O seara la Opera

Ieri am avut o zi proasta, oribila chiar. Am fost si eu vinovata de asta, pentru ca atunci cand ceva nu imi merge bine il amplific si iese urat. Nu am dormit toata noaptea inainte, parte din cauza insomniilor de primavara pe care le am, parte pentru ca nu ma simtea fizic bine, parte ca fusesem intoarsa lun la sedinta cu ai mei stilisti.

Marti dimineata am avut un singur lucru bun - pe trotuar la /unirii era liber, i-au demolat pe tigani, era curat, lumea mergea in voie, erau multi saci de gunoi stransi - minunat.
Apoi totul a mers din rau in rau, am tipat, am injurat, am plans de fata cu toata lumea, m-am descarcat, am rezlvat treburi, dar starea era sumbra si neagra.

A venit seara. Aveam concertul Vita de Vie acustic la Opera Nationala. Vazusem acum vreo 2 saptamani afisul, am gandit ce frumos ar fi, dar n-am cu cine si am uitat, cam cum fac cu multe concerte la care as vrea sa ajung. Miercurea trecutapic la birou dupa 3 zile lucratoare de plimbari prin tara si o aud pe o colega ca tocmai a facut rost de 2 bilete la conceertul VDV, dar printr-un colaborator de-al nostru care are cunostinte la Eventim - evenimentul era sold out. Ii era ciudat sa mai ceara inca unul. Asa ca am zis ca apelez la un coleg de-al meu frizer care tunde pe cine trebuie. Si asa am ajuns la concert marti seara, suparata, obosita, suferinda. Am stat la loja, cu copii formatiei, cu sotii venind si intreband de copii, cu bunicile avand grija de ei. Si cu o tipa de la presa suparata ca nu s-a facut pr-ul bine, ca lumea din presa e cam varza, ca doar e "vita de vie sie rock". I-am zambit si-am lasat-o, ca nu socializez eu prea mult si eu venisem la concert.

A-nceput pe la 8 jumate, mai firav, ma asteptam la acustic sa fie total diferit totul, dar erau piese zgomotoase, sunau oarecum cum le stiam si le asteptam ptr o varianta acustica. Pana au ajuns la alea de le-au schimbat. Si am uitat ca sunt la Opera. Am avut un moment cand m-am trezit si am zis, ba tu esti la Opera si e concert Vita de vie si pe scena e Despot. Nu mi-am lasat gandurile sa plece, nu, erau cu mine, dar am intrat in muzica, in versuri, in sunete ,in miscarile lor, in atmosfera. A fost un moment cand au cantat "sunetul mai tare" in varianta "fetelee de la capalna" si a inebunit sala, ca cica nu le-a iesit, dar ne-o arata totusi A fost momentul cand s-a cantat o piesa, nu mai stiu care si parca toti voiam sa aplaudam inca de la jumatate atat de bine suna si a fost momentu cand la "visare" n-a indraznit nimeni sa strice vraja pana nu a incetat si cel mai mic sunet in sala. si se facu liniste. si apoi incepura aplauzele.

Sunt toate pe clipul de mai jos


Si a mai fost Alexandrina si "varza". eu m-am indragostit. de ea, de despot, de amandoi si de piesa.


Si la final, basul si cu toba mare, din concertul de anul trecut din deschiderea phoenix, tot la opera. Am aflat ca mai au un concert vinerea asta, in Jukebox, tot acustic, tare pofta mi=au facut.

puterea mintii

Se pare ca daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla. Cam de o luna, de cand am realizat si acceptat ca m-a parasit n-a fost zi sa nu ma gandesc la diverse feluri in care ma intalnesccu el. Zi de zi pana cand s-a intamplat. Prima data, era 8 si ceva seara si nici nu mai stiu de ce am ales sa merg la metrou in loc sa iau ratb-ul. pur si simplu. am zis ca nu mai astept. cand mergeam pe culoarul de la unirii,vad ca urma sa vina metroul de anghel saligny, si automat ma gandesc: "poate il vad". Bine inteles, de fiecare data cand faceam scenariile astea in capul meu nu credeam cu adevarat ca se poate intampla. Nu stiu, dar nu sunt mare impatimita in a crede ca se poate intampla ceva doar daca e sa crezi in asta. Sa cred ca mintea noastra poate sa faca ina sa fel incat sa se intample acel ceva. si totusi...
Eram eu pe peron, asteptand metroul, voiam sa ma duc un pic mai in spate, cand vad un nas. Nasul lui, inconfundabil. Vorbea la telefon, el, nu nasul. Si dau sa ma ascund dupa un zid. Nu avea cum sa ma vada, dar asta mi-a fost impulsul. Inima deja alegra, eu eram in retragere. Ba mai aruncam o privire, ba gandeam ca poate ma vede si vine la mine, ba mai ma feream sa nu ma vada. M-a urcat in acelasi vagon de metrou cu el, dar in capete diferite si il spionam de la departare, in acelasi timp ascunzandu-ma dupa oameni si cu capul in fular, sa nu ma vada. /nu as fi rezistat sa ii stau fata in fata.
Asta a fost atunci, cam acum 2-3 saptamani.
Astazi, desi nu aveam ce cauta pe acolo, am trecut pe la frate sa ii duc niste cadouri. Aveam cu totul alte planuri ptr seara asta, sala, sau sa ies cu un amic, dar am ajuns la frate. La plecare, la metrou, acelasi gand cand vad metroul de Anghel Saligny ca urma sa vina. Aleg sa cobor, nu sa astept sus...si cand vad ca vine dinspre dristor metroul in sens opus fata de cum mergeam eu, ma uit inauntru, dintr-un instinct pe care mi l-am format. Il cautam pe el, desi ma gandeam ca nu are ce sa caute la ora 10 pe acolo. La ultima usa, il vad ii vad caciula in dungi. el era. Ma miscam du-te vino asteptand sa imi vina sa mie metroul, asa ca reactia mea a fost mascata de miscare -am continuat-o. Apoi m-am intors cu spatele. Am inceput sa rad in moemntul cand am urcat in vagonul meu de metrou. Care sa fie sansele? Si totusi, am gandit-o si-am dorit-o in fiecare zi de cand mi-a dat vestea. Azi a fost mai bine,. Am zambit larg tot drumul spre casa. /sunt pe drumul cel bun. ma dezintoxic.