duminică, 7 februarie 2010

Pofta de viata

Am fost in parc. Am fost sa simt iar cum e la zapada, sa ma joc. Am fost singura. Simteam nevoia sa ies, simteam nevoia sa ma plimb, sa simt frigul, sa imi las gandurile sa iasa la suprafata. Am fost sa fac poze, sa inghet. As fi iesit cu prietena mea, dar era departe. Am sunat-o. Si a fost aproape la fel. Nu sunt trista, sunt ingandurata. Am mai fost asa. Si atunci, exact aceeasi piesa am simtit ca e de ascultat. E ciudat, sunt ciudata cum atunci cand primesc niste vesti care nu sunt tocmai bune, eu sunt vesela. E un amestec ciudat. Asteptam si am cerut un raspuns, si l-am primit. Sunt usurata. Dar nu sunt cuvinte pe care vrei sa le citesti. Ii e greu ego-ului tau sa accepte pe loc ca nu esti vrut. Chiar de stii si tu care e realitate. Tot e dificil. Dar e totul spre bine. E ciudat cum eu prind avant cand sunt respinsa, cand ceva nu e bine, eu pot sa fiu opusul. Si nu e mereu asa, pot sa fiu si down, dar incerc sa nu fiu.
Am realizat in parc ca nu o sa fiu niciodata fotograf. Sunt amatorul amatorului, nu am nicio treaba cu fotografia. DAr mereu am mers pe strada si vedeam pozele si am vrut sa reusesc sa le suprind. Dar mi-am pus pe lista, ca o sa o fac si p-asta candva, o sa ma implic si o sa invat. O sa imi iau si o sanie, ca aia de o aveam cand eram mica, cu lemn si fier. O sa imi iau un Basset si-o sa-l numesc Ion. O sa ma plimb prin lume. O sa imi fac lista cu tot ce o sa fac.
Am fost in parc si-am sarit in zapada. M-am lasat pe spate si am simtit recele. Si am zambit la cer, m-am uitat in jur, m-am ridicat si m-am scuturat, si-am plecat. Si e frumos totul. In lift, eram deja amortita, amorteala aia placuta ca atunci cand eram mici si statea cate 2-3 ore prin zapada, facand oameni de zapada si cazemate, cand ajungeai acasa si aveai zapada pana la chiloti. Ma uitam la mine in oglinda. Am realizat ca pot zambi. Eu, fata care in liceu nu zambea. Fata de care s-a luat diriginta si a intrebat-o ce are de nu zambeste. Acum zambesc. Rad. Si e frumos. Si imi place. Si e real.



E pofta de viata, pofta de soare
nu-i inchisoare chiar daca-i ninsoare

poti s-o lasi moale sa pui culoare
peste oroare, care pe care
bestii si fiare, Tv si ziare
e ghicitoare, are sau n-are
vezi fratioare nu e ce pare
si te poti pierde in lumea mare
fii pe picioare tre' sa fii tare
daca ranesti eh lasa nu-i tare
nu ti se pare oare ca doare
parca mai tare cand e teroare
doar o eroare intamplatoare
faci o schimbare devastatoare
VREAU SA ZAMBESC, E DIMINEATA,
TRE' SA-MI PASTREZ POFTA DE VIATA


Plec departe, cat mai departe, poate
nu mai poate sa ma dea jos o noapte
[x4]

Vreau sa traiesc sa nu-mbatranesc
eu ti-am mai zis, e foarte firesc
nu ma intreba ca n-am un raspuns
da viata-i frumoasa cand nu stai ascuns

stiu c-am mai spus da' tot ma repet
vreau nisipul din sticla sa curga incet
si as vrea sa merg, sa vad alte lumi
sa scriu ce vad, ce-as vrea sa-mi spui
cine nu simte la fel? ca mine
care ramane in cartier? poi nimeni
poate se poate pleca mai departe de vise desarte
tot raul spre bine
bine, ne schimba de maine, nu mai zi la nimeni
la nimeni, la nimeni

Plec departe, cat mai departe, poate
nu maï poate sa ma dea jos o noapte [x4]

2 comentarii:

worsakeend spunea...

Foarte tare!!

Sa dai starea ta si altora..imprumuta zambete si cere inapoi la fel..

/c. spunea...

...nu se imprumuta, se dau cu totul. Sau nu se dau de fapt, se induc, se face in asa fel incat sa vina de la fiecare. Zambetul vine din interior si e necesar sa fie AL TAU!
Si nu le cer, le iau!