sâmbătă, 20 februarie 2010
...ceva...nimic...totul..habar n-am...o sa treaca.
Ma descompun. As zice ca ma topesc, ca sunt in armonie cu vremea de afara, bine, cu jumate din ce e afara, cu "moartea" zapezii, dar e mai mult. Simt ca putrezesc. Descompunere. Inceata. Care te roade pe dinauntru. Care te termina. E ca acum 6 luni. Incepe iar. Nu mai gasesc nimic care sa ma multumeasca. Nu pot sa fac nimic. Si imi vine sa plang din orice. N-am vlaga, n-am chef, sunt ori vesela, ca imi impun sa fiu, ori de cele mai multe ori trista, de fapt, nici trista, provesc in gol. Am mintea goala. Nu pot gandi. Nu pot nimic. Dar vreau multe. Singura nu pot. Si am obosit sa cer, sa caut, sa trag. Iar cei care sunt nu ii vad, nu ii observ, nu ma multumesc. /desi stiu ca sunt buni ca sunt acolo. Nemultumire nesimtita. Asta am.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Am aceias stare descrisa de tine de o luna de zile,plus irascibilitate...tind sa cred ca, explicatia plauzibila e compusa din 2 variante:
-hormonii
sau
-vremea..
te-am luat!! Eu de o luna am reusit sa am si stari de extrema liniste, sau de fericire, sau la polul opus de ura si razbunare. Acum sunt asa in mod sigur si de la vreme. Anul asta m-a prins...
La's ca trece. Vine vara!
Bai treziti-va! Amandoi! Ha!
Trimiteți un comentariu