Mi-am cumparat smartphone. Ieri, din Auchan. Am fost sa-i iau telefon mamei ca avea un jaf si cum am dat peste o tipa tare de treaba am zis sa intreb si ptr mine. Eu cochetam cu un Nokia C3. Aveam si destule cerinte: neaparat Nokia, no touchscreen, nu f scump - pe la 2-3 mil, abonam pana pe la 15 euro. Si mi-a gasit fata. Mi-am luat Nokia E5. Nu eram f convinsa de aspect, pare prea business, dar am mers pe mana ei. Amuzamentul vine dupa. Imediat am fugit pana la Unirea ca ma vedeam cu fetele din BYP. Mi-a luat vreo juma de ora sa imi dau seama cum se deblocheaza, apoi cum sa bag cartela cum trebuie ca sa si mearga. De domineata la serviciu mi-am dat seama de ce camera lui de 5 mp facea poze atat de proaste - uitasem sa ii scot folia. Abia acum am reusit sa uploadez ceva pe facebook.
Sunt victorioasa. Nu m-a infrant desteptul...ma duce si pe mine.
Cam asta mi-e starea azi...nu am chef decat de victorii. Ma enervzi, imi pun mintea cu tine? O sa iasa ca mine. Pentru ca eu nu renunt niciodata!
luni, 28 noiembrie 2011
luni, 8 august 2011
no return
cred ca m-am indragostit.
e naspa.
sunt trista.
si el cred ca s-a indragostit. de alta.
e trist.
e naspa.
sunt trista.
si el cred ca s-a indragostit. de alta.
e trist.
duminică, 5 iunie 2011
sibiu
Sunt la Sibiu. In mijlocul festivalului si nu am mare treaba cu el. Work stuff. Mi-am lasat colegii la salon, in plin centru, sa pregateasca modelele pentru maine, si-am fugit la hotel sa imi incarc bateria la aparat ca apoi sa ies prin oras. vreau s-ajung in turnul sfatului sa vad si eu orasul de sus. in rest nu cred ca vreau mare lucru de la sibiu acum. vreau sa imi iasa evenimentul bine maine ca sa pot termina anul asta bine. din toamna o luam de la capat.
diseara se termina festivalul de teatru, e concert vama, foc de artificii. glumesc cu colegii ca mergem sa ne destrabalam diseara, ca nu dormim, dar nu imi propun nimic. poate vin cu prima ocazia la sibiu cu prietenii ca sa ma relaxez. acum sunt la serviciu.
de dimineata, la micul dejun il vad pe adrian ciubotaru. acum citesc ce-i cu bloggerii si sibiul. nu am avum timp ieri sa stau pe net. nu am mai stat de vineri. am fost pe fuga ca intotdeauna, cu stress ca nu imi ajunge marfa, ca nu avem modele, ca cine stie ce si nu iese show-ul bine.
am venit ieri cu autocarul, singurica. de la 12 la 5 si eram la sibiu. am dat de un preot coleg de scaun. m-a terminat. e preot la cozia, mi-a dat cartea lui de vizita - pe o parte e nr lui de teelfon si numele, manastirea in miniatura si pe cealalta parte e o poza cu o iconita, sa se stie cine e si ce face. a vorbit non stop 3 ore jumate pana am ajuns la cozia. m-a terminat psihic.
nu stiu ce am...de 3-4 zile ma trezesc instant la 6-7 dimineata si nu mai dorm. ceasul mi-l pun sa sune pe la 8-8.30 si eu mi-s treaza cu 2 ore. de la emotii poate.
in rest...astept sa vina linistea de vacanta..peste vreo luna jumate. deja nu mai am chef de nimic. e vara, e cald, e relaxare.
am plecat prin oras.
diseara se termina festivalul de teatru, e concert vama, foc de artificii. glumesc cu colegii ca mergem sa ne destrabalam diseara, ca nu dormim, dar nu imi propun nimic. poate vin cu prima ocazia la sibiu cu prietenii ca sa ma relaxez. acum sunt la serviciu.
de dimineata, la micul dejun il vad pe adrian ciubotaru. acum citesc ce-i cu bloggerii si sibiul. nu am avum timp ieri sa stau pe net. nu am mai stat de vineri. am fost pe fuga ca intotdeauna, cu stress ca nu imi ajunge marfa, ca nu avem modele, ca cine stie ce si nu iese show-ul bine.
am venit ieri cu autocarul, singurica. de la 12 la 5 si eram la sibiu. am dat de un preot coleg de scaun. m-a terminat. e preot la cozia, mi-a dat cartea lui de vizita - pe o parte e nr lui de teelfon si numele, manastirea in miniatura si pe cealalta parte e o poza cu o iconita, sa se stie cine e si ce face. a vorbit non stop 3 ore jumate pana am ajuns la cozia. m-a terminat psihic.
nu stiu ce am...de 3-4 zile ma trezesc instant la 6-7 dimineata si nu mai dorm. ceasul mi-l pun sa sune pe la 8-8.30 si eu mi-s treaza cu 2 ore. de la emotii poate.
in rest...astept sa vina linistea de vacanta..peste vreo luna jumate. deja nu mai am chef de nimic. e vara, e cald, e relaxare.
am plecat prin oras.
miercuri, 1 iunie 2011
feel it in the air
cat de simplu a putut fi. cand am facut-o astazi, pe baza unui impuls de momnet habar n-aveam. stau de o luna si ma gandesc de ce dracu ar actiona cineva asa si ma gandesc cum sa fac sa aflu motivul si astazi printr-o actiune dim impuls am rezolvat problema. n-am aflat, dar am readus lucrurile la cum sunt normale. se pare ca trebuia sa fac fix ce mi-a zis el. cu cat ii ignori mai mult, cu atat te vor mai mult. nu am reusit asta. nu reusesc nici acum. incep sa ma agit, incep sa devin sufocanta. chiar si pentru mine, daramite pentru ei. ma autodistrug.
incep sa ma simt vinovata cand sunt detasata. ma simt ca si cum nu mai am sentimente si nu ma plac asa. dar, vai cat ed bine este cand ii ai la picioare. si pot sa ii am numai cand nu mai simt. ironic.
incep sa ma simt vinovata cand sunt detasata. ma simt ca si cum nu mai am sentimente si nu ma plac asa. dar, vai cat ed bine este cand ii ai la picioare. si pot sa ii am numai cand nu mai simt. ironic.
luni, 30 mai 2011
cine e de vina?
n-am mai facut asta de mult. adica sa ma intalnesc cu cineva necunoscut, sau cunoscut de pe net. bine, am facu d-astea deseori avand ca pretext muzica. la fel si acum. nici nu mai stiu de unde il stiam pe tip. doar stiam ca am discutat deseori despre muzica si concerte. si de ce nu. care e cel mai rau lucru care se putea intampla? nu s-a intamplat. nu avea cum. ii simt pe oameni.
si-am fost la concert. cu el si un amic de-al lui. m-am plictisit sa stau dupa altii. nu vor bine, imi gasesc anturaj. si a fost chiar dragut. nici el nu a venit. l-am intrebat...nu pentru ca avea ce sa caute la concert, sau ca voiam foarte mult sa vina, dar pentru ca simteam totusi nevoia de a merge cu cineva cunoscut si ptr ca as fi putut merge la el dupa. mai am inca mici semne de intrebare daca e ok ce fac atunci cand ma intalnesc cu necunoscuti. dar daca am putut merge pana la timisoara ca sa stau un week end in casa unuia pe care il stiam doar din discutii pe net, nici macar din poze, pot si sa merg la un concert in b.
a fost bine, deci. mi-am luat album, am ascultat muzica, am vazut persoane demult uitate si am zambit. si m-am conversat cu straini asteptand taxi-ul. am fost chiar la pas sa impart taxi-ul. cu un tip dragut. m-am conversat cu domnu' taximetrist. mi-a multumit ca l-am asteptat 10 minute...cica nu se astepta. cam asta imi fu seara de duminica. altfel si frumoasa.
si-am fost la concert. cu el si un amic de-al lui. m-am plictisit sa stau dupa altii. nu vor bine, imi gasesc anturaj. si a fost chiar dragut. nici el nu a venit. l-am intrebat...nu pentru ca avea ce sa caute la concert, sau ca voiam foarte mult sa vina, dar pentru ca simteam totusi nevoia de a merge cu cineva cunoscut si ptr ca as fi putut merge la el dupa. mai am inca mici semne de intrebare daca e ok ce fac atunci cand ma intalnesc cu necunoscuti. dar daca am putut merge pana la timisoara ca sa stau un week end in casa unuia pe care il stiam doar din discutii pe net, nici macar din poze, pot si sa merg la un concert in b.
a fost bine, deci. mi-am luat album, am ascultat muzica, am vazut persoane demult uitate si am zambit. si m-am conversat cu straini asteptand taxi-ul. am fost chiar la pas sa impart taxi-ul. cu un tip dragut. m-am conversat cu domnu' taximetrist. mi-a multumit ca l-am asteptat 10 minute...cica nu se astepta. cam asta imi fu seara de duminica. altfel si frumoasa.
duminică, 15 mai 2011
Noaptea muzeelor
Bellu pe timp de noapte si MNAC dupa 12 noaptea. Astea au fost coordonatele mele pentru noaptea muzeelor. Am zis ca nu e cazul sa stau in casa si am purces la a da mesaje cu cine vine cu mine. Mi-am gasit grupul si-am plecat. Destinatia Cimitirul Bellu. Habar nu aveam ca e deschis, dar m-as fascinat gandul din prima. Am ajuns, la 9 fix. Nu stiu cum mi-a iesit. Singura. Grupul se lasa asteptat. ASa ca m-am dus singura. Ceva lume pe la intrare, dar parea decent. Cum intrai deja alta atmosfera.Frumos organizat. O noapte in gradina de suflete a baronului Bellu. Multe luminari. Pe toate aleile, marcandu-le. Muzica live langa capela. O tanti canta ceva din voce. Indepartandu-te de ea, printe cruci era usor sinistru, pana te obisnuiai. Dupa o verificare atenta a hartii si figurilor am pornit spre Emil Pragher, fig 63, arhitect vinovat de multe din cladirile din Bucuresti. Nu l-am gasit, o data ptr ca am interpretat prost harta, appoi ptr ca am dat de un grup organizat si de o dra ghid dementiala. Blonda, repezita, amuzanta, te tinea in priza. nu stia era multe informatii, ba chiat te trimitea pe "net" cand nu era sigura de ceva sau voiai mai multe info, dar tare simpatica. Am vizitat prima cripta din viata mea, pe cea a Cantacuzinilor. de 2 ori chiar, dupa ce a venit si grupul meu i-am dus pe acolo. /deja se facuse coada la cripta. Inauntru era fum de puteai sa ramai pe acolo, dar mirosea a lamaie :)
ce am mai vazut...pai destul de multi, daca ma apouc sa ii numar, uit pe cativa, asa ca ramane sa ma mai duc pe lumina sa ii vad. Frumos la Bellu.
Apoi spre MNAC, 6 intr-o masina. Asta a fost dorinta mea, sa vad Bucurestiul de sus, noaptea de la Casa Poporului. Pe la 12 fara ceva era ditamai coada. am 45 de minute ca sa intri. Balonase de sapun cat sa nu te plicitsesti ca astepti. Muzeul de arta contemporana...ca toate muzeele, nu trebuie sa te chinui mult sa intelegi nebunia altora. am sarit peste 1 etaj din cele 4..ne-am dus direct la terasa ptr bere. Aer, luminitele orasului, alcool, lume. Filme si perne pe jos si un el care ma tinea in brate. A fost frumos si aici.
ce am mai vazut...pai destul de multi, daca ma apouc sa ii numar, uit pe cativa, asa ca ramane sa ma mai duc pe lumina sa ii vad. Frumos la Bellu.
Apoi spre MNAC, 6 intr-o masina. Asta a fost dorinta mea, sa vad Bucurestiul de sus, noaptea de la Casa Poporului. Pe la 12 fara ceva era ditamai coada. am 45 de minute ca sa intri. Balonase de sapun cat sa nu te plicitsesti ca astepti. Muzeul de arta contemporana...ca toate muzeele, nu trebuie sa te chinui mult sa intelegi nebunia altora. am sarit peste 1 etaj din cele 4..ne-am dus direct la terasa ptr bere. Aer, luminitele orasului, alcool, lume. Filme si perne pe jos si un el care ma tinea in brate. A fost frumos si aici.
marți, 10 mai 2011
prin moldova
undi joaca moldovenii nu mai cresti buruieni
ultimele 4 zile mi le-am petrecut pe la moldova. vineri pe tren spre roman, sambata nunta la targu neamt, duminica pregatirea modelelor la iasi, luni show la iasi.
marti, acasa.
eu in facultate m-am inteles bine cu 2 fete. una e cea la nunta careia am fost acum, cealalta e cea la care am stat vineri si sambata pana am plecat la nunta. la nunta ei ma duc in august. s-au nimerit amandoua anul asta. oricum erau in relatii de ani buni si era asteptat momentul. cu nunta danei s-a nimerit perfect. duminuca eu trebui sa fiu la iasi la munca. cand m-a invitat fata eu ams arit super fericita ca vin. apoi am gandit. stai..eu duminicile mai plec. daca era nunta in orice alta zona din tara era naspa. n-as fi reusit sa ajung. dar asa, am zis ca e facut.
m-am pregatit bine ptr cele 3 zile, 2 nopti de foc - 7-8-9 mai si mi=am luat liber vineri si marti, vinerea ca sa ajung si eu decent la roman, marti ca sa ma odihnesc. acum frec menta in pat. lenevesc. am dormit ceva la pranz, am vrut sa profit ca-s libera si sa mai merg pe la legislatie sa mai invat una alta, dar fix la 2 cand sa plec a inceput ploaia cu grindina. cin' sa ma iasa afara. m-am bagat in pat si acolo am ramas...ca doar e cald si bine sub plapuma.
revenind la week-end si la nunta. eu nu am fost la multe nunti la viata mea...de acum incep. dar asta a fost usor nebunie. asta de la moldoveni. care erau si multi rau, vreo 220. si cand se bagau popularele vedeai cate 4-5 hore de cate 15-20 de persoane care serpuiau prin sala. m-am speriat putin la iceput. apoi dai cat te tip picioarele si cat poti sa tii ritmul si danseaza. in rest, cam boring. aia de la masa nu erau foarte comunicativi, asa ca a ramas sa dansez, sa beau si sa mananc, dar mai putin. si sa m uit dupa baieti. ca venisem chitita sa gasesc ceva moldoveni. si-a cerut scuze mireasa ca nu s-a gandit sa ma puna la masa cu baietii, ca ar fi fost super incantati, cica, dar mi-a promis ca la botez o sa aiba grija de asta. am plecat spre roman pe la 6. dupa ce am fost cat pe ce sa prind buchetul. next time.
la 7 fara 10 eram in roman, la 7.10 la autogara la 8 jumate in iasi, la 9 la hotel, la 9.30 la salon, la 11 jumate dormeam dusa la hotel. i-am lasat pe colegii mei sa se ocupe de fete..oricum, era totul pregatit, in regula, nu prea aveam ce face. se vede ca am prins experienta. am deja un an, pe 6 mai i-am facut.
cam atat despre minunatul week-end extins...a fost frumos.
ultimele 4 zile mi le-am petrecut pe la moldova. vineri pe tren spre roman, sambata nunta la targu neamt, duminica pregatirea modelelor la iasi, luni show la iasi.
marti, acasa.
eu in facultate m-am inteles bine cu 2 fete. una e cea la nunta careia am fost acum, cealalta e cea la care am stat vineri si sambata pana am plecat la nunta. la nunta ei ma duc in august. s-au nimerit amandoua anul asta. oricum erau in relatii de ani buni si era asteptat momentul. cu nunta danei s-a nimerit perfect. duminuca eu trebui sa fiu la iasi la munca. cand m-a invitat fata eu ams arit super fericita ca vin. apoi am gandit. stai..eu duminicile mai plec. daca era nunta in orice alta zona din tara era naspa. n-as fi reusit sa ajung. dar asa, am zis ca e facut.
m-am pregatit bine ptr cele 3 zile, 2 nopti de foc - 7-8-9 mai si mi=am luat liber vineri si marti, vinerea ca sa ajung si eu decent la roman, marti ca sa ma odihnesc. acum frec menta in pat. lenevesc. am dormit ceva la pranz, am vrut sa profit ca-s libera si sa mai merg pe la legislatie sa mai invat una alta, dar fix la 2 cand sa plec a inceput ploaia cu grindina. cin' sa ma iasa afara. m-am bagat in pat si acolo am ramas...ca doar e cald si bine sub plapuma.
revenind la week-end si la nunta. eu nu am fost la multe nunti la viata mea...de acum incep. dar asta a fost usor nebunie. asta de la moldoveni. care erau si multi rau, vreo 220. si cand se bagau popularele vedeai cate 4-5 hore de cate 15-20 de persoane care serpuiau prin sala. m-am speriat putin la iceput. apoi dai cat te tip picioarele si cat poti sa tii ritmul si danseaza. in rest, cam boring. aia de la masa nu erau foarte comunicativi, asa ca a ramas sa dansez, sa beau si sa mananc, dar mai putin. si sa m uit dupa baieti. ca venisem chitita sa gasesc ceva moldoveni. si-a cerut scuze mireasa ca nu s-a gandit sa ma puna la masa cu baietii, ca ar fi fost super incantati, cica, dar mi-a promis ca la botez o sa aiba grija de asta. am plecat spre roman pe la 6. dupa ce am fost cat pe ce sa prind buchetul. next time.
la 7 fara 10 eram in roman, la 7.10 la autogara la 8 jumate in iasi, la 9 la hotel, la 9.30 la salon, la 11 jumate dormeam dusa la hotel. i-am lasat pe colegii mei sa se ocupe de fete..oricum, era totul pregatit, in regula, nu prea aveam ce face. se vede ca am prins experienta. am deja un an, pe 6 mai i-am facut.
cam atat despre minunatul week-end extins...a fost frumos.
duminică, 1 mai 2011
film si teatru si indragosteala
n-am mai bocit de mult la un film...bine, poate si ptr ca nu m-am mai uitat la filme lately. asta de aseara m-a emotionat bine. never let me go. dupa romanul cu acelasi nume. de care m-am apucat asa timid ieri inainte sa ma uit la film. mi-a placut mai mult bucata citita din carte decat ce era reprodus in film.
si acum am si soundtrack.
am o stare. m-as indragosti...cu fluturasi cu tot.
ieri am fost la teatru. la unatc. studentii pun in scena piese. un loc mic, intim, si frumos. tare frumoasa zi am avut ieri. pe nepusa masa. tot de indragoasteala am dat. de 2 ori chiar. 2 povestiri de cehov.
mi-a placut prima. ursul. nehotararea aia si teama de a recunoaste ce simti..parca da, dar parca nu, ah, dar ce frumos e cand da...
si acum am si soundtrack.
am o stare. m-as indragosti...cu fluturasi cu tot.
ieri am fost la teatru. la unatc. studentii pun in scena piese. un loc mic, intim, si frumos. tare frumoasa zi am avut ieri. pe nepusa masa. tot de indragoasteala am dat. de 2 ori chiar. 2 povestiri de cehov.
mi-a placut prima. ursul. nehotararea aia si teama de a recunoaste ce simti..parca da, dar parca nu, ah, dar ce frumos e cand da...
-Nothing, go away. . . No, stop. . . . No, go away, go away! I hate you! Or no. . . . Don't go away! Oh, if you knew how angry I am, how angry I am! [Throws her revolver on the table] My fingers have swollen because of all this. . . . [Tears her handkerchief in temper] What are you waiting for? Get out!
-Good-bye.
-Yes, yes, go away! . . . [Yells] Where are you going? Stop. . . . No, go away. Oh, how angry I am! Don't come near me, don't come near me!
-[Approaching her] How angry I am with myself! I'm in love like a student, I've been on my knees. . . . [Rudely] I love you! What do I want to fall in love with you for? To-morrow I've got to pay the interest, and begin mowing, and here you. . . . [Puts his arms around her] I shall never forgive myself for this. . . .
-Get away from me! Take your hands away! I hate you! Let's go and fight!
A prolonged kiss.
Curtain.
marți, 19 aprilie 2011
rahova
azi am facut un pas important, zic eu. cum stateam eu in intersectia viilor cu nasaud tocmai iesita de la birou si ma uitam la cele doua semafoare, pentru pietoni, ambele rosii si ma gandeam daca sa ma arunc pe vreuna din zebre sau nu, vazand ca vine 117-le mi-a incoltit un gand. am vazut o strada, cu case frumoase. ma uitam ba la statia pe diagonala de 117, ba la masina cum se apropia, ba la semafoare ca nu se mai faceau verzi. si se fac. traversez. mai aveam o trecere si in masina. traverzez, dar masina e dusa. ma uit iar la strada cu case. ce-ar fi sa o oai pe acolo. ce-ar fi sa o iau pe alt drum decat o iau de obicei. nu aveam stare sa mai astept 2-3 minute un alt 117 sau sa stau in traficul de ora 6. nu as fi stat mult, 10-15 minute pan' la unirea, dar nu aveam chef. vreme mohorata, dar calduta, eu cu suficiente haine cat sa nu dardai. de ce sa nu ma plimb?
si m-am dus. am luat-o insa pe drumul principal. pe bulevard, pe linia lui 117. dar sa zic ce caut eu pe acolo. de la 1 ianuarie, oficial, in practica de pe la 10 ian ne-am mutat cu sediul in rahova. ce urat mi-a sunat. ce griji imi faceam ca n-o sa am transport. ce bine este totusi...in astea 4 luni deja m-am obisnuit, parca as fi fost de ani aici. la dus metroul pan' la unirea si 117 4 statii, la intors 117 si 104. rapid si deseori fara prea multa aglomeratie sau bataoe de cap. doar cu ceva tigani si oameni urat mirositori.
dar sa revenim la plimbare. soseaua viilor apoi pe regina maria. ati observat vreodata ca altfel vezi o starda, orasul, totul in jur cand il vezi mergand pe jos? altfel observi detaliile. 4 luni am vazut bulevardul asta din 117. am observat strazile, casele vechi, in paragina, amestecul de nou cu vechi, de tiganie cu oameni normali. dar niciodata detaliile de astazi. vazusem ca strada, dupa piata regina maria e in panta, dar azi am simit-o. vazusem cladirea veche si aandonata care inca nu stiu ce e, poate fabirca de bere rahova, dar ce impunatoare este sa treci pe vizavi de ea. chiar si in paragina, cum e. am simtit amestecul de case, ba bordeie cum mai vezi pe la tara, ba casele vechi boieresti renovate si pastrate ca originalul, ba cele care stau sa cada, ba cele cafre sunt acum un amestce de nou cu vechi. le-am vazut si am verut sa le stiu povestile.
am vazut biserica de la 11 iunie. am vazut numele, sf nicolae de la prund. nu am intrat.
mi-am facut planuri. sa vad biserica inauntru. sa o iau pe stradutele alea ce dau din piata regina maria, sa ajung in parcul carol ca e la o aruncatura de bat de noi, sa merg pe strada uranus, sa caut patiseriile si locurile despre care se scrie pe simply bucharest, sa aflu istorii ale unor case de pe strazile alea.
o sa revin...
si m-am dus. am luat-o insa pe drumul principal. pe bulevard, pe linia lui 117. dar sa zic ce caut eu pe acolo. de la 1 ianuarie, oficial, in practica de pe la 10 ian ne-am mutat cu sediul in rahova. ce urat mi-a sunat. ce griji imi faceam ca n-o sa am transport. ce bine este totusi...in astea 4 luni deja m-am obisnuit, parca as fi fost de ani aici. la dus metroul pan' la unirea si 117 4 statii, la intors 117 si 104. rapid si deseori fara prea multa aglomeratie sau bataoe de cap. doar cu ceva tigani si oameni urat mirositori.
dar sa revenim la plimbare. soseaua viilor apoi pe regina maria. ati observat vreodata ca altfel vezi o starda, orasul, totul in jur cand il vezi mergand pe jos? altfel observi detaliile. 4 luni am vazut bulevardul asta din 117. am observat strazile, casele vechi, in paragina, amestecul de nou cu vechi, de tiganie cu oameni normali. dar niciodata detaliile de astazi. vazusem ca strada, dupa piata regina maria e in panta, dar azi am simit-o. vazusem cladirea veche si aandonata care inca nu stiu ce e, poate fabirca de bere rahova, dar ce impunatoare este sa treci pe vizavi de ea. chiar si in paragina, cum e. am simtit amestecul de case, ba bordeie cum mai vezi pe la tara, ba casele vechi boieresti renovate si pastrate ca originalul, ba cele care stau sa cada, ba cele cafre sunt acum un amestce de nou cu vechi. le-am vazut si am verut sa le stiu povestile.
am vazut biserica de la 11 iunie. am vazut numele, sf nicolae de la prund. nu am intrat.
mi-am facut planuri. sa vad biserica inauntru. sa o iau pe stradutele alea ce dau din piata regina maria, sa ajung in parcul carol ca e la o aruncatura de bat de noi, sa merg pe strada uranus, sa caut patiseriile si locurile despre care se scrie pe simply bucharest, sa aflu istorii ale unor case de pe strazile alea.
o sa revin...
duminică, 17 aprilie 2011
vicii
play your cards right.
"mai vorbim...cand ma mai incearca sentimente vizavi de...[insert anything here]"
asta mi-a spus cineva acum cativa ani la finalul primei discutii pe ym. dupa ce ma mancase bine sa fac cumva sa ajung sa discut cu el. mi s-a parut asa deplsat sa zici asta.
dar.
vine si dar-ul. ajung sa fiu de acord si sa inteleg exprimari de genul. ai un individ, te ai pe tine si ai un subiect. si aia este. nu te abati de la altele. nu incerci sau speri mai mult. ca poate strici tot. ajung la "play your cards right". au si ele rolul lor. sa stii sa joci. regulile astea dupa care traim cu totii. eu as vrea sa le sar. as vrea sa am regulile mele. dar, daca eu joc dupa ale mele, si poate sunt bune, DAR ceilalti joaca dupa ale LOR, si toti fac la fel, cum ramane cu mine? ajung o neadaptata. sunt singura intr-o mare de ei. si nu vreau asta.
cu el nu am mai discutat de 1 an si ceva, aproape 2. s-a pierdut pe drum. si m-am simtit eu aiurea sa am insistat la un moment dat cu ceva ce nu era. imi lipseste rabdarea de a lua lucrurile incet. de a lasa sa se puna singure in ordine. imi lipseste disceramantul de a lua lucrurile in propriile maine atunci cand e cazul. ma arunc si dupa mine potopul. de parca se termina lumea. pe moment e minunat. cata adranlina, cata stare de bine ca ai facut ceva. dar apoi? te izbesti, te trezesti singur, vezi ca de fapt te-ai aruncat dar nu era cin' sa te prinda si vezi ca nu ai realizat nimic.
it's all about timing. it's all about patience. it's all about doing stuff according to some rules and objectives.
vad deja cate am ratat ca m-am aruncat fara sa stiu de fapt ce vreau. impulsul si gata.
"mai vorbim...cand ma mai incearca sentimente vizavi de...[insert anything here]"
asta mi-a spus cineva acum cativa ani la finalul primei discutii pe ym. dupa ce ma mancase bine sa fac cumva sa ajung sa discut cu el. mi s-a parut asa deplsat sa zici asta.
dar.
vine si dar-ul. ajung sa fiu de acord si sa inteleg exprimari de genul. ai un individ, te ai pe tine si ai un subiect. si aia este. nu te abati de la altele. nu incerci sau speri mai mult. ca poate strici tot. ajung la "play your cards right". au si ele rolul lor. sa stii sa joci. regulile astea dupa care traim cu totii. eu as vrea sa le sar. as vrea sa am regulile mele. dar, daca eu joc dupa ale mele, si poate sunt bune, DAR ceilalti joaca dupa ale LOR, si toti fac la fel, cum ramane cu mine? ajung o neadaptata. sunt singura intr-o mare de ei. si nu vreau asta.
cu el nu am mai discutat de 1 an si ceva, aproape 2. s-a pierdut pe drum. si m-am simtit eu aiurea sa am insistat la un moment dat cu ceva ce nu era. imi lipseste rabdarea de a lua lucrurile incet. de a lasa sa se puna singure in ordine. imi lipseste disceramantul de a lua lucrurile in propriile maine atunci cand e cazul. ma arunc si dupa mine potopul. de parca se termina lumea. pe moment e minunat. cata adranlina, cata stare de bine ca ai facut ceva. dar apoi? te izbesti, te trezesti singur, vezi ca de fapt te-ai aruncat dar nu era cin' sa te prinda si vezi ca nu ai realizat nimic.
it's all about timing. it's all about patience. it's all about doing stuff according to some rules and objectives.
vad deja cate am ratat ca m-am aruncat fara sa stiu de fapt ce vreau. impulsul si gata.
miercuri, 13 aprilie 2011
post-it-ul
o fata fara varsta. o tigancusa. slabuta, firava, uratica, dar cu ceva al ei, aparte. te uitai la ea, iti ramanea in minte. maine muncite. dupa maini iti dadeai seama ca poate e tanara ca varsta, dar nu...era batrana, muncita. parea subnutrita. slaba, uscata, imbracata cu ce apucase. niste pantaloni roz-ciclam, niste pantofi-adidasi din piata, tiganesti, cu ceva strasuri unde erau sireturile, un pulover jacheta alb lung pana la genunchi. parul prins, vopsit un maroniu aramiu fara culoare, radacina neagra crescuta, agrafe de 3 feluri, un fluture colorat, o clama, cu sclipici toate.
nici nu stiu daca aveam 20 de ani sau 35. putea avea oricat.
statea in picioare intr-o masina goala si citea. citea de pe niste foi xeroxate. "familia contemporana - roluri, functii si modele de conduita parentala"
dintre foi se zarea un post it roz:
Asistenta sociala ia familia
mi-ar fi placut sa ii stiu povestea...
nici nu stiu daca aveam 20 de ani sau 35. putea avea oricat.
statea in picioare intr-o masina goala si citea. citea de pe niste foi xeroxate. "familia contemporana - roluri, functii si modele de conduita parentala"
dintre foi se zarea un post it roz:
Asistenta sociala ia familia
mi-ar fi placut sa ii stiu povestea...
marți, 5 aprilie 2011
undisclosed desire
I know you suffered
But I don't want you to hide
It's cold and loveless
I won't let you be denied
Soothe me
I'll make you feel pure
Trust me
You can be sure
I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty is not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
You trick your lovers that you're wicked and divine
You may be a sinner
But your innocence is mine
Please me
Show me how it's done
Tease me
You are the one
I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty is not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
Please me
Show me how it's done
Trust me
You are the one
I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty is not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
Asta e mai mult pentru versuri. e pentru el. nici nu stie. ar putea sa mi-o dedice cu succes.
vineri, 1 aprilie 2011
Up?!
am dat peste ceva ce am scris acum vreo juma' de an. Ganduri de ale mele dupa experienta de la escalada. poate am scris si atunci ceva pe aici, poate nu...nu mai tin minte.
Dupa toata treaba asta, adica pusul gandurilor repede, repede pe hartie, am recitit si am ajuns sa scriu asta.Un post mai relaxat, ca pentru o recomandare.
Voi pune acum textul scris atunci, la foc rapid...revarsarea de ganduri la minut.
“Curajul ar putea fi inceputul unei victorii”
Citeam postul Doinei pentru valoarea lunii septembrie care a fost “curaj” si citatul asta mi-a placut. Pana la urma, e frumos sa castigi. E si mai frumos sa castigi atunci cand o faci cu fruntea sus, atunci cand ai puterea sa treci peste ceva ce pare greu si de care iti e teama.
Binenteles ca nu se poate aplica tuturor, dar fiind luna curajului am vrut sa facem ceva, in grup, care sa reflecte valoarea pe care o promovam. Astfel, intr-o miercuri ploioasa, 4 membri BYP se aflau in fata unui perete de escalada inalt de 15 metri. Unul din primele lucruri pe care ni le-a spus cel care a avut grija de noi, Pele, instructorul, a fost legat de motivele pentru care suntem noi acolo. Nu, nu a fost un interogatoriu, doar a adus vorba si astfel ne-a facut sa ne gandim la asta. Eu una nu ma gandisem de ce am fost atat de entuzismata cand am auzit ca vom merge le escalada. Nici acum, cand scriu nu stiu exact de ce. Poate pentru ca natura mea este de persoana competitiva, poate pentru ca era o provocare, sa stiu ca pot ajunge pana sus, poate pentru ca nu mai incercasem si voiam sa vad cu ce se mananca. Poate doar voiam sa vad daca pot.
Am fost ezitanta. Am ajuns in fata cladirii, am deschis usa si am inchis-o imediat zicand ca eu nu intru acolo. Am vazut o hala mare, peretele de escalada, prizele colorate, si multi oameni, majoritatea barbati. M-am intimidat. Am lasat o prejudecata sa ia controlul. Am intrat totusi, cu colegii mei. Nu a fost greu. Fiecare isi vedea de treaba lui. Am socializat cu tipul de la receptie, am semnat un contract, am platit si apoi ne-am dus catre grupul de incepatori. Surprinzator, erau destui oameni, majoritatea care nu mai incercasera. Fete cu prietenii lor dupa ele, si care le spuneau incet ca sa incerce ei intai. Apoi poate sisi face si ea curaj. Un fel de timiditate cu teama de a nu esua probabil, aceeasi ca si la mine inainte.
Incepeam sa fiu nerabdatoare. Omul ce statea in fata noastra ne explica regulile de siguranta, ne vorbea de asociatia sportiva care gazduia clubul, ne arata cum e cu cataratul. Rapid. Apoi practica. Fiecare sa se catare.
Dupa cataratul pe peretele inclinat si fara ham, dupa ce am invatat cele 3 reguli de baza – privirea la picioare, varful pantofului pe priza si inca una pe care am uitat-o acum – care de fapt nu sunt reguli, ci recomandari, am trecut la peretele cel inalt si la ham si franghii. Ah, abia asteptam! Mi-am vazut colegii cum au urcat pana sus, vedeam cealalta fata din grup cum parea ca nu vrea... Eram nerabdatoare. Am zis ca trebuie sa ma bag. Am incercat intai manuirea fraghiei si sustinerea unei tipe ce urca. Aveam emotii, desi simteam ca nu are ce sa fie rau. Dar intotdeauana vreau sa fac totul bine. Si de acolo emotiile.
Mi-a venit randul sa urc. Eram in pcioare si simteam ca imi tremura usor. Ma uitam inainte sa urc: peretele era pana pe la 2 metri, apoi avea o denivelare inspre exterior de vreo 30 cm, apoi pana pe la 10 metri era drept, apoi se inclina in exterior. Ma gandeam ca vreau sa trec de prima denivelare. Trebuie! Apoi mi-am zis ca eu ori nu ajung pana la aia, ori ajung pana sus. Am inceput sa escaladez. Pare usor. Ajungi imediat la 2 metri. Acolo vine greul. Te uiti la prizele la care contemplasei deja cu mult timp inainte. Le vezi altfel acum. Esti catarat si nu mai realizezi unde esti. Vezi doar denivelarile alea si stii ca scopul e sa ajungi mai sus. Gandesti fiecare miscare. Stai. Te gandesti. Misti o mana, misti picioare. Inaintezi. Urci. Incepi sa obosesti. Iti spui ca ai zis ca vrei sus. Te uiti cat mai e. Mai urci putin. Simti fiecare miscare. Simti ca nu faci cum trebuie. Te dor bratele. Iti aduci aminte, nu trage de maini, impinge din picioare si intinde bratul. E foarte usor in minte si in teorie. Dar ai obosit. Nu faci bine. Te uiti sus, mai e putin. Stai. Te tii bine de priza si te odihnesti. Te uit la mana dreapta, la stanga, la picioare, la ce prize ai in jur. Nu mai exista altceva. Tu cu prizele si tavanul – punctul de sfarsit. Te misti pe tot peretele. Ba la dreapta la la stanga. Urci. Urci. Parca ii auzi pe cei de jos cum te incurajeaza, cum iti striga ce sa misti, dar nu mai are sens. Vezi priza finala. E albastra si e ca o clanta rotunda. Mai ai un pic. Ajungi si mai vrei sa urci. Dar unde sa te mai duci?? Stai cateva secunde acolo. Apoi iti dai drumul si atarni. Te gandesti ca ii vazusezi pe cei 5-6 care urcasera inainta ta ca pareau asa de liberi atarnand acolo sus. Nu te simit in niciun fel. Decat epuizata. Ai vrea sa gasesti alta pozitie sa atarni ca sa iti odihnesti muschii. Incepi sa fii data jos. Te uiti in jos. Te uiti in sus. Ai fost acolo sus. SUS! Atingi pamantul iar cu picioarele si te gandesti ca o sa pici. Esti in ham si nu poti sa te desfaci. Rogi pe cineva. Nu mai ai pic de forta, tremuri toata. Picioarele cedeaza. Dar ai fost sus! Ce sentiment de euforie te ia. Ai reusit! Ai izbandit!. Poti!
Dupa toata treaba asta, adica pusul gandurilor repede, repede pe hartie, am recitit si am ajuns sa scriu asta.Un post mai relaxat, ca pentru o recomandare.
Voi pune acum textul scris atunci, la foc rapid...revarsarea de ganduri la minut.
“Curajul ar putea fi inceputul unei victorii”
Citeam postul Doinei pentru valoarea lunii septembrie care a fost “curaj” si citatul asta mi-a placut. Pana la urma, e frumos sa castigi. E si mai frumos sa castigi atunci cand o faci cu fruntea sus, atunci cand ai puterea sa treci peste ceva ce pare greu si de care iti e teama.
Binenteles ca nu se poate aplica tuturor, dar fiind luna curajului am vrut sa facem ceva, in grup, care sa reflecte valoarea pe care o promovam. Astfel, intr-o miercuri ploioasa, 4 membri BYP se aflau in fata unui perete de escalada inalt de 15 metri. Unul din primele lucruri pe care ni le-a spus cel care a avut grija de noi, Pele, instructorul, a fost legat de motivele pentru care suntem noi acolo. Nu, nu a fost un interogatoriu, doar a adus vorba si astfel ne-a facut sa ne gandim la asta. Eu una nu ma gandisem de ce am fost atat de entuzismata cand am auzit ca vom merge le escalada. Nici acum, cand scriu nu stiu exact de ce. Poate pentru ca natura mea este de persoana competitiva, poate pentru ca era o provocare, sa stiu ca pot ajunge pana sus, poate pentru ca nu mai incercasem si voiam sa vad cu ce se mananca. Poate doar voiam sa vad daca pot.
Am fost ezitanta. Am ajuns in fata cladirii, am deschis usa si am inchis-o imediat zicand ca eu nu intru acolo. Am vazut o hala mare, peretele de escalada, prizele colorate, si multi oameni, majoritatea barbati. M-am intimidat. Am lasat o prejudecata sa ia controlul. Am intrat totusi, cu colegii mei. Nu a fost greu. Fiecare isi vedea de treaba lui. Am socializat cu tipul de la receptie, am semnat un contract, am platit si apoi ne-am dus catre grupul de incepatori. Surprinzator, erau destui oameni, majoritatea care nu mai incercasera. Fete cu prietenii lor dupa ele, si care le spuneau incet ca sa incerce ei intai. Apoi poate sisi face si ea curaj. Un fel de timiditate cu teama de a nu esua probabil, aceeasi ca si la mine inainte.
Incepeam sa fiu nerabdatoare. Omul ce statea in fata noastra ne explica regulile de siguranta, ne vorbea de asociatia sportiva care gazduia clubul, ne arata cum e cu cataratul. Rapid. Apoi practica. Fiecare sa se catare.
Dupa cataratul pe peretele inclinat si fara ham, dupa ce am invatat cele 3 reguli de baza – privirea la picioare, varful pantofului pe priza si inca una pe care am uitat-o acum – care de fapt nu sunt reguli, ci recomandari, am trecut la peretele cel inalt si la ham si franghii. Ah, abia asteptam! Mi-am vazut colegii cum au urcat pana sus, vedeam cealalta fata din grup cum parea ca nu vrea... Eram nerabdatoare. Am zis ca trebuie sa ma bag. Am incercat intai manuirea fraghiei si sustinerea unei tipe ce urca. Aveam emotii, desi simteam ca nu are ce sa fie rau. Dar intotdeauana vreau sa fac totul bine. Si de acolo emotiile.
Mi-a venit randul sa urc. Eram in pcioare si simteam ca imi tremura usor. Ma uitam inainte sa urc: peretele era pana pe la 2 metri, apoi avea o denivelare inspre exterior de vreo 30 cm, apoi pana pe la 10 metri era drept, apoi se inclina in exterior. Ma gandeam ca vreau sa trec de prima denivelare. Trebuie! Apoi mi-am zis ca eu ori nu ajung pana la aia, ori ajung pana sus. Am inceput sa escaladez. Pare usor. Ajungi imediat la 2 metri. Acolo vine greul. Te uiti la prizele la care contemplasei deja cu mult timp inainte. Le vezi altfel acum. Esti catarat si nu mai realizezi unde esti. Vezi doar denivelarile alea si stii ca scopul e sa ajungi mai sus. Gandesti fiecare miscare. Stai. Te gandesti. Misti o mana, misti picioare. Inaintezi. Urci. Incepi sa obosesti. Iti spui ca ai zis ca vrei sus. Te uiti cat mai e. Mai urci putin. Simti fiecare miscare. Simti ca nu faci cum trebuie. Te dor bratele. Iti aduci aminte, nu trage de maini, impinge din picioare si intinde bratul. E foarte usor in minte si in teorie. Dar ai obosit. Nu faci bine. Te uiti sus, mai e putin. Stai. Te tii bine de priza si te odihnesti. Te uit la mana dreapta, la stanga, la picioare, la ce prize ai in jur. Nu mai exista altceva. Tu cu prizele si tavanul – punctul de sfarsit. Te misti pe tot peretele. Ba la dreapta la la stanga. Urci. Urci. Parca ii auzi pe cei de jos cum te incurajeaza, cum iti striga ce sa misti, dar nu mai are sens. Vezi priza finala. E albastra si e ca o clanta rotunda. Mai ai un pic. Ajungi si mai vrei sa urci. Dar unde sa te mai duci?? Stai cateva secunde acolo. Apoi iti dai drumul si atarni. Te gandesti ca ii vazusezi pe cei 5-6 care urcasera inainta ta ca pareau asa de liberi atarnand acolo sus. Nu te simit in niciun fel. Decat epuizata. Ai vrea sa gasesti alta pozitie sa atarni ca sa iti odihnesti muschii. Incepi sa fii data jos. Te uiti in jos. Te uiti in sus. Ai fost acolo sus. SUS! Atingi pamantul iar cu picioarele si te gandesti ca o sa pici. Esti in ham si nu poti sa te desfaci. Rogi pe cineva. Nu mai ai pic de forta, tremuri toata. Picioarele cedeaza. Dar ai fost sus! Ce sentiment de euforie te ia. Ai reusit! Ai izbandit!. Poti!
sâmbătă, 26 martie 2011
despre
vorbesc cu un amic din galati ca voiam sa scriu ceva si au fugit gandurile...
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
imi e greu sa le aduc la suprafata, asa fara niciun trigger. fara ceva care sa ma motiveze.
ma gandeam ca ma simt rusinata de ce am facut saptamana trecuta. nu as vrea sa recunosc. daca m-as vedea cu persoana despre care e vorba cred ca m-as uita in pamant. am vrut sa dezgrop lucruri din trecut care erau clar ingropate. m-am aruncat in ceva ce nu exista, doar ca asa mi-am creat eu iluzia ca ar putea fi. stiam. dar mi-am creat o lume paralela. in care totul era frumos si se intampla cum vreau eu.
realitatea e alta. trebuie sa revin pe pamant.
ajung la vorbele lui paul. the past stays in the past. n-am vrut sa ascult. am ajuns la paul. paul e my fuck buddy. bine, a fost, as zice. ca lately e ocupat sa isi gaseasca jumatatea si el e cuminte, nu inseala. which is alright, ca am stabilit de la inceput regulile, care era doar una...asta cu relatia. citeam acum o postare pe care nu am publicat-o, doar am vrut sa ma descarc, de acum o luna, 27 februarie...imi venea sa il bat. ma starnise si apoi a disparut de pe fata pamantului. nu tu du-te dracu, nu tu mesaj inapoi, nu tu semn de viata. dar am stiut de la inceput ca e nesimtit si egoist si afemeiat. dar parca nu sunt chestii asa de rele cum par scrise. din tot felul lui de a fi am multe de invatat. ptr ca da, e egoist, dar stie ce vrea, si se rezuma doar la a obtine acele lucruri. why bother with others!? Ii cam place sa umble din femeie in femeie, dar totodata nu umbla cu imbarligaturi...iti pune pe masa cum e, ce vrea si asta e. vrei, bine. nu vrei, next. cu nesimitirea...nici nu stiu, e vorba de subiectivitate. mi s-a tot zis ca la cum s-a comportat nu ar mai trebui nici macar sa ma uit la el, daramaite sa mai port discutii sau sa ma vad cu el. treaba e ca...in afara de anumite momente cand e ingrozitor de nesuferit si nu are el chef de tine, adica te da la o parte si punct, este ok. e vorba de a te putea mula pe felul lui. si e alegerea ta daca stai sau nu. oricum, incep sa vad ca nu mi-am jucat cartile cum trebuie. incep sa vad ca de fapt, in general, nu imi joc cartile cum trebuie. am suferit in trecut si am patimit ptr ca am asteptat, ptr ca nu eram in stare sa zic sau sa actionez, incat acum am dat-o in cealalta extrema, iar cand aleg sa fac ceva, ma arunc. buf. si nu e bine. trebuie sa stai la panda si sa observi. apoi ataci. si paul mi-a deschis ochii.
treaba cu paul e ca in tot egoismul lui il surprind ca imi da sfaturi, ca sta sa imi explice daca si unde gresesc. il suprind ca ma intreaba de fete...care nu imi pica tocmai bine, dar e in regula. ptr ca nu am sentimente de iubire, sau am avut vreodata. eu l-am vrut de la inceput pe el ca sa ma folosesc. cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face. am realizat, insa ca nu pot fi impacata cu mine sa fac asta atunci cand nu e reciproca. la inceput, el cauta altceva, mai mult. am fost in contratimp. cand in sfarsit as fi fost eu dispusa sa vreau si sa arat mai mult din cine si cum sunt, s-a retras el. asa ca am ajuns sa ne folosim unul pe altul.
paul imi mai gadila orgoliul, cand imi zice ca nu-s "restul", sunt ceva mai special. cand imi zice ca aveam ceva rau in mine, de aia m-a vrut. si el e special, chiar de nu o stie si nu cred ca ii voi spune vreodata de ce. va ramane secretul meu. asa cum isi doreste el, femeia sa fie misterioasa....daca ar stii...
ajung cumva la motivul ptr care l-am vrut pe paul. cineva din trecut si tot ce a rezultat din legatura asta. am scris anul trecut destul. ideea e ca mi-am jucat cartile prost acum. poate aveam o sansa. nici nu cred ca o doream. imi doream un minim - sa pot purta o conversatie. am facut lucrurile bine pana la un punct. pana la intalnirea face to face, dar cu mai multe persoane in jurul nostru, care nu stiau nimic de noi. apoi am zbarcit-o. nu am avut rabdare, nu am zis ce trebuia. pentru ca nu stiam ce vreau exact.
cand ma gandesc acum, cate am aflat despre mine lunile astea. despre felul meu de a fi. nu e atat de rau. ma simt singura si degeaba. simt ca putrezesc. nu mai pot spera la multe. ptr ca am impresia ca nu se intampla nimic in viata mea. de fapt, cred ca nu le fac sa se intample. si astea ma fac sa fiu nesigura si emotionala si plina de capricii. i need balance. si vointa. si hotarare. si rabdare. si obiective.
patiseria din pipera
ieri am vorbit cu dl. patiser/patron de la patiseria din pipera. cine nu stie, la metrou, cum urci primul rand de scari, e o patiserie, cu aspect ca majoritatea patiseriilor de la noi - niste geamuri mari cu rame albe, de obicei pvc. ei au tot spatiul dintre cele 2 scari de acces la peron. la ei, in fiecare dimineata se face o coada de vreo 5-10 persoane, iar daca esti ultmul cateodata ajungi sa iti iei de papa abia cand vine urmatorul metrou si lumea incepe sa tasneasca spre iesire...si iar se face coada. asta e viata a 3 oameni, mama, tatal si baiatul lor. de obicei, dimineata sunt mama si fiul, seara e tatal. de obicei, mai fac si schimburi intre ei. lucreaza in echipa, sa dea randament si performanta. baiatul intinde mana si intreaba "ce doriti", ia banii, mama se duce sa ia produsele, are deja aranjata de la urmatorul client bucata de hartie in care va inveli, iar fiul ia punga si o deschide ca sa ii fie usor mamei sa le puna. apoi ajung la client, cu un "pofta buna".
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.
produsele. astea mie mi s-au parut cam naspa la inceput, la cum aratau si ca nu aveam mare diversitate. au cam ce au si alte patiserii, dar altfel totusi. am inceput cu niste melci, cu branza dulce si stafide - astia erau produsul favorit de la patiserii, in general, de cand luam de la patiseria de la piata amzei. ei le zic "ochelari". pana m-am saturat. si-am trecut la cornuri cu ciocolata. ah, dementa. nu stiu ce le fac, cum le fac. sunt micute, da-s cat trebuie. si ciocolata aia nu e finetti, zici ca e ciocolata topita. mai au merdenele, dar eu nu bananc branza dulce cu produse de patiserie, mai au placinte.
oamenii. ajung la cei 3. baiatul, ca si tatal, e inalt, bine facut, cu spatele mare. mama, micuta de intaltime, slabuta, firava, cu ceva bland in ea, cu un par aramiu. Stiu ca la inceputurile mele o colega imi zicea de baiatul ala frumos de la patisere. mie mi se parea usor prostut, are ceva in privire, sau poate de la faptul ca nu se coreleaza aspectul cu statutul de persoana care vinde ceva. nu il vad acolo. tatal e foarte tare. cateodata, sau cand mai plecam prin alte parti imi luam spre seara cate un corn. servit de tata. mereu te intreaba daca il vrei aici sau la pachet. ieri am vorbit. mi-a zis ca se revanseaza pentru data trecuta. eu nus tiam care data trecuta. nu mai trec prin pipera decat vinerea. stiu ca intr-o vineri n-am gasit cornuri, dar nici nu m-am mai oprit. i-am zis. s-a gandit un pic, si-a zis ca se revanseaza si cu asta. cica seman cu o fata. posibil. posibil sa fiu chiar eu. cine stie. mi-a dat cornul si mi-a urat pofta buna. mi-a inveselit ziua. mereu cand iau ceva de la el seara, are ceva de a te face sa scoti un zambet. felul lui de-a fi. e frumos. mi-ar placea sa dau de mai multi oameni asa.
sâmbătă, 19 martie 2011
marți, 8 martie 2011
e primavara si am chef...
iar ma tin de nebunii. iar ma apuca ganduri si orgnizez intalniri ca voiam sa vad pe cineva anume. ii voiam si pe restul, dar am mereu un gand ascuns in spate. ieri sera imi doream atat de mult sa nu mi se mai citeasca pe fattza orice emotie si orice gand. sa nu ma mai inoresc aiurea, sa pot sa par nepasatoare. dar nu pot. nu cred ca voi reusi asta vreodata. pe mine ma poti citi atat de usor.
nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)
nu am rezistat decat o noapte sa nu fac nimic. iar am cazut in plasa lor. macar m-am linistit ca am facut ce imi incoltise in minte. sunt linistita, for now. prevad deja ca ma arunc dintr-o valtoare in alta. dar o fac cu zambetul de buze.
nebuniile mele de primvara. :)
duminică, 6 martie 2011
2010
ma uitam pe poze. multe din 2009. ce an senzational. si ma uitam numai p cele dupa dk. cate evenimente. nici nu mai tin minte. dar m-au schimbat.
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.
....
as putea sa zic la fel despre 2010. am facut multe, lucruri noi, interesante. insa overall, insa calculand ceea ce au insemnat ele ptr mine, in psihic si fizic, a fost chinuitor.
da, in 2010 mi-am gasit serviciu, si inca unul bun, daca te gandesti ce presupune, cat castig, ce oameni cunosc si ce oportunitati pot aparea. totusi nu ma simt deloc multumita. sunt platita mult prea putin comparativ cu volumul de munca depus, muncesc fizic mult, incep deja sa ma resimt. sunt destul de des strasata, trebuie sa multumesc o variatate de oameni, toti cu orgolii uriase, trebuie sa fiu liantul intrei 3 grupuri diferite, trebuie sa fac ceea ce e bine ptr toti. si nu am specializarea necesara sa o fac. totusi in mare, cred si consider ca nu m dat prea mult gres in ceea ce am facut. vazut din afara m-am descurcat bine in conditiile date. totusi eu stiu ca ce am facut inseamna nici 40% din ce pot. sunt 1% din ce am vrut si-as fi putut sa fiu. si sunt nemultumita de asta.
as vrea sa invat sa comunic mai bine. am nevoie de asta. comunicarea ma poate salva din multe situatii limita. comunicarea ma poate ajuta sa nu ajung in situatiile alea. am nevoie sa invat sa negociez. sa nu dau tpotul de la mine., sa iau cat pot de la altii. am nevoie sa invat cu adevarat ce inseammna sa fii egiost. am nevoie sa invatsa fiu diplomata. sa stiu ce sa zic, cand sa zic.vreau sa imi canalizez energia spre lucruri constructive. pana acum am fost usor in deriva. am facut totul pe fuga, totul din mers. ca asa s-a intamplat. nu am voie sa se intample. vreau sa le fac sa se intample. eu. vreau sa fiu stapana peste tot. altfel se va dezintegra totul. deja simt cum se duc piesele.
of.trebuie sa fac mai multe liste. planuri, obiective. that's alla bout. si trebuie sa fac asat fara sa devin robot. vreau sa ma pastrez vie, visand, facand planuri prostesti. ca asta ma tine. vreau sa zambesc si sa sper. altfel o sa fiu una din multime. vreau sa nu mai folosesc "trebuie". e necesar sa VREAU.
in 2010 m-am plimbat mult. cu serviciul si in vacanta. am fost la constanta, galati, baia mare, iasi, cluj, timisoara, iarasi cluj, in germania, la darmstadt, de 2 ori, in londra. am calatorit mult cu avionul. deja nu mai inseamna nimic sa imi fac bagajul si sa ma indrept spre aeroport. parca ieri ma urcam prima data in avionul de copenhaga cu fluturi in stomac. acum parca ma duc pana la colt de bloc sa cumpar niste lapte.
am fost la timisoara si arad cu trenu', in vacanta. am fost in sfarsit la sinaia sa vad pelesul. am fost in franta in annecy si lyon.
am vizitat si mai vreau. este doar un inceput. visasem ca voi pleca undeva in martie. deja nu mi se mai pare realizabil. sper sa resuesc sa economisesc ca sa plec in august. vreau sa calatoresc si sa vad locuri si oameni.
....
i wish
nu vreau prieteni noi. am oameni care am stiu de mult, de cand eram copii. care ma citesc imediat. care stiu ce sa ma intrebe si ca tre sa-mid ea 2 palme sa ma trezesc. acum ceva timp credeam ca atunci cand ai prietenii aia buni, la care tii e suficient. dar nu e asa. ei raman acolo. sunt ai tai. dar deja intra viata de adult in rol. nu mai ai timp de aceleasi chestii ca in adolescenta. sa stai zi de zi in parc, sa iesi la suc, sa mergi al film si alte chestii. nu. va stiti, va vedeti mai rar, dar raman acolo ai tai.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.
acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.
vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.
vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.
vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.
nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.
vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.
am realizat ca nu am nevoie sa fac totul cu prietenii mei. imi e suficient sa ii stiu ca sunt acolo, ca sunt aproape cand am nevoie.
acum vreau oameni cu care sa fac chestii. diverse. si nu trebuie sa fim prieteni. vreau oameni cu care sa ma inteleg, sa fim pe aceeasi lungime de unda si cu care sa imi satisfac placeri. si reciproca e valabila. sa ne folosim reciproc si sa ne simtim bine.
vreau oameni cu care sa pot iesi duminica dimineata sa fac poze in oras. oameni cu care sa invat despre fotografie. oameni de la care sa invat. oameni cu care sa ies la plimbari de placere prin parc sau la plimbari de descoperire a locurilor ascunse, frumoase si misterioase din oras. oameni cu care sa fac schimb de impresii. cu care sa merg in biblioteca sa aflam mai multe despre istoria locului asta in care traim. oameni care sa simta bucurestiul.
vreau oameni cu care sa pot iesi noaptea brambura la o bauta in club, sa dansam pana la 5 dimineata si sa ne intoarcem cu primul metrou. sa vedem rasaritul.
vreau oameni cu care sa exersez italiana de mult uitata si cu care sa invat protugheza. oameni care sa ma invete franceza si sa aiba rabdare cu mine.
vreau oameni cu care sa merg la concerte, altele decat alea de rep.
nu vreau un iubit, sau o relatie. poate ar fi frumos intr-o lume ideala, pe care deseori o visez, dar revenind pe pamant nu vreau decat sa ma simt bine. vreau sa am la cine sa ma duc noaptea tarziu dupa club pentru ceva placere. vreau sa dorm pana tarziu sambata sau duminica dimineata intr-un pat strain, dar totusi cunoscut, sa ma pisicesc in bratele lui, apoi sa plec zambitoare acasa. vreau sa pot discuta orice aiureli si sa mi se spuna verde in fata totul. nu vreau sa ma complic. vreau sa mi se raspunda atunci cand intreb ceva. vreau sa nu dau de persoane mai egoiste decat mine si inflexibile.
vreau oameni in jurul meu, dar totusi vreau clipa mea de liniste cand o simt.
miercuri, 23 februarie 2011
time to smile
e timpul sa revin la chestii din trecut care imi faceau placere si ma fac(eau) sa zambesc. e timpul sa pozez ceruri. e timpul sa ma plimb prin oras. e timpul sa duc lucrurile astea placute la urmatorul nivel.
time for change.
time for change.
duminică, 20 februarie 2011
n-a mai ramas decat autodistrugerea. nici macar placere nu mai e. daramite transformarea de dupa. simt ca-s intr-un mar haos creat de o lipsa de reactie si de capacitate de a vede lucrurile clar. de a le pune in balanta, de a le cantari si de a lua hotararile bune. alea bune in momentul x. am lasat sa functioneze hazardul, deriva. sunt in asta sunt acum.
maybe it's time to let the past be past. sa renunt la ganduri vechi. oameni cu care am avut prea putin contact ca sa merite sa ma bantuie. poate trebuie sa iau imi du seama de ce i-am lasat sa ma bantuie. sa iau sfaturile si partile lor bune si sa plec. ei m-au lasat de mult. dar eu tin cu dintii sa ma bantuie desi nici macar nu stiu sau le pasa. ma complic si ma complac. si imi place.
letting go. restart. go!
maybe it's time to let the past be past. sa renunt la ganduri vechi. oameni cu care am avut prea putin contact ca sa merite sa ma bantuie. poate trebuie sa iau imi du seama de ce i-am lasat sa ma bantuie. sa iau sfaturile si partile lor bune si sa plec. ei m-au lasat de mult. dar eu tin cu dintii sa ma bantuie desi nici macar nu stiu sau le pasa. ma complic si ma complac. si imi place.
letting go. restart. go!
sâmbătă, 19 februarie 2011
sâmbătă, 5 februarie 2011
aici. acum.
lasa-te purtat de vise ...cu aripile deschise....aici. acum.
si mi-am gasit zambetul. iar. il ratacisem pe undeva. printre frig, aburi iesind pe nari, gheata si multe haine puse pe noi. printre lipsa de soare. dar am gasit nebunia asta. vai. si a iesit si soarele. si e cald si bine.
ce sens sa fii trist ,suparat si agitat. vesnic stresat. non mi piace.
s-au intamplat atatea in luna asta e 2011, s-au intamplat atatea in lunile ultime din 2010. iar acum parca nu le mai vad, stiu. ceea ce e bine. ca eram stresata. le-am ratacit pe ele acum.
sa ascultam muzica frumoasa.
duminică, 16 ianuarie 2011
one
Here’s a story Of lover’s finding Union so deep There is no unwinding Tender threads exquisitely finding Two lives together One soul deep resounding Love so strong whatever the weather Even apart our souls are together It’s you and me, babe, forever and ever Even apart we’re dreaming together One, one Suddenly all time and space Loses it’s meaning when I see your face And I’m wrapped up in heaven’s grace Feeling so safe in your sweet embrace One, one, one, one ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)