Daca azi m-as fi trezit in Copenhaga...

Vremea de afara de astazi din Bucuresti mi-a amintit de draga mea Copenhaga. Daca astazi m-as fi trezit in orasul danez si nu pe minunatul plai mioritic, m-as fi trezit in mod sigur mult mai devreme, pe la un 7 poate, nu la 8 jumate cum obisnuiesc pe aici. M-as fi trezit si ar fi fost frigut in camera si intuneric bezna. As fi deschis geamul sa intre putin aer sa ma inviorez, l-as fi inchis apoi si-as fi inceput sa ma pregatesc. As fi facut un ceai cald sau ceva lapte cu cafea solubila sa beau sa ma incalzesc si apoi as fi plecat la drum. M-as fi urcat pe bicileta mea si as fi pedalat de zor vreo 20-30 minute pana unde as fi avut treaba. Probabil la facultate. Pentru ca daca as fi fost in Copenhaga, as fi fost la master. Ploaie? Ce e aia? Nu ar fi insenat nimic. Mi-as fi luat poat o pelerina de ploaie (daca as fi avut), o umbrela in geanta, just in case, nu mi-a fi facut griji de ce incaltaminte imi iau, ci as fi avut grija sa arat cat mai bine si dragut, poate chiar o rochita sau o fusta. As fi pus un trenci sau chiar paltonul de iarna, manusi de piele neagra groase, basc pe cap si fular gros si as fi plecat. Cu un zambet pe buze si poate fredonand ceva melodie. Ploaia m-ar fi udat pan' la piele, vantu' m-ar fi impiedicat sa pedalez repede, din cand in cand m-ar fi si deraiat putin de pe pista...poat chiar ar fi facut si-un mic accident. Dar ce conteaza. Acolo toti sunt asa si putin vat si ploaia nu te impiedica sa pedalezi sau sa ajungi la scoala/birou. As fi ajuns apoi la scoala, as fi baut ceva cafea ca sa imi revin, as fi mers la cursuri, as fi avut o zi plina si frumoasa, fara sa vad soarele, dar as fi ajuns seara acasa simtindu-ma bine si implinita. Desi ploauta si batuta de vant si inghetata pan' la oase. Asta sunt mici anununte care acolo nu inseamna nimic. In schimb, m-am trezit in Bucuresti, pe Campia Libertatii, tragand de mine sa ies de sub plapuma, intr-o camera rece. Mai devreme decat obisnuiesc, pe la 8, ca sa ma spal pe cap. Dupa toata treaba, am plecat cum plec de obicei, la 9 de acasa. Chiar mai tarziu, la 9.15, ca am stat sa imi cos nasturii de la trenci, ca e prea vijelie si poat ma bate vantul si mi-i rupe. Eu la 9 incep programul, dar mai mereu la 9 ies pe usa de acasa.. Inainte sa plec aud ca ceva tramvaie si trolee sunt blocate ptr ca au cazut copaci de drum. Nu ma mira, doar e vijelie si ploua incontinuu de 3 zile. Pe ruta mea e ok insa. Plec. Cu manusi de piele negre, cu basc,fular de nu-mi vezi decat ochii si trenci imeprmeabil sa nu ma ude. Si cizme de cauciuc sa pot umbla prin ce baltoaca vreau si sa ma doara la basca. Si umbrela mea jmechera de la Londra. Frigul si ploaia marunta si vantul ma fac sa scot sunetele de nemultumire si sa ma stramb. Ciudat, ca mie imi place toamna si imi priesc zilele mai ca astea. Acum nu, e urat si nu imi place nimic. Nici muzica nu ascult. Ajung la metrou. Il pierd de sub nas, evident. Se anunta ceva blocaj la metrou la Victoriei. Ma bosumflu mai tare la gandul ca poate stau sa-astept juma de ora uramtorul tren. Apoi anunta intarzieri pe ruta Victoriei-Pipera si ma bucur. Naspa ptr altii. Naspa ptr studentii la Agronomie si Romano-Americana pe poate voiau si ei sa mearga in prima zi de facultate. Ghinion. La Unirii ploaua mai tare decat la mine in cartier. Unii dau buzna in fuga la metrou. "Unde va grabiti, fratilor, asa? e doar apa, te uda si te usuci". Nici nu mai scot umbrela, nu are rost ptr 2 pasi cat fac pana in statia de autobuz. Pe trotuar, pe margini, peisaj dezolant, umbrele rupte, vreo 5-6, spite, manere, totul praf. Daca te uiti in jur vezi vreo 3-4 umbrele distruse sau semi-rupte la oameni in mana si cum se chinuie sa mearga pe avnt si cum le umfla umbrelele. niciodata nu i-am inteles pe astia de se sperie de cateva picaturi de apa. Zici ca-i topeste. Comertul de umbrele la metrou si prin zona infloreste. "Macar sunt colorate", ma gandesc. Vine 117, ma urc si ramanem blocati in trafic pe Regina Maria. Apoi incepem sa trecem de multe trmavaie blocate. Erau vreo 6-7. Poate nu mai au curent, poate a sarit iara unu de pe sine, cine stie. Eu ma bucur ca desi incet, masina totusi inainteaza. Si in momentul asta ma gandesc cuma r fi fost daca astazi eram in Copenhaga. Poate aceeasi vreme, poate aceleasi haine, poate tot un drum de dimineata spre ceva birou/facultate, dar un experienta diferita de transport si o stare de spirit buna si eu invigorata si vesela.