duminică, 19 februarie 2012

pe partie trebuie sa fii barbat(a)

Acum o saptamana plecam la Azuga cu fratele ca sa schiem. Pe ei, el si prietena, nu stiu exact ce i-a facut sa vrea, dar s-a nimerit bine ptr mine. Eu fusesem la sfarsit de ianuarie la Sinaia cu serviciul si am ajuns in ultima zi si pe partie putin. Atunci nu am avut curajul sa ma pun pe schiuri, doar m-am bucurat de soare si vremea frumoasa si am accidentat lume pe partie cu saniuta. Am eu un dar de a intra in lume, pe strada, pe partie, pe oriunde.

Eu se pare ca am mai schiat cand eram mica, pe la vreo 3 ani. Am si schiurile in debara pastrate de mama. Cica ma pricepeam. Cine insa sa retina ceva de atata timp, nu a intrat in reflex. Si asa m-am trezit duminica pe dupa-masa ca imi inchiriez echipament complet, si hop pe partie. Ingrozitor moment. Eu cand sunt emotionata ca incep ceva nou si nu sunt sigura de mine ma agit (asta daca sunt cu oameni cu care imi permit sa ma agit, daca sunt cu persoane putin cunoscute tac). Ori cu fratele am fost ingrozitoare. De la smiorcaieli ca nu pot sa imi inchid claparii, ca nu stiu daca imi sunt buni sau nu ca nu stiu cum trebuie sa se simta, la tipete pe partie ca sa ma lase in pace ca stiu ce fac, la cum fac sa nu pic, sa merg drept. Ingrozitoare. Si asa m-am trezit la un moment dat cu un bat de schi peste fund. A durut al dracu de rau. Si-am tacut. Am noroc ca fratele cum necum, ma suporta sau nu tine mult supararea. Inapoi la centru am vorbit ptr un instructor. A doua zi urma sa invatam serios.

A doua zi eram terminata. Febra. Cu claparii era insa mai bine. Aproape am reusit sa ii inchid singura, ma descurcam mai bine mergand in ei. Cu schiurile pe umar mergea, desi tot ma chinuiam cu ele, dar se vedea ca mai facusem asta. La 1 aveam orele cu instructorul. Am avut cam 2 ore inainte de antrenament solo. Pe banda sus si da-te. Eu eram stresata rau ca erau copilasi multi si mici. si ma vedeam fix luandu-i n brate. Instructorul nostru era si el pe acolo tot cu un copilas, dar ne mai dadea si noua sfaturi si ne observa.

Si a venit si ora 1. Alin, asta e numele lui, cred ca era mai tanar decat mine, oxigenat, nu as fi dat multi bani pe el cand l-am vazut la centru. Si totusi, excelent instructor si fel de a fi. Ma gandeam ca se observa disciplina de om mers pe munte. Am inceput cu prezentarile. Cand i=am zis Cristiana a zambit. Cica am numele perfect ptr schiat. O Cristiana e oprirea aia brusca. Si ca daca o sa imi zica el safac o cristiana va trebui sa o fac. Am zambit si eu si am inceput sa urc panta pe schiuri. Deja ma descurcam ca in ziua dinainte numai asta am facut. Ne- explicat el cum stau treburile, cum trebuie sa fim atenti la ce facem, la ce e in jurul meu dar totusi concentrati la ceea ce facem in momentul ala, ca e coborare, ca e viraj. Omul punea accent pe psihic. Asta te face, tehnica se invata in timp. Si uite asa, sus pe banda si sa coboram. Eu eram super stresata, copiii, in ziua anterioara luasem pe partia aia ditamai tranta si fratele se enervase si m-a lasat acolo sa ma ridic singura. Alin insa avea stilul potrivit. Si ma mustra cand nu facem bine, mai ales dupa ce el imi explicase ceva si ma felicita la cel mai marunt lucru pe care il facusm insa bine. Bun intructor. Si asa, am invatat semi cristianele si am cboroat panta de vreo 10 ori. S-a facut seara si eram terminata. Fusesem atat de incordata incat a doua zi dimineata am observat ca facusem febra si la degete. Muschii gambelor si pulpele erau praf. Coboram treptele in 5 minute.

Si totusi, era ultima zi, iar cu Alin si ne pregatea o plimbare cu gondola. Cica i-a placut cum ne-am miscat toti, desi fratele stia ceva schi dinainte. Mie mi-a zis ca numai daca vrea sa urc. Dar cum sa renunt eu. Eram iar in clapari, deja ma miscam bine, in ciuda febrei, schiurile pe umar. Gondola sa fie. Si am urcat la 1600 si ceva de metri. Era vant, zapada viscolita, alb totul si abia vedeai varfurile muntilor. Dar minunat de frumos. Pentru priveliste si sentimentul de a fi acolo, sus, m-as mai intoarce. Sus pe schiuri in incepem sa coboram. Acolo sus, era o portiune cu zapada viscolita pana incepea partia serios. Partie super larga, pe portiuni cam abrupta ptr nivelul meu. Alin, cu incredere m-a lasat la inceput singura sa vada cum ma descurc. Nu mi-a luat mult si-am luat-o la vale. A venit sa ma tina. Ne-a luat 1 ora sa coboram. Dar am coborat, chiar daca ajutata de el. A stat i spatele meu la inceput tinandu-ma cu betele. Am mers a perioada pana a venit oboseala. Nu ma mai tineau picioarele si le controlam c greu. Apoi a venit in fata. Faptul ca il vedeam si imi dadea directia ma facea sa uit de ce in jur si sa ma concentrez pe cum sa iau virajele, cum sa tin schiuriel, cum sa misc picioarele si corpul. Si imi ieseau semi cristianele. /Bine chiar. Vai, cum e sentimentul ala! Pe la jumatea partiei nici cu el asa nu mai puteam. Simteam cum imi ard muschii. La sala e nimic pe langa asta. Dar Alin ma incuraja. "uite ce bine a fost asta, bravo! Totul tine de psihic, cu ce te ajut eu acum?, tu faci totul." El ma ajuta cu faptul ca stand in fata mea si dand directia si tinandu-ma imi dadea siguranta. NU mai exista panta amenintatoarea a partiei, marginea ei, ceilalti schiori,doar eu si partia. Rare momentele cand eu ma gandesc doar la un lucru. Atunci am realizat ca pe partie babrbatii, care se concentreaza pe un singur lucru pe rand sunt avantajati. Atunci mi-a trecut prin minte ca pe partia de schi trebuie sa fii barbat, tu ca femeie.

Nu stiu cand voi mai schia, dar am invatat ca psihicul ne face bine cu capul. Si am avut parte de un moment cand m-am detasat de totul si a fost extrem de eliberator.

Niciun comentariu: