Sunt in tren spre Timisoara. Work stuff, dar asta de luni, asa ca m-am hotarat sa ec de azi sa imi vizitez un prieten. Ultimele dati cand am fost pe acolo abia am avut timp sa ne vedem. Si sunt intr-o perioada cand am nevoie sa ma rup de Bucuresti si realitatea lui, iar Timisoara ma linistete si ma ajuta sa uit de ce imi viscoleste prin suflet. In 2010 cand eram coplesita de noul serviciu, o fuga la Timi m-a linistit.
Am ajuns in gara la limita. M-am urcat in tren, am ajuns la loc si-a plecat. Deja stiu mersurile, nu ma mai stresez. Cand am urcat m-a izbit cat de multi oameni sunt, linia asta este utilizata. Si mai e si un personal, deci personajele sunt variate. Mergeam pe culoar, aveam loc undeva pe la mijloc si priveam la fetele celor ce stateau jos si ma gandeam care imi vor fi vecinii de drum. Am ajuns la locul 76. O tanti uscativa, femeie de la tara, cu basma in cap, dar cu unghiile facute totusim un rosu maroniu, un nene cu sapca de mos, un polar albastru purtat si scamosat pe care scrie "POLAR". Ei doi merg impreuna, la Petrosani din ce am inteles din discutia cu nasul. Stau in fata mea si acum dorm. Tanti are un pulover gri, o vesta si pantaloni de fas, de schi. E o tanti de la tara, dar care are ceva influente moderne...Cand a venit un nene de vinde prostioare prin tren, brichete, ace, brelocuri, ea a fost foarte interesata de o bricheta dubla. O aprindea, zambea si i-a
araratat-o si lui. Nu au cumparat-o, evident.
Tanti de langa mine, e mai greu de observat. A dormit si ea pana acum. Mananca un sandvis si improspateaza aerul din vagon cu miros de sunca de aia mai puturoasa. Dar se fereste cand mananca, este bagata in coltul dintre geam si scaun, de parca ar conta asta ptr miros.
De partea cealalta a culoaruluu, unde e umbra si bine sunt 4 personaje bune de mentionat. Este un domn la vreo 70 de ani as zice eu. El s-a oferit sa imi puna trolerul sus. Se vede pe el ca este un om cu bun simt. Oameni de la care sigur ai ce afla daca intri in discutie, oameni cu povesti de viata si sfaturi de ascultat. Nu vorbeste cu cei din separeul lui, dar are o demnitate si seninatate in felul cum priveste. Este intr-un costu, gri cu dungi verticale si ceva pepit prin materiale, un costum vechi, la fel ca si ghetele din picioare. Langa el sta un alt nene, tot pe la 60-70 ani, dar mai dolofan. Transpira abundent si are un spasm la gura. La el mi-a atras atentia ca are o vesta de fas bleumarin si un fular in genul cum poarta Florin Piersic. Nu au nicio legatura, dar fularul ala ii da o falsa distinctie.
Mai este o tanti in fata domnului in costum. Este genul de femeie grasa, tunsa scurt, cu pantaloni negri, un pulover in 3 nuante de albastru, in dungi, luat din piata din ceva material pufos. Este o tanti ce o intalnesti des prin locuri publice in RO. Poate fie fie scorpia de la ghiseu, fie tanti draguta care te servestea buticul de la colt. Cea din cazul de fata cred ca este din genul bun. Cand am plecat imi facea cu mana fetei ei de pe peron si ii spunea cu drag si mult suflet "te iubesc". N vorbeste cu cei de langa ea, asculta ceva la casti, dar a aavut 2-3 interventii cu fiecare din ei.
Mai este un tip, pe la vreo 45 ani. Imi aminteste de fratele meu...poate din cauza fizicului...are ochelari, par scurt. Nu il vad foarte bine, iar acum doarme. Mai devreme citea Formula As si eu am crezut ca acolo sta o femeie...nu il observasem pe el deloc.
Ei sunt o parte din cei cu care imi voi petrece in liniste cateva ore. Oameni pe care ii vad ptr prima data, pe care probabil nu ii mai voi vedea, care ne observam timp de cateva secunde, minute si care facem parte din viata celuilalt pret de cateva ore.
sâmbătă, 25 februarie 2012
duminică, 19 februarie 2012
pe partie trebuie sa fii barbat(a)
Acum o saptamana plecam la Azuga cu fratele ca sa schiem. Pe ei, el si prietena, nu stiu exact ce i-a facut sa vrea, dar s-a nimerit bine ptr mine. Eu fusesem la sfarsit de ianuarie la Sinaia cu serviciul si am ajuns in ultima zi si pe partie putin. Atunci nu am avut curajul sa ma pun pe schiuri, doar m-am bucurat de soare si vremea frumoasa si am accidentat lume pe partie cu saniuta. Am eu un dar de a intra in lume, pe strada, pe partie, pe oriunde.
Eu se pare ca am mai schiat cand eram mica, pe la vreo 3 ani. Am si schiurile in debara pastrate de mama. Cica ma pricepeam. Cine insa sa retina ceva de atata timp, nu a intrat in reflex. Si asa m-am trezit duminica pe dupa-masa ca imi inchiriez echipament complet, si hop pe partie. Ingrozitor moment. Eu cand sunt emotionata ca incep ceva nou si nu sunt sigura de mine ma agit (asta daca sunt cu oameni cu care imi permit sa ma agit, daca sunt cu persoane putin cunoscute tac). Ori cu fratele am fost ingrozitoare. De la smiorcaieli ca nu pot sa imi inchid claparii, ca nu stiu daca imi sunt buni sau nu ca nu stiu cum trebuie sa se simta, la tipete pe partie ca sa ma lase in pace ca stiu ce fac, la cum fac sa nu pic, sa merg drept. Ingrozitoare. Si asa m-am trezit la un moment dat cu un bat de schi peste fund. A durut al dracu de rau. Si-am tacut. Am noroc ca fratele cum necum, ma suporta sau nu tine mult supararea. Inapoi la centru am vorbit ptr un instructor. A doua zi urma sa invatam serios.
A doua zi eram terminata. Febra. Cu claparii era insa mai bine. Aproape am reusit sa ii inchid singura, ma descurcam mai bine mergand in ei. Cu schiurile pe umar mergea, desi tot ma chinuiam cu ele, dar se vedea ca mai facusem asta. La 1 aveam orele cu instructorul. Am avut cam 2 ore inainte de antrenament solo. Pe banda sus si da-te. Eu eram stresata rau ca erau copilasi multi si mici. si ma vedeam fix luandu-i n brate. Instructorul nostru era si el pe acolo tot cu un copilas, dar ne mai dadea si noua sfaturi si ne observa.
Si a venit si ora 1. Alin, asta e numele lui, cred ca era mai tanar decat mine, oxigenat, nu as fi dat multi bani pe el cand l-am vazut la centru. Si totusi, excelent instructor si fel de a fi. Ma gandeam ca se observa disciplina de om mers pe munte. Am inceput cu prezentarile. Cand i=am zis Cristiana a zambit. Cica am numele perfect ptr schiat. O Cristiana e oprirea aia brusca. Si ca daca o sa imi zica el safac o cristiana va trebui sa o fac. Am zambit si eu si am inceput sa urc panta pe schiuri. Deja ma descurcam ca in ziua dinainte numai asta am facut. Ne- explicat el cum stau treburile, cum trebuie sa fim atenti la ce facem, la ce e in jurul meu dar totusi concentrati la ceea ce facem in momentul ala, ca e coborare, ca e viraj. Omul punea accent pe psihic. Asta te face, tehnica se invata in timp. Si uite asa, sus pe banda si sa coboram. Eu eram super stresata, copiii, in ziua anterioara luasem pe partia aia ditamai tranta si fratele se enervase si m-a lasat acolo sa ma ridic singura. Alin insa avea stilul potrivit. Si ma mustra cand nu facem bine, mai ales dupa ce el imi explicase ceva si ma felicita la cel mai marunt lucru pe care il facusm insa bine. Bun intructor. Si asa, am invatat semi cristianele si am cboroat panta de vreo 10 ori. S-a facut seara si eram terminata. Fusesem atat de incordata incat a doua zi dimineata am observat ca facusem febra si la degete. Muschii gambelor si pulpele erau praf. Coboram treptele in 5 minute.
Si totusi, era ultima zi, iar cu Alin si ne pregatea o plimbare cu gondola. Cica i-a placut cum ne-am miscat toti, desi fratele stia ceva schi dinainte. Mie mi-a zis ca numai daca vrea sa urc. Dar cum sa renunt eu. Eram iar in clapari, deja ma miscam bine, in ciuda febrei, schiurile pe umar. Gondola sa fie. Si am urcat la 1600 si ceva de metri. Era vant, zapada viscolita, alb totul si abia vedeai varfurile muntilor. Dar minunat de frumos. Pentru priveliste si sentimentul de a fi acolo, sus, m-as mai intoarce. Sus pe schiuri in incepem sa coboram. Acolo sus, era o portiune cu zapada viscolita pana incepea partia serios. Partie super larga, pe portiuni cam abrupta ptr nivelul meu. Alin, cu incredere m-a lasat la inceput singura sa vada cum ma descurc. Nu mi-a luat mult si-am luat-o la vale. A venit sa ma tina. Ne-a luat 1 ora sa coboram. Dar am coborat, chiar daca ajutata de el. A stat i spatele meu la inceput tinandu-ma cu betele. Am mers a perioada pana a venit oboseala. Nu ma mai tineau picioarele si le controlam c greu. Apoi a venit in fata. Faptul ca il vedeam si imi dadea directia ma facea sa uit de ce in jur si sa ma concentrez pe cum sa iau virajele, cum sa tin schiuriel, cum sa misc picioarele si corpul. Si imi ieseau semi cristianele. /Bine chiar. Vai, cum e sentimentul ala! Pe la jumatea partiei nici cu el asa nu mai puteam. Simteam cum imi ard muschii. La sala e nimic pe langa asta. Dar Alin ma incuraja. "uite ce bine a fost asta, bravo! Totul tine de psihic, cu ce te ajut eu acum?, tu faci totul." El ma ajuta cu faptul ca stand in fata mea si dand directia si tinandu-ma imi dadea siguranta. NU mai exista panta amenintatoarea a partiei, marginea ei, ceilalti schiori,doar eu si partia. Rare momentele cand eu ma gandesc doar la un lucru. Atunci am realizat ca pe partie babrbatii, care se concentreaza pe un singur lucru pe rand sunt avantajati. Atunci mi-a trecut prin minte ca pe partia de schi trebuie sa fii barbat, tu ca femeie.
Nu stiu cand voi mai schia, dar am invatat ca psihicul ne face bine cu capul. Si am avut parte de un moment cand m-am detasat de totul si a fost extrem de eliberator.
Eu se pare ca am mai schiat cand eram mica, pe la vreo 3 ani. Am si schiurile in debara pastrate de mama. Cica ma pricepeam. Cine insa sa retina ceva de atata timp, nu a intrat in reflex. Si asa m-am trezit duminica pe dupa-masa ca imi inchiriez echipament complet, si hop pe partie. Ingrozitor moment. Eu cand sunt emotionata ca incep ceva nou si nu sunt sigura de mine ma agit (asta daca sunt cu oameni cu care imi permit sa ma agit, daca sunt cu persoane putin cunoscute tac). Ori cu fratele am fost ingrozitoare. De la smiorcaieli ca nu pot sa imi inchid claparii, ca nu stiu daca imi sunt buni sau nu ca nu stiu cum trebuie sa se simta, la tipete pe partie ca sa ma lase in pace ca stiu ce fac, la cum fac sa nu pic, sa merg drept. Ingrozitoare. Si asa m-am trezit la un moment dat cu un bat de schi peste fund. A durut al dracu de rau. Si-am tacut. Am noroc ca fratele cum necum, ma suporta sau nu tine mult supararea. Inapoi la centru am vorbit ptr un instructor. A doua zi urma sa invatam serios.
A doua zi eram terminata. Febra. Cu claparii era insa mai bine. Aproape am reusit sa ii inchid singura, ma descurcam mai bine mergand in ei. Cu schiurile pe umar mergea, desi tot ma chinuiam cu ele, dar se vedea ca mai facusem asta. La 1 aveam orele cu instructorul. Am avut cam 2 ore inainte de antrenament solo. Pe banda sus si da-te. Eu eram stresata rau ca erau copilasi multi si mici. si ma vedeam fix luandu-i n brate. Instructorul nostru era si el pe acolo tot cu un copilas, dar ne mai dadea si noua sfaturi si ne observa.
Si a venit si ora 1. Alin, asta e numele lui, cred ca era mai tanar decat mine, oxigenat, nu as fi dat multi bani pe el cand l-am vazut la centru. Si totusi, excelent instructor si fel de a fi. Ma gandeam ca se observa disciplina de om mers pe munte. Am inceput cu prezentarile. Cand i=am zis Cristiana a zambit. Cica am numele perfect ptr schiat. O Cristiana e oprirea aia brusca. Si ca daca o sa imi zica el safac o cristiana va trebui sa o fac. Am zambit si eu si am inceput sa urc panta pe schiuri. Deja ma descurcam ca in ziua dinainte numai asta am facut. Ne- explicat el cum stau treburile, cum trebuie sa fim atenti la ce facem, la ce e in jurul meu dar totusi concentrati la ceea ce facem in momentul ala, ca e coborare, ca e viraj. Omul punea accent pe psihic. Asta te face, tehnica se invata in timp. Si uite asa, sus pe banda si sa coboram. Eu eram super stresata, copiii, in ziua anterioara luasem pe partia aia ditamai tranta si fratele se enervase si m-a lasat acolo sa ma ridic singura. Alin insa avea stilul potrivit. Si ma mustra cand nu facem bine, mai ales dupa ce el imi explicase ceva si ma felicita la cel mai marunt lucru pe care il facusm insa bine. Bun intructor. Si asa, am invatat semi cristianele si am cboroat panta de vreo 10 ori. S-a facut seara si eram terminata. Fusesem atat de incordata incat a doua zi dimineata am observat ca facusem febra si la degete. Muschii gambelor si pulpele erau praf. Coboram treptele in 5 minute.
Si totusi, era ultima zi, iar cu Alin si ne pregatea o plimbare cu gondola. Cica i-a placut cum ne-am miscat toti, desi fratele stia ceva schi dinainte. Mie mi-a zis ca numai daca vrea sa urc. Dar cum sa renunt eu. Eram iar in clapari, deja ma miscam bine, in ciuda febrei, schiurile pe umar. Gondola sa fie. Si am urcat la 1600 si ceva de metri. Era vant, zapada viscolita, alb totul si abia vedeai varfurile muntilor. Dar minunat de frumos. Pentru priveliste si sentimentul de a fi acolo, sus, m-as mai intoarce. Sus pe schiuri in incepem sa coboram. Acolo sus, era o portiune cu zapada viscolita pana incepea partia serios. Partie super larga, pe portiuni cam abrupta ptr nivelul meu. Alin, cu incredere m-a lasat la inceput singura sa vada cum ma descurc. Nu mi-a luat mult si-am luat-o la vale. A venit sa ma tina. Ne-a luat 1 ora sa coboram. Dar am coborat, chiar daca ajutata de el. A stat i spatele meu la inceput tinandu-ma cu betele. Am mers a perioada pana a venit oboseala. Nu ma mai tineau picioarele si le controlam c greu. Apoi a venit in fata. Faptul ca il vedeam si imi dadea directia ma facea sa uit de ce in jur si sa ma concentrez pe cum sa iau virajele, cum sa tin schiuriel, cum sa misc picioarele si corpul. Si imi ieseau semi cristianele. /Bine chiar. Vai, cum e sentimentul ala! Pe la jumatea partiei nici cu el asa nu mai puteam. Simteam cum imi ard muschii. La sala e nimic pe langa asta. Dar Alin ma incuraja. "uite ce bine a fost asta, bravo! Totul tine de psihic, cu ce te ajut eu acum?, tu faci totul." El ma ajuta cu faptul ca stand in fata mea si dand directia si tinandu-ma imi dadea siguranta. NU mai exista panta amenintatoarea a partiei, marginea ei, ceilalti schiori,doar eu si partia. Rare momentele cand eu ma gandesc doar la un lucru. Atunci am realizat ca pe partie babrbatii, care se concentreaza pe un singur lucru pe rand sunt avantajati. Atunci mi-a trecut prin minte ca pe partia de schi trebuie sa fii barbat, tu ca femeie.
Nu stiu cand voi mai schia, dar am invatat ca psihicul ne face bine cu capul. Si am avut parte de un moment cand m-am detasat de totul si a fost extrem de eliberator.
sâmbătă, 11 februarie 2012
Sweetheart...
Intr-o seara la cosmetica, pe cand imi scuipam timid problemele, cosmeticiana mea incepe sa imi povesteasca si imi baga 2 carti in geanta. Sa le citesti, ca o sa vezi ca sunt ce iti trebuie.
Acasa ma uit la ele si mai, mai ca le-as fi aruncat dupa coperti si dupa titluri. NU mi-as fi aruncat privirea la ele intr-o librarie, nu as fi pus un deget pe ele nici daca stateai cu pistolul la tampla. "iubitule, vorbeste cu mine" si pe coperta 2, in asternuturi, figuri d-alea special alese ptr poze cu barbatul perfect musculos si viril, d-ala la care nu te-ai uita pe starda ptr ca nu il gasesti pe strada si oricum pare mai mult decat perfect. Si niste roz ciclam prin astertnurile alea, direct pe coperta!!! What the fuck???
Ma gandesc eu ce sa fac, ca tipa imi povestise din carte si parea interesant. Asa ca iau eu niste hartie verde crud de prin casa si imbrat copertile. Better. Si ma apuc de citit. Cartea in interior, continutul este foarte bun. Nu as intelege de ce sa o strici cu asemenea titlu si asemenea coperta. Barbatii sigur nu s-ar atinge astfel de ea. Poate la un anumit tip de femei prind siropariile astea. Dar totusi... In prefata autooarea zicea ea saraca de faptul ca se adreseaza atat femeilor, cat s barbatilor, dar poate era oarba si n-a vazut coperta.
Oricum, trecem peste micul inconvenient. Cartea era pe noptiera mea, cu coperta verde si statea sa o citesc. Este vorba de toate diferentele dintre barbati si femei, explicate foarte pe intelesul oricui. si cum deja aveam drumul asta pavat, prin niste fimulete vazute la serviciu puse de seful meu in sedinta de vanzari, si un intreg seminar pe tema asta vazut la un coleg am inceput sa ciesc.
Stii cum e cand ai o revelatie? Se aprind toate luminile, se elibereaza drumul, totul e lin si clar. /citeam si as fi plans , ca realizam ca stiu unde am facut cum nu trebuia, si as fi ras ca era fix ceea ce traisem. Asa este. Asa gandeam eu, asa gandea el. Si uite asa am trait revelatia cand era prea tarziu. Macar am trait-o, iar acum stiu ce e de facut. am mult mai multa incredere ca atunci cand va veni timpul voi fi in stare sa zic "nu", sau voi zice "da" stiind de ce o fac si pentru ce, nu doar dintr-un impuls pe care nu il pot stapani.
Acasa ma uit la ele si mai, mai ca le-as fi aruncat dupa coperti si dupa titluri. NU mi-as fi aruncat privirea la ele intr-o librarie, nu as fi pus un deget pe ele nici daca stateai cu pistolul la tampla. "iubitule, vorbeste cu mine" si pe coperta 2, in asternuturi, figuri d-alea special alese ptr poze cu barbatul perfect musculos si viril, d-ala la care nu te-ai uita pe starda ptr ca nu il gasesti pe strada si oricum pare mai mult decat perfect. Si niste roz ciclam prin astertnurile alea, direct pe coperta!!! What the fuck???
Ma gandesc eu ce sa fac, ca tipa imi povestise din carte si parea interesant. Asa ca iau eu niste hartie verde crud de prin casa si imbrat copertile. Better. Si ma apuc de citit. Cartea in interior, continutul este foarte bun. Nu as intelege de ce sa o strici cu asemenea titlu si asemenea coperta. Barbatii sigur nu s-ar atinge astfel de ea. Poate la un anumit tip de femei prind siropariile astea. Dar totusi... In prefata autooarea zicea ea saraca de faptul ca se adreseaza atat femeilor, cat s barbatilor, dar poate era oarba si n-a vazut coperta.
Oricum, trecem peste micul inconvenient. Cartea era pe noptiera mea, cu coperta verde si statea sa o citesc. Este vorba de toate diferentele dintre barbati si femei, explicate foarte pe intelesul oricui. si cum deja aveam drumul asta pavat, prin niste fimulete vazute la serviciu puse de seful meu in sedinta de vanzari, si un intreg seminar pe tema asta vazut la un coleg am inceput sa ciesc.
Stii cum e cand ai o revelatie? Se aprind toate luminile, se elibereaza drumul, totul e lin si clar. /citeam si as fi plans , ca realizam ca stiu unde am facut cum nu trebuia, si as fi ras ca era fix ceea ce traisem. Asa este. Asa gandeam eu, asa gandea el. Si uite asa am trait revelatia cand era prea tarziu. Macar am trait-o, iar acum stiu ce e de facut. am mult mai multa incredere ca atunci cand va veni timpul voi fi in stare sa zic "nu", sau voi zice "da" stiind de ce o fac si pentru ce, nu doar dintr-un impuls pe care nu il pot stapani.
duminică, 5 februarie 2012
The eye of the storm
Furtuna n-a trecut, sunt chiar in mijlocul ei si acum e liniste. Ma simt mai bine, cateodata chiar nu ma gandesc la el si imi vad linistita de viata. Dar e acolo si nu pot trece mai departe. Mi-am dat seara de asta cand am aflat ca au poze impreuna. M-a deraiat un pic de la ce faceam si m-a dus cu gandurile departe. Ca voiam sa fiu eu, ca as fi putut fi eu. If only I have played my cards right. Dar lucurile nu stau cum le vreau eu, inca nu sunt in stare sa ii vorbesc. Asa ca ma inec in relatii efemere de club. Multumesc I. Ca m-ai luat de mana si m-ai urmat prin club, imi pare rau ca ne-am pierdut in aglomeratie. Te-am cautat apoi, dar probabil plecasesi. Multumesc D. ca ai aparut din multime fix cand incepusem sa ma detasez de tot, ca m-ai luat departe, ca mi-ai zambit asa frumos cat ne-am simtit bine unul cu altul. Ca mi-ai zis ca sunt foarte frumoasa. Cui ii mai pasa ca poate erai beat, ca era euforia de club, ca era doar vrajeala. E o minciuna pe care aleg sa o primesc si sa o transform in moment aducator de zambet.
Sunt ca la Oscaruri, dar cui ii pasa? Multumesc voua fetelor, ca suntem impreuna in momentele astea si ne simtim bine. Ca ne intelegem fiecareia supararile si veseliile si le transformam pe toate in motiv de petrecareala pana la 5 dimineata. I feel good.
Ah, si multumesc M, parca asta era numele tau, ca ai crescut si esti tare frumusel si hot si ca din toate fetele m-ai retinut doar pe mine.
kulturhaus e un loc perfect for rebound. Baietii sunt draguti si prietenosi si cu the right friends arround si muzica ce iti alina urechile este minunat. Ce altceva sa mai vreau acum?
Sunt ca la Oscaruri, dar cui ii pasa? Multumesc voua fetelor, ca suntem impreuna in momentele astea si ne simtim bine. Ca ne intelegem fiecareia supararile si veseliile si le transformam pe toate in motiv de petrecareala pana la 5 dimineata. I feel good.
Ah, si multumesc M, parca asta era numele tau, ca ai crescut si esti tare frumusel si hot si ca din toate fetele m-ai retinut doar pe mine.
kulturhaus e un loc perfect for rebound. Baietii sunt draguti si prietenosi si cu the right friends arround si muzica ce iti alina urechile este minunat. Ce altceva sa mai vreau acum?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)