit si eu ceva! si-apoi a plecat... si in ultimul rand, am avut parte de premiere cu bautura si gatit. nu stiu cum, dar eu nu mai bausem mai tai, mi-a scapat cocktailul asta asta. si cum sunt fana rom, am incercat. tot Mada a fost de vina, ca si cu Oscars-ul. And it was love. Se fac cam asa: niste frunze de menta, un pic de lime si zahar brun frecate bine bine pe fundul unui pahar, apoi gheata zdrobita pana se mple paharul, apoi rom si putin sprite. si apoi, enjoy. Alta dragoste a fost cu salsa verde al lui jamie oliver. sambata, pe zi, am ajuns la emisiunea astuia, in timp ce gatea chestii in 30 de minute. facea ceva peste la cuptor cu sos salsa verde si cu cartofi noi la cuptor. mi-a placut reteta si tipsurile. intamplarea face ca dumnica ma trezesc ca mama face cartofi noi la cuptor. asa ca iau menta din pahar, prospat culeasa de la tara, patrunjelul din ghiveciul din balcon, alte mirodenii de prin casa, pun ultimul strop de ulei de masline, inlocuiesc mistarul dijon cu mustar normal, dar adaug cateva boabe de mustar si uite asa fac primul meu sos salsa verde. pentru lucrurile pe care le faci pentru prima data si apoi iti plac atat de mult incat devin obisnuinte.

imaginile din mintea ta

ma uitam pe contul meu de deviantart. si uitasem de el. multe poze cu ceruri, apusuri in mare parte si cateva cu oameni, dar in care tot peisajele sunt in centru. ma atrag mai mult culorile si tot ce e natura. poate si pentru ca e mereu acolo, e accesibil, e mai usor de fotografiat si pastrat. oamenii trec, pe oameni cateodata trebuie sa ii abordezi si sa le ceri voie. este mai greu de prins momentul. dar, revenind la cerurile mele, unele m-au adus in lumea de atunci, de acum 3-4 ani, 2008-2009. titlurile isi au rostul si completau imaginea. ca cea in care eu stateam pe marginea unui doc, in stockholm, noaptea si titlul este "canyou hear the seagulls?" poza este facuta de Benedetta, prietena mea cu care am vizitat orasul noaptea, cand altii au ales sa se rupa in club, noi am umblat noaptea prin orasul gol. si ce noapte frumoasa a fost. iar atunci, cand incercam sa ne bucuram de berea cu 3,5% alcool (cea mai alcoolica din oras, gasita la ora aia), stateam pe marginea apei si ascultam pescarusii. ala moment. si il am pastrat. deci, can you hear the seagulls?

ganduri de final

Beau un vin alb demidulce de-al domnului Dinescu si-l ascult pe Doc cu ceai. Nu mai zic de ce n-am ajuns la concert...dar parca nici nu mai aveam chef. Pe eticheta vinului lui Dinescu e o poezie care incepe cu "cozonaci", ii zice Craciun si vorbeste despre "futai", "popou", "pula", "tzatze" si parca mai erau cateva...daca am vrut vin alb si citiri de poezii seara. Trecand peste vin, care e cam fad, apropo, nu stiam de piesa "ceai"...desi tot citisem despre ea, nu o ascultasem pana acum. Si mi-au venit niste ganduri dand play.
Mi-am dat seama ca eu prefer sa mis e vorbeasca direct, sa fii direct cu mine, in orice. Sa stiu ce vrei de la mine. Nu ma dai gata cu un buchet de flori, de exemplu. Primul meu gand ar fi daca imi intra florile in geanta ca sa nu fiu nevoita sa umblu cu ele pe strada. Prefer totul direct. Poate de aia l-am tot vrut pe el. Pentru stilul direct, chiar daca necioploit si nesimtit si greu de digerat. Pentru sinceritatea cu care mi-ar fi spus ca o iubeste pe alta si pentru lispa de ocolisuri in tot, mai putin sa se hotarasca ce vrea de la mine...dar na, nimeni nu poate fi perfect. Pentru momentele alea cand nu imi trebuiau declaratii de dragoste de la el, ci sa imi spuna ca era posibil sa se opereze si sa nu mai poata presta cateva luni si m-ar fi ales pe mine ptr ultima data. sau sa nu ma aiba decat pe mine cateva luni, desi nu eram legati in nici un fel. asta ptr mine a fost cea mai mare declaratie ca ma vrea. nu aveam nevoie de altceva. ca nu am stiut cum sa fac ca sa nu o vrea pe alta apoi, ca sase hotarasaca doar la mine, e altceva. l-am luat de bun si am uitat ca nimic nu e vesnic si mai trebuie sa si muncesti. si am pierdut. plus ca el....el nu e ca mine. el prefera invaluirile si prefara vanatoarea, ca toti barbatii, am realizat si eu intr-un final. si el, din pacate,mi-a pus de la inceputul nostru o eticheta, nu buna, pentru ca m-am aruncat in patul lui.
cred cu toata convingerea ca noi doi am fi putut fi "GREAT" impreuna, insa ar fi insemnat renuntari prea mari la felul fiecaruia de a fi. renuntari care ar fi insemnat sa nu mai fim noi. si apoi, asta nu e rolul unei relatii...deci pe undeva m-am hotarat si eu ca este mai bine asa, fiecare pe al lui drum...si totusi, inca mai doare...

nu pot sa dorm.

si as asculta piesa asta incontinuu.



si nu aveam de gand sa scriu, dar cand incep nu ma pot opri. cam cum e si cand vorbesc. tac, tac, tac de uiti ca exist si cand incep devin moara stricata. totusi pentru cei care sunt obisnuiti cu prezenta mea, sa vorbesc incontinuu e motiv de amuzament. asta pana cand le trece si asta si cred ca ar fi in stare sa ma execute in public. si imi dau seama ca sunt enervanta si zic ca tac, dar apoi mai imi iau 10 minute sa zic ca tac. dar tac, acum, acum, stiu ca aberez, dar totusi mai lasa-ma sa zic 5 minute ce imi trece prin cap...

de obicei asta se intampla cand deja ma simt confortabil cu oamenii cu care interactionez si ma simt in siguranta sa ma arat asa in fata lor. plus ca mi se pare frumos sa ii faci pe cei din jurul tau sa se amuze, chiar daca e cu riscul de a te pune in situatii usor penibile. nu ma deranjeaza asa mult, cand nu sunt niste straini. ma gandeam acum numai ca cativa de la work cu care ma simt tare bine. la fetele din birou, dar numai in anumite formule, nu cand suntem toate 6 in sufrageria noastra. mi-a devenit tare drag locul meu de munca, cu toate frustarile care apar frecvent.

ascult piesa asta despre iubiri si vorbesc de serviciu...o fi si asta o iubire de a mea si nu am realizat inca...

O seara la Opera

Ieri am avut o zi proasta, oribila chiar. Am fost si eu vinovata de asta, pentru ca atunci cand ceva nu imi merge bine il amplific si iese urat. Nu am dormit toata noaptea inainte, parte din cauza insomniilor de primavara pe care le am, parte pentru ca nu ma simtea fizic bine, parte ca fusesem intoarsa lun la sedinta cu ai mei stilisti.

Marti dimineata am avut un singur lucru bun - pe trotuar la /unirii era liber, i-au demolat pe tigani, era curat, lumea mergea in voie, erau multi saci de gunoi stransi - minunat.
Apoi totul a mers din rau in rau, am tipat, am injurat, am plans de fata cu toata lumea, m-am descarcat, am rezlvat treburi, dar starea era sumbra si neagra.

A venit seara. Aveam concertul Vita de Vie acustic la Opera Nationala. Vazusem acum vreo 2 saptamani afisul, am gandit ce frumos ar fi, dar n-am cu cine si am uitat, cam cum fac cu multe concerte la care as vrea sa ajung. Miercurea trecutapic la birou dupa 3 zile lucratoare de plimbari prin tara si o aud pe o colega ca tocmai a facut rost de 2 bilete la conceertul VDV, dar printr-un colaborator de-al nostru care are cunostinte la Eventim - evenimentul era sold out. Ii era ciudat sa mai ceara inca unul. Asa ca am zis ca apelez la un coleg de-al meu frizer care tunde pe cine trebuie. Si asa am ajuns la concert marti seara, suparata, obosita, suferinda. Am stat la loja, cu copii formatiei, cu sotii venind si intreband de copii, cu bunicile avand grija de ei. Si cu o tipa de la presa suparata ca nu s-a facut pr-ul bine, ca lumea din presa e cam varza, ca doar e "vita de vie sie rock". I-am zambit si-am lasat-o, ca nu socializez eu prea mult si eu venisem la concert.

A-nceput pe la 8 jumate, mai firav, ma asteptam la acustic sa fie total diferit totul, dar erau piese zgomotoase, sunau oarecum cum le stiam si le asteptam ptr o varianta acustica. Pana au ajuns la alea de le-au schimbat. Si am uitat ca sunt la Opera. Am avut un moment cand m-am trezit si am zis, ba tu esti la Opera si e concert Vita de vie si pe scena e Despot. Nu mi-am lasat gandurile sa plece, nu, erau cu mine, dar am intrat in muzica, in versuri, in sunete ,in miscarile lor, in atmosfera. A fost un moment cand au cantat "sunetul mai tare" in varianta "fetelee de la capalna" si a inebunit sala, ca cica nu le-a iesit, dar ne-o arata totusi A fost momentul cand s-a cantat o piesa, nu mai stiu care si parca toti voiam sa aplaudam inca de la jumatate atat de bine suna si a fost momentu cand la "visare" n-a indraznit nimeni sa strice vraja pana nu a incetat si cel mai mic sunet in sala. si se facu liniste. si apoi incepura aplauzele.

Sunt toate pe clipul de mai jos


Si a mai fost Alexandrina si "varza". eu m-am indragostit. de ea, de despot, de amandoi si de piesa.


Si la final, basul si cu toba mare, din concertul de anul trecut din deschiderea phoenix, tot la opera. Am aflat ca mai au un concert vinerea asta, in Jukebox, tot acustic, tare pofta mi=au facut.

puterea mintii

Se pare ca daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla. Cam de o luna, de cand am realizat si acceptat ca m-a parasit n-a fost zi sa nu ma gandesc la diverse feluri in care ma intalnesccu el. Zi de zi pana cand s-a intamplat. Prima data, era 8 si ceva seara si nici nu mai stiu de ce am ales sa merg la metrou in loc sa iau ratb-ul. pur si simplu. am zis ca nu mai astept. cand mergeam pe culoarul de la unirii,vad ca urma sa vina metroul de anghel saligny, si automat ma gandesc: "poate il vad". Bine inteles, de fiecare data cand faceam scenariile astea in capul meu nu credeam cu adevarat ca se poate intampla. Nu stiu, dar nu sunt mare impatimita in a crede ca se poate intampla ceva doar daca e sa crezi in asta. Sa cred ca mintea noastra poate sa faca ina sa fel incat sa se intample acel ceva. si totusi...
Eram eu pe peron, asteptand metroul, voiam sa ma duc un pic mai in spate, cand vad un nas. Nasul lui, inconfundabil. Vorbea la telefon, el, nu nasul. Si dau sa ma ascund dupa un zid. Nu avea cum sa ma vada, dar asta mi-a fost impulsul. Inima deja alegra, eu eram in retragere. Ba mai aruncam o privire, ba gandeam ca poate ma vede si vine la mine, ba mai ma feream sa nu ma vada. M-a urcat in acelasi vagon de metrou cu el, dar in capete diferite si il spionam de la departare, in acelasi timp ascunzandu-ma dupa oameni si cu capul in fular, sa nu ma vada. /nu as fi rezistat sa ii stau fata in fata.
Asta a fost atunci, cam acum 2-3 saptamani.
Astazi, desi nu aveam ce cauta pe acolo, am trecut pe la frate sa ii duc niste cadouri. Aveam cu totul alte planuri ptr seara asta, sala, sau sa ies cu un amic, dar am ajuns la frate. La plecare, la metrou, acelasi gand cand vad metroul de Anghel Saligny ca urma sa vina. Aleg sa cobor, nu sa astept sus...si cand vad ca vine dinspre dristor metroul in sens opus fata de cum mergeam eu, ma uit inauntru, dintr-un instinct pe care mi l-am format. Il cautam pe el, desi ma gandeam ca nu are ce sa caute la ora 10 pe acolo. La ultima usa, il vad ii vad caciula in dungi. el era. Ma miscam du-te vino asteptand sa imi vina sa mie metroul, asa ca reactia mea a fost mascata de miscare -am continuat-o. Apoi m-am intors cu spatele. Am inceput sa rad in moemntul cand am urcat in vagonul meu de metrou. Care sa fie sansele? Si totusi, am gandit-o si-am dorit-o in fiecare zi de cand mi-a dat vestea. Azi a fost mai bine,. Am zambit larg tot drumul spre casa. /sunt pe drumul cel bun. ma dezintoxic.

in drum spre Timisoara...

Sunt in tren spre Timisoara. Work stuff, dar asta de luni, asa ca m-am hotarat sa ec de azi sa imi vizitez un prieten. Ultimele dati cand am fost pe acolo abia am avut timp sa ne vedem. Si sunt intr-o perioada cand am nevoie sa ma rup de Bucuresti si realitatea lui, iar Timisoara ma linistete si ma ajuta sa uit de ce imi viscoleste prin suflet. In 2010 cand eram coplesita de noul serviciu, o fuga la Timi m-a linistit.
Am ajuns in gara la limita. M-am urcat in tren, am ajuns la loc si-a plecat. Deja stiu mersurile, nu ma mai stresez. Cand am urcat m-a izbit cat de multi oameni sunt, linia asta este utilizata. Si mai e si un personal, deci personajele sunt variate. Mergeam pe culoar, aveam loc undeva pe la mijloc si priveam la fetele celor ce stateau jos si ma gandeam care imi vor fi vecinii de drum. Am ajuns la locul 76. O tanti uscativa, femeie de la tara, cu basma in cap, dar cu unghiile facute totusim un rosu maroniu, un nene cu sapca de mos, un polar albastru purtat si scamosat pe care scrie "POLAR". Ei doi merg impreuna, la Petrosani din ce am inteles din discutia cu nasul. Stau in fata mea si acum dorm. Tanti are un pulover gri, o vesta si pantaloni de fas, de schi. E o tanti de la tara, dar care are ceva influente moderne...Cand a venit un nene de vinde prostioare prin tren, brichete, ace, brelocuri, ea a fost foarte interesata de o bricheta dubla. O aprindea, zambea si i-a
araratat-o si lui. Nu au cumparat-o, evident.
Tanti de langa mine, e mai greu de observat. A dormit si ea pana acum. Mananca un sandvis si improspateaza aerul din vagon cu miros de sunca de aia mai puturoasa. Dar se fereste cand mananca, este bagata in coltul dintre geam si scaun, de parca ar conta asta ptr miros.
De partea cealalta a culoaruluu, unde e umbra si bine sunt 4 personaje bune de mentionat. Este un domn la vreo 70 de ani as zice eu. El s-a oferit sa imi puna trolerul sus. Se vede pe el ca este un om cu bun simt. Oameni de la care sigur ai ce afla daca intri in discutie, oameni cu povesti de viata si sfaturi de ascultat. Nu vorbeste cu cei din separeul lui, dar are o demnitate si seninatate in felul cum priveste. Este intr-un costu, gri cu dungi verticale si ceva pepit prin materiale, un costum vechi, la fel ca si ghetele din picioare. Langa el sta un alt nene, tot pe la 60-70 ani, dar mai dolofan. Transpira abundent si are un spasm la gura. La el mi-a atras atentia ca are o vesta de fas bleumarin si un fular in genul cum poarta Florin Piersic. Nu au nicio legatura, dar fularul ala ii da o falsa distinctie.
Mai este o tanti in fata domnului in costum. Este genul de femeie grasa, tunsa scurt, cu pantaloni negri, un pulover in 3 nuante de albastru, in dungi, luat din piata din ceva material pufos. Este o tanti ce o intalnesti des prin locuri publice in RO. Poate fie fie scorpia de la ghiseu, fie tanti draguta care te servestea buticul de la colt. Cea din cazul de fata cred ca este din genul bun. Cand am plecat imi facea cu mana fetei ei de pe peron si ii spunea cu drag si mult suflet "te iubesc". N vorbeste cu cei de langa ea, asculta ceva la casti, dar a aavut 2-3 interventii cu fiecare din ei.
Mai este un tip, pe la vreo 45 ani. Imi aminteste de fratele meu...poate din cauza fizicului...are ochelari, par scurt. Nu il vad foarte bine, iar acum doarme. Mai devreme citea Formula As si eu am crezut ca acolo sta o femeie...nu il observasem pe el deloc.
Ei sunt o parte din cei cu care imi voi petrece in liniste cateva ore. Oameni pe care ii vad ptr prima data, pe care probabil nu ii mai voi vedea, care ne observam timp de cateva secunde, minute si care facem parte din viata celuilalt pret de cateva ore.

pe partie trebuie sa fii barbat(a)

Acum o saptamana plecam la Azuga cu fratele ca sa schiem. Pe ei, el si prietena, nu stiu exact ce i-a facut sa vrea, dar s-a nimerit bine ptr mine. Eu fusesem la sfarsit de ianuarie la Sinaia cu serviciul si am ajuns in ultima zi si pe partie putin. Atunci nu am avut curajul sa ma pun pe schiuri, doar m-am bucurat de soare si vremea frumoasa si am accidentat lume pe partie cu saniuta. Am eu un dar de a intra in lume, pe strada, pe partie, pe oriunde.

Eu se pare ca am mai schiat cand eram mica, pe la vreo 3 ani. Am si schiurile in debara pastrate de mama. Cica ma pricepeam. Cine insa sa retina ceva de atata timp, nu a intrat in reflex. Si asa m-am trezit duminica pe dupa-masa ca imi inchiriez echipament complet, si hop pe partie. Ingrozitor moment. Eu cand sunt emotionata ca incep ceva nou si nu sunt sigura de mine ma agit (asta daca sunt cu oameni cu care imi permit sa ma agit, daca sunt cu persoane putin cunoscute tac). Ori cu fratele am fost ingrozitoare. De la smiorcaieli ca nu pot sa imi inchid claparii, ca nu stiu daca imi sunt buni sau nu ca nu stiu cum trebuie sa se simta, la tipete pe partie ca sa ma lase in pace ca stiu ce fac, la cum fac sa nu pic, sa merg drept. Ingrozitoare. Si asa m-am trezit la un moment dat cu un bat de schi peste fund. A durut al dracu de rau. Si-am tacut. Am noroc ca fratele cum necum, ma suporta sau nu tine mult supararea. Inapoi la centru am vorbit ptr un instructor. A doua zi urma sa invatam serios.

A doua zi eram terminata. Febra. Cu claparii era insa mai bine. Aproape am reusit sa ii inchid singura, ma descurcam mai bine mergand in ei. Cu schiurile pe umar mergea, desi tot ma chinuiam cu ele, dar se vedea ca mai facusem asta. La 1 aveam orele cu instructorul. Am avut cam 2 ore inainte de antrenament solo. Pe banda sus si da-te. Eu eram stresata rau ca erau copilasi multi si mici. si ma vedeam fix luandu-i n brate. Instructorul nostru era si el pe acolo tot cu un copilas, dar ne mai dadea si noua sfaturi si ne observa.

Si a venit si ora 1. Alin, asta e numele lui, cred ca era mai tanar decat mine, oxigenat, nu as fi dat multi bani pe el cand l-am vazut la centru. Si totusi, excelent instructor si fel de a fi. Ma gandeam ca se observa disciplina de om mers pe munte. Am inceput cu prezentarile. Cand i=am zis Cristiana a zambit. Cica am numele perfect ptr schiat. O Cristiana e oprirea aia brusca. Si ca daca o sa imi zica el safac o cristiana va trebui sa o fac. Am zambit si eu si am inceput sa urc panta pe schiuri. Deja ma descurcam ca in ziua dinainte numai asta am facut. Ne- explicat el cum stau treburile, cum trebuie sa fim atenti la ce facem, la ce e in jurul meu dar totusi concentrati la ceea ce facem in momentul ala, ca e coborare, ca e viraj. Omul punea accent pe psihic. Asta te face, tehnica se invata in timp. Si uite asa, sus pe banda si sa coboram. Eu eram super stresata, copiii, in ziua anterioara luasem pe partia aia ditamai tranta si fratele se enervase si m-a lasat acolo sa ma ridic singura. Alin insa avea stilul potrivit. Si ma mustra cand nu facem bine, mai ales dupa ce el imi explicase ceva si ma felicita la cel mai marunt lucru pe care il facusm insa bine. Bun intructor. Si asa, am invatat semi cristianele si am cboroat panta de vreo 10 ori. S-a facut seara si eram terminata. Fusesem atat de incordata incat a doua zi dimineata am observat ca facusem febra si la degete. Muschii gambelor si pulpele erau praf. Coboram treptele in 5 minute.

Si totusi, era ultima zi, iar cu Alin si ne pregatea o plimbare cu gondola. Cica i-a placut cum ne-am miscat toti, desi fratele stia ceva schi dinainte. Mie mi-a zis ca numai daca vrea sa urc. Dar cum sa renunt eu. Eram iar in clapari, deja ma miscam bine, in ciuda febrei, schiurile pe umar. Gondola sa fie. Si am urcat la 1600 si ceva de metri. Era vant, zapada viscolita, alb totul si abia vedeai varfurile muntilor. Dar minunat de frumos. Pentru priveliste si sentimentul de a fi acolo, sus, m-as mai intoarce. Sus pe schiuri in incepem sa coboram. Acolo sus, era o portiune cu zapada viscolita pana incepea partia serios. Partie super larga, pe portiuni cam abrupta ptr nivelul meu. Alin, cu incredere m-a lasat la inceput singura sa vada cum ma descurc. Nu mi-a luat mult si-am luat-o la vale. A venit sa ma tina. Ne-a luat 1 ora sa coboram. Dar am coborat, chiar daca ajutata de el. A stat i spatele meu la inceput tinandu-ma cu betele. Am mers a perioada pana a venit oboseala. Nu ma mai tineau picioarele si le controlam c greu. Apoi a venit in fata. Faptul ca il vedeam si imi dadea directia ma facea sa uit de ce in jur si sa ma concentrez pe cum sa iau virajele, cum sa tin schiuriel, cum sa misc picioarele si corpul. Si imi ieseau semi cristianele. /Bine chiar. Vai, cum e sentimentul ala! Pe la jumatea partiei nici cu el asa nu mai puteam. Simteam cum imi ard muschii. La sala e nimic pe langa asta. Dar Alin ma incuraja. "uite ce bine a fost asta, bravo! Totul tine de psihic, cu ce te ajut eu acum?, tu faci totul." El ma ajuta cu faptul ca stand in fata mea si dand directia si tinandu-ma imi dadea siguranta. NU mai exista panta amenintatoarea a partiei, marginea ei, ceilalti schiori,doar eu si partia. Rare momentele cand eu ma gandesc doar la un lucru. Atunci am realizat ca pe partie babrbatii, care se concentreaza pe un singur lucru pe rand sunt avantajati. Atunci mi-a trecut prin minte ca pe partia de schi trebuie sa fii barbat, tu ca femeie.

Nu stiu cand voi mai schia, dar am invatat ca psihicul ne face bine cu capul. Si am avut parte de un moment cand m-am detasat de totul si a fost extrem de eliberator.