imaginile din mintea ta

ma uitam pe contul meu de deviantart. si uitasem de el. multe poze cu ceruri, apusuri in mare parte si cateva cu oameni, dar in care tot peisajele sunt in centru. ma atrag mai mult culorile si tot ce e natura. poate si pentru ca e mereu acolo, e accesibil, e mai usor de fotografiat si pastrat. oamenii trec, pe oameni cateodata trebuie sa ii abordezi si sa le ceri voie. este mai greu de prins momentul. dar, revenind la cerurile mele, unele m-au adus in lumea de atunci, de acum 3-4 ani, 2008-2009. titlurile isi au rostul si completau imaginea. ca cea in care eu stateam pe marginea unui doc, in stockholm, noaptea si titlul este "canyou hear the seagulls?" poza este facuta de Benedetta, prietena mea cu care am vizitat orasul noaptea, cand altii au ales sa se rupa in club, noi am umblat noaptea prin orasul gol. si ce noapte frumoasa a fost. iar atunci, cand incercam sa ne bucuram de berea cu 3,5% alcool (cea mai alcoolica din oras, gasita la ora aia), stateam pe marginea apei si ascultam pescarusii. ala moment. si il am pastrat. deci, can you hear the seagulls?

ganduri de final

Beau un vin alb demidulce de-al domnului Dinescu si-l ascult pe Doc cu ceai. Nu mai zic de ce n-am ajuns la concert...dar parca nici nu mai aveam chef. Pe eticheta vinului lui Dinescu e o poezie care incepe cu "cozonaci", ii zice Craciun si vorbeste despre "futai", "popou", "pula", "tzatze" si parca mai erau cateva...daca am vrut vin alb si citiri de poezii seara. Trecand peste vin, care e cam fad, apropo, nu stiam de piesa "ceai"...desi tot citisem despre ea, nu o ascultasem pana acum. Si mi-au venit niste ganduri dand play.
Mi-am dat seama ca eu prefer sa mis e vorbeasca direct, sa fii direct cu mine, in orice. Sa stiu ce vrei de la mine. Nu ma dai gata cu un buchet de flori, de exemplu. Primul meu gand ar fi daca imi intra florile in geanta ca sa nu fiu nevoita sa umblu cu ele pe strada. Prefer totul direct. Poate de aia l-am tot vrut pe el. Pentru stilul direct, chiar daca necioploit si nesimtit si greu de digerat. Pentru sinceritatea cu care mi-ar fi spus ca o iubeste pe alta si pentru lispa de ocolisuri in tot, mai putin sa se hotarasca ce vrea de la mine...dar na, nimeni nu poate fi perfect. Pentru momentele alea cand nu imi trebuiau declaratii de dragoste de la el, ci sa imi spuna ca era posibil sa se opereze si sa nu mai poata presta cateva luni si m-ar fi ales pe mine ptr ultima data. sau sa nu ma aiba decat pe mine cateva luni, desi nu eram legati in nici un fel. asta ptr mine a fost cea mai mare declaratie ca ma vrea. nu aveam nevoie de altceva. ca nu am stiut cum sa fac ca sa nu o vrea pe alta apoi, ca sase hotarasaca doar la mine, e altceva. l-am luat de bun si am uitat ca nimic nu e vesnic si mai trebuie sa si muncesti. si am pierdut. plus ca el....el nu e ca mine. el prefera invaluirile si prefara vanatoarea, ca toti barbatii, am realizat si eu intr-un final. si el, din pacate,mi-a pus de la inceputul nostru o eticheta, nu buna, pentru ca m-am aruncat in patul lui.
cred cu toata convingerea ca noi doi am fi putut fi "GREAT" impreuna, insa ar fi insemnat renuntari prea mari la felul fiecaruia de a fi. renuntari care ar fi insemnat sa nu mai fim noi. si apoi, asta nu e rolul unei relatii...deci pe undeva m-am hotarat si eu ca este mai bine asa, fiecare pe al lui drum...si totusi, inca mai doare...

nu pot sa dorm.

si as asculta piesa asta incontinuu.



si nu aveam de gand sa scriu, dar cand incep nu ma pot opri. cam cum e si cand vorbesc. tac, tac, tac de uiti ca exist si cand incep devin moara stricata. totusi pentru cei care sunt obisnuiti cu prezenta mea, sa vorbesc incontinuu e motiv de amuzament. asta pana cand le trece si asta si cred ca ar fi in stare sa ma execute in public. si imi dau seama ca sunt enervanta si zic ca tac, dar apoi mai imi iau 10 minute sa zic ca tac. dar tac, acum, acum, stiu ca aberez, dar totusi mai lasa-ma sa zic 5 minute ce imi trece prin cap...

de obicei asta se intampla cand deja ma simt confortabil cu oamenii cu care interactionez si ma simt in siguranta sa ma arat asa in fata lor. plus ca mi se pare frumos sa ii faci pe cei din jurul tau sa se amuze, chiar daca e cu riscul de a te pune in situatii usor penibile. nu ma deranjeaza asa mult, cand nu sunt niste straini. ma gandeam acum numai ca cativa de la work cu care ma simt tare bine. la fetele din birou, dar numai in anumite formule, nu cand suntem toate 6 in sufrageria noastra. mi-a devenit tare drag locul meu de munca, cu toate frustarile care apar frecvent.

ascult piesa asta despre iubiri si vorbesc de serviciu...o fi si asta o iubire de a mea si nu am realizat inca...