Viata e scurta

Florin Piersic e demential el asa. Intra pe scena inainte de piesa si vorbeste, si vorbeste, si vorbeste. Voia sa zica ceva, si zice, dupa 30 de minute. L-as mai fi ascutat inca 30. Este felul in care le zice, cum trece de la una la asta, aparent fara nicio logica, dar cursiv mereu si plin de viata si traire. Te duce in filmul lui. Si zambesti. Eu am zambit si m-am simtit minunat in seara asta. O seara la teatru alaturi de Florin Piersic si Medeea Marinescu.

500 days of him

As fi pus trailerul, dar nu reda atmosfera filmului. Am vazut (500) Days of Summer. Care s-a pliat perfect pe mine. E ceva in aer, cand totul vine si se pliaza pe starea ta. Filmul asta a venit acum, cand trebuia. E povestea mea, girl meets boy, but this is not a love song, the end is not happy. Si se pare ca sunt tot aproape 500 de zile.
Cred ca sunt oameni care iti apar in viata ca sa te faca sa treci la urmatorul nivel. Cred ca asta e el pentru mine. CVoi face lucrurile altfel decat pana acum.

Schimbarile produc stari de criza. Si alta solutie decat sa treci prin criza nu e. Sunt frustari, tentative de a trisa, minciuni pe care o sa ti le spui ca sa nu innebunesti. Insa in partea cealalta gasesti o impacare cu tine insuti pentru care nu trebuie sa mai cauti justificari.

via Alina Constantinescu

It fits. Am prevazut furtuna, este aici si trebuie sa ma lupt cu ea.

after thoughts

Adevarul este ca nu pot sa ma opresc sa nu ma gandesc la ei. Da, nu la el, ci la amandoi, la cum se intalnesc ei seara de seara, la cum se afiseaza, aproape mi s-ar parea penibil daca nu as fi totusi invidioasa ca nu a facut nici macar o secunda asa cu mine. Ma amuz gandindu-ma ca zilele astea o sa puna el o piesa denumita "sex" si ea o sa dea like, apoi peste o ora o sa ii puna ea o piesa "orgasm" si-or sa dea amandoi like. De aia e penibil. Si eu sunt geloasa pe asta. Asa, scris chiar este amuzant. Uit cat de bine este cand te eliberezi si povestesti sau scrii ce ai pe suflet. Lucurile capata o alta dimensiune.
Adevarul este ca eu fiind curioasa si geloasa din fire, chiar si atunci cand stiu f clar ca am iesit din schema, imi este greu sa nu cercetez terenul. Iar acum ma simt atacata, nesigura si ca voi pierde, ca nu o sa fie cum am zis si cum am stiut mereu, ca tot la mine va veni. Acum poate sa nu. Si imi fac toate scenariile astea in cap care nu ma ajuta la nimic....
Am pierdut pe mana mea, am avut suficient timp si ocazii si nu am stiut cum sa fac. M-am panicat mereu, nu am avut rabdarea si taria de caracter sa astept.
Imi e frica de faptul ca el o sa ii arate fata lui, aia pe care am vazut-o de prea putine ori, dar care m-a facut sa il vreau. Imi e frica de faptul ca ea chiar o sa stie cum sa il joace, sa il starneasca asa incat si el sa o tot vrea. Si asta ma sperie pentru ca eu am avut totul si nu am stiut sa profit. Si e ciudat, ca ma zbat intre 2 lucruri opuse, fricile astea, si pe de alta parte faptul ca vreau sa ii fie bine si sa fie el fericit si impacat. Doarr ca as prefera sa fie cu mine.
E cel mai greu sa renunti si sa si accepti ideea. Iar sa poti fi si sincer cand ii doresti sa ii fie bine, cu alta, e si mai greu...
Vom trai si vom vedea.

Solitude.

Sunt intr-un moment cand trebuie sa recunosc evidentul, ce gandeam de ceva timp, dar nu aveam curaj sa il spun, iar apoi sa il fac. Este timpul sa renunt, sa las totul in spate. Bine-nteles ca imi va ramane undeva in inima dorinta aia si speranta ca va fi altfel, asa cum vrea inima, dar creierul a stiut dintotdeauna. Ar fi trebuit sa imi ascult instinctul, nu impulsul.
Odata cu schimbarea si renuntarea, mai vreau sa incep sa scriu. Asa cum se scrie de fapt, nu balmajelile mele de acum. Sa imi iau cartea de creative english si sa scriu. Nu m-am hotarat insa daca sa continui cu blogul asta si sa il transform, lasand si ceeea ce am fost, sau daca sa ascund totul si sa o iau de la capat cu ceva nou. Stiu spre ce tinde instinctul, stiu ce vrea cealalta parte a mea, ramane sa imi arat ca sunt puterninca si sa fac ce mi-am propus ca voi face de acum inainte. sa nu imi fie rusine de cine am fost si de cine sunt.

Despre el, nu zic nimic...nu stiu daca mai am ce zice. Am obosit si e mai bine ce am hotarat astazi.

Piesa ce mi-a rasunat azi in casti si-n suflet...

Zapada de ianuarie si gandurile de 2012

Trebuie sa plec la Baia Mare in aproximativ 4 ore. Afara ninge, pentru prima data iarna asta. In tara ninge si mai rau, vant puternic. Si eu am tren, drum de 12 ore pana la Baia Mare. Exact la fel ca anul trecut. Aceeasi sambata, acelasi drum, aceeasi vreme, prima ninsoare din iarna respectiva. Diferenta e ca acum nu mai stau ca pe ghimpi daca ajungem sau nu. Orice se va intampla, asta este.
Am trecut in 2012 fara acel "drive". Nu pot sa imi gasesc motivatia sa mai pun suflet in ce fac. Parca am fost secata de puteri si acum zac pe undeva pe o margine de drum. Nu vad de ce m-as ridica, de ce as incerca sa ma salvez. Oricum, merge si daca las sa vina totul de la sine. Am asteptat si am luptat, asa cum stiu eu, pentru el, incat am obosit. Am suferit, m-am implicat, am incercat sa ignor, m-am batut cu mine insumi sa ma abitn, dar am ajuns doar sa fiu ranita, sa ma gandesc ca de fapt salvarea este sa las totul in pace. Renuntare. Si, desi o stiu, inca nu pot lua hotararea. Ma agat de un firicel lasat in aer...