fara titlu

S-a trezit cu gandul ca trebuie sa ajunga la 9 fix la birou. just in case. ca sa nu mai lase loc de greseli. ca sa nu mai existe "nu stiu", "nu stiam", "nu am facut"...
Afara, un aer recisor. Se cam zbarleste pielea. e in maieu, cu esarfa la gat si cu ochelarii la ochi. de ceva timp tot simte nevoia sa se ascunda. si nu are cum. asa ca se ascunde dupa ochelari. "un geam intre ea si restul lumii". daca nu iti vad ochii nu isi dau seama ca suferi. noroc ca e un strop de soare la ora 8 dimineata. nu e penibila cu ochelarii ei. mai sunt si altii. s-or ascunde si ei.
fiecare raza de soare ce o atinge e binecuvantare. e ceva atat de bland in soarele de dimineata vara. Nu se simte arsita ce va urma. te linistete, te inclazeste daca racoarea diminetii e prea puternica. ajunge pe bulevard, soarele ii bate in spate. nu mai are nevoie de ochelari decat ptr protectia sufleteasca. "soarele bate dinspre diham", gandeste. chiar asa. il lasa in spate si merge sa infrunte o noua zi.

randomsounds

azi a fost randul Hp-istilor. era unul, mai tocilar asa, trist saracu, in fata mea la metrou. chiar avea fata de calculatorist. si mai era si in niste blugi largi care veneau aiurea pe el, rupti din model si in sandale, dar d-alea mai de tara. cu niste unghii si degete naspa. cam oribil. urcand scarile m-am nimerit in spatele lui. in fata lui era un rand pln de hp=isti ...6 la numar. se luasera la taclale toti. numai asta era singur si n-avea nicio treaba cu ei. trist.
mda. asta e un post cu de toate. voiam sa pun muzica. foo fighters. ascult de cateva zile.



sunt 3 la numar ce le ascult. mi-am pus saptamana trecuta ceva muzica in plus pe telefon si am dat de "pretender". vai ce aripi mi-a dat. mergeam pe strada si eram cea mai tare. ma simteam bine cu mine. imi lipseau chitarile, se pare. wake up call. ah, wsi vocea lui dave grohl. si imaginea pe care o am in cap cand ii aud vocea. ah, sexy mai poate fi. numai gandindu0ma la el si ma ia cu ape :)

deci, "pretender".



in rest...scriu de la birou. am tot vrut sa scriu demult. nu neaparat de la birou. dar sa scriu. cand ajungeam acasa pierdeam si putinele ganduri ce le aveam. blank totul. un fel de relaxare-dormitare-hibernare. la serviciu, no time. fuga constant. sau plecata prin tara. acum sunt mai li9bera. tot usor stresata, dar cu mai putine pe cap. directorii, cam toti sunt in concediu...bate vantu' pe aici. eu observ ca ajung la birou ca sefii la 9 jumate...e cam caterinca. but can't sleep at night. iar am o perioada "d-aia". m-a apucat. de cand am fost in germania. numai ca incep sa imi canalizez dorintele spre altceva. ca spre voiam eu e imposibil si imi voi fute viata bine de tot. deci m-a apucat chef de joaca, de facut de ras, de orice, numai ca sa nu ma plictisesc. pacat ca lumea e cam no fun. sau poate am eu o strategie proasta si directa dar in sensul gresit. time will tell. stiu si eu ca e timpul sa let know some stuff and move to the next one.

uite ce frumos le-am legat. "all my life".



"...on and on i got nothing to hide".

mda..deci caut persoana cu care sa ma "joc". someone interested?

voiam sa mai zic ceva. unrelated cu astea de mai sus. cred ca voi dedica subiect separat. ma enerveaza la culme cum au legat astia conturile de picasa, google, mail, blogger, ma-sa si tac-su unul de altu. te conectezi pe o retea si cand intri pe alta vezi ca esti conectat, interconectat, decontectat si ma-sa. nu pot sa intru pe blogger cu mailul de yahoo ca apoi vad ca m-a deconectat pe de gmail unde intru cu alt mai si m-a conectat in alta parte, unde tre sa itnru cu un alt mail..si tot asa. o sa o iau razna. poate asta e si ideea lor. sa ne termine psiihic. imi ia minute bvune sa ma conectez pe retele sociale. adrese de mail parole, cum am si cont personal si cont pentru byp, nu stii niciodata cand bagi un mail si-o parola ce pandorra deschizi...
i'm over and out.

go!

iesind de la metrou pipera azi, am vazut un tip la costum, aranjat, dichisit cum mergea prin mijlocul masinilor pe bicicleta, probabil indreptandu-se spre birou. mergea agale, fara sa ii pese de nimic. era pe o bicicleta galbena, semana cu cele de la raiffaisen, ceea ce ma face sa cred ca poate a venit la birou, a avut ceva treab de rezolvat, s-a urcat pe bicicleta si eu l-am vazut in momentul cand se intorcea la treburile lui de birou, unde costumul ala ii e atat de necesar ptr a avea prestanta de om de banca. but still, indiferent de circumstantele in care a ajuns el pe bicicleta aia luni dimineata, 26 iulie la ora 9.00 , tot era un tip la costum pe bicicleta in mijlocul multor masini. am zambit instant. tot cred ca tre' sa fii putin nebun ca sa mergi pe bicicleta in B., dar in acelasi timp ma inclin in fata celor care fac asta,. cand ii mai vad si la costum, cu fuste, pe tocuri, cu cosulete imi vine sa ii pup pe toti. le multumesc ca imi inveselesc ziua.
cat tot am zis de zambit, ma gandeam azi...ce ar fi sa ma fac sa zambesc mai des. s-asa mis e tot zice de cand ma stiu ca sunt prea trista. imi zicea diriga in liceu...chiar i-a zis mamei la o sedinta "dna m., dar ce are elena de este asa trista?". oi fi fost emo si n-am stiut. :)) imi zice sefu' acum...destul de des "zambeste!". pfff...cand ajung la 9 sic eva dimineata moarta de somn si mai primesc vreun telefon ca nu stiu ce marfa n-a ajuns sau nu stiu ce alta problema apare si tre' sa o rezolv, parca nu imi mai vine sa zambesc. cand iti racesti gura sa le zicit tuturor cum sa ia o factura, ce sa scrie pe un contract, cum sa se desfasoare un curs si apoi afli ca au facut exact invers si tu va trebui sa rezolvi problema, ca oricum la ei nu ajunge nimic din valul ce s-a creat, cum sa mai zambesti? eu nu prea pot. ma intunec, imi vine sa bat pe cineva, merg cu pasi apasati pe holuri si sper sa iasa totul ok in final. zambetul nu-si mai are rost. dar ce-ar fi sa aiba. ce-ar fi sa nu stie nimeni ce se intampla cu tine. ce-ar fi sa ii faci pe toti sa creada ca e totul ok. ce-ar fi sa iti versi ofurile undeva in privat. sefului, ca tre sa stie ce sa intampla, prietenilor, ca lor poti sa te plangi in totalitate, familiei ca ei te sustin... ce-ar fi sa iti schimbi felul de a fi. shift. tu ramai tu, dar pui o alta fata. nu ii influentezi nici pe ceilalti cu care interatiuonezi, iti aduci si tie energie pozitiva. cu un simplu zambet. se zice multe despre personaele care zambesc. si mie imi plac. numai ca eu nu am reusit niciodata sa fiu mereu zambitoare. problemele mi se vad pe fata;. poate m-am si obisnuit sa le arat...ca asa simt ca nu sun uitata, ca asa se gaseste cineva care te vede si te baga in seama. dar ce rost sa fii bagat in seama ca cerceti ceva atentie. castigi cand esti bagat in seama pentru ceea ce esti, ceea ce zici, ceea ce faci. iarasi stiu ce ar trebui sa fac si cum sa fac. mereu stiu. rar fac.
citeam aseara in 24 fun articolul lui dobrovolschi de saptamana trecuta...zicea de femei, de uratenie si de zambet. de al asta a pornit postul asta, l-a declansat biciclistul corporatist. zicea, dupa 2 articole despre frumos si urat ca barbatii "orbesc la zambete". universal valabil zic. zambetul face multe. desface multe. imi trebuie o ancora pentru zambet. incep perioada de zambet. ma voi gandi la biciclistul corporatist de la raiffaisen si voi zambi. am zis!

Facandu-mi un fel de ordine prin laptop, in incercarea de a face ceva spatiu pe hard, am dat de scrierea asta de mai jos. Eram la Iasi si n-aveam net si muream din cauza incertitudinii. Eram singura si ma toca faptul ca nu stiam ce am facut, daca eu sunt de vina s cum se va rezolva situatia. care era foarte naspa - n-aveam nici un material, marfa, vopsea, nimic ptr show. si aveam de pregatit modele si de facut un show a doua zi. Starea imi era mult mai naspa decat ce reiese din scris. N-am suprins-o prea bine. Oricum..erau muuulte multe ganduri cam negative. Treaba s-a lamurit luni dimineata la 9 jumate cand fan courierul a livrat marfa care de fapt trebuia livrata sambata. iarasi nu gresisem cu nimic. iarasi mi se futuse un week-end si ma stresasem degeaba. pe greselile altora.

to mistake or not to mistake

Duminica, 13 iunie

Cum ascult eu la ora 00:20 in camera 21 a hotelului T23 din Iasi (acum 00:21) pe cel mai mare pastilat dintre pastilati. Da, Kazi Ploae. Dar e genial pe productie de Silent Strike. Biki, biki, biki. Lol. E cam foarte tare.
Da, sunt in Iasi, la ultimul mare eveniment pe care tre’ sa il organizez pe anul asta fiscal. Pe vara asta. Pana la toamna o sa fie mai chill. Ieri, pe la 11 terminasem cu 95% din treaba din depozit – eram fericita. Chiar ma miscasem super in conditiile in care marfa abia imi ajusese. Chiar era totul bine. Mai aveam un mic bon de transfer si unul de consum ce trebuiau sa se faca imediat si pana la 2 maxim ar fi trebuit sa fie totul gata si sa imi vad de altele. Dar nu. Niciodata nu e simplu, desi tu vrei sa faci ca totul sa fie asa. Nu, se complica. Asa m-am trezit iar alergand de la birou la depozit, de la depozit la birou, la limita pana sa vina Fan Courierul la 4-5. De ce povestesc astea? Ca stau acum si ascult Kazi, singura in camera – ca am vrut si eu sa fiu singura for once – si ma gandesc ca e naspa rau. Am dat-o in bara rau. Si n-am nici net sa verific daca chair am dat-o in bara. Cred ca e asa cam 90%. Restul de 10% sunt sanse ca cei de la Fan sa fi gresit…
Si totusi, cei care ar trebui sa fie suparati, ca ei sunt cei care au de suferit de pe urma greselii de care vorbesc pareau linstiti. Nici nu mai stiu ce sa cred. Am niste sentimente atat de ciudate.
Cand am venit aici eram usor speriata, ca deh, era ceva nou, era multa munca si totul nou, era responsabilitate. Desi nimeni nu m-a preset, nimeni nu m-a certat pana acum. Si am facut greseli. Ma cert eu pe mine. Si ma oftic la culme. M-am lasat sa ma relaxez. Atlfel nu pot sa imi explic de ce acum sunt aici si scriu. Stiam foarte clar ce am de facut. Si tind sa cred ca nu am facut. NU pot sa imi dau seama cum s-a intamplat. Incertitudinea ma termina.
Am avut o saptamana tare ciudata. Luni si marti am fost pe alta planeta. Marti eram atat de obosita incat nu puteam sa ma coordonez. M-a scos mama la aer la o plimbare si mergeam impleticit. Terminata. Asta e cuvantul. De miercuri am renascut, cred ca e pentru prima data cand am avut o altfel de fata, eram mai vesela, mai zambeam. Asa cum as vrea sa fie. Evenimentele din ultimele 5 saptamani nu m-au permis. Am fost extrem de stesata, de prinsa cu treburi incat nu puteam decat sa fiu robotel – acasa, birou, pat. Dar ceva se simtea bine, oricum. Acum, fiind asta ultimul eveniment mare chiar le ziceam celor din echipa ca incep sa imi dau seama ce fac si sa procesez cum ma simt. Ma enerveaza la culme ca nu pot sa fiu compelta. Castig ceva, pierd altceva. Asa este la mine. M-am descurcat bine in conditiile din ultima luna. Chiar nu am gresit prea mult. Asa vad acum, privind in urma. Am intrebat, am facut totul la limita si pe fuga, dar le-am scos la capat. Acum deja aveam un pic de experienta. Nu trebuia sa fie asa. Sunt dura cu mine. Altfel ma lenevesc, altfel ma plafonez, altfel ma las sa gresesc. Urasc sa gresesc, chair de stiu ca e omenesc, se intampla. Ei, bine, nu imi pasa asta. Eu vreau totul perfect. Vreau sa tinesc la perfectiune pentru ca stiu ca nu ai cum sa o obtii, oricum, dar ii vreau pe aia 99%. Nu imi place in primul rand sa le gresesc altora. Pana la urma nu imi pasa de mine, dar urasc sa stiu ca greselile mele se rasfrang asupra altora.
Nu prea pot sa mai scriu. Tot imi zic, zi de zi sa scriu seara. Dupa ceva ce mi-a zis cineva care stie, sa iti tii un jurnal. Ca totul e uitare. Si chiar uit. Trebuie trecut totul uneva si apoi recitit.
Nu pot sa dorm. Am deja o luna. Merg pe a doua. Si se termina alea 3 de proba. Trebuie sa zic ce vreau sa fac. Daca pot sa o fac. Si acum undeva la jumatatea drumului ma gandeasc, privesc in urma si ma ia groaza. Nu e o zi buna de retrospectii. Aveam un sentiment de izolare. Totul e frumos, oamenii sunt frumosi, dar ma simteam singura]. Poate gresesc ca imi cau prieteni. Poate sunt doar sub influenta greselii facute. Dar e un moment. Vreau sa il retin.
Acum 2 saptamani aveam alta “greseala” ce ma lovea. Ulterior am aflat ca nu fusese nicio greseala, dar posibilitatea sa o fi facut si gandurile ce au derivate din treaba asta mi-au futut tot weekendul. Mai am si alte ganduri ce ma bantuie si nici nu vreau sa le zic. Le reprim pe astea deocamdata. Ca-s pe personal track si nu stiu pe unde sa umblu.
Oare pot sa fac asta pe o perioada mai lunga? Oare sunt omul potrivit?

L

N-am mai intrat de o saptamana pe aici. uitasem ca e totul asa colorat. imi place. se potriveste cu starea mea de spirit. dar uitasem. m-am uitat de feed-ul de bloguri sa vad de cand n-am mai intrat pe aici, macar sa citesc ce scriu altii daca eu n-am inspiratie si chef. mult. bine, am si o scuza buna. am ramas fara laptop. fix acum o saptamana. am bagat in priza, a mirosit a fum si gata. low battery. slaveaza ce poti mai repede pe stick si gata. uite asa am ajuns eu ca duminica seara sa ma duc pana in auchan ca sa caut incarcator si foi cartonate. n-am gasit nici una nici alta, doar niste toale misto pe care n-am rezistat sa nu mi le cumpat. ca acum am cu ce. ca muncesc de rup ptr niste banuti ca sa imi cumpar si toale si alte prostii. dar e bine.
cam asta ar fi motivul ptr care nu mai scriu pe aici. am tot vrut. mereu merg pe strada, cu muzica si la fiecare piesa, fiecare sunet imi vin alte ganduri, alte povesti in minte. si scriu. mereu si mult. si niciodata nu ajung si la calculatoru cu ele intregi. le pierd in marea de ganduri.
dar acum e altceva. am inceput sa ma linistsc. am inceput sa accept. am ajuns sa imi placa si sa vreau sa zic tuturor. in plus, am inceput sa invat. si parte din procesul de invatare e sa scrii apoi totul pe hartie. sa rememorezi ce ti s-a zis, ce ai facut,. bine sau rau si sa scrii care sa ramana scris. apoi peste ceva timp sa recitesti. ca sa nu uiti niciodata de unde ai plecat. "sa nu uiti niciodata prima zi". bun sfat. e de la un OM. si atat. e de la cineva de la care o sa invat multe.
Lucrez deja de 2 luni. deja am facut mai mult decat m-as fi asteptat,. am trecut prin o gramada, m-am lovit de multe probleme. am trecut peste ele, am plans, m-am bucurat, m-am infuriat, am urlat, am vrut sa ma ascund, am fost in vazul tuturor, am depasit totul si am iesit zambind. am cunoscut oameni. asa cum as vrea sa fie oamenii, si m-am bucurat ca mai exista astfel de persoane. sunt multumita. imi e bine/. ma simt bine.
am intrat intr-o lume de care nu stiam nimic si cu care ziceam ca n-o sa am treaba vrodata. aveam niste idei preconcepute. bine, parte sunt realitate. parte, un procent mai mic, sunt oamenii pe care i-am cunoscut. oamenii de care am eu grija sa le fie bine. si de ei imi place. datorita lor sunt acum aici. si invat cum sa tin o foarfeca in mana.
deci sa zic despre ce e vorba. [later edit] nu mai zic nimic specific legat de ce fac...ma cenzurez pe o parte ca sa pot sa fiu libera in exprimarea gandurilor. am nevoie sa imi vars frustarile si nemultumiril in acelasi fel cum imi impartsesc bucuriile. si nu vreau sa existe legatura directa cu compania pentru care lucrez. fara nume, doar fapte. asemanarea cu persoanare reale este pur intamplatoare [ end of later edit]. A venit totul pe neasteptat. nu ma gandam ca am vreo sansa, am mers asa, ca sa nu refuz la interviu. a venit in ziua cand eeram asa de fericita sa tocmai trimisesem cv-ul si o scrisoare de intentie super la job-ul visurilor mele, ceva de marketing si pe agricultura, pe cresterea porcilor. dreamjob. nu m-au sunat nici pana astazi. in schimb m-a vrut wella. si uite asa a inceput. in forta, direct in paine, direct la show, si de atunci on & on. dar ma descurc si invat. si ei, echipa mea, sunt parte "d vina" ca imi place. acum mi s-a pus pata sa invat ce fac ei. sa vad cum e faci ce fac ei. ieri am fost in prima zi. 5 ore nu am facut altcva decat sa tin foarfeca in mana si sa ma joc cu ea. in dreapta foarfeca, in stanga pieptanul. observandu-i pe ei cum lucreaza.
tare greu la inceput. nu as fi zis. de fapt, incep sa nu mai zic nimic despre nimic. e nasol sa faci presupuneri. trebuie sa iei totul fix cum e si cum vine.
nu mai stiuc e sa zic. ah, de calatorii. in astea 2 luni am fost de 3 ori cu avionul prin tara si prin ceva orase, cat nu calatorisem toata viata.si e doar inceputul. constanta - baia mare - iasi - cluj. clujul a fost cireasa. mi-am dorit eu mult. voiam de mult sa ajung. am prins ocazia si s-a facut. si iarasi mi-a placut.

as mai fi vrut sa zic de o chestie, ca e fresh, de aseara, dar nu are treaba cu ce am scris pana acum. mergea in post separat, dar nu am chef, s-asa ma chinui de pe tastatura asta de la calculator. am fost la ziua lui d aseara. unde a fost genial. eram la terasa, fix pe ploaia cea mai mare, cu umbrela care nu prea acoperea totu, cu picaturi care treceau prin umbrela, cu apa pe amsa si noi band vodka cu suc de mere, enjoying the nature. pana cand a inceput sa cante un manelist, habar n-am care si acum mor de curozitate ca n-am aflat care ra. alaturi era un cort, in cort o nunta si la nunta invitata manelistul de mai sus. pana la plecare ne-am bucurat de ritmurile muzicii asteia minunate. cand nu te auzi cu vecinul de langa. multumim domnilor nuntasi si domnului manelist.