sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Soarele la apus

Il las public. Asa-mi veni astazi, acum. La urma urmei nu scriu nimic secret, doar ceva ganduri. Si nu citeste mai nimeni. Si sunt o panicata. Am realizat ca era vorba de ceruri si n-am mai zis de ele nimic. Au fost doar ganduri, multe ganduri. Asa ca voi incerca sa las cerurile sa vorbeasca. 31 decembrie 2012
Acum ma intreb, cu ce e diferit 31 decembrie de 1 ianuarie? Acelasi cer de seara de iarna. Simti frigul si gerul prin poza, vezi culorile si tot visezi. Sau ai putea sa visezi. Eu m-am lasat sa ma intristez, sa ma ascund, sa imi fie frica. De parca am crescut si nu mai am curaj sa fac nimic. Nici sa dau un telefon unui prieten vechi, nici sa ies din casa sa ma bucur de o zi frumoasa. Doar sa stau sa ma ascund si sa astept. Candva, cerurile ma faceau sa visez, sa sper, sa imi doresc. Si mi doresc sa visez iar. Imi place sa visez cu ochii deschisi, dardaind pe geam in timp ce fac poze peste poze la un soare la apus ce se schimba din secunda in secunda. 1 ianuarie 2013

Niciun comentariu: