mi-am adus aminte. la nunta ce am fost sambata cred ca a fost prima data cand chiar m-am gandit serios cum o sa arate nunta mea. daca va arata. chiar stateam si simteam nevoia de a fi cu cineva, de a avea pe cineva care sa stii ca te vrea langa el, care se gandeste la tine, iti vrea binele, cineva cu care sa stii ca vei petrece mult timp..poate chiar restul vietii. pana acum am trecut prin faza de nunta, dar nu era ceva gandit...era chestia aia by default, pe care o ai cand esti mic si nu realizezi ce vrei...ti se pare normal sa ne intample lucrurile intr-un anume fel. la fel cum se intampla la noi cu religia, cand esti copil. apoi am realizat ca nu as avea nevoie sa stau cu cineva si sa fiu casatorita. nu vad de ce. daca iti gasesti acea persoana, ce nevoie ai de nenorocita de hartie? apoi ma enerva la culme faptul ca preotii nu te casatoresc pana nu le arati hartia. si avnd o poveste de genul in familia, si oamenii au trait fericiti fara hartie, mi-am dat seama ca eu de fapt nu vreau decat sa stiu si sa gasesc persoana, nu vreau si nunta. pot si fara.
dar sambata seara, in timp ce asteptam sa vina lumea...ma gandeam...mi=ar placea sa ma gasesc si eu candva in pozitia de a fi in centrul atentiei intr-o rochia alba (sau crem). poate ca e ptr ca incep sa cresc in varsta si ma maturizez incet incet. nu mai pot sa ma copilaresc chiar la orice. ma gandeam, dupa ce am gandit faza cu maritisul, ca poate curand o sa imi treaca prin minte gandul ca vreau copii. eu care sunt cam anti. adica, sunt dragalasi, atata timp cat nu ma ating si nu ii ating, si in general cat nu am treaba cu ei. niste papusele si atat. nu ma vad prea curand dorindu-mi un plangacios prin preajma-mi. ramane sa las timpul sa treaca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu