vineri, 20 aprilie 2012

ganduri de final

Beau un vin alb demidulce de-al domnului Dinescu si-l ascult pe Doc cu ceai. Nu mai zic de ce n-am ajuns la concert...dar parca nici nu mai aveam chef. Pe eticheta vinului lui Dinescu e o poezie care incepe cu "cozonaci", ii zice Craciun si vorbeste despre "futai", "popou", "pula", "tzatze" si parca mai erau cateva...daca am vrut vin alb si citiri de poezii seara. Trecand peste vin, care e cam fad, apropo, nu stiam de piesa "ceai"...desi tot citisem despre ea, nu o ascultasem pana acum. Si mi-au venit niste ganduri dand play.
Mi-am dat seama ca eu prefer sa mis e vorbeasca direct, sa fii direct cu mine, in orice. Sa stiu ce vrei de la mine. Nu ma dai gata cu un buchet de flori, de exemplu. Primul meu gand ar fi daca imi intra florile in geanta ca sa nu fiu nevoita sa umblu cu ele pe strada. Prefer totul direct. Poate de aia l-am tot vrut pe el. Pentru stilul direct, chiar daca necioploit si nesimtit si greu de digerat. Pentru sinceritatea cu care mi-ar fi spus ca o iubeste pe alta si pentru lispa de ocolisuri in tot, mai putin sa se hotarasca ce vrea de la mine...dar na, nimeni nu poate fi perfect. Pentru momentele alea cand nu imi trebuiau declaratii de dragoste de la el, ci sa imi spuna ca era posibil sa se opereze si sa nu mai poata presta cateva luni si m-ar fi ales pe mine ptr ultima data. sau sa nu ma aiba decat pe mine cateva luni, desi nu eram legati in nici un fel. asta ptr mine a fost cea mai mare declaratie ca ma vrea. nu aveam nevoie de altceva. ca nu am stiut cum sa fac ca sa nu o vrea pe alta apoi, ca sase hotarasaca doar la mine, e altceva. l-am luat de bun si am uitat ca nimic nu e vesnic si mai trebuie sa si muncesti. si am pierdut. plus ca el....el nu e ca mine. el prefera invaluirile si prefara vanatoarea, ca toti barbatii, am realizat si eu intr-un final. si el, din pacate,mi-a pus de la inceputul nostru o eticheta, nu buna, pentru ca m-am aruncat in patul lui.
cred cu toata convingerea ca noi doi am fi putut fi "GREAT" impreuna, insa ar fi insemnat renuntari prea mari la felul fiecaruia de a fi. renuntari care ar fi insemnat sa nu mai fim noi. si apoi, asta nu e rolul unei relatii...deci pe undeva m-am hotarat si eu ca este mai bine asa, fiecare pe al lui drum...si totusi, inca mai doare...

Niciun comentariu: